Zile obișnuite, zile deosebite. Curajul de a nu distinge

Publicat la 18.07.2017 Comentarii

Ioan Manole

Definiții:

# Om obișnuit - Om cu care te-ai ”obișnuit”, te-ai familiarizat, pe care îl ”cunoști” și nu crezi că poate ”scoate” ceva nou, care să îți suscite interesul, așa că îi poți ignora liniștit calitățile unice pe care le vezi reflectate eventual în cei întâlniți mai recent.

# Zi obișnuită – Zi în care nu se întâmplă nimic ”special”, nu te îndrăgostești, nu treci un examen greu, nu ți se naște un copil, nu mergi la o petrecere fastuoasă, nu ești într-o zonă exotică, nu faci pentru prima oară ceva ”extraordinar”, zi pe care o bifezi uzual la zile pierdute fără rost…

# Curaj – Frică

Curajul se înfiripă din privirea în ochi a fricii,
Strivindu-i buzele într-un sărut tandru și ferm deodată,
Trântind-o la pământ într-o îmbrățișare ultimă de dizolvare în atomii ei,
Iubind-o și alintând-o,
Ademenind-o și mușcându-i sălbatic gâtul ca un armăsar în rut.
Încleștând-o

de stânca părăsită de Prometeu,
Bătând-o în piroane cu lacrimile mele
și așteptând răbdător să mă iubească 
Precum o iubesc eu,
Cel ce nu mai sunt
pentru că fiecare părticică a sufletului meu s-a schimbat în frică,
a murit în frică,

Alungându-mă din viață pentru a mă întoarce doar la brațul fricii,
doi iubiți ce respiră același plămân,
Știind acum că UNUL s-a împărțit în două pentru a renaște și mai întreg,
Mereu mai întregit

Frica sunt eu,

Curajul e doar litere lipite pe partea umbrită,
Sunete curgând din bucuriile fricii,

Tăcerea împreunării.

# Iluminat – OM care vede specialul în fiecare libelulă zburând, în fiecare răsuflare a omului iubit, care respiră odată cu soarele răsărind și este prezent la înălțarea ritualică a lunii, care privește cu aceeași emoție un trandafir precum un fir de iarbă răcorit de rouă, care zâmbește împăcat când corpul lui își plânge durerea cu aceeași seninătate cu care primește premiile de recunoaștere socială, care degustă un vin nobil cu plăcerea acordată unui pahar cu apă, care nu-și reține ipocrit preferințele ce îl individualizează dar totodată nu neagă nimic, care își pleacă egal urechea la o arie muzicală sau scâncetele unui copil, care nu a renunțat la drepturile sale de autor al Vieții[i], recunoscând ca irepetabilă fiecare ființă, lucru sau clipă a vieții, absorbind existența și redând-o Creatorului cu o notă aparte…

[i] ȘCOALA ZEILOR – Elio D”Anna, Ed. Elena Francisc 2008, Cărțile Maestrului Interior

Dimineți extraordinare

Diminețile sunt atât de speciale cât alegem noi, cu aceeași minte decidem că sunt la limita incredibilului sau, dimpotrivă, negre și rău-prevestitoare, ori măcar plicticoase.

Raiul îl creez eu oriunde mă duc, sau dacă aleg Iadul, o fac în deplinătatea puterii de creație de care dispun.

Dimineața nu e specială pentru că am făcut dragoste, deoarece am văzut soarele ori marea în geam sau în fundația gândului că în seara respectivă urmează o mare petrecere, stropită din belșug cu băuturi fine și mâncăruri rare, ori poate mă îmbarc spre o zonă exotică.

Aceste detalii erau cireșe puse de mine pe tortul oricărei zile "obișnuite", pe care astfel de atâtea ori am refuzat să le trăiesc, trecând mintea discursivă pe un șuvoi accelerat de gânduri ca să se termine odată, să vină o zi "speciala". Deschideam ”acceleratorul” de viață de luni până vineri în speranța unui week-end deosebit, și luni de zile ordinare treceau pentru o vacanță de o săptămână, oricât de exaltată sau dezamăgitoare; viața mea, o geană de soare între nopți arctice.

Acum, am ales să iubesc zilele obișnuite, în care nimic ieșit din comun nu atinge rutina, să nu se simtă surori vitrege ca până acum. Și zilele se pot simți excluse din viață, au sentimente precum oamenii, și ne reflectă gigantic credințele-emoțiile noastre adânci de înstrăinare.

Am decis să le primesc în sufletul meu, în viața de unde încercam să le îndepărtez... inclusiv prin planificări amănunțite a activităților din săptămâna, luna curentă, a vacanței următoare, în reverii insensibile la ticăiala ceasului ori prin programarea televizorului cu filmele interesante de seară, sau prin căutări neconturate pe facebook ori recitind știri inutile, insidioasă otravă a rațiunii noastre.

Iar unul dintre cele mai pline de cruzime procedee de a-mi ucide clipele de viață consta în a-mi tot reaminti situații trecute tropotind de regrete și vini în care bucuria fusese alungată la rându-i, săpând adânc clipa prezentă cu rănile pe care credeam că provin doar din trecut, desfăcând masochist cusătura stângace a timpului care părea să fi liniștit supurația.

Avem toți în fiecare zi revelații, și cu cât devin mai atent la epifaniile fine, gingașe, care nu explodează de senzații, dar care alcătuiesc grosul Realității, îmi umplu lada de zestre pe care o dăruiesc Divinului pentru a-și întregi nemărginirea.

Ce e lângă tine e unic. Starea de minunare

Se afla într-o grădină de trandafiri înfloriţi.
- Bună ziua! ziseră trandafirii.
Micul prinţ îi privi. Toţi erau aidoma cu floarea lui.
(…) Şi se simţi foarte nefericit. Floarea lui îi povestise că ea era, în univers, singura în felul ei. Şi iată că se mai aflau cinci mii, toate semănând cu ea, într-o singură grădină!
(…)  „Mă credeam înavuţit cu o floare fără seamăn, şi iată că n-am decât o floare de rând.  (…)

(…) Ne trebuie rituri. (zise vulpea, n.n.)
 - Ce-i acela rit? zise micul prinţ.  
 - E şi el ceva cu totul dat uitării! zise vulpea. E ceea ce face ca o zi să se deosebească de celelalte zile, o oră, de celelalte ore. (…) Du-te să mai vezi o dată trandafirii. Vei descoperi că floarea ta nu are-n lume seamăn.

Micul prinţ se duse, să mai vadă o dată trandafirii: 
 - Voi nu semănaţi întru nimic cu floarea mea, voi încă nu sunteţi nimic – le spuse el. Pe voi nimeni nu v-a îmblânzit, precum nici voi n-aţi îmblânzit pe nimeni. Sunteţi precum era şi vulpea mea. Eu însă mi-am făcut din ea un prieten, iar ea acum nu are-n lume seamăn.

Şi florile se ruşinară.
 - Voi sunteţi frumoase, dar sunteţi deşarte! le mai spuse el. Nimeni n-ar avea de ce să moară pentru voi. Floarea mea, fireşte, un trecător de rând ar crede că-i asemenea vouă. Ea însă, singură, e mai de preţ decât voi toate laolaltă, fiindcă pe ea am udat-o eu cu stropitoarea. Fiindcă pe ea am adăpostit-o eu sub clopotul de sticlă. Fiindcă pe ea am ocrotit-o eu cu paravanul. Fiindcă pentru ea am ucis eu omizile (în afară doar de câteva, pentru fluturi). Fiindcă pe ea am ascultat-o eu cum plângea, ori cum se lăuda, ori câteodată chiar cum tăcea. Fiindcă e floarea mea.

MICUL PRINŢ de Antoine de Saint-Exupery (ilustrație originală a autorului)

Unicitatea cere, pretinde absolută atenție focusată în propria inimă și defocalizată pe partener, învăluindu-i sentimentele și porii pielii. În aceasta constă secretul de a aprecia tot mai entuziast aceeași topografie a trupului, în pofida curbelor din zare care promit ținuturi neexplorate, aceleași glume spuse de o voce dragă, aceleași rutine care în îmbrățișarea atenției partenerului devin maleabile și curg în scânteieri diafane, împiedicând instalarea blazării; la fel și cumva deosebit cu fiecare zi, mereu un mic secret dezvăluit din gesturi pe care le credeai mecanice; de a descoperi cu încântare noi metafore și înțelesuri recitind o poezie, într-o stare de minunare care se vrea cultivată. Aceeași atenție folosită de mulți oameni pentru a merg zilnic la sala de sport sau terenul de tenis poate fi îndreptată în a planta semințele minunării, o stare nativă pe care nu o pierdem, așteptând în latență să ne reamintim că suntem acasă oriunde, că ne putem bucura de lucruri și evenimente ”mărunte”, dar și că atașamentul de ceva nou și strălucitor tinde spre dependența de nefericire.

Grija lipsită de efort acordată partenerului, lucrului tău care nu mai e nou, bătrânului câine sau răsăritului banal de soare conferă o unicitate mereu emergentă, mărginită doar de existența fizică limitată.

Orice bucurie dăruită din recunoștință vechiului traseu cu indicatoare adânc gravate în amintiri schimbă ceva ce se reflectă în inima ce a dăruit cu o putere pe măsura deschiderii față de viață, de Realitate așa cum este ea.

Avem nevoie de rituri zilnice, fiecare zi poate deveni un ritual al recunoștinței pentru că existăm, pentru fiecare clipă așa cum se petrece ea, zâmbind complice Divinului în conștientizarea tot mai completă a co-creației.

În final, dincolo de individualitatea dorințelor și vocațiilor noastre, necesară pentru a amprenta unic lumea, putem înțelege din înțelepciunea micului prinț că sursa nefericirii este să crezi că ”floarea ta fără seamăn” – calitățile tale, copiii tăi, bunurile pe care le folosești acum, poziția ta socio-profesională, vacanțele tale, …  -  nu e ”decât o floare de rând”.

Ce am făcut eu azi pentru florile din viața mea? Câte gesturi de afecțiune le-am oferit cu recunoștință și nicidecum formal, cultivat mecanic? În ce emoții le-am îmbăiat? Cum am șlefuit aurul din care sunt create pentru ca sclipirea lor să se reflecte în fiecare petală, îndrumându-le să își caute darurile unice? Ce le deosebește azi, în plus, față de celelalte flori din aceeași gradină?

Oare azi am ascultat glasul florii mele? Am udat-o să nu se ofilească?

Viața nu se repetă și nu oferă în batjocură, fiecare dar al vieții este sacru, recunoștința mea față de ceea ce sunt și am și fac reprezintă procedeul alchimic de transformare a metalului ”de rând” în aur pur.

Preview

Și atunci, cum devin ”speciali” copiii tăi, mașina ta, soția/soțul tău, job-ul tău, astfel încât bucuria să ia locul uzurpat de nefericire? Cultivând atenția deplină, transcendentă atitudinii salvatorului sau altor roluri care pretind ceva în compensare. Atent la orice îi poate bucura sau răni din atitudinea ta, comportamentul tău, vorbele tale, gândurile tale.

Însă, înainte de a mă arunca într-o viziune globală sub imperiul unei transe autoinduse în care să văd ”zeitatea” din fiecare om, poate primul pas constă în a începe progresiv cu tot ce este mai aproape de corpul meu fizic și mintea mea - gândurile, senzațiile corporale, stările afective, partenerul meu, oamenii aduși în cale de profesia mea, lucrurile mele zilnic folosite – fisurând treptat barajul platitudinilor văzului și aspectului rigid al minții care plantează neobosit etichete pe drumul vieții.

Procesul invers, prin afirmații impuse mintal că totul e special, că percep Divinitatea din fiecare om sau lucru/eveniment și Existența ne iubește, am rețineri că ar funcționa dacă ar precede trăiri  de anvergură pe care doar în contextul unei Școli a maestrului interior (indiferent cum s-ar denumi) pot fi experimentate închegat într-un sistem care ocolește dibaci scindarea planând damoclesian în cazul unor intruziuni spontane pe tărâmul atomilor Facerii.

Iar la un moment dat știu că soarele răsare exclusiv pentru mine, pentru că iubirea nu este divizibilă și sunt unic, niciodată înaintea mea sau după mine nu va exista o ființă la fel, iar fără mine Viața nu ar fi fost întregită. Și dacă din anvergura Existenței eu pot fi astfel privit, gândit și perceput, atunci aceasta devine calea regală de a îmbrățișa tot ce întâlnesc ca părți unice și esențiale din Mine.

Ioan




"Am ales experiența în dimensiunea încarnată pentru a ne redescoperi inefabilul, strălucirea în ciuda întunericului, măreția în ciuda micimii și nelimitarea în ciuda separării. Călătoria Inimii este despre transcenderea dualităților prin experiența lor."

HEFT

Workshop / Eveniment

Noutățile Călătoria Inimii
direct pe mail

Articole, workshopuri,
cărți și evenimente

Arhiva Newsletter

Tag cloud

Cărți relevante

Cercul Revelaţiei Cercul Revelaţiei

Cercul Revelaţiei este o carte uimitoare şi captivantă care povesteşte istoria extraordinară a unui drum spiritual foarte neobişnuit. Este o carte pe care nimeni dintre aceia care caută Adevărul nu o ...

EVANGHELIA DUPĂ ISUS CRISTOS EVANGHELIA DUPĂ ISUS CRISTOS

Stephen Mitchell plonjează metodic în Evangheliile lui Marcu, Matei, Luca și Ioan și deslușește adevăratele învățături ale lui Isus Cristos, dincolo de toate adăugirile și modificările dogmatice ...

Deplina Conștiență Deplina Conștiență

Starea de Conștiență integrală ne este accesibilă în orice moment. Singurul lucru care ne desparte de această Conștiență deplină este neîncrederea profundă în noi înșine. Această ...

Setea de întregire Setea de întregire

Neliniştea pe care o simţim este acel imbold înnăscut, lăuntric care ne împinge în direcţia posibilităţilor noastre spirituale. Setea de întregire este tendinţa dinamică datorită ...

ANTICANCER ANTICANCER

Cu toţii putem folosi cât mai bine posibil această revoluţie a cunoştinţelor care s-au dobândit în materie de cancer, atât pentru a ne proteja de factorii externi, cât şi pentru ...

Workshopuri relevante

ShamaniA ShamaniA
Cum ar fi, dacă tot vorbim de Noul Pământ, să începem a crede, precum popoarele indigene, că oamenii aparțin pământului și nu invers. Acesta ar fi primul și, cu siguranță, cel mai important ...

Atingerea Vindecătoare a Ființei Atingerea Vindecătoare a Ființei
Mulți au auzit despre dimensiunea vindecătoare a atingerii, dar puțini cred că aceasta face parte din natura adâncă a Ființei fiecăruia. Vindecarea prin atingere este, de fapt, o vindecare prin Conștiență, ...

Astrologie Arhetipală Astrologie Arhetipală
Ştiinţă şi artă, cunoaştere raţională si simbolism deopotrivă, Astrologia poate fi de multe ori ascunsă raţionamentului logic, dar rămane mereu transparentă intuitiei şi percepţiilor survenite prin ...

Respirație Holotropică Respirație Holotropică
Respiraţia Holotropică este un instrument simplu şi puternic de  cunoaştere, prin experienţă directă, a adevăratei naturi a propriei noastre Fiinţe şi a Realităţii. Este o poartă prin care fiecare ...

Practica Stării de Prezență Practica Stării de Prezență
Această călătorie este menită să te conducă dincolo de agitația minții. Darul ei este de a-ți reaminti ce ești dincolo de identitatea cu care te-ai obișnuit, de ce ai crezut până acum despre tine, ...