Manuela Simona Vlad Manuela Simona Vlad

Într-o clipă de grație, inefabilă, surprinzătoare și paradoxală, suspendată între nimic și eternitate, am realizat marea deschidere a inimii către Iubire. Față în față cu mine însămi, într-un sentiment de expunere intimă totală, într-o nuditate absolută, am conștientizat trăirea stării de Autenticitate încarnată, dezgolirea prin lumina Adevărului, simțirea Compasiunii si Recunostinței profunde față de tot ce există si a existat vreodată. 

Oferă-ți timp!

Publicat la 07.10.2018 Comentarii

Manuela Vlad

Ce faci? cu timpul tău, cu visele tale, cu relațiile pe care ți le dorești cu tot ce ți-ai construit minuțios de-a lungul vremii pentru a ta existență. Locuri pe care îți dorești să le privești direct acolo unde s-au născut nu doar pe internet ori în pozele altora, să le simți, să te lași pătruns de mirosul, energia și perspectiva acestora! O întrebare aparent obișnuită, banală însă care cuprinde în interiorul ei o vastitate.  

Trăiesc această fervoare interioară a importanței uriașe pe care mi-o acord mie și a ceea ce îmi place. Un interval lung de ani am lăsat deoparte plăcerile personale, ceea ce îmi bucura inima cel mai mult: lectura, muzica, scrisul, dansul. Le-am lăsat nu fiindcă cineva ori ceva exterior îmi impunea așa ceva, ci fiindcă îmi lipsea abilitatea gestionării, organizării și împărțirii cu celălalt a timpului propriei vieți.

Am intrat în hățișul nenumăraților de trebuie , a convingerii că pentru a face foarte bine ceva nu mai pot acorda atenție și timp și către altceva fiindcă asta ar dilua și disipa focusul pe obiectivul principal. În alte cuvinte am omis a mă dezvolta în toate sferele existenței, considerând că un obiectiv îmi este de ajuns și mă împlinește. Nu am perceput dezechilibrul pe care mi-l cream funcționând așa, decât atunci când realitatea mi-a servit la modul evident această conștientizare. Spre exemplu mă focusez doar pe relația de iubire în cuplu și de familie, ori mă preocupă doar cariera profesională, ori devin maniacă cu un singur aspect și domeniu al vieții.

Mi-a luat ceva ani din viață până să îmi identific un soi de perfecționism terorist interior flancat de construcția perpetuă de dependențe din ce în ce mai inventive de autoîndreptățire.

Momentul La răscruce de drumuri

Am trăit ca și tine nenumărate astfel de momente când percepem că ne aflăm la o răscruce, mai conștient ori uneori poate, chiar am ratat inconștient momente cu adevărat prețioase. Vreau să îți mărturisesc azi despre un astfel de moment WOW, de  ziua în care am conștientizat la modul intrinsec, organic, visceral, profund și fără urmă de îndoială importanța fiecărei zile din viață. Precum un val uriaș izbește coastele țărmului, această reflectare a vieții a adus în mine puterea visului adânc de a-mi trăi viața conștient. Este singurul mod în care pot stăpânii timpul din Prezență, din trăirea deplină a eternului acum. Conștiența!

Iar Prezentul este etern, pentru că este înafara timpului liniar. De fapt, timpul se naște din acum și din Prezență. Când ești în Prezență, centru al realității tale, poți percepe felul în care ai creat timp, spațiu, energie, experiență. Viață. Cartea Maestrului Interior – Horia Francisc Țurcanu

El este alcătuit din momente de o diversitate infinită, mereu nouă născută din puterea imaginației conștiente. De la decizii simple și frumoase precum am îngriji corpul, a face mișcare, a citi, a-mi planifica o călătorie până la proiecte mari de viață.

Poate ești dintre cei care își spun când să mai citim în această viață atât de plină și de agitată?  Uneori cumpărăm cărți pe care ni le dorim și le așezăm frumos pe noptieră ori într-o bibliotecă pe care ne-am dorit-o mult timp a o avea. Îți mai amintești?

Te invit la a-ți oferi timp pentru lectură, pentru cuvântul scris. Este o poartă uriașă către resorturile intime ale noastre.  

Mă aflu la o „răscruce de drumuri” ? Atunci când te gândești la momentele de cotitură, nu te limita la marile decizii, ca de pildă să îți vinzi casa sau să divorțezi. Un astfel de moment poate fi și clipa în care te hotărăști să faci exerciții fizice 20 de minute pe zi, să mănânci mai sănătos sau să meditezi. În timp, astfel de decizii îți pot schimba semnificativ trupul, mintea și spiritul. Răspunsul la această întrebare te poate face să realizezi cât de intim ești legat de Cer. Și că trebuie să iei decizii în viața materială, de zi cu zi. Contracte Sacre – Caroline Myss

Din Trecut în Prezent, o Călătorie în care cartea Contracte Sacre te ghidează spre locul în care redescoperi ce ești menit a fi.




Manuela Simona Vlad a mai scris și

Puterea autenticității Publicat la 01.10.2018

Puterea autenticitățiiCa să dai naștere propriei puteri, trebuie să te pui pe tine însuți pe primul plan, chiar dacă acest lucru va părea egoist lumii din jurul tău. Trebuie să-ți întărești identitatea sufletului până va fi suficient de puternic să facă singur față tuturor acestor temeri. Vei da naștere propriei puteri, puterea de a alege conștient, puterea de a-ți crește potențialul pentru revelație și pentru realizarea oportunităților care îți servesc celui mai ...

Citește mai mult

Adevărul, poarta prin care mă eliberez Publicat la 24.09.2018

Adevărul,  poarta prin care mă eliberez Trăiești în acord cu tine, cu adevărul tău? A fi capabil să-mi ascult adevărul interior și să mă manifest în acord cu acesta presupune onestitatea față de mine însămi. Este o distincție fină și rafinată a ființei interioare! Am fost învățați atât de multe lucruri și adevăruri pe care nici măcar nu ne mai amintim a le interoga, a le investiga sub aspectul realității și conformității cu mine însămi, cu propria autenticitate. Un construct interior ...

Citește mai mult

Pășind în splendorile ființei Publicat la 20.09.2018

Pășind în splendorile ființeiO mare schimbare pentru noi toți este a ne  trăi viața permițând ființei trecerea pragurilor către minunăția acesteia, să  permitem a fi arhitectul ei, să privim cu reverență imensitatea din noi înșine și să lăsăm a curge miracolul în existența de zi cu zi. Putem da la o parte straturile de minciuni și afectare pentru a ajunge la curgerea energiilor vitale ale sufletului. ...

Citește mai mult

O nouă medicină Bucuria Vieții Publicat la 23.01.2018

O nouă medicină Bucuria ViețiiCare este muzica vieții pe care vrei să dansezi? Care este acel cântec- unic, personal- pe care vrei să îl cânți în viață? Răspunzând acestor întrebări îmi redescopăr sursa vitală de energie, dorința de viață. Poate fi orice vis l-ai clădit cu atenție în interior și nu ai avut curajul a-l manifesta, pe care l-ai încuiat în sipetul cu comori interioare al inimii, spunându-ți că va veni cândva și timpul pentru a-l împlini. Personal ...

Citește mai mult

Integrum Publicat la 22.11.2017

IntegrumȘcoala Maestrului Interior a înseamnat pentru mine vindecare și reconectare cu esența ființei care sunt. Vindecare în multiple forme: a psihicului, a rănilor trecutului, emoțională, a relațiilor, prin desfășarea din straturile uitării, inconștienței, absenței și pasivității în care m-am ascuns. Reconectarea la esență sau punctul major de transformare, când spiritul găsește firul călăuzitor croindu-și calea de întoarcere, spre a se uni în Centrul ființei ...

Citește mai mult

Aventura noastră în dimensiunea arhetipurilor Publicat la 24.10.2017

Aventura noastră în dimensiunea arhetipurilorIubesc călătoriile, să explorez teritorii noi, să descopăr, mereu să descopăr, fascinată de nou mă las animată de impulsul ce mă călăuzește spre oameni, relații, locuri, trăiri intense ce mă fac să simt viața pulsând în mine. Iubesc natura, trăiesc experiențe vii, acumulez de toate și sentimente și emoții, dureri și despărțiri, întâlniri, priviri și atingeri adânci răscolitoare, frici ce îmi strigă, față în față cu avântul curajos. ...

Citește mai mult

Aventura noastră în dimensiunea arhetipurilor Publicat la 17.10.2017

Aventura noastră în dimensiunea arhetipurilorCe se întâmplă cu viața mea? Pentru ce trăiesc tot ceea ce trăiesc? Ce este cu toate aceste evenimente ce dau năvală în existența mea? Unde mi-e bucuria? Încotro mă îndrept? Aceste întrebări s-au ridicat în mine când m-am putut opri din tot ceea ce făceam orbește și inconștient simțindu-mă într-o strânsoare ce îmi cerea imperios atenția. ...

Citește mai mult

Paradoxul simplității Publicat la 24.07.2017

Paradoxul simplitățiiÎntr-una din zilele obișnuite ale vieții mele, în derularea cotidiană a activităților, pe holul lung  al clădirii pe care îmi purtam pașii zilnic, a apărut un zid nou. Acest element mi-a atras atenția puternic și pătrunzător. Am tresărit la cuvântul ce mi-a apărut instantaneu: „Separare” și la gândul tulburător „nimic nu s-a schimbat, este tot ca înainte!” A fost un moment de conștientizări rapide și succesive, ce îmi ...

Citește mai mult

"Numai un Maestru poate recunoaște un alt Maestru. Dacă nu Te trăiești, nu Mă poți vedea, căci suntem una. Pe cine cauți de fapt, căutând un Maestru? Privește înăuntru, cu Încredere."

HEFT

Programe și meditații online

Noutățile Călătoria Inimii
direct pe mail

Articole, workshopuri,
cărți și evenimente

Arhiva Newsletter

Tag cloud

Cărți relevante

Iubește ceea ce este Iubește ceea ce este

De-a lungul crizei de transformare Byron Katie a căzut adânc în întunericul depresiei, străbătând calea amară a disperării, pentru ca Revelația să survină brusc, într-o dimineață ...

FEMINITUDINE FEMINITUDINE

O carte-instrument, destinată plonjării în adâncurile Ființei feminine, în profunzimea din care se naște realitatea. O carte practică și jucăușă, o carte de divinație și explorare, o ...

Aged Early Grey Aged Early Grey

Ceaiul Negru conține o mare cantitate de teină, având un gust foarte puternic, și fiind de obicei recomandat la micul dejun, pentru energia pe care o asigură corpului. Spre deosebire de alte ceaiuri, ...

Am nevoie de iubirea ta Am nevoie de iubirea ta

Viaţa este relaţie. Ne definim pe noi înşine în funcţie de felul în care ceilalţi ne oglindesc. Apoi, o enormă maşinărie a gîndirii este pusă în funcţiune, iar imaginea ...

Minte Nemuritoare Minte Nemuritoare

Oare conștiința noastră – mintea, sufletul sau spiritul – ia sfârșit odată cu moartea corpului? Sau continuă să existe undeva, poate pe alte tărâmuri sau în alte dimensiuni ...

Workshopuri relevante

Astrologie Arhetipală Astrologie Arhetipală
Ştiinţă şi artă, cunoaştere raţională si simbolism deopotrivă, Astrologia poate fi de multe ori ascunsă raţionamentului logic, dar rămane mereu transparentă intuitiei şi percepţiilor survenite prin ...

Practica Prezenței Practica Prezenței
Practica Prezenței 7 seri eXperiment – serie nouă Experiența Prezenței este fundamentul întregii Școli a Maestrului Interior și baza întregului lucru cu stările extinse ale Conștiinței ...

Programul educațional Briza Programul educațional Briza
  Este o abordare integrală a ceea ce numim educație, care are în vedere nu numai acumularea de informație și dezvoltarea structurilor mentale, ci Ființa umană în integrum. Vizează conștientizarea, ...

Maestrul Interior. Arta Respirației Conștiente Maestrul Interior. Arta Respirației Conștiente
Lucrul cu stările extinse ale Conștiinței este pentru viața de fiecare zi. A fi conștient este a percepe mai profund și mai rafinat realitatea vieții. Un nou grad de Conștiență permite o noi moduri de ...

ShamaniA ShamaniA
Cum ar fi, dacă tot vorbim de Noul Pământ, să începem a crede, precum popoarele indigene, că oamenii aparțin pământului și nu invers. Acesta ar fi primul și, cu siguranță, cel mai important ...

x