Colecția Quantum

Inteligența Cosmosului Ervin Laszlo

De ce suntem aici?

Inteligența Cosmosului

Cine suntem și de ce suntem aici sunt întrebări care preocupă omenirea de mii de ani. Este oare întreg universul, incluzând micuța noastră planetă, un rezultat al întâmplării oarbe? Suntem noi, oamenii, doar una din multiplele entități care au luat naștere printr-o lungă evoluție pe Planeta Pământ? Doar una din creaturile de carne și sânge, chiar dacă dotată cu un creier foarte avansat?  Sau mai avem și o altă latură – o dimensiune spirituală, o conștiință care există independent de trupul fizic și de creier, chiar dacă intim conectată cu acesta? Suntem noi oare singurele creaturi de pe Pământ care se întreabă cine sunt, de ce sunt aici și care este scopul vieții?

Cartea este disponibilă și la PROMOȚIE cu carte CADOU  la  Colecție autor Ervin Laszlo

Preț: 69.00 Lei Mai mult

 

Minte Nemuritoare Ervin Laszlo

Știința și Continuitatea Conștiinței dincolo de Creier

Minte Nemuritoare

Oare conștiința noastră – mintea, sufletul sau spiritul – ia sfârșit odată cu moartea corpului? Sau continuă să existe undeva, poate pe alte tărâmuri sau în alte dimensiuni ale universului? Aceasta este „marea întrebare” pe care oamenii și-au pus-o de-a lungul timpului.

Să intrăm direct în problemă. Suntem pe de-a-ntregul muritori? Sau există elemente sau aspecte ale existenței noastre care supraviețuiesc morții trupului? Este o întrebare de maximă importanță pentru viața și viitorul nostru.

Cartea este disponibilă și la PROMOȚIE cu carte CADOU  la  Colecție autor Ervin Laszlo

Preț: 69.00 Lei Mai mult

 

"Expansiunea percepției și a Conștienței este instrumentul fundamental al Noii Paradigme. Percepția poate fi extinsă cu instrumente. Dar instrumentul ultim este capacitatea infinită de a percepe, a Ființei. Aceasta este Calea Maestrului Interior."

HEFT

Programe și meditații online

Noutățile Călătoria Inimii
direct pe mail

Cărți, articole, workshopuri & evenimente

Arhiva Newsletter