Practica Puterii Feminine

Practica Puterii Feminine

Dacă ai nevoie de susținere, de conținere, de un loc în care să te simți auzită și ascultată, un spațiu în care să-ți dai voie să devii femeia care ești menită să fii, te invit să-ți ocupi locul tău unic în Comunitatea Practica Puterii Feminine. Iar dacă ești deja în această Comunitate, cu recunoștință îți mulțumesc pentru tot ce ai adus în Călătoria Inimilor noastre de femei, împreună, prin a ta prezență. Și m-aș bucura să te revăd curând la oricare din întâlnirile pe care le-am pregătit pentru acest an.

Simt să-ți readuc aminte, draga mea, că oricât de mult continui tu să-ți spui: „mai am mult de lucru cu mine însămi până ajung să fiu femeia conștientă și creativă” nu este deloc așa. Nu mai ai deloc „mult de lucru” cu tine. Ai nevoie doar să-ți reamintești, să-ți dai voie să simți, că totul este deja în tine.

Citește mai mult

 

Dacă ai nevoie de susținere, de conținere, de un loc în care să te simți auzită și ascultată, un spațiu în care să-ți dai voie să devii femeia care ești menită să fii, te invit să-ți ocupi locul tău unic în Comunitatea Practica Puterii Feminine. Iar dacă ești deja în această Comunitate, cu recunoștință îți mulțumesc pentru tot ce ai adus în Călătoria Inimilor noastre de femei, împreună, prin a ta prezență. Și m-aș bucura să te revăd curând la oricare din întâlnirile pe care le-am pregătit pentru acest an.

Simt să-ți readuc aminte, draga mea, că oricât de mult continui tu să-ți spui: „mai am mult de lucru cu mine însămi până ajung să fiu femeia conștientă și creativă” nu este deloc așa. Nu mai ai deloc „mult de lucru” cu tine. Ai nevoie doar să-ți reamintești, să-ți dai voie să simți, că totul este deja în tine.

Că a venit momentul să vezi tot ce ai creat până acum în viața ta. Dă-ți voie să simți recunoștință pentru tot ce ai făcut și creat până în acest moment al vieții tale. Multe. Chiar mai multe și mai frumoase decât ți-ai dat vreodată voie să recunoști. Că a venit momentul să te mai poți și bucura de tot ceea ce ai creat, trăit, simțit, înțeles, conștientizat. Că a venit momentul să îndrăznești să-ți simți adevăratul tău potențial pe care, din varii motive - chiar nu mai contează acum - nu l-ai lăsat a se manifesta. Că a venit momentul să-ți simți și să-ți onorezi darurile tale pe care, la fel, din nenumărate motive, nu ți le-ai exprimat în viața ta până în acest moment, dar acum o poți face. Că a venit momentul să simți că poți contribui, cu adevărat, la schimbarea lumii în care alegi să-ți trăiești viața. Renăscându-te pe tine, draga mea, și dându-ți voie să fii Femeie, poți renaște lumea în care îți crești copiii, în care creezi, visezi, trăiești, iubești.

Poți alege să continui a te critica din cauza sentimentului de nereușită, pe care ai pus atât de mult accentul, pentru că așa ai fost învățată, sau poți alege să începi marea schimbare practicând recunoștința pentru tot ceea ce ai reușit deja. Această practică a recunoștinței este miraculoasă, draga mea. Emanând sentimentul de recunoștință naștem bucuria, în ciuda oricărei provocări și dureri prin care am putea trece în acel moment.

Da, în Comunitatea Practica Puterii Feminine, voi fi onorată și privilegiată să te pot însoți și ghida către a-ți crea o relație mai sinceră, mai autentică, mai conștientă cu tine însăți. Relația cu tine însăți fiind, de fapt, cea mai importantă relație din viața ta care merită acum cât mai multă atenție. Asta dacă, cu adevărat, îți dorești o schimbare. Și doar schimbând această relație – tu cu tine însăți - poți apoi crea o relație de iubire conștientă cu partenerul tău. Sau, dacă nu ești încă într-o relație de cuplu, poți găsi partenerul potrivit, anul acesta, odată ce te-ai așezat cu încredere în tine însăți.

Da, în Comunitatea Practica Puterii Feminine, poți crea simțind bucuria creației și folosindu-te de talentele tale pe care nu mai este nevoie să le ții ascunse. Și în Comunitatea de femei, în care alegi să intri, poți chiar descoperi daruri de care nici nu ai fost conștientă, până acum, că le ai. Dacă simți că acum poți începe a crea cu bucurie exprimându-te în lume, este pentru că acum ești pregătită.

Nu ești singură, draga mea. Multe femei, cu care am avut onoarea și privilegiul de a lucra, au trecut prin această etapă în care te afli tu acum. Unele dintre ele sunt acum în Comunitatea Practica Puterii Feminine și așteaptă, cu mare drag, să împărtășească cu tine din propria lor experiență. Nu ești singură. Cu adevărat, nu ești niciodată singură. Iar dacă ești deja în această Comunitate, tu cea care citești acum aceste rânduri, te invit să împărtășești mai jos, la finalul acestui mesaj, ce ți-a adus ție Practica Puterii Feminine.

Ceea ce ne mână pe toate, este dorința lăuntrică de a face o mare schimbare. Cu noi însene, cu relațiile noastre de iubire, de prietenie. O schimbare, poate, în ceea ce numim „job”. Pe scurt, o schimbare majoră în viața noastră.

Propria mea dorință de schimbare a început cu mulți ani în urmă, dar a căpătat formă abia după o primă experiență holotropică, o experiență de conștiință extinsă, în care m-am renăscut pe mine... femeie. După acea experiență am început să mă accept, să mă recunosc, să mă onorez și, mai presus de orice, să mă iubesc ca și femeie. Să-mi iubesc corpul și să-l ascult. Să-mi urmez intuiția feminină recunoscând-o ca pe o adevărată sursă de putere. Nu a fost mereu ușor. Au fost multe încercări, dureri și suferințe, multe căderi și îndoieli, multe provocări și lecții din care am învățat.

Puterea cu care am creat până în acel moment – acea primă experiență holotropică - a fost, mai degrabă, o energie modulată cu atribute pur masculine. A o nega însă ar fi însemnat să mă neg pe mine cea care am fost până la acea experiență. Am înțeles importanța acceptării acelei forme de energie masculină, în mine și în lumea în care trăim, dar am simțit că, în cazul meu, aveam nevoie să învăț a-mi modula energia folosindu-mă de atribute pur feminine. Și, încet, încet, de-a lungul ultimilor ani, această nevoie de energie feminină am început a o regăsi în multe colțuri ale lumii pe unde am tot hălăduit și în multe Cercuri Sacre în care am participat.

Dacă în Centrul Călătoriei Inimii consacrarea noastră este: a ne trăi viața cât mai conștient, în Centrul Ființei mele consacrarea este: A-mi trăi viața cât mai conștient, renăscându-mă și veșnic recreându-mă pe mine însămi din Puterea mea Feminină. Și pentru a face asta am nevoie să practic, zilnic, Puterea Feminină. Așa s-a și născut, de altfel, Practica Puterii Feminine. Din dorința mea de a împărtăși cu voi toate propria mea experiență de renaștere, de recreare permanentă. Sunt conștientă acum că este un proces care va dura întreaga mea viață și acest lucru nu mă mai sperie ci, dimpotrivă, trezește în mine bucuria de a mă putea recrea mereu și mereu și mereu.

Deși am lucrat cu mii de femei în ultimii 14 ani de la acea experiență de care am menționat mai sus, doar în 2015 am născut Practica Puterii Feminine. Comunitate în care sunt deja peste 150 de femei. Vă mulțumesc vouă tuturor celor care ați adus energia și prezența voastră în această Comunitate. Împreună cu voi am rafinat această Practică pentru care vă sunt profund recunoscătoare.

Fie că faci parte deja, sau nu, din această Comunitate, dacă simți că acum este momentul, dacă simți că acum ești pregătită să faci o schimbare majoră în viața ta atunci ai nevoie să:

  • spui un mare DA și să te angajezi că-ți poți exprima în lume darurile tale unice (chiar dacă acum nu știi, cu claritate, care sunt acelea. Sau, dacă le știi, poate că nu știi cum să le manifești încă). Împreună, în Comunitatea Practica Puterii Feminine, vom crea spațiu pentru a învăța să ne manifestăm darurile și să ne rostim adevărul;

  • îți aduci claritate asupra a ceea ce înseamnă pentru tine Practica Puterii tale Feminine. Eu doar voi împărtăși cu tine din experiența mea de viața și din lucrul meu cu atâtea femei de-a lungul multor ani;

  • să-ți dai voie să simți că nu ești, niciodată, singură. Că suntem toate în acest proces de devenire. Și că, de fapt, nu avem „mult de lucru” cu noi însene ci, mai degrabă, avem a ne da voie să fim. Atât. Să fim.

Mereu le spun celor împreună cu care creez că suntem mult mai mult decât ne-am putut vreodată imagina. Orice ne putem imagina este, întotdeauna, bazat pe experiențele trecutului nostru. La fel, îndrăznesc să-ți spun și ție acum, draga mea, ești mult mai mult decât ți-ai dat voie să fii. Și, te rog, nu îți spune că ar trebui să fi citit nu știu ce cărți sau să fi urmat nu știu ce cursuri sau să fii la cine știe ce nivel pentru a intra în această Comunitate pe care am creat-o. Nici vorbă. Nu asta contează pentru mine, și nici pentru cele care sunt deja în Comunitatea Practica Puterii Feminine. Ceea ce consideri tu acum că ești este oricum fals pentru că, te rog să mă crezi, ești, cu adevărat, mult mai mult decât crezi că ești. Pentru mine, AmmaRa, ceea ce contează cel mai mult este dorința ta arzătoare de a spune DA și de a te deschide în fața Puterii tale Feminine. Și mai contează pentru mine alegerea ta, angajamentul tău, de a practica această putere. Comunitatea Practica Puterii Feminine îți va pune la dispoziție un cadru în care te poți simți conținută, susținută, ghidată la nevoie, ascultată, respectată și iubită. Îți vom crea un cadru în care tu să te poți exprima cu sinceritate, din adevărul tău, să-ți manifești potențialul maxim care a zăcut, atâta vreme, adormit în tine.

Adevărul este că manifestarea acestui potențial, draga mea, nu se poate rezuma la a participa la Călătoriile sub marca Practica Puterii Feminine, fie că este vorba despre Călătoriile cu durata de o zi / de 3 zile sau de  marea Călătorie de 9 luni pe care o creez o singură dată pe an și care este dedicată (re)nașterii tale. Ci, așa cum am scris mai sus, este un proces care va dura întreaga ta viață. Însă orice Călătorie din cele menționate la care vei alege să participi este deja un imens pas în procesul tău de transformare. Și în oricare Călătorie vei alege să investești atenția și energia ta, dă-ți voie să simți că este cea mai benefică investiție pe care o poți face pentru tine însăți în acest moment al vieții tale.

Puterea Feminină este deja în tine. Eu doar te voi ajuta să-ți readuci aminte și s-o scoți la suprafață manifestând-o apoi în viața ta. Și, astfel, să-ți aduci propria, unica, ta contribuție la schimbarea lumii.

Cu bucurie și cu mare încredere în alegerile tale, te invit să pășești în Comunitatea Practica Puterii Feminine în acest an și, ÎMPREUNĂ, să naștem o nouă lume în care să ne creștem copii și în care să ne bucurăm mai mult, să iubim și să ne iubim mai mult. Te invit să te alături nouă și, împreună, să învățăm a cultiva pacea lăuntrică pentru a putea manifesta apoi în exterior. Lumea în care trăim are nevoie de pace. S-o emanăm, draga mea, trăind-o mai întâi în interiorul nostru.

Cu recunoștință

 

București

Renaște-te, Femeie!
Călătoria de 9 luni

27.Apr.2017, 18.30 -22.00

Cu Elena Francisc-Țurcanu

 

Renaște-te, Femeie! <br> Călătoria de 9 luniAcest parcurs este o „călătorie inițiatică”, bazată pe experiența directă, activă, a Ființei și nu pe informații pasive, pe teorii sau sisteme filosofice. Dacă vrei doar informație, îți pot recomanda câteva cărți bune. Dacă vrei să-ți transformi viața, ai nevoie de însoțire, de susținere, de conținere, de îndrumare în experiența propriei tale Ființe. Ai nevoie de o Comunitate pe care să te sprijini când îți va fi greu în procesul de transformare și de comuniune în care să celebrezi bucuriile și succesele. Zeița Interioară nu poate fi trezită prin gândire. Ea nu este o idee sau un ...

Mai mult Înscriere

Timișoara

Roata Ritmurilor Lunare Feminine
Creativitate, Sexualitate, Conștiență, Spiritualitate

12 - 13.Mai.2017

Cu Elena Francisc-Țurcanu

Contribuție: 700 Lei

Dacă citești aceste rânduri este pentru că ai ales schimbarea, ai ales transformarea, ai ales să crezi că-ți poți crea viața pe care o visezi. Este pentru că acum poți înțelege și accepta că cea la care tot visezi să devii există deja. Și nu doar pentru că așa spune fizica cuantică ci pentru că, tu însăți, ai început să-ți percepi puterea de a alege ce și cum devii din multiplele potențiale disponibile simultan. Nu cred că este misiunea mea să creez „cursuri de formare în ale feminității”, cum multe femei mi-au tot cerut. Sunt deja femei extraordinare, în toată lumea, care fac asta. Formează în ale feminității. ...

Mai mult Înscriere

București

Renaște-te, Femeie!
Călătoria de 9 luni

25.Mai.2017, 18.30 -22.30

Cu Elena Francisc -Țurcanu

 

Renaște-te, Femeie! <br> Călătoria de 9 luniAcest parcurs este o „călătorie inițiatică”, bazată pe experiența directă, activă, a Ființei și nu pe informații pasive, pe teorii sau sisteme filosofice. Dacă vrei doar informație, îți pot recomanda câteva cărți bune. Dacă vrei să-ți transformi viața, ai nevoie de însoțire, de susținere, de conținere, de îndrumare în experiența propriei tale Ființe. Ai nevoie de o Comunitate pe care să te sprijini când îți va fi greu în procesul de transformare și de comuniune în care să celebrezi bucuriile și succesele. Zeița Interioară nu poate fi trezită prin gândire. Ea nu este o idee sau un ...

Mai mult Înscriere

Podișul Luncanilor

Anam Cara - Retreat
18 - 22.Iun.2017

Cu Elena Francisc-Țurcanu

Contribuție: 800 Lei

Anam Cara - RetreatAceastă Călătorie în mijlocul Naturii îți oferă oportunitatea unică de a descoperi puterea tăcerii ca și adevărata sursă creatoare din tine. Și, în același timp, îți va permite să înveți cum să auzi și, mai ales, să asculți cu atenție, vocea blândă și tandră a inimii tale ca apoi, cu încredere, s-o manifești în viața ta.Prin puterea vindecătoare a Naturii, a Mamei Pământ, a Pădurilor de Mesteceni și de Fagi, a Colinei Lunii, și cu ajutorul plonjărilor profunde în străfundurile ființei tale către care te voi ghida, vei putea, cu foarte mare ușurință, să îți (re)creezi o conexiune autentică ...

Mai mult Înscriere

Practica Puterii Feminine este o Comunitate creată pentru:

  • a te susține, a te conține, a te ghida, a te însoți în a deveni femeia menită să fii și pentru a te inspira să-ți manifești darurile tale unice în lume
  • a împărtăși cu tine instrumentul fabulos al Artei Respirației Conștiente, pe care vei învăța să-l folosești apoi în orice situație din viața ta
  • a-ți reaminti că te poți reconecta oricând la Starea de Prezență din care poți naște totul
  • ca tu să poți simți profunda diferență între atributele feminine și cele masculine și pentru a învăța cum le poți împleti în mod armonios în creația ta conștientă
  • a descoperi că acceptarea, integrarea și onorarea trecutului te eliberează
  • a te reconecta la încrederea în tine și la capacitatea ta de a te deschide

Cum sunt construite aceste Călătorii?

  • O Călătorie de 9 luni care are loc o singură dată pe an, în București (în 2016 aceasta a început în luna martie și se va termina în luna noiembrie; vom publica în curând detalii despre următoarea). Este o Călătorie ce va avea întâlniri lunare – seri eXperiment a câte 4-5 ore fiecare – cu teme diferite, iar la unele din aceste seri vor fi invitate speciale. AmmaRa te va însoți, lună de lună, în cele mai dificile și mai provocatoare momente ale procesului tău de transformare care va reprezenta propra ta renaștere;

  • Trei sau chiar patru călătorii de o zi și/sau 3 zile (week-end) în diferite orașe ale țării (București, Timișoara, Iași, Cluj, Constanța). Consultă aici Calendarul;

  • Un Retreat de feminitate (dietă, nutriție, meditație, sweat lodge) care va avea loc în Podișul Luncanilor, o dată pe an în timpul verii (în preajma sărbătorii de Sânziene).

Pășește cu încredere! Comunitatea Practica Puterii Feminine te așteaptă să-ți ocupi locul tău unic în Cercul Sacru.

 

 

 AmmaRa:
Invitație la redescoperirea unui Adevăr uitat despre tine însăți

Ascultă vocea Sufletului tău, amintește-ți Contractul Sacru al acestei vieți și despre Femeia care ești menită să devii. Trezește în tine Zeița și creează-ți Viața pe care o visezi. Încredere! Te vei reîndrăgosti de tine însăți, îți vei regăsi senzualitatea și curgerea naturală, vei dezgropa din adâncurile ființei darurile unice cu care ai venit în această lume și vei găsi curajul de a le manifesta. Eliberează-te de limite, spulberă rutina și umbra, regăsește-ți autenticitatea, capacitatea de a Crea și  de a te bucura. Ia-ți Viața înapoi. Reconectează-te cu splendoarea Existenței a cărei adevărată natură este Bucuria. Am creat un spațiu de redescoperire a dansului cu Viața. 

Citește mai mult

Practica Puterii Feminine
Anam Cara- Retreat
O dată pe an

Această Călătorie în mijlocul Naturii îți oferă oportunitatea unică de a descoperi puterea tăcerii ca și adevărata sursă creatoare din tine. Și, în același timp, îți va permite să înveți cum să auzi și, mai ales, să asculți cu atenție, vocea blândă și tandră a inimii tale ca apoi, cu încredere, s-o manifești în viața ta.

Prin puterea vindecătoare a Naturii, a Mamei Pământ, a Pădurilor de Mesteceni și de Fagi, a Colinei Lunii, și cu ajutorul plonjărilor profunde în străfundurile ființei tale către care te voi ghida, vei putea, cu foarte mare ușurință, să îți (re)creezi o conexiune autentică cu însăși esența ta. Acest loc, Colina Lunii, și acest Retreat îți oferă oportunitatea ideală ca tu să-ți poți da voie să te deschizi, să-ți descoperi corpul și felul în care acesta își dorește, cu adevărat, să se exprime. Adică să ai curajul să-ți recunoști, și să alegi a le exprima, potențialele  maxime dar și limitările, acceptându-le.

Această Călătorie este poarta către paradisul tău interior în care al tău Suflet îți va arăta că acum este momentul să-ți onorezi Contractul Sacru. Prin Respirație Conștientă, Mișcare, Dans, Ceremonia Bătrânului Foc Sacru și prin meditație la apus de soare vei găsi conexiunea adâncă ce există între corp și Suflet. Îți vei conștientiza limitările, piedicile pe care încă ți le mai pui și vei putea recunoaște mecanisme de comportament în care ești prinsă și care te țin pe loc.

Fiecare persoană are propria cale de vindecare și cu fiecare în parte voi dansa un dans unic în spațiul sacru creat pentru întregul Cerc. Un Cerc ce-l vom naște pe Colina Lunii în jurul Bătrânului Focului Sacru, la Lună Nouă.

Momentele de retragere și solitudine presărate pe durata Călătoriei vor contribui la integrarea trăirilor avute în grup.

Oferă-ți acest Dar, dragă Anam Cara.

 

Ce îți dăruiești odată cu acest Retreat ?

        4 zile în Natură sălbatică, într-un peisaj care-ți va tăia răsuflarea

  • Conținere. Ascultare. Relaxare.
  • Detoxifiere, Purificare corporală, energetică, emoțională, mentală
  • Recuperarea Puterii Feminine.
  • Redescoperirea legăturilor străvechi ce ne unesc
  • Recunoașterea Prieteniei autentice
  • Reconectare cu corpul, cu Natura, cu Mama Pământ.
  • Instrumente pe care le poți apoi folosi în viața de zi cu zi.

Călătoria, Împreună

  • Ne reconectăm cu corporalitatea, cu trupul nostru de femei, pentru a ne redescoperi pământul, lutul nostru comun – Anam Cara.
  • Ne vom simți, ne vom conține, ne vom asculta, ne vom vedea și recunoaște – femei printre femei, onorându-ne și celebrându-ne.
  • Ne vom bucura corpurile oferindu-le o cură de detoxifiere.
  • Ne vom reconecta cu Natura și, mai ales, cu Mama Pământ.

      O Călătorie de celebrare și de reîntoarcere la bucuria vieții.
      O Călătorie de la „nu pot”, „nu merit”, „nu sunt suficient de bună”, „nu îmi place corpul meu”, la întruparea adevăratei tale Puteri Feminine.


      O Călătorie în care te voi ghida…

       …De la auto-falsificare în numele celorlalți, la autenticitate, bucurie și libertate.
…De la o creativitate blocată la una exprimată, manifestată cu încredere.
…De la închidere la o iubire necondiționată și compasiune față de tine.
…De la singurătate la  Prezență și Încredere că a ta energie schimbă lumea.
…De la negarea corpului la a-ți înțelege și a-ți respecta propriul tău ritm lunar.
 …De la o prizonieratul în minte la intuiție și la înțelepciunea naturală a Feminității tale.
…De la confuzie la claritate asupra Viziunii tale, asupra Vocației tale în această viață.
 …De la înghețarea în obiceiuri vechi la a fi Creatoarea propriei tale vieți și propriul tău Maestru.

Locul
 Colina Lunii soră cu Dealul Zmeului. Sus, în Platoul Luncanilor, la 1000m altitudine.
În mijlocul unui Parc Natural, între Cetățile Dacice, în teritoriul străvechi și sacru al Călătoriei Inimii.
Printre păduri de Mesteceni și de Fagi.
Salamandre. Lupi. Urși. Căprioare. Cerbi. Vulpi.
 Pârâuri limpezi și nori curgători. Apusuri de Soare.
Pentru noi, în Călătoria Inimii, acest loc
 Este Sanctuarul în care Sufletul se liniștește și în care corpul se purifică.
Este locul în care ne simțim Acasă. Acel Acasă după care tânjim atât de mult și care trăiește, veșnic, în inima timpului fără de timp.
Este locul în care găsim armonia între suflet și viața noastră, între trup și Mama Țera, Pământul.
Este locul în care ne permitem să ne abandonăm în brațele unei lumi invizibile cu ochii minții, dar atât perceptibilă cu ochii inimii.
Este locul în care ne trezim dimineața binecuvântând șoaptele inimilor noastre.
Este locul în care sacralitatea respiră prin fiecare fir de iarbă.
Este locul în care norii curg prin noi.
Este locul în care tu te vei renaște cu fiecare Respirație Conștientă.


 Anam Cara

În Călătoria Inimii există, de câțiva ani buni deja, un Cerc Sacru al Feminității pe care l-am numit – Anam Cara (suflet prieten) după cartea cu același nume a autorului John O’Donohoue. „În viața fiecăruia există o mare nevoie de Anam Cara, un prieten la sufletului. În această iubire, ești înțeles așa cum ești, fără măști sau pretenții. Minciunile și jumătățile de adevăr, superficiale și funcționale ale conduitei sociale, sunt lepădate. Poți fi așa cum ești cu adevărat. Iubirea permite apariția înțelegerii, iar înțelegerea este prețioasă. Acolo unde ești înțeles, te simți acasă. Înțelegerea hrănește sentimentul de apartenență. Atunci când te simți cu adevărat înțeles, te simți liber să plonjezi în încrederea și adăpostul sufletului celeilalte persoane. …” Cartea Anam Cara

Am ales ca acest Retreat al Feminității să fie deschis vouă tuturor celor care ați participat deja la o seară eXperiență Practica Puterii Feminine, la un workshop lung sau la Călătoria Renașterii de 9 luni,  dar și vouă tuturor celor care simțiți să pășiți pentru prima dată în acest Cerc Sacru al Feminității. Vă promit o Călătorie Magică, inițiatică, pe Colina Lunii, sus în Podișul Luncanilor, între pădurile albe de mesteacăn. 

 

Un cuvânt de la AmmaRa
ÎMPREUNĂ

Valurile schimbărilor majore curg necontenit în viața mea invitându-mă să rămân deschisă și în recunoștință pentru tot ceea ce trăiesc acum. Uneori simt că dacă m-aș închide în fața durerilor aș muri. Așa că, aleg să rămân deschisă. În curgere și transparență. Și în încredere. ÎNCREDERE.

Deși multe schimbări și multe transformări am trăit de-a lungul vieții, rămân mereu și mereu uimită de tot ce continuu să-mi ofer în această aventură. Viața!

În propria mea Călătorie a Eroinei (Cartea Călătoria Eroinei va fi, curând, o noutate editorială printre Cărțile Maestrului Interior) m-am întâlnit cu cele mai întunecate zone ale ființei mele și, de fiecare dată, am avut mereu curajul să împărtășesc despre ele pe măsură ce am fost pregătită. A împărtăși este esențial pentru mine. Și de aceea îi invit mereu să împărtășească pe cei din Comunitatea Călătoria Inimii. Cea mai mare deschidere în privința aceasta o trăiesc acum cu cele care se află în Călătoria Renașterii. Călătoria de 9 luni din Practica Puterii Feminine. O asemenea deschidere și încredere în a se rosti, a împărtăși între ele, rar am întâlnit. Vă mulțumesc, Femei și Zeițe! Curajul vostru de a vă arata așa cum sunteți ajută enorm în proces colectiv al transformării noastre. 

Însă, deși cred foarte tare în energia Comunității, sunt foarte conștientă, dragele mele Femei și Zeițe, cât este de important să învățăm să ne conținem și singure, cu compasiune și iubire, vulnerabilitățile, zonele sensibile, părțile fragile. Precum o sămânță fragilă și delicată ce tocmai a încolțit și îndrăznește timid să urce, încet, dar sigur, spre lumină, tot așa avem și noi nevoie să ne oferim momente de protecție în perioada noilor începuturi. 

Și a ne renaște pe noi înșine ca Femei, este o etapă fragilă, sensibilă, în care avem nevoie de protecție. Nimeni nu ne-a învățat să ne oferim noi singure protecție. Învățăm acum. Împreună. În Comunitatea Practica Puterii Feminine poți învăța cum este să te simți protejată și cum îți poți oferi tu singură protecția de care ai nevoie.

În propria mea sămânță delicată a schimbării, am întâlnit deja un imens întuneric. Am întâlnit durere și rezistență. Dar am continuat, cu încredere, și am dat la o parte multe. Multe. Înțelesurile au curs. La fel și revelațiile și conștientizările. Uneori cu blândețe, alteori cu furie. Uneori am simțit că mor. Alteori, cum renasc din propria-mi cenușă. Acum mă simt, împreună cu al meu trup de femeie împlinită, în mijlocul acestor mari schimbări, ascultând curgerea transformărilor.

Mi-am lăsat viziunea despre viitor să se odihnească în creativitatea acestui moment prezent, mereu înfloritor. Acum. Acum. Acum! M-am ancorat pe mine însămi în simțirea acestei perioade de transformare care ascunde în ea o imensă oportunitate de a trăi cu totul și cu totul altfel decât până acum. Deschisă în fața curgerii vieții și mereu surprinsă de spontaneitatea Dansului Inimii mele care mă invită să descopăr părți noi din mine însămi, pe care n-am îndrăznit să le vizitez până acum. Descopăr sentimentul de ACASĂ în mine însămi. Cu mine însămi în această nebunie pe care o trăim cu toții, în această frumoasă nebună lume pe care am construit-o noi înșine și pe care, iată-ne, o creăm din nou. Naștem o nouă lume. Simt acest lucru în adâncul Inimii mele. 

Sunt din ce în ce mai impresionată de susținerea pe care o simt în Comunitatea Călătoria Inimii și, mai ales, în Comunitatea Practica Puterii Feminine. Avem nevoie, dragele mele, mai mult decât oricând, să ne susținem între noi femeile mai ales atunci când suntem în tranziții majore în viața noastră. Iar acum este o asemenea perioadă de tranziție.

Toate avem nevoie de momente în care să lăsăm ca totul să se așeze, să ne ascultăm, să ne conținem, să se simțim. În Comunitatea Practica Puterii Feminine pe care am creat-o, împreună cu voi, ne întâlnim, în primul rând, pentru toate acestea. Pentru ascultare, conținere, simțire, rostire. Pentru a gusta magia de fi Femeie recunoscută printre femei.

Dacă experimentezi propria ta tranziție chiar în această perioadă, va fi un privilegiu pentru mine să te însoțesc și să-ți fiu martoră activă la procesul tău de transformare. M-aș bucura să-mi dai voie să te susțin, să te ghidez în ceea ce poate fi cea mai sacră inițiere: a deveni Femeie.

În această vară, pe Colina Lunii ce are drept inimă o vatră în care arde Bătrânul Foc Sacru, ne vom transforma vechea identitate. 

ÎMPREUNĂ.

Bucurie și Recunoștință simt că pot împărtăși cu tine din experiența mea personală. Nu m-am născut femeie ci am devenit Femeie. La oricare din Călătoriile Practica Puterii Feminine alegi să participi, ai încredere că va fi cea mai bună alegere.

Serile eXperiment sub marca Practica Puterii Feminine sunt:
Seri de Comuniune și Comunitate, de Bucurie și Mișcare, de Ascultare și Tăcere, de Corporalitate și Senzualitate, de Dans și Spontaneitate, de Conținere și Îndrumare, de Iubire și Compasiune.
Seri în care te voi conduce în adâncurile tale pentru a deschide ceea ce este blocat, încorsetat, adormit.
Seri în care, împreună, vom scoate în lumina Conștienței adevărata strălucire a Femeii care ești.
Seri în care vei redescoperi pofta de Viață.

Niciuna din Călătoriile Practica Puterii Feminine nu are o formulă statică, rigidă, precisă și exactă. Ci creăm, împreună, de fiecare dată. Nu cred într-o spiritualitate „mărime unică pentru noi toate”. Nu există așa ceva. Deși la un nivel profund, da, suntem UNA, avem însă daruri unice fiecare. Aceste daruri merită a fi scoase la lumină și împărtășite cu lumea în care trăim. Asta să ne fie contribuția în lume. Unicitatea noastră! Simțind însă, și onorând, faptul că suntem din același lut comun.

Te vei deschide, te vei expansiona în ritmul tău și în felul tău unic, respectându-ți nivelul tău de evoluție în care te afli chiar acum. Aceasta este una din frumusețile Călătoriei Practica Puterii Feminine – fiecare femeie este acceptată, văzută și iubită așa cum este ea acum. Și însoțită, cu blândețe, în a-și da voie să simtă că în ea este Puterea Feminină.

Poate ai nevoie să creezi mai multă abundență financiară în viața ta. Sau poate ai nevoie de vindecare, de liniște și de calm. Poate dezvoltarea personală integrală este ceea ce te interesează în acest moment. Sau, poate, o relație de iubire mai conștientă. Nu contează ceea ce-ți spune mintea acum că „ai nevoie”. De fapt, de multe ori, nici nu conștientizăm că mintea întotdeauna ne minte atunci când simțim constrângeri, tensiuni în corp, când ne spune: „mai ai mult de lucru cu tine până să meriți o relație de iubire conștientă” sau „nu meriți abundență financiară, trebuie să muncești din greu pentru asta”. Multe, draga mea, sunt construcții ale minții tale. Un gând, o judecată despre tine, o judecată despre ceilalți. Ce ar fi trebuit să faci și n-ai făcut. Ce ar fi trebuit să faci mai bine. Cât de nedreaptă este viața. Bla-bla-bla mintal. Gândire. Gândire. Povești. Povești. Toate creează tensiuni în corp. Însă dacă te lupți cu aceste tensiuni nu faci decât să creezi un și mai mare conflict interior.

Dansul Inimii, Practica Stării de PrezențăRedescoperirea Puterii tale Feminine, toate acestea sunt instrumente simple pe care le voi împărtăși cu tine în cadrul acestor Seri, dedicate nouă. Ne vom oferi în dar un cântec al Bucuriei, al Vieții, al Iubirii și Încrederii. Al Conștienței și al Renașterii în Puterea noastră de Femei.

Dacă simți că ești pregătită să o lași puțin mai moale, te voi însoți să renunți la rigiditate și rezistență.
Dacă simți că ești pregătită să înveți a te bucura de momentul prezent, te voi ajuta să simți profunzimea Conștienței fiind în Acum și Aici.
Dacă simți că ești pregătită să renunți la a te mai judeca și a te respinge, te voi ghida către a simți Energia Vindecătoare a Acceptării.

Te aștept în Cercul Sacru al Feminității pe care îl renasc și îl expansionez, împreună cu voi, la fiecare Călătorie sub semnul Practica Puterii Feminine. Ai încredere în chemarea sufletului tău! Nu face altceva decât să-și onoreze Contractul Sacru.

 

Roata Ritmurilor Lunare Feminine

Creativitate, Sexualitate, Conștiență, Spiritualitate

Dacă citești aceste rânduri este pentru că ai ales schimbarea, ai ales transformarea, ai ales să crezi că-ți poți crea viața pe care o visezi. Este pentru că acum poți înțelege și accepta că cea la care tot visezi să devii există deja. Și nu doar pentru că așa spune fizica cuantică ci pentru că, tu însăți, ai început să-ți percepi puterea de a alege ce și cum devii din multiplele potențiale disponibile simultan.

Nu cred că este misiunea mea să creez „cursuri de formare în ale feminității”, cum multe femei mi-au tot cerut. Sunt deja femei extraordinare, în toată lumea, care fac asta. Formează în ale feminității. Nu mă consider un dătător de sfaturi sau un formator. Mai ales în ceea ce simt a fi un proces permanent și care durează toată viața. Simt, mai degrabă, că este datoria mea să ghidez, să însoțesc și să împărtășesc din a mea experiență de viață, a mea experiență de a întrupa propria-mi feminitate. Această dorință de a împărtăși este cea care m-a condus, de altfel, la crearea Comunității Practica Puterii Feminine. O Comunitate în care să ne simțim – prin conexiune și comuniune – și să ne întrupăm, în mod conștient, Puterea Feminină. Ca apoi s-o manifestăm în lume și să contribuim la schimbarea realității în care trăim. Este, da, misiunea mea - în această Călătorie Conștientă a Inimii pe care mi-am asumat-o - să creez un spațiu în care cât mai multe femei din lume să își trezească puterea, să-și manifeste visurile și potențialele, să-ți împărtășească darurile unice. 

Este un angajament pe care l-am luat cu mine însămi, acela de a însoți cât de multe femei în a-și întrupa Puterea Feminină și a le învăța s-o folosească într-un mod judicios, armonios, pozitiv și constructiv. Iar instrumentele pe care le folosesc în Comunitatea Practica Puterii Feminine sunt extrem de simple și cele pe care, de altfel, le folosim în toată Creația numită Călătoria Inimii. Doar că sunt aduse în dimensiunea pur feminină. Practica Stării de Prezență este cheia principală în tot lucrul nostru. Ascultarea Atentă, Dansul Inimii, Respirația Conștientă, Călătorii Ghidate, Cercuri Terapeutice de Vindecare, Rituri de Trecere, Ritualuri Sacre, scăldate toate în atributele feminității, sunt, de asemenea, prezente în tot ceea ce facem ori de câte ori de întâlnim. Fie că este vorba de cea Arhetipală, Shamanică sau de cea a Ritmurilor Lunare, Roata este un alt instrument pe care învățăm să-l folosim în Comunitatea Practica Puterii Feminine și, cu precădere, în cadrul acestui Workshop. Sau, într-un fel, ne readucem aminte să ne folosim de Roata a Ritmurilor Lunare căci cunoașterea ancestrală, în legătură cu acest instrument, este deja în noi. Este Roata care ne învață a ne recunoaște și respecta cele patru ritmuri lăuntrice: Ritmul de Aer, Ritmul de Pământ, Ritmul de Foc și Ritmul de Apă, onorându-ne sacralitatea Râului Roșul al Vieții noastre de Femeie – Menstra.

Este foarte important ca noi, femeile, să învățăm a fi conștiente de modurile diferite în care reacționează corpul nostru la fiecare ritm din cele patru ritmuri lunare cu care suntem profund racordate. Aceste ritmuri ne influențează direct și au efecte puternice asupra propriei noastre personalități și asupra energiei creative, căci corpul nostru reacționează diferit la fiecare ritm din cele patru ritmuri lunare. Menstra nu poate fi tratată precum o boală a corpului. Dacă o femeie poate învăța să își înțeleagă propriul său ciclu lunar, să accepte schimbările și să fie în acord cu natura feminității ei, își poate recâștiga echilibrul pe Roata Ritmurilor ei Lunare. Asta nu înseamnă să nu își diminueze simptomele – dacă durerea este prea mare – ci doar să înceteze a se mai lupta, a se mai încrâncena împotriva simptomelor, nu înseamnă a le nega, ci doar a le accepta cu mai multă ușurință ca făcând parte din ea însăși. Bineînțeles că nu este întotdeauna atât de ușor, având în vedere felul în care am fost educate să privim și să ne raportăm la ciclul menstrual. Schimbările fiziologice în corpul nostru de femei sunt mult mai ușor acceptate și recunoscute în societatea în care trăim, însă schimbările interioare în raport cu sexualitatea noastră, cu spiritualitatea noastră, cu creativitatea noastră sunt de-a dreptul ignorate.

În mitologie și în legende, energiile prin care – lună de lună – trece orice femeie în timpul ciclului ei menstrual erau văzute ca patru ritmuri care reflectă, fiecare, fazele lunare. În ziua de azi însă femeile sunt, aproape întru totul, rupte de aceste ritmuri. Și, deci, rupte de ritmul propriei lor creativități, sexualități. În Călătoriile pe care le creăm, împreună cu femeile ce aleg să facă parte din Cercurile Sacre ale Feminității, învățăm să ne reconectăm cu aceste ritmuri. Învățăm să le ascultăm și să creăm, să ne manifestăm, în funcție de fiecare ritm.

Acest instrument – Roata Ritmurilor Lunare - te va învăța cum să:

  • Îți reamintești că Spiritualitatea noastră, a femeilor, este strâns legată de ciclul menstrual;
  • Îți onorezi Menstra recunoscând-o ca și unealtă de Putere pe care o poți folosi, într-un mod constructiv și armonios, în Creația ta;
  • Te exprimi din autenticitate;
  • Curgi cu viața – fără a mai accepta compromisuri, ieșind din băltirea în obiceiuri vechi și nemaihrănind credințe care nu te reprezintă;
  • Îți clarifici Viziunea despre viața pe care vrei, cu adevărat, să o trăiești;
  • Îți depășești mecanismele vechi ce îți blochează creația;
  • Te conectezi cu propria ta intuiție și să înveți s-o asculți;
  • Identifici piedica nr.1 care nu-ți dă voie să-ți manifești Visul;
  • Simți puterea care se deschide când ești recunoscută, susținută, conținută și onorată de o întreagă comunitate de femei;
  • Recunoști că neacceptarea unui ajutor, a unui sprijin – hrănind, în continuare credința: „mă descurc singură” - te împiedică să joci jocul vieții la un nivel mai mare și să-ți manifești darurile în lume;
  • Recunoști dacă apartenența la Comunitatea Practica Puterii Feminine este ceea ce îți dorești.

În această Călătorie le vei putea asculta direct pe unele dintre femeile care au folosit Roata Ritmurilor Lunare, ca instrument în propriul lor proces de transformare și de evoluție. Ele vor împărtăși din propriile lor povești și experiențe în cadrul Comunității Practica Puterii Feminine. Vor împărtăși despre instrumentele simple pe care le-au folosit pentru a-și transforma viețile în direcția în care au dorit.

Abia aștept ca, împreună, să parcurgem Roata Ritmurilor Lunare și Roata Shamanică. Voi fi onorată să te însoțesc și este, întotdeauna, un privilegiu să pot să-ți retrezesc la viață Puterea Feminină și să te ghidez către a ți-o întrupa și manifesta apoi în lume, creându-ți astfel viața la care visezi.

 

 

 

Relatia cu mine însămi - Cel mai magic și mai frumos dar

Pentru mine a fi în Comunitatea Practica Puterii Feminine înseamnă recunoasterea și împlinirea unui vis străvechi de apartenență la un Cerc de femei. I-am dat glas odată cu îmbărcarea în Călătoria de 9 luni din 2015, iar apoi a urmat cea din 2016 în rolul de Ambasadoare a acestei frumoase Comunități. A fost o perioadă în care susținerea și conexiunea trăite m-au însoțit în drumul către Centrul Fiintei care sunt. Cel mai magic și mai frumos dar pe care l-am primit este relatia cu mine însămi. Cu fiecare Seară și experiență, m-am reconectat blând cu corpul meu, emoțiile mele și conținuturi vechi și profunde. M-am reîntors la curgere și încredere, la răbdare și conținere, la ascultare interioară. M-am reconectat cu ritmul meu interior într-o profunzime încă neaccesată până atunci și am trăit bucurie și plăcere și senzualitate, în timp ce realitatea exterioară cutremură serios multe aspecte ale Femeii care sunt. Mi-am simțit vulnerabilitatea și enorma putere care vine din deschidere și acceptare, m-am reconectat cu intuiția, visul și creativitatea.
Divina   mai mult

Am ales calea Inimii mele

Am fost o fiică a patriarhatului, înstrăinată de natura mea feminină adâncă. Ruptă de trup am ales drumul batătorit al minții, o cale știută, ce părea mai sigură. Mama nu a știut a mă învăța cum să-mi întrupez propria feminitate, nici pe ea nu a învățat-o bunica. Neavând repere valide, tânjeam dupa o Comunitate de Femei, un cadru în care să mă simt conținuta, susținută, ghidată la nevoie, ascultată, respectată și iubită. AmmaRa e cea care a creat Comunitatea Practica Puterii Feminine, locul în care am putut lăsa cu încredere tot ceea ce am crezut că sunt, renăscându-mă mai puternică, mai încrezătoare în Puterea mea de creatoare, în Puterea mea de Femeie.
Claudia Sărăcin   mai mult

Mă regăsesc mereu printre Femei asemeni mie

Intrând în Comunitatea Practica Puterii Feminine, am învăţat că nu-i pot ajută pe cei din jurul meu înainte de a învaţă a mă ajuta pe mine mai întâi. Aici am înţeles că dintre toate relaţiile, cea mai importantă este relaţia cu Mine. Aici, în acest Cerc Sacru de Femei și Suflete Prietene, am învăţat a mă Onora pe mine, a mă Recunoaşte şi a trăi ca Femeie. Aici am învăţat a-mi onora corpul, am învăţat a mă bucura de lucrurile simple, am învăţat să mă simt Femeie între Femei. Aici am înţeles că noi, Femeile, ne putem susţine în moment grele, în  momentele de cădere, dar şi că ne putem bucura împreună, că ne putem dansa, că pot asculta şi că pot fi auzită atunci când am nevoie şi am curajul să o fac...am învățat că pot împărtăşi cu alte Femei asemeni mie atât bucurii, cât și tristeţi.
Cristina Srour   mai mult

Cărțile Feminității

Mi-au plăcut de când mă ştiu cărţile. Până să prind gustul cititului, mă jucam cu cărţile de joc. Astfel că atunci când am descoperit aceste cărţi ale feminităţii, este uşor de înţeles plăcerea şi bucuria mea. De atunci mă joc cu ele ori de câte ori am nevoie de o îndrumare interioară şi mă las purtată de instinct când simt să le consult.
Manuela   mai mult

Magia Feminității

Simțirile mele sunt amplificate după această călătorie de reîntregire și renaștere a ființei mele - Practica Puterii Feminine - Retreat Anam Cara. Mă surprind simțind foarte puternic Femeia din mine. Este un sentiment nou. Mă simt binecuvântată și îmi dau seama cât de mult sunt iubită pentru că mi s-a dat ocazia să vin Femeie în aceste timpuri.
Cristina   mai mult

Puterea feminină, puterea blândeții

Îmi reamintesc … închid ochii și sunt cu picioarele goale în iarba în nemișcare sau în dans, ori în penumbra plină de mister a unei Tâmple, ori în cercul de femei-sfere respirând luminate de focul transformărilor…deschisă pentru a fi privită și privind cu receptivitate...Cândva sufletul meu a simțit sete de asta, nu știam pe atunci forma a ceea ce ar fi fost acea plasă de conexiuni și de susținere după care tânjea sufletul meu...îmi veneau gânduri despreșezătorile din trecut, despre triburile în care femeile evoluau într-o comunitate cu alte femei...iar de atunci, de la acel moment de dor după ceva ce nuștiam ce ar fi, experiențele au început să curgă în această direcție.
Olivia   mai mult

Zile de neuitat

Zilele petrecute împreună au fost de neuitat! Au fost zile cu multe conștientizări, în care am întâlnit femei minunate și foarte curajoase (vă admir!!!), am făcut lucruri care erau pe to do list in this life (am mers pe râu în jos și în sus în picioarele goale, am stat la confluența dintre 2 râuri de munte, am mers pe munte în picioarele goale, m-am spălat cu roua care mirosea amețitor a fân și cimbrișor, am privit apusul soarelui) și...AM SIMTIT.
Lavinia   mai mult

Călătoria către a redescoperi Femeia care sunt cu adevărat

După această Călătorie, mă văd, mă recunosc, mă simt femeie puternică și vulnerabilă în același timp, frumoasă, curgătoare, purtătoare de mistere și sensuri vechi, creatoare/născătoare, plină de bucurie,de încredere, de recunoștință, în joc/ dans/ curgere/ conștiență. Îmi simt altfel corpul, mai conștient, îl onorez și îl accept fără judecăți (sau oricu cu mai puține decât înainte). Am redescoperit ce înseamnă să cânt, să desenez – eu care nu am considerat niciodată că sunt “bună” la așa ceva …dar, surpriză, chiar pot și mă simt excelent când îmi dau voie să mă exprim în aceste noi moduri.
Daniela   mai mult

Redobândirea Puterii Feminine autentice

Cu ceva timp în urmă credeam că a fi femeie înseamnă să mă căsătoresc, să am copii, să am grijă de familie... Prima dată când am auzit să mă pun pe mine pe locul întâi mi s-a părut o dovadă de egoism, dar și o uşurare lăuntrică. A fost un întreg proces până să înţeleg ce înseamnă să mă pun pe locul întâi. Înseamnă să fiu în contact cu corpul meu, cu energia mea, cu emoţiile mele, cu gândirea mea, să-mi retrag atenţia în interior...
Laura S.   mai mult

 

"Inima unui om cuprinde tot ceea ce există, doar că am uitat cum să percepem acest lucru. Călătoria Inimii este procesul interior de reamintire a acestui adevăr și trăirea lui"

HEFT

Workshop / Eveniment

2% pentru
Asociația de Terapii Transpersonale

O viață trăită conștient, în acord cu Adevărul nostru profund, aceasta este Consacrarea ultimă a Călătoriei Inimii. Absolut toate Workshop-urile, Seminarele, Conferințele sau Programele noastre educaționale sunt subscrise acestei Consacrări. Acum trăim vremurile în care Umanitatea își descoperă adevărata măreție și frumusețe. 

Conștiința Umanității se transformă!
 Iar fiecare transformare personală prin Conștiență schimbă Conștiența întregii lumi. Participă și tu la această Transformare, direcționând 2% din impozitul pe venitul anual impozabil către:
Asociația de Terapii Transpersonale
Completează cu datele personale și semnătura ta Formularul 230 dacă deții venituri din salarii sau Formularul 200 dacă ai venituri din alte surse. Restul rubricilor nu trebuiesc completate.

Poți depune acest formular până pe 25 mai 2017 la Administrația Financiară de care aparții sau ne poți trimite nouă Formularul completat de tine, iar noi îl vom depune la Administraţia Financiară.

Noutățile Călătoria Inimii
direct pe mail

Articole, workshopuri,
cărți și evenimente

Arhiva Newsletter

Mărturii

Articole relevante

O zi de liniște și tăcere O zi de liniște și tăcere

O zi de liniște, așezare și tăcere, cadou de ziua mea. Un dar prețios ce mi-a permis să mă așez, să mă simt și, în același timp, să continuu a simți profunzimile legăturilor dintre noi toți. ...

Respirație. RITM. Renaștere Respirație. RITM. Renaștere

Dansând cu valurile, dansând cu stelele, dansând cu nisipul și cu norii, dansând cu ploaia, dansând cu păsările cerului, dansând cu Luna Plină și apoi cu Soarele ce se pregătea ...

Călătoria Renașterii tale Călătoria Renașterii tale

Chiar acum, în vreme ce citești aceste rânduri, lumea se întoarce către dimensiunea ei feminină, atât de mult timp ignorată, abuzată și pedepsită. Această întoarcere către ...

Natura nemărginită a eXperienței umane. John Welwood, PsihologiaTrezirii Natura nemărginită a eXperienței umane. John Welwood, PsihologiaTrezirii

”Deși terapeuții se consideră adesea experți în cunoașterea oamenilor, adevărul este că nu există experiți în domeniul experienței umane. Asta deoarece natura experienței umane e nemărginită ...

Puterea transformatoare a energiei sexuale Puterea transformatoare a energiei sexuale

La intalnirile guvernate de energia Lunii Noi, cand toate potentialurile noastre ne sunt disponibile, cea mai mare bucurie a mea este sa vad si sa simt cum femeile prezente se reintorc la corpul lor alegand sa-l ...

Oferă-ți DAR, Femeie! Oferă-ți DAR, Femeie!

Fetiţa îi oferă plină de zâmbet şi bucurie cadoul băiatului; el primeşte cadoul, îl studiază cu interes şi dă să plece; îl întreb dacă a mulţumit pentru cadou şi atunci ...

Emoții. Emoții. Emoții Emoții. Emoții. Emoții

Pare că tot ceea ce trăiesc cu mine însămi în aceste zile are o încărcătură emoțională foarte puternică. În jurul meu, la fel. Mulți din cei foarte dragi mie și cei cu care interacționez, ...

Pentagrama Transformării Pentagrama Transformării

Alegerea de a intra într-o Călătorie Inițiatică poate, de multe ori, crea frică. Atunci când suntem pe punctul de a face o schimbare majoră, toate mecanismele de rezistență se pun în mișcare ...

Ascultă-ți inima Ascultă-ți inima

Când o femeie spune DA inimii ei, când ascultă chemarea Sufletului, ea creează MIRACOLE. Cu adevărat, când ne ascultăm inimile, creăm Miracole care ne schimbă întreaga viață. Inimile ...

John Welwood: Relația intimă, ca un creuzet spiritual John Welwood: Relația intimă, ca un creuzet spiritual

John Welwood : Este o mare bucurie pentru mine sa dedic acest eseu voua, prieteni ai Calatoriei Inimii si cititori ai Cartilor Maestrului Interior, acum, la lansarea Proiectului Vindecarea prin Iubire, ...

Cărțile

Iubirea la timpul prezent Iubirea la timpul prezent

O carte fundamentală pentru toţi aceia care sunt pe calea iubirii conştiente şi în acelaşi timp a explorării de sine. Este o carte despre Conştienţă în relaţie. A fi conştient înseamnă ...

Iubește ceea ce este Iubește ceea ce este

Katie Byron a trăit ceea ce se numeşte o Revelaţie. A putut arunca o privire dincolo de cortina care ne acoperă adevărata, marea Realitate. După ce a trăit întunecimea depresiei şi a băut până ...

CĂLĂU ŞI VICTIMĂ CĂLĂU ŞI VICTIMĂ

Cine a cercetat mai adânc profunzimile sufletului ştie că nu ura ci teama este opusul iubirii. Teama, ca închidere în sine, ca zid ridicat în jurul unui eu mic, limitat, neputincios, ...

Anam Cara Anam Cara

Cuvintele sunt oglinzile fidele ce ne păstrează gândurile. Priveşti în aceste cuvinte-oglindă şi zăreşti frânturi de înţeles, apartenenţă şi refugiu. În spatele suprafeţei ...

Funcţiile orgasmelor Funcţiile orgasmelor

Funcţiile orgasmelor este o carte revoluţionară, dedicată atât medicilor cât şi tuturor celor interesaţi să se descopere şi să se înţeleagă pe sine, care oferă o viziune uluitoare ...