Suferinţa este opţională
Oricând suntem cuprinşi de un sentiment stresant putem fi siguri că
există un gând care ne provoacă reacţia, fie că suntem sau nu conştienţi de el.

Katie Byron - Iubește ceea ce este

 
Articole
 
 
Acasă, o experiența a Centrului
 
 
Denise Cornea Ștefănescu
Aștrii încep să pășească treptat în semnul Racului. Impulsionează în diferite domenii din viața noastră un arhetip și o casă fundamentală, ambele guvernate de către Lună, o lume a subconștientului, a trecutului, a familiei, copilăriei, a relației intime cu noi înșine și a felului în care ne putem apropia altfel, într-un mod nou, de nevoile noastre emoționale. Dacă nu schimb nimic, dacă nu integrez o cunoaștere dobândită în trecut, istoriile personale cu siguranță se repetă.
 
Mai mult
 
 
 
La început de vară
 
 
Elena Francisc Țurcanu
E deja iunie! Nu știu cum au trecut primele 5 luni ale acestui an pentru tine, draga mea, dar la mine au trecut cu o viteză uluitoare. Și pline fură aceste luni. Cu de toate, la mine. Emoții. Dureri. Închidere. Curgere. Deschidere. Entuziasm. Îndoieli. Tristețe. Bucurii. Liniște. Creație. Am trecut de la dorința profundă de a mă rupe de tot și toate la elan creator și dorință de expansiune, simțind că „aceasta este misiunea mea: să susțin, să însoțesc, să ghidez, să țin de mână, să țin în brațe, să conțin... cât mai multe persoane care își doresc transformarea”.
 
Mai mult
 
 
 
Video
 
 
Horia Francisc - Țurcanu & Bogdan Grigoraș:
 
 
Invitație la Prezență
 
Horia Francisc - Țurcanu & Bogdan Grigoraș: Invitație la Prezență
Prezența este poarta către ieșirea din meandrele gândirii compulsive, este calea către expansiune și trăirea măreției ființei umane. Este pentru toți și este de o simplitate inimaginabilă. Poți începe prin a-ți disciplina atenția și a respira conștient. Acest clip este și o invitație la unul dintre momentele majore ale acestei veri: Practica prezenței în natură, în podișul Luncanilor, un loc neatins de poluare și nici de compulsiunea lumii.
 
 
Mai mult
 
 
 
Evenimente
 
 
Puterea lui DA
 
Călătorie a Inimii cu Gary Quinn
 
 
București, 6 - 8 octombrie 2017
 
Puterea lui DA. Călătorie a Inimii cu Gary Quinn
Gary Quinn pune accentul în workshop-urile sale pe ceea ce noi numim Atitudine. Are legătură cu deschiderea în fața realității, care este întotdeauna o alegere și este în puterile noastre. Rezultatele schimbării de atitudine ca punct de plecare în maturizarea și transformarea interioară sunt imediate și schimbă întregul continuum minte-emoție-energie-corp. Este o abordare simplă și extrem de eficientă, iar Gary Quinn este un artist al acestei abordări. Șarmul personal și stilul lejer face ca lucrurile se așeze parcă de la sine, claritatea asupra situațiilor și strategiilor de urmat să se instaleze natural, fără nici un efort. Are darul de a inspira și de a clarifica.
 
 
Mai mult
 
 
 
eXperimentează-TE!
 
 
Tabăra de Vară Călătoria Inimii
 
 
Podișul Luncani
 
iunie - august 2017
 
 
 
 
 
 
Practica Puterii Feminine
 
 
Creează-ți Viața pe care ți-o dorești
 
București, 1 iulie 2017
 

Oamenii de succes acționează! Aleg, conștient, și apoi acționează! Acționează având o viziune clară în ceea ce privește ce vor de la viața lor, cum vor să-și trăiască viața. Fără o viziune clară, este foarte ușor să aluneci în toate direcțiile în călătoria vieții tale. Această Călătorie, pe care ți-o propun acum, este una în care vei căpăta o înțelegere mai clară asupra a ceea ce vrei, cu adevărat, în viața ta. Îți vei re/descoperi daruri, talente, pasiuni pe care, prin ceea ce vom face împreună, le vei acorda cu Visul tău într-un mod ce îți va permite să trăiești o viața abundentă, în conștiență și bucurie, în iubire și împlinire.

 
Mai mult
 
 
Practica Stării de Prezență
 
 
Eliberarea de Dependențe și Atașamente
 
București, 14 - 15 iulie 2017
 

Un workshop special modelat pentru a răspunde nevoii tale de a te manifesta liber, neîngrădit de nimic din trecut. Este despre a trăi fără granițe, a descătușa energia blocată în emoție, este despre a demonta dependențele. Pleacă de la observația simplă că orice atașament sau dependență este de fapt o dependență de starea emoțională, mentală și energetică pe care o trăim în contact cu obiectul atașamentului, este o dependență de ceea ce primim din exterior. Obiectul atașamentului poate fi o substanță, o relație, o situație materială, un job... mereu ceva din exterior. Acest mecanism, o dată conștientizat, poate fi înlocuit cu... starea de Prezență.

 
Mai mult
 
 
 
CALENDARUL EVENIMENTELOR
 
7 - 26 iunie
 
 
img
 
Seară de Carte & eXperiență
București 7 & 21 Iunie
img
 
Meditație activă & Shaking
București 12 & 26 Iunie
Respirația Inimii
 
Respirația Inimii

București 14 iunie
 
Respirație Holotropică
Timișoara 16 Iunie, București 20 Iunie
 
 
Cărțile Maestrului Interior
 
 
Schimbă totul, Acum!
 
 
Stă în puterile tale
 
Un proiect Călătoria Inimii/Cărțile Maestrului Interior
 

Dragă prieten al Călătoriei Inimii și cititor al Cărților Maestrului Interior,
Întrebări despre viață și moarte, despre cine și ce ești, despre care este misiunea ta pe această lume, sigur au fost prezente în miezul frământărilor tale. Și poate că încă te mai chinui cu unele dintre aceste întrebări. Înțelepciunea profundă și plină de bucurie vine odată cu răspunsul pe care, oricât l-ai căuta în afara ta, îl poți găsi doar înlăuntrul tău. Și la cele patru simple întrebări, care-ți pot schimba radical viața, răspunsurile – dacă îți dorești, sincer, să afli adevărul – le descoperi doar în interiorul tău.

 
Mai mult
 
 
 
Iubește ceea ce Este
 
Patru întrebări care îţi schimbă viaţa
 
 
Katie Byron & Stephen Mitchell
 
„Suferinţa este opţională”, spune Katie. Oricând suntem cuprinşi de un sentiment stresant – orice, de la disconfort uşor până la suferinţă, furie şi disperare intense – putem fi siguri că există un gând anume care ne provoacă reacţia, fie că suntem sau nu conştienţi de el. Soluţia pentru a pune capăt acestui stres este să analizăm gândurile care se află în spatele lui, şi oricine poate face asta singur, având nevoie doar de o foaie de hârtie şi de un creion. Cele patru întrebări care constituie Lucrarea dezvăluie punctul în care gândurile noastre nu sunt adevărate în ce ne priveşte.
Prin acest proces descoperim că toate conceptele şi judecăţile în care credem sau pe care le luăm de bune sunt o distorsionare a stării de fapt. Când ne credem gândurile, şi nu ceea ce este cu adevărat real pentru noi, trăim întreaga gamă de tulburări emoţionale pe care le numim suferinţă. Suferinţa este o alarmă naturală care ne avertizează că ne agăţăm de un gând; când nu ascultăm cu atenţie acest avertisment, ajungem să acceptăm această suferinţă ca fiind o parte inevitabilă a vieţii. Însă nu este.
Pre-Comandă ACUM
 
 
Vrei să afli mai multe?
 
 
Intră pe site-ul nostru
 
 
 
icon
Comunitatea
icon
Cărțile
icon
Asociația
icon
Video
 
 
Călătoria Inimii
 
Călătoria Inimii este înainte de orice o comunitate a acelora care aleg trăirea personală a dimensiunilor largi ale Conștiinței în scopuri de cunoaștere directă, prin experiență, a Adevărului despre sine, de vindecare interioară și de transformare a propriei vieți. Împreună e mai ușor!
 
Ești înscris la newsletterul Călătoria Inimii. Îți mulțumim. Pentru dezabonare apasă aici
Contact
 
Adresa:
Str. Ștefan Sănătescu 53, Clădirea 2, Sector 1, București
 
Telefon & E-mail:
0729-010-787
office @ calatoriainimii . ro
 
 
Călătoria Inimii © 2016 All Rights Reserved