Articole
 
 
O zi de liniște și tăcere
 
 
Elena Francisc - Țurcanu
O zi de liniște, așezare și tăcere, cadou de ziua mea. Un dar prețios ce mi-a permis să mă așez, să mă simt și, în același timp, să continuu a simți profunzimile legăturilor dintre noi toți. Chiar dacă pentru mintea noastră, uneori, există legături ce par a se fi rupt în dimensiunea orizontală, în adâncuri știm mereu că nu este așa. Legăturile continuă să existe. M-am bucurat mult, de ziua mea, să primesc mai mult decât formalul La Mulți Ani de la ființe dragi mie pe care nu le-am mai văzut de mult...
 
 
Mai mult
 
 
 
Decizia schimbării
 
 
Claudia Constantin
Ani de-a rândul şi fără să îmi dau seama, mi-am turnat atenţia şi energia în a crea strategii de supravieţuire, de evitare a durerii şi de neasumare a responsabilităţii faţă de propria realitate. Strategii care mi-au fost mai întâi, ajutoare nepreţuite şi adevaraţi salvatori în copilărie, atunci când nu ştiam să mă salvez singură. Le-am lăsat să mă însoţească ca un animal credincios şi le-am investit cu încredere oarbă. Le-am apărat cu înverşunare împotriva oricărui atac, a oricărei tentative de contestare, le-am ridicat la rangul de valori şi principii de netăgăduit...
 
 
Mai mult
 
 
 
2016. Așază-te și mergi!
 
 
Denise Cornea Ștefănescu
2015, un tur de forță... prag turbulent, pretențios, extrem, o centrifugă de stare și mecanisme repetitive frustrante scoase spre consum! Focul a ars și atât cât i-am dat voie, a purificat și a transformat structuri de gândire ascunse în neîncredere, confuzie sau neputință. Promisiunile începutului de an s-au răsturnat...
 
 
Mai mult
 
 
 
Evenimente
 
 

Global Holotropic Breathwork 2016 în România

 

Concert Mirabai Ceiba

 
 
Video
 
 

Ce este maiestria interioara - cu Horia Francisc - Țurcanu

 
 
eXperimentează-TE!
 
 

Mișcare! Dimineața

Mișcare! este o introducere simplă, blândă și, în același timp foarte energizantă în Dansul Inimii – SFERA.
Mișcare! este o practică, în primul rând. Este o formă de meditație în curgere, în ritm, care ne înrădăcinează și ne deschide inimile. Este o formă de meditație în mișcare, în prezență, în respirație conștientă, ce-și trage seva din rădăcinile înfipte în metoda Respirația Inimii creată de HEFT. Este o mișcare revelatoare care dă jos măști, rupe lanțuri karmice și trangeneraționale, desface sigilii și sparge tabuuri.

 
Mai mult
 
 

AmmaRa:
Invitație la redescoperirea unui Adevăr uitat despre tine însăți

Ascultă vocea Sufletului tău, amintește-ți Contractul Sacru al acestei vieți și despre Femeia care ești menită să devii. Trezește în tine Zeița și creează-ți Viața pe care o visezi. Încredere! Te vei reîndrăgosti de tine însăți, îți vei regăsi senzualitatea și curgerea naturală, vei dezgropa din adâncurile ființei darurile unice cu care ai venit în această lume și vei găsi curajul de a le manifesta. Eliberează-te de limite, spulberă rutina și umbra, regăsește-ți autenticitatea, capacitatea de a Crea și de a te bucura. Ia-ți Viața înapoi. Reconectează-te cu splendoarea Existenței a cărei adevărată natură este Bucuria. Am creat un spațiu de redescoperire a dansului cu Viața...

 
Mai mult
 
 
 
CALENDARUL EVENIMENTELOR
 
17 - 30 Martie 2016
 
 
img
 
Meditație activă & Shaking
la început de zi
București 21 & 28 Mar 2016
Mișcare! Dimineața
 
Mișcare! Dimineața


București 30 Mar 2016
Practica Puterii Feminine. Călătoria Renașterii tale
 
Practica Puterii Feminine
Călătoria Renașterii tale
București 24 Mar 2016
 
img
 
Practica stării de Prezență

Timișoara 25 Mar.2016
București 29 Mar.2016
 
Sunete Sacre. Puterea vindecătoare a Incantației
 
Sunete Sacre
Puterea vindecătoare a Incantației
București 30 Mar 2016
 
 
Cărțile Maestrului Interior
 
 
Respirația Holotropică
 
Terapie și explorare interioară
 
 
Această carte se constituie într-un omagiu adus lui Stanislav Grof și Christinei Grof și lucrului lor de peste 40 de ani pe tărâmurile explorării Conștiinței. Respirația Holotropică a contribuit în mod decisiv la tranformarea de Conștiință a umanității așa cum o trăim astăzi și este o piatră de boltă pentru oricine lucrează cu stările de expansiune a conștiinței. Deasemeni, constituie un reper important printre abordările Școlii Maestrului Interior și a parcursului Călătoriei Inimii. HEFT | Comandă acum
 
 
Psihologia viitorului
 
Psihologia viitorului
 
Lecţii din cercetarea modernă asupra conştiinţei
Când imposibilul devine posibil
 
Când imposibilul devine posibil
 
Aventuri în realităţi neobişnuite
Călătoria ultimă
 
Călătoria ultimă
 

Dincolo de frontierele morţii
 
 
 
Vrei să afli mai multe?
 
 
Intră pe site-ul nostru
 
 
 
icon
Comunitatea
icon
Cărțile
icon
Asociația
icon
Video
 
 
Călătoria Inimii
 
Călătoria Inimii este înainte de orice o comunitate a acelora care aleg trăirea personală a dimensiunilor largi ale Conștiinței în scopuri de cunoaștere directă, prin experiență, a Adevărului despre sine, de vindecare interioară și de transformare a propriei vieți. Împreună e mai ușor!
 
Ești înscris la newsletterul Călătoria Inimii. Îți mulțumim. Pentru dezabonare apasă aici
Contact
 
Adresa:
Str. Ștefan Sănătescu 53, Clădirea 2, Sector 1, București
 
Telefon & E-mail:
0729-010-787
office @ calatoriainimii . ro
 
 
Călătoria Inimii © 2015 All Rights Reserved