În diferite forme și la diferite intensități, de-a lungul anilor în viața mea, am trăit durerea fizică. Cu mulți ani în urmă, m-am iluzionat că pot folosi metode și tehnici, exerciții de vizualizare care pot plasa conștiența în altă parte, astfel încât să nu mai simt durerea. Însă am descoperit destul de rapid că niciuna dintre acestea nu este de vreun mare ajutor când durerile fizice sunt foarte mari. Ba dimpotrivă, nu fac decât să amplifice disconfortul. Dacă doare, doare. Iar a fugi, nega sau ignora durerea, nu face decât să o prelungească. Este greu să ascultăm adevărul pe care momentul prezent ni-l oferă, dacă n-am fost învățați să facem asta. Nimeni nu ne-a învățat cum să administrăm durerea, deși în viețile noastre este inevitabilă. Nu ne-a spus nimeni că a o evita sau a fugi de ea mai degrabă o prelungește. Am fost învățați  s-o anesteziem cu tot felul de analgezice care lasă urme în ființa noastră, pentru că nu rezolvă cauza durerii, ci doar suspendă simptomul. Nu sunt împotriva medicamentelor. Sunt conștientă că uneori avem nevoie de ele. Însă nu cred e nevoie să le folosim pentru orice disconfort și orice durere.

De cele mai multe ori, durerea ne învață despre noi înșine.
Trecând prin dureri fizice intense, ceea ce m-a ajutat cu adevărat a fost practica conștientă a stării de Prezență susținută de respirația atentă, cu care am învățat să-mi învălui durerea. S-o ascult. Uneori mi-a fost foarte greu. Alteori mai ușor. Dar am continuat să am încredere că pot să mă deschid în fața durerii și să învăț ce are a-mi spune. Am reușit să mă înmoi în jurul durerii și să mă deschid în fața experienței acesteia – oricât de mare era intensitatea, oricât de puternice conceptele vechi despre durere și răspunsurile condiționate de frică în fața ei. Am descoperit că mult din ceea ce numim durere reprezintă, de fapt, experiența unor pierderi anterioare, îngropate cândva, în această viață sau în altele. Și de-asemeni că uneori nu am trăit viața din plin din cauza fricii de durere, de boală, de moarte. Am găsit totuși mereu în mine puterea de a mă conecta cu vibrația încrederii. Încrederea de a mă deschide în fața durerii și astfel am descoperit calitatea profundă a vindecării conținută în aceasta.

Și tu trăiești durerea de multe ori în viața ta. Poate o trăiești chiar acum. Din cauza durerii pe care o acoperi cu furie sau frică, îi îndepărtezi pe cei dragi de lângă tine. Sau poate că din frica de durere, te închizi în tine. Iar închidere conduce la și mai multă durere.  

Dacă doare, doare. Când încercăm să oprim curgerea naturală a lucrurilor, când ne închidem, când ne opunem schimbării, doare cel mai tare.

Împărtășesc cu tine acum 3 meditații ghidate pe care să le poți folosi, la rândul tău, în momente în care durerea fizică este prezentă în viața ta.

Cu ajutorul acestor meditații poți dizolva confuzia ce însoțește durerea, rezistența în fața acesteia, dar și experiența durerii în sine.

Am creat aceste meditații ghidate pentru ca tu să descoperi singur această rezistență pe care o pui în fața durerii. Ea este aceea care închide, strânge durerea, o condensează, amplificând-o și mai mult. Indiferent cum am fost învățați să fim (sau, mai degrabă, să nu fim) față în față cu durerea, putem învăța să facem altfel. Cu ajutorul Atenției – centrată în interiorul corpului, pe senzații - și al respirației conștiente, carnea, mușchii, țesuturile, ligamentele, oasele și tot ce este în împrejurul durerii pe care o experimentăm începe a se relaxa. Această relaxare este opusul rezistenței, al luptei, al închiderii. Deschiderea îmblânzește durerea, o diluează și în cele din urmă o dizolvă.

Cu ajutorul acestor meditații ghidate, înveți a te deschide în fața propriei tale dureri, ne-mai-încercând s-o schimbi sau să o negi ci doar lăsând-o să fie, să plutească liberă, în spațiul corpului tău, ascultându-i mesajul. Căci, întotdeauna, durerea vine să ne spună ceva. Când reușim să o ascultăm, misiunea durerii este îndeplinită. Și se dizolvă. În vreme ce opoziția și fuga din fața ei, o fac să persiste până când o vom asculta. Medicamentele o fac să dispară poate pentru moment. Dar ea se va întoarce sub diferite forme până când vom primi mesajul.

Aceste meditații sunt menite să rezolve sursele adânci ale durerii, cauzele profunde care o generează.

Am avut ocazia, pe vremea studenției, când locuiam în Canada și lucram ca infirmieră într-o Casa pentru bătrâni, să însoțesc mai multe persoane pe ultimul lor drum. De asemenea, am avut ocazia să lucrez și aici, în România, cu copii bolnavi de SIDA de la Spitalul Babeș. Și în cazul bătrânilor și în cazul copiilor am putut observa că foarte mult din ceea ce numim durere este mai degrabă o rezistență, un fel de încordare mentală care se reflectă în corp. Confundăm de multe ori această rezistență cu durerea. Am văzut această rezistență nu doar la cei pe care i-am însoțit și cu care am lucrat. Eu însămi, opunând rezistență de atâtea ori în fața durerii fizice, am putut percepe în propriul meu corp consecințele acesteia. De fapt, doar observând cu atenție la mine și studiindu-mă cu sinceritate am putut desluși întregul mecanism de amplificare al durerii, prin opoziție față de aceasta. Din această opoziție fac parte  tiparele de gândire despre durere, disconfort, boală și moarte. Ele nasc rezistența și intensifică durerea. Toate conceptele și credințele vechi despre aceste subiecte - durere, boală, moarte - transformă realitatea într-o uriașă urgență. Când, de multe ori, realitatea pe care o trăim este departe de a fi o urgență.

În aceste meditații ghidate, înveți să lași gândurile și credințele vechi, înfricoșătoare, despre boală, durere, moarte. Să le lași, pur și simplu, fără nici cea mai mică forțare, fără nicio violență asupra minții sau corpului, să le dai spațiu, să le îngădui a se desprinde cu blândețe.

Cu ajutorul acestor meditații ghidate, îi reamintești propriului tău corp să fie mai îngăduitor, mai blând, mai atent, mai în ascultarea durerii. De fapt, îți reamintești ție însuți îngăduința, blândețea, atenția și ascultarea, renunțând să mai hrănești rezistența. Aparent, această rezistență are menirea de a lupta cu disconfortul. Dar lupta creează un disconfort și mai mare care se adaugă durerii. Schimbarea atitudinii față de durere, din rezistență și luptă, în blândețe și conținere, transformă foarte rapid raporturile noastre  cu aceasta. Aceste meditații te vor conduce către această nouă atitudine față de durere, și vei putea constata în mod direct diferența uriașă de eficiență în dizolvarea acesteia.

Una din participantele în Călătoria Renaște-Te Femeie! a împărtășit în Comunitatea Practica Puterii Feminine:

 „n-am știut niciodată cum se simte, cu adevărat, durerea. Nu mi-am dat voie niciodată să intru în durerile mele, să le examinez, să le ascult. Nici nu credeam că este posibil, pentru mine, să fac așa ceva. Și dacă n-aș fi trăit asta, în această seară cu voi, n-aș fi știut niciodată să descriu ce este durerea. Eram obișnuită să iau pastile, analgezice, la orice mic semn pe care-l traduceam a fi un potențial început de durere. Aici, acum, cu ajutorul acestei călătorii ghidate, am investigat propria mea durere. I-am simțit textura. Gustul, chiar. Și, cea mai uluitoare senzație, mișcarea durerii. Adică, mi-am dat seama că aceasta nu stă într-un singur loc în corpul meu. Curge și dispare, dacă n-o mai blochez cu mintea și cu etichetele fricii de durere, de boală. De moarte, de fapt, mi-a tot fost frică.” (D.D)

Unii oameni ajung să-și îmbrățișeze durerea abia când sunt pe patul de moarte și această acceptare creează miracole. Nu este nevoie să ajungem a suferi de boli terminale pentru a învăța să ne îmbrățișăm durerea, pentru a învăța să renunțăm la rezistența care ne strânge și mai tare în jurul acesteia amplificând-o astfel. Putem învăța să renunțăm la aversiunea față de durere cauzată de o minte înfricoșată, deschizându-ne în fața mesajelor pe care corpul ni le transmite.

Aceste 3 meditații ghidate îți oferă spațiul sacru în care să vezi ce se întâmplă, cu adevărat, în tine, dacă îți dai voie să te așezi în ascultarea spațiului sacru dinlăuntrul tău și să te deschizi în fața durerii.

Sunt la malul Mării Negre, acum când scriu aceste rânduri, și îmi dau voie să-i ascult valurile pe măsură ce în mine însămi observ încă valurile rezistenței față de a împărtăși toate acestea. Cine sunt eu, de fapt, să spun despre durere? Mă întreb cu vocea cârcotașului lăuntric. Și-apoi, zâmbind, ascult întregul cor de voci ale diferitelor aspecte care, de-a lungul vieții, au simțit tot felul de dureri și vin parcă să mă încurajeze s-o fac. Să împărtășesc cu tine. Nu țin cont nici de cârcotaș, dar nici de toate aceste voci care-mi justifică „autoritatea în durere”. Mă bazez, mai degrabă, pe instinct. Simt că și tu ai nevoie, așa cum și eu am avut nevoie de susținere, în momentele de durere. Mă bazez, de asemenea, pe faptul că am ales să-mi onorez, prin diferite forme, consacrarea vieții – să inspir cât mai multe persoane să-și descopere, să-și recunoască adevăratul potențial, să le însoțesc, să le conțin, pe măsură ce-mi trăiesc viața în conștiență, în bucurie și simplitate. Iar a împărtăși propria mea experiență este doar una din multele forme prin care îmi onorez misiunea în această viață. Durerea face parte și ea din experiența vieții. A mea. A ta. Poate că ești mai interesat în meditații despre succes, despre bani, despre abundență, despre formule de a-ți vinde produsele. Poate că nu este o prioritate pentru tine a crea spațiu durerii tale pe care ai încercat atât de mult să o respingi. Însă dacă simți că vrei să te conectezi mai profund cu vastitatea dinlăuntrul tău, acel spațiu din care izvorăște adevărata schimbare, a te așeza în ascultarea durerii poate fi un bun început.

Am venit cu bucurie la mare pentru câteva zile de liniște (căci este extra sezon) și de introspecție, de ascultare și creație lăuntrică. De conexiune cu Marea – dătătoarea de viață. Și am venit cu intenția de a finaliza o creație legată de Practica Puterii Feminine însă durerea fizică pe care am trăit-o în prima noapte, neputând nicicum să adorm, m-a obligat să mă deschid și să intru în senzații, trăindu-le la maxim. Am petrecut câteva ore în care doar am respirat atent – rămânând în deschidere - și am observat cum durerea lua forme diferite și curgea dintr-un loc în altul schimbându-se în permanență. Ba ardea - ba înțepa, ba se aduna - ba se împrăștia. Prezența, atenția, respirația pe toate senzațiile – mereu în schimbare – mi-au permis să devin una cu experiența durerii dizolvând rezistența și iritarea cu care, uneori, maschez durerea fizică.

Toate metodele și tehnicile pe care le-am învățat și chiar le-am aplicat de multe ori pentru a evita durerea nu făceau, de fapt, decât să cultive rezistența în fața acesteia. Și sunt profund recunoscătoare că nu am devenit tributară acestora, ci mi-am creat, de-a lungul vieții, oportunități extraordinare de a fi în preajma bolii, a durerii fizice intense și chiar a morții.  Astfel, am putut experimenta direct cum e nu să înlătur durerea, să mă retrag din fața ei, ci să intru în ea, ascultând-o și înțelegând profund natura ei. Rezistența în fața durerii este, pur și simplu, rezistența în fața vieții. Frica de moarte este nimic altceva decât frica de viață. Privim durerea, de cele mai multe ori, ca pe un dușman. Așa am fost învățați. Acordându-i mai multă atenție și ascultare, putem crea un sentiment de pace și de liniște.

Dar când doare foarte tare e greu să fac asta – vei spune. Și ai dreptate. Nu mai departe de acum două nopți am avut această experiență în care, la început, mi-a fost greu să empatizez, să ascult, să fiu în deschidere. Dar pe măsură ce-mi păstram atenția în zona în care simțeam durere în corp am conștientizat că era durerea - din varii momente ale vieții mele – din fața căreia m-am retras. Și nu doar durerea, ci toate emoțiile au nevoie de al lor spațiu. Adică, să fie ascultate. Frica, de exemplu, de multe ori, mi-am mascat-o în furie, iar furia am înăbușit-o, rapid, cu sentimentul de vinovăție. Ascultându-mi, cu atenție, durerea ce s-a făcut vie în toiul nopții, am înțeles multe din comportamentele mele care, în diferite situații tensionate, m-au făcut să consider viața a fi dificilă, nedreaptă. Frica, furia, vinovăția, le-am înțeles mai bine prin intermediul durerii fizice. Când mi-am permis să o ascult.

O enormă rezistență opunem toți în fața curgerii naturale a vieții. Aceasta, viața, se deschide când suntem capabili să recunoaștem câtă energie consumăm în a păstra controlul și a nu privi dedesubtul furiei unde strigă, poate, frustrarea sau frica sau tristețea. Continuăm a ne otrăvi.

Prin aceste 3 meditații ghidate poți ajunge și mai profund, dincolo de durere, de furie, de frică, de tristețe. Dincolo. În acel spațiu unde există iubirea ta pentru tine așa cum ești. Aceste 3 meditații te invită, de fapt, la această întâlnire cu tine însuți, dincolo de straturile durerii, în profunzimea ființei tale. Cu ajutorul lor poți pătrunde în diferitele stări ale minții și ale gândirii tale despre durere. Poate că ai obosit să te tot retragi din fața durerii sau poate chiar ai conștientizat că nu te ajută cu nimic să tot fugi de ea. Luptând cu ea, nu poți trece niciodată de acest nivel, în profunzime.

Mi-e frică de durere = mi-e frică de moarte = mi-e frică de viață!

De unde vine? De ce eu? Când pleacă durerea? = întrebări ale minții care nu vrea altceva decât să înțeleagă și să ne protejeze. Însă, aceste întrebări amplifică tendința noastră, de cele mai multe ori foarte subtilă, de a fi în altă parte decât în corpul nostru, în senzații, în ascultare. Am fost îndelung condiționați să credem că așa este mai bine. Cum am putea crede că experiența directă a durerii este cea care ne ajută să ne împăcăm cu noi înșine.

Dacă pe parcursul acestor meditații începi să simți o ușoară strângere în corp este doar un semn că te-ai agățat prea mult de cine credeai că ești. Poate chiar ai folosit durerea pentru a-ți consolida identitatea. Întoarce-te la meditații, ascultându-le cu atenție, ori de câte ori simți, dându-ți voie să simți că ești mult mai mult decât ai tot crezut că ești. Aceste meditații, chiar dacă orientate mai mult asupra dizolvării durerii, au darul de a te călăuzi către deschidere și ascultare, către compasiune și empatie. Către starea de prezență în întreaga experiență a vieții.

Aceste 3 meditații pe care ți le ofer acum îți aduc conștiența asupra faptului că nu există nimic, nicio stare asupra căreia să nu poți acționa. Oferindu-ți timp și creându-ți spațiu pentru a asculta aceste meditații, trăiești deschiderea și, cu ajutorul auto-investigației, ajungi nu doar să simți, ci și să înțelegi natura profundă a durerii și, mai ales, a esenței tale. Dincolo de orice senzație. Dincolo de orice durere. Dincolo de orice frică. Dincolo nu este undeva departe, ci este în eternul Acum. Este starea de prezență în care trăiești miracolul.

Nimic nu poate smulge din rădăcini durerea decât experiența directă a cine suntem atunci când intrăm, cu deschidere, în vastitatea ființei, trecând dincolo de identificare cu corpul și, mai ales, cu mintea. Când începem să ne onorăm natura noastră, nu mai este încurajată o anumită rezistență în fața vieții, nu mai încape rigiditatea și nici duritatea. Ci ne conectăm cu puterea vindecătoare a inimii deschise – IUBIREA.

Fie să renunțăm la a ne mai lupta cu durerile noastre și, deschizându-ne în fața lor, să ne trăim viața în conștiență, în compasiune, în adevăr și în iubire.

Această meditație face parte din Programul Arta Ascultării Atente

Prea puțin spațiu facem pentru propria noastră durere căci am fost învățați să nu o acceptăm. Nimeni nu ne-a încurajat să intrăm direct în experiența durerii, să înmuiem rezistența în fața acesteia. Rezistență care, de fapt, amplifică și mai mult durerea. Mai degrabă, este privită ca o tragedie, durerea. Și mult prea puțini sunt cei care recunosc binecuvântarea investigației mai profunde.

Când ne doare ceva fizic, capul, coloana, genunchii...etc, nu este doar despre acea durere locală, ci despre toată durerea din viața noastră din fața căreia am tot fugit.

Am dat mult prea puțin spațiu și ascultare durerii. Când învățăm să ne ascultăm durerea învățăm, în același timp, să ne ascultăm furia, îndoiala de sine, frica, neîncrederea. Și din fața acestora am tot fugit. Nu ne-a învățat nimeni să intrăm în ele și să le ascultăm.

În Călătoria Inimii, prin tot ce facem, învățăm să ne deschidem în fața a tot ceea ce este prezent în noi, în viața noastră.

Intenția mea, pentru ascultarea de astăzi, este ca deschiderea ta către propria-ți durere să-ți permită să te deschizi către ceea ce ți-a făcut viața dificilă. Frici, furie, îndoieli, neîncredere...

Viața ta începe să se deschidă în fața ta, pe măsură ce tu te deschizi în fața ei și ai curajul să recunoști enormitatea rezistenței tale.

Fie să-ți dai voie să înveți să nu mai respingi nicio parte din tine. Adică, să-ți accepți toate părțile. Să ai curajul să te deschizi în fața a tot ceea ce se petrece în tine.

Cu recunoștință,