Invitație la redescoperirea unui Adevăr uitat despre tine însăți

Ascultă vocea Sufletului tău, amintește-ți Contractul Sacru al acestei vieți! Amintește-ți despre Femeia care ești menită să devii. Trezește în tine Zeița și creează-ți Viața pe care o visezi. Cu încredere că poți!

În acestă Călătorie la care te invit acum, te reîndrăgostești de tine însăți, îți regăsești senzualitatea și curgerea naturală, dezgropând din adâncurile ființei darurile unice cu care ai venit în această lume. Îți găsești curajul de a le manifesta. Eliberează-te de limite, spulberă rutina și umbra, regăsește-ți autenticitatea, capacitatea de a Crea și de a te bucura. Ia-ți Viața înapoi! Reconectează-te cu splendoarea Existenței a cărei adevărată natură este Bucuria.

Am creat un spațiu de redescoperire a dansului cu Viața. 

9 luni în care ne renaștem pe noi însene

9 Călătorii de redescoperire a Adevărului

9 pași către eliberarea Inimii și Feminității 

Renaște-TE Femeie!

 

O Călătorie Inițiatică spre o nouă Viață.

O renaștere în trupul tău, în inima ta, în adâncul feminin al Ființei tale.

Intră în Cercul Sacru alături de alte femei, asemenea ție, care aleg calea Conștienței și a Vieții.

Este o Inițiere pentru care ești pregătită dintotdeauna. O Inițiere în Frumusețe și Compasiune.

 Retrezim împreună, cu blândețe, Zeița adormită în tine și îi eliberăm Puterea.

O Călătorie Inițiatică în care îți reamintești cine ești cu adevărat.    


 

 

 Este un privilegiu pentru mine, AmmaRa,  și o bucurie să fiu Călăuza ta, să te însoțesc și să te conțin în această Călătorie Inițiatică a Renașterii. 9 luni împreună.

Cercul pe care l-am creat are o singură noimă: trăirea Adevărului despre noi însene și reconectarea cu Sursa Vieții. Fiecare femeie care se regăsește pe Sine, sunt Eu Însămi. Aceasta este Bucuria mea, Creația mea și Vocația mea.

În anii trecuți, Comunitatea Practica Puterii Feminine a însoțit sute și sute de femei din România, și din afară țării, să renască și să recreeze relația sacră cu Sine și cu Viața. Eu însămi, am renăscut cu fiecare dintre ele, căci un singur Principiu Feminin trăiește în noi toate, o singură Feminitate și o singură Zeiță.

De aceea, este un privilegiu și o bucurie să te însoțesc și simt o profundă Recunoștință pentru Viața care face posibile miracolele pe care le trăim. Acum, dacă citești aceste rânduri și dacă ceva rezonează în inima ta, a venit și pentru tine timpul să SCHIMBI. 

Ar putea fi primăvara pe care ai așteptat-o dintotdeauna. 

Această Călătorie se petrece doar o dată pe an.

Următoarea Călătorie începe pe 19 aprilie 2018.

ÎNSCRIE-TE ACUM

  

Unde este Feminitatea mea?

Poate că ai obosit să joci rolul de „femeia-bărbat” care acționează mai mult decât ascultă, care gândește mai mult decât simte. Poate că ai obosit să controlezi, să conduci, să iei decizii. Poate că nici nu mai știi cum este să fii în contact cu puterea feminină autentică, cu energiile subtile, cu intuiția ta. Poate că ești deprimată, epuizată, confuză. Sau poate că sănătatea ți s-a șubrezit. La fel și relația de cuplu. Poate că nu mai simți nicio bucurie în tot ceea ce faci și ești. Poate că simți cum lumea se schimbă și îți dorești, la rândul tău, schimbarea.

În Practica Puterii Feminine, împreună, simțim profunda inițiere prin care trece întreaga umanitate în această perioadă. Lucruri pe care nu ni le mai putem explica cu mintea logică, rațională, se petrec din ce în ce mai des în lumea în care trăim. Și, de asemenea, lucruri pe care credeam că ne putem baza se scutură acum din temelii. Strategiile de luptă, de câștig, de competiție, nu mai funcționează. E nevoie de mai multă iubire, compasiune, recunoștință.

 

 

 „M-am întors, Inima Mea, iartă-mă, asta e Puterea Ta.”

(Cartea 44)

Sunt 12 ani de când am demisionat de la job.ul care-mi oferea statut, prestigiu și un salariu foarte mare. Dar în care am ajuns să mă storc singură de propria-mi energie creatoare și să-mi usuc sufletul. Am avut curajul să renunț, în ciuda faptului că mulți îmi spuneau că fac o nebunie. La un asemenea job nu se dă cu piciorul, mi se tot spunea. Eu n-am simțit că „dau cu piciorul” ci, mai degrabă, m-am aruncat în gol, neștiind ce mă așteaptă. Dar am avut încredere în Visul meu, în Viziunea mea. Și, în ciuda enormelor provocări care au urmat, am continuat să am încredere. A devenit chiar o mantră acest cuvât:  

ÎN-CRE-DE-RE, ÎN-CRE-DE-RE, ÎN-CRE-DE-RE

La scurt timp după ce am renunțat la acel job prestigios, urmându-mi Visul, l-am cunoscut pe Horia, care a devenit prietenul, iubitul, soțul, apoi co-creatorul vieții noastre. Iubirea a schimbat totul, ne-am regăsit pe noi înșine, cei adevărați. Am descoperit aspectul meu masculin. Inima mea. Anam Cara-ul meu – cum îmi place mie să-i spun. Nimic din toate acestea nu ar fi fost posibile fără acel moment de aruncare în gol, când mi-am urmat Visul și Viziunea, cu Încredere, în ciuda minții, a logicii, a provocărilor.

Cutremure de diferite grade ne-au zguduit relația, în repetate rânduri. Am plâns și am dorit să mor pentru a nu mai simți durerea, în multe nopți întunecate. Dar tot mantra ÎN-CRE-DE-RE ne-a adus mereu, și mereu, în Centrul Ființei noastre bipolare numite acum HEFT


Cu siguranță și tu ai avut nopțile tale întunecate. Cu siguranță și tu ai plâns și ți-ai dorit să mori pentru a nu mai simți durerea. Poate că ești chiar acolo acum. În propria mea călătorie de moarte și renaștere am învățat ca atunci când totul se dărâmă să rămân cu atenția în miezul ființei mele. Să mă ascult și să păstrez Atenția pe ce este stabil. Pe Încrederea în mine și în Puterea mea de a mă renaște din nou. Încrederea că în orice clipă există acest spațiu interior, sacru și sigur, propria mea Inimă, din care se naște Realitatea. Aceasta este Sursa pe care te invit să o redescoperi. 

Încrederea - cheia Puterii


”Am Încredere în mine și mă iubesc așa cum sunt…” Această mantră m-a reconectat cu forța vitală a puterii mele feminine. Și asta este ceea ce pot, cu sinceritate, împărtăși cu tine: Încrederea în Sine. Nu tehnici, nu metode, nu sisteme filosofice, nu teorii. Ci experiența mea personală. În propria mea Călătorie de dezvoltare personală și spirituală am descoperit că sursa Încrederii nu a fost niciodată job-ul, relația, ceea ce am sau știu. Nu a fost niciodată despre ceva care să depindă de exterior. Încrederea este o alegere, un miracol aflat în Puterile noastre, care schimbă întreaga noastră Viață. Asta pot împărtăși cu tine. Calea către Încredere, cea care deschide porțile bucuriei, creativității, abundenței, ale relațiilor armonice, ale sănătății și strălucirii

Tu ești cea care deții Cheia Puterii.
Tu ești cea care deții Cheia Senzualității.
Tu ești cea care deții Cheia Creației.

 

Senzualitatea este despre a fi în corp, în curgere, conectată cu fluxurile existenței, este despre plăcerea de a fi, de a trăi, de a simți, din care se naște fântâna energiei vitale, a Vieții. Încrederea e cheia, senzualitatea este Sursa, Creația e Viața ta, fiecare gest, fiecare gând, fiecare relație, fiecare clipire de ochi.

Această Călătorie îți oferă cheile propriei tale Vieți. Nu a depins niciodată de nimeni altcineva decât de tine. Doar ai crezut asta. Acum te poți elibera de condiționări. Împreună e mai ușor. Cercul sacru al feminității este un Cerc al Încrederii, al Puterii, al Vieții, al Creației eliberate de frică. 

E momentul să te întorci la tine. 

 

Acasă.
În inima ta.
În Centrul Mandalei Ființei tale.
Uită-te în tine. Ascultă-te pe tine. Îndrăgostește-te de tine.
Așa cum ești.

 

Alchimia Iubirii între Feminin și Masculin. Întregirea

Ceea ce îți ofer în Călătoria de 9 luni - Renaște-Te Femeie! - este un cadru blând în care îți poți crea o relație cu tine însăți. O relație mai profundă, mai autentică, mai plină de bucurie și iubire. Îți ofer Comuniune și Comunitate. Și mă angajez să fiu Marea Preoteasă la căsătoria ta lăuntrică. Darurile tale masculine pe care ți le-ai onorat atâta vreme le vom căsători cu atributele feminității tale (răbdare, bunătate, compasiune, îngăduință, deschidere, intuiție, frumusețe, gingășie, curgere).

Aurul pe care-l obții din această alchimie – atributele feminine împletite cu calitățile masculine – se numește BUCURIE. Se numește Întregire. Se numește Centru. Se numește IUBIRE. Se numește Abundență. Se numește Creație.

Se numește - O Viață trăită în CONȘTIENȚĂ!

Poți să-ți rafinezi capacitatea de a atrage fără eforturi prea mari (fie un partener dacă nu ești într-o relație, fie un job dacă asta este ceea ce cauți, fie mai multă abundență) ceea ce îți dorești, în loc să te epuizezi tot căutându-te în afara ta! Înveți să-ți păstrezi Atenția pe ceea ce vrei, nu pe ceea ce nu-ți mai dorești!

Mulți oameni aud spunând, când vin pentru prima oară la Călătoriile noastre oferite în Centrul de Conștiență Călătoria Inimii, „am venit să mă caut!”.

Nu mai căuta, draga mea, totul este deja în tine. Doar să-ți dai voie să fii. Dezbracă-te de vălurile fricii, ale neîncrederii, ale judecății de sine și dezvăluie-TE lumii. Nu e nimic de dobândit. Doar de dezvăluit. Totul este despre a te deschide și a (te) primi în centrul ființei tale. Apoi despre a emana din Centrul Puterii tale Feminine

Despre ce este această Călătorie de 9 luni?

Acest parcurs este o „călătorie inițiatică”, bazată pe experiența directă, activă, a Ființei și nu pe informații pasive, pe teorii sau sisteme filosofice. Dacă vrei doar informație, îți pot recomanda câteva cărți bune. Dacă vrei să-ți transformi viața, ai nevoie de însoțire, de susținere, de conținere, de îndrumare în experiența propriei tale Ființe. Ai nevoie de o Comunitate pe care să te sprijini când îți va fi greu în procesul de transformare și de comuniune în care să celebrezi bucuriile și succesele.

Zeița Interioară nu poate fi trezită prin gândire. Ea nu este o idee sau un concept, nici o metaforă, ci o experiență. O trăire pe care înveți să o aduci în viața ta. Zeița este mișcare, este curgere, este simțire, este plonjare adâncă în corpul tău, Zeița este cântecul Inimii care-și urmează Contractul Sacru. Zeița este expresia cea mai adâncă și cea mai înaltă a Sufletului tău. Ea trăiește în profunzimea corpului tău, în nemișcarea tăcută din care se naște orice gest și orice gând. Acolo trăiește Feminitatea ta.

Acest parcurs conține 9 întâlniri, una pe lună, care se desfășoară seara, la Centrul de Conștiență Călătoria Inimii din București. În fiecare întâlnire, ce durează în jur de 4 ore, încorporăm din atributele Zeiței astfel încât să ai la îndemână toate instrumentele transformării interioare.

Între întâlnirile lunare ai exerciții de făcut acasă, explorări, susținere on-line, vouchere la Dansul Inimii și la Meditațiile Active-Body Shaking. Ai prioritate de înscriere, vara, la Anam CaraRetreat, pe Colina Lunii.

O privire de ansamblu 

 Fiecare întâlnire are o temă diferită și toate, împreună, sunt unite de firul conductor numit Practică.

Este o Călătorie de la „nu pot”, „nu merit”, „nu sunt suficient de bună”, „nu îmi place corpul meu”, la întruparea Puterii tale Feminine.

De la auto-critică la acceptarea de sine. 

De la a auto-falsificare în numele celorlalți, la autenticitate, bucurie și libertate . 

De la o creativitate blocată la una exprimată, manifestată cu încredere. 

De la închidere la o iubire necondiționată și compasiune față de tine și lume. 

De la singurătate la  Prezență și Încredere că a ta energie schimbă lumea.

De la negarea corpului la a-ți înțelege și a-ți respecta propriul tău ritm lunar.

De la o prizonieratul în minte la intuiție și la înțelepciunea naturală a Feminității tale.

De la confuzie la claritate asupra Viziunii tale, asupra Vocației tale în această viață.

De la înghețarea în obiceiuri vechi la a fi Creatoarea propriei tale vieți și propriul tău Maestru.

 

Ce obții până la sfârșitul acestei Călătorii?

Mult mai mult decât îți poți imagina acum din poziția în care te afli, din rolul în care ești identificată. Însă, dacă acum citești aceste rânduri, ceva din tine te mână către schimbare. Iar ceea ce obții, dacă alegi să faci acest parcurs, depinde total de intențiile tale. 

Iată însă ce spun că au primit cele care au parcurs această Călătorie de 9 luni:

  • Mai multă încredere, blândețe, curgere
  • Mai multă vitalitate, senzualitate
  • Mai multă bucurie, joacă, creație, abundență
  • Mai multă claritate asupra acțiunilor
  • Mai multă conștiență
  • Mai multă mișcare
  • Mai multă liniște interioară, blândețe și compasiune
  • Mai multă intuiție, simțire, percepție sferică
  • Mai multe instrumente pentru a putea gestiona tensiunile, frica și negativitatea
  • A-ți vindeca rănile vechi, împreună cu alte femei, este extrem de eliberator și transformator.
  • Am primit puterea de a mă reconecta cu încrederea în mine însămi. Puterea era la mine!

Ascultă-ți Inima

Există o voce în noi toate, pe care Caroline Myss o numește Sabotorul (vezi Contracte Sacre). Este acea voce care critică, acuză, distruge orice bucurie și orice frumusețe. Este vocea care-ți spune că ești egoistă, că ai treburi mai importante decât tine însăți, vocea care spune că nu poți, nu-ți permiți, nu se poate, nu meriți. Acesta este Sabotorul care apare negreșit când suntem în pragul unei transformări majore. Găsește argumente logice desăvârșite, dar înguste și întemeiate pe frică veche pentru a împiedica orice schimbare, pentru aconfirma vechile scenarii nefericite despre ceea ce ești și despre viața ta. 

Îi vei auzi cunoscuta voce, tensionată și disonantă. Se teme. Conștiența și frumusețea către care te îndrepți înseamnă sfârșitul său. Poate deveni agresiv. Ascultă-l. Zâmbește. Apoi ascultă frumoasa voce a Inimii tale, a profunzimii, a pântecului tău de femeie care simte, care nu are nevoie de argumentele fricii pentru a cunoaște Adevărul despre Sine. Vocea Inimii este aceea care te ghidează acum către a-ți onora Contractul Sacru pe care-l ai cu Sufletul tău, devenind Femeia care te-ai născut să fii, trăind la potențialul tău maxim.

  Care este vibrația pe care o nasc aceste cuvinte în spațiul tău interior, în piept, în pântec? Dacă te asculți acum, cu atenție și sinceritate, simți că rezonezi cu toate acestea. Știi și simți, imediat, că această Călătorie este pentru tine, că ești pregătită dintotdeauna pentru toate acestea. Ascultând Vocea, creează acum în tine Încredere în ceea ce simți. Acesta este primul pas al unei Călătorii împreună care a început deja, citind aceste rânduri. Primul gest al eliberării este Încrederea. Și este Acum. Pășește în Cercul Sacru!

 

Când începem această Călătorie împreună?

  Joi, 19 aprilie 2018, la Centrul de Conștiență Călătoria Inimii.

9 luni de Practica Puterii Feminine

Te invit să îți ocupi locul tău în Cercul Sacru al Feminității noastre.

Sunt onorată să te însoțesc în această  Călătorie către Esența ta de Femeie și Zeiță.

ÎNSCRIE-TE ACUM


             Împărtășiri despre această Călătorie

În această Călătorie de 9 luni m-am simțit ca într-o ceremonie sacră. M-am simțit moale. Dezgolită. Mi-au dat lacrimile de mai multe ori. Dar nu de tristețe. Cu mine și prin voi, mi-am dat seama cât de dor îmi este de mine. Cât de mult tânjește sufletul meu după atenție. Dar nu din exterior. Am făcut asta de nenumărate ori și niciodată n-a fost de-ajuns. Cât teatru am jucat, câte piruete am făcut... De dorul atenției mele plânge sufletul meu. Plânge liniștit și are încredere. Are încredere că într-o zi am să-mi dau seama. Are răbdare. Îmi așteaptă îmbrațisarea. Știe cât de caldă și blândă pot să fiu. Am fugit cât m-au ținut picioarele până acum. Nu de micimea mea mi-e frică. De măreția mea, da. Am obosit. Și aleg să mă opresc. Să respir. Să fiu. Să-mi aduc aminte.” - Corina

Mulțumesc AmmaRa, mulțumesc zeițelor, pentru al nostru Cerc și pentru darurile pe care le-am primit. M-am bucurat să descopăr ce magnific instrument de auto-cunoaștere este ciclul meu menstrual și să aflu că "stările" mele sunt normale, că de fapt asta e frumusețea și puterea noastră feminină, ciclicitatea. Acum, după participarea la Retreatul Anam Cara de la Luncani și la Călătoria Renaște-Te Femeie!, îmi identific cu ușurință ritmul specific fiecărei faze a ciclului mestrual și îl onorez, punându-mă în acord cu el. Acum simt când sunt iubitoare, când strălucesc, când pot comunica cu ușurință și când nu, când am nevoie să cânt și dansez sau când am nevoie să mă interiorizez”Maria


Simt mult mai rafinat apartenența mea la Comunitatea Călătoria Inimii și angajamentul de a-mi trăi viața cât mai Conștient. Mă simt aproape de mine și de voi, Femei-Surori ce ați pornit în Călătoria de 9 luni Renaște-Te Femeie!, simt BUCURIE  și știu că asta este adevărata CONEXIUNE. Sentimentul Comuniunii se curge precum apa prin toate spațiile mele interioare și simt înlăuntrul meu liniște, blândețe, compasiune, mulțumire de sine, frumusețe, lentoare...simt acceptare pentru tot ceea ce sunt, exact așa cum sunt. Din acest spațiu îmi este atât de ușor să primesc totul – oameni, contexte, stări, emoții – cu iubire și să iubesc ceea ce este” - Claudia

 

Superbe întâlnirile noastre de Zeițe! Inima și întreaga mea ființă reverberează de recunoștință și încântare la fiecare cerc al feminității pe care îl creăm. Simt de fiecare dată bucuria, mereu lacrimi însoțesc trăirile adânci ale regăsirii de sine. Transformarea mea este enormă, eliberarea și vindecarea o simt cu fiecare pas și fiecare respirație și de fiecare dată mă simt surprinsă de ineditul, frumusețea și grația acestora. Muzica, dansul și comuniunea noastră de femei sunt cele care mă bucură, fascinează și imi dansează inima” - Manuela


În dimineața asta razele soarelui au căzut pe colțul unei mobile din perete, în timp ce păsările cântau înnebunite prin aer și copaci. Am simțit cu totul că sunt acum, că pământul meu e al meu, că nu-mi e străin. Am simțit binecuvântarea de a nu mai fi sub tirania minții și doar de a asculta. Conceptele mi-au devenit antipatice pentru că sunt prea mici și sunt statistice, sunt neputincioase în pretenția lor de a explica sau stăpâni curgerea. Nu știu cine sunt, dar după magnifica Călătorie Renaște-Te Femeie! asta nu mă mai înspăimântă” - Andreea

Mi-am pus reminder în telefon pentru ca zilnic să-mi reamintesc de răbdare și blândețe – sentimente pe care le-am redescoperit pe parcursul Călătoriei de 9 luni Renaște-Te Femeie. Răbdare și Blândețe, cu mine și cu ceilalți. Îți sunt recunoscătoare, AmmaRa, pentru cadrul pe care l-ai creat, atât în Cercul nostru, cât și la Retreatul Anam Cara. În acest cadru eu mi-am depășit limitări pe care nu știam că le am. Vă îmbrățișez pe toate, voi femei frumoase!” - Laura