Ritmurile Lunii rubrica Lună nouă - LUME NOUĂ

Echinocțiu. Echilibru. ACASĂ

Publicat la 20.03.2020 Comentarii

Nu este uimitor cât de repede ni se poate schimba viața?

Pe măsură ce comunitatea globală este cuprinsă de pandemia COVID-19, viețile noastre ni s-au schimbat deja în moduri pe care nici nu ni le putem imagina doar cu câteva săptămâni în urmă.

Am încredere că practica ta spirituală, oricare ar fi ea, îți oferă puterea de a rămâne în încredere, în prezență și în deschidere. Avem nevoie să rămânem conectați, mai mult decât oricând.

Sunt încă în siajul călătoriei inițiatice pe care mi-am oferit-o de ziua mea și care a fost mult mai mult decât mă așteptam. Conștientizările, revelațiile, darurile, mesajele, înțelesurile pe care le-am primit, încă se așază în mine. La fel, se așază încet înlăuntru meu, sentimentele de iertare, reconciliere și, mai ales, pacea și lumina, dăruite de spiritul Sfântului Francisc.

În ciuda a tot ceea ce se petrece în lume, eu mă simt încă plină de toată frumusețea pe care am trăit-o, celebrând cu mare bucurie împreună cu oameni dragi inimii mele. Însă, acum, trăim toți ceea ce nici nu ne-am putut imagina că vom ajunge să trăim. De când ne-am întors acasă, unde am ales să rămânem în auto-izolare, am continuat să păstrez vie încrederea, deschiderea și să eman recunoștință pentru viață și pentru ÎMPREUNĂ, reflectând profund la cum pot continua să susțin, să conțin, să ofer suport, să-mi onorez consacrarea, chiar și în aceste condiții de mari tulburări și incertitudini fără precedent.

Eman acum recunoștința mea pentru femeile curajoase care au ales să intre în programul online Renaște-te Femeie! Un retreat online care mi se pare acum că vine să ne susțină nu doar propria renaștere ci renașterea Marelui Principiu Feminin de care are nevoie umanitatea pentru a sa vindecare. Nu mă așteptam, atunci când am creat acest retreat online, că fiecare călătorie ghidată se va „nimeri” perfect cu contextul pe care-l trăim. Sunt eu însămi uimită de această sincronicitate.

Vă mulțumesc, vouă celor care sunteți acum în retreat.ul online Renaște-te Femeie! Și vă încurajez să vă alăturați cât mai multe femei. Împreună, cu adevărat, putem naște o nouă lume.

Voi continua să împărtășesc, în următoarea perioadă, nu doar perspectivele mele ci și uneltele și practicile pe care le consider a fi extrem de utile și care te vor ajuta să navighezi aceste vremuri cu mai multă încredere, prezență și conștiență.

Te încurajez să citești articolul publicat de Horia, zilele trecute,  „virusul – lumea se schimbă în vreme ce citești aceste rânduri”

https://www.calatoriainimii.ro/ro/Revista/Articol/1004-Virusul

și să-l distribui mai departe.

Împreună, eu și Horia, vom fi prezenți pe profilul Călătoria Inimii (fb) sâmbătă seară, 21 martie, ora 21:00 (ora României) pentru 90 de minute când, împreună cu tine și cu toți cei prezenți, creăm un spațiu de conținere în care ne reconectăm cu ÎNCREDEREA, cu puterea creatoare din vibrația lui ÎMPREUNĂ. Recunoscându-ne fricile prezente, renaștem reziliența. Te invit să trăim, împreună, Dragostea în vremea ...virusului separării...

Fie că ne confruntăm cu frica despre sănătatea noastră sau a celor dragi, cu probleme financiare, cu pierderi inimaginabile, sau cu perspectiva de a sta acasă pentru următoarele săptămâni, toți suntem acum provocați să ne adaptăm rapid la un stil de viață pe care nu ni l-am imaginat cu o lună în urmă.

Dacă consideri să te alături nouă sâmbătă, la Echinocțiu, te invit să îți oferi astăzi un moment de ascultare atentă, profundă, după care să-ți dai voie să scrii  în câteva cuvinte, despre felul în care te atinge această pandemie. Ce te sperie cel mai tare? Cum te-a afectat deja? Cum este starea ta fizică, emoțională, în acest moment? Și dacă ai o anumită întrebare pe care vrei să ne-o adresezi mie sau/și lui Horia.

Îți mulțumesc pentru toate experiențele pe care le-am trăit vreodată împreună, dacă ai participat la evenimentele Practica Puterii Feminine. Iar dacă încă nu ne-am putut simți, privi, îmbrățișa, conține sau asculta live, îți mulțumesc pentru că ești, acum, în această comunitate online. Hrănesc încrederea că ne vom îmbrățișa într-o bună zi. De ce nu, poate chiar în această vară, pe Colina Lunii, sacră și ancestrală și plină de energie tămăduitoare. Asta doar dacă Existența ne permite să ne mai aventurăm în Retreatul Anam Cara. Eu păstrez vie încrederea. Te alături mie în a hrăni încrederea?

Adu-ți aminte că, de fapt, nu există siguranță în această lume a permanentei schimbări. Nu ne putem ancora zdravăn în nimic. Totul curge. Totul trece. Totul vine, totul pleacă. Nimic nu rămâne la fel. Există, mereu și mereu, doar această curgere constantă a evenimentelor schimbătoare. Doar când încercăm să ne agățăm de ceea ce este trecător, creăm suferință. 

Adu-ți aminte că durerea vine din a încerca să protejăm orice ar fi de ceea ce, de fapt, este. Așa cum este. Durerea vine din încercarea de a opri schimbarea. Cu toate aceste adevăruri, știute și trăite de mine de atâtea ori, zilele trecute am experimentat durerea pricinuită de separarea ce am simțit. Da, suntem cât mai mult acasă dar pare, mai degrabă, că suntem în casă și nu ACASĂ. Căci, ACASĂ de am fi cu adevărat, nu am simți separarea. Conștientizând acest aspect am ales să creez meditația: O deschidere a Inimii - pe care ți-o ofer CADOU. Bucură-te de ea și fie ca ea să te ajute să îți dizolvi durerea ce o ai acum.

Trăim vremuri pe care le considerăm inimaginabile doar pentru că am uitat că suntem într-o lume a schimbării constante și a nesiguranței nesfârșite. Ne-am iluzionat crezând că deținem controlul și că putem face forcast.uri.  Gândurile noastre nu zăbovesc mai mult de un moment. Stările minții noastre sunt într-o permanentă schimbare. Să nu mai zic de modurile în care se contrazic între ele. Și nu îmi spune că doar mie mi se întâmplă asta. Jelim absența păcii în lume când nu putem face pace înlăuntrul nostru. Poate că asta ne oferă Existența acum, și Mama Natură, oportunitatea de a crea pace in noi înșine. Oportunitatea de a ne conecta cu vastitatea inimii noastre din care putem naște orice formă schimbătoare. Oportunitatea de a vedea dincolo de gândurile mici, meschine, egotice, limitative, iluzorii. Oportunitatea de a sta ACASĂ, în Inima deschisă, și de a percepe nemișcarea care este marea sursă din care putem naște compasiunea și iubirea. Sursa din care putem naște echilibrul. Ce ironic, la Echinocțiu este marea nuntă între feminin și masculin, între lumină și întuneric. Și ni se cere să fim separați. Poate că nu este întâmplător. E nevoie să facem această nuntă, această pace, în noi, mai întâi de toate. Echilibrul lăuntric. Existența ne oferă o imensă oportunitate de a vedea că doar din nemișcare, din ascultare interioară, ajungem să vedem schimbarea constantă a minții dar și a lumii în care trăim. Fiecare stare a minții se schimbă. Fiecare relație se schimbă. Fiecare sentiment are un sfârșit. Întreaga noastră experiență de viață este o permanentă schimbare. Totul vine, totul pleacă. În ce să ne ancorăm definitiv, când totul este mișcător în această permanentă devenire?

O serie întreagă de evenimente cosmice cu o potență uriașă, preced următoarea Lună Nouă, în Berbec, recunoscută a fi cea mai bună pentru a seta intenții și cea mai potrivită pentru manifestare. Însă nu este doar despre energia Lunii Noi în aceste zile ci despre multe, toate foarte puternice, alinieri cosmice ce vin să ne stârnească și mai mult emoțiile deja tulburate de pandemia pe care o trăim. Îl avem activ însă foarte prezent și pe Chiron, atât în hărțile astrale cât și înlăuntrul nostru, ca și arhetip prezent în noi toți. Chiron, Vindecătorul Rănit, care ne încurajează să găsim perspective noi asupra vindecării la nivel personal cât și planetar. Acest arhetip al Vindecătorului Rănit, ne va arăta - cu condiția să ne oferim momente de ascultare - ceea ce am tot neglijat, am ignorat, am refuzat să vedem, și cum ne putem folosi aceste răni precum portaluri către vindecare.

Cineva drag mi-a trimis astăzi o împărtășire în care, la un moment dat, scria despre „dacă mâine ar fi ultima noastră zi, cum am trăi-o?”. Cea care mi-a trimis împărtășirea a fost și cea care m-a însoțit, de curând, într-o experiență pe care încă nu pot pune cuvinte. Însă, în acea experiență, privind cu ochii în lacrimi la Buna Vestire din Porziuncola, am simțit că singura mea practică spirituală este să trăiesc ca și cum aș fi deja moartă. Adică, să intru în totală relație cu tot ceea ce întâlnesc, simt, aud, văd, miros, fac, primesc, dăruiesc. Să trăiesc ca și cum ar fi ultimele clipe în lume. Tu cum ai trăi acest moment, acum, dacă ai știi că mâine este ultima ta zi din această viață?

Poate că cea mai importantă intenție pe care o putem acum avea, în prag de această Lună Nouă și mari așezări și reașezări Cosmice, este să avem încredere în procesul planetar de transformare în care ne aflăm. Poate fi, cu adevărat, un nou început. Pentru fiecare dintre noi și pentru Umanitate. O Renaștere. Renașterea Principiului Feminin ce poate conduce la vindecarea lumii.

În ciuda provocărilor pricinuite de ceea ce trăim în aceste vremuri, putem simți că suntem în mijlocul unor energii care ne ajută să transcendem vechile limitări. Rămânând însă ancorați în noi înșine. ACASĂ. Dacă chiar noi ne-am creat această „forțare” de a rămâne acasă, pentru a simți că avem timp să ne conectăm cu ceea ce suntem cu adevărat? Dacă noi suntem cei care ne-am auto-izolat pentru a învăța să simțim că doar în acest ACASĂ ne putem, cu adevărat, ancora? Poate că acesta este singurul mod în care ne putem trezi să vedem și să simțim că fiecare moment devine o viață întreagă, un adevărat univers în sine. Poate că doar așa, forțați să stăm acasă, și simțind ancora din ACASĂ, putem da vieții nostre noi înțelesuri și noi sensuri.

Cu recunoștință pentru Viață, ACUM. AICI.
ACASĂ, fie să putem crea echilibru la acest Echinocțiu.

Elena Francisc-Țurcanu (AmmaRa)

 

 




"Respirația Conștientă este cel mai natural, cel mai simplu și cel mai profund lucru pe care îl putem face pentru noi înșine și pentru întreaga Umanitate. Este primul pas către starea de Prezență care deschide toate porțile percepției și deci ale Cunoașterii prin trăire directă."

HEFT

Programe și meditații online

Noutățile Călătoria Inimii
direct pe mail

Articole, workshopuri,
cărți și evenimente

Arhiva Newsletter

Tag cloud

Cărți relevante

Fluturele Negru Fluturele Negru

Prin această carte, doctorul Richard Moss ne lansează, pentru fiecare dintre noi, o invitație către SCHIMBARE, consacrându-ne viața Vitalității Radicale prin Întregirea Ființei care suntem.Transformarea ...

Cele o mie de nume ale bucuriei Cele o mie de nume ale bucuriei

O carte de o superbă şi adâncă profunzime, de o înţelepciune iluminată, care nu are nimic teoretic. Este o înţelepciune intrinsecă, nestudiată, care irumpe din poveştile simple de viaţă. ...

Ceea ce nimeni nu îți spune Ceea ce nimeni nu îți spune

Sarcina este una dintre cele mai transformatoare experiențe prin care poate trece corpul uman, iar schimbările pe care le implică nu sunt niciodată doar fizice. Când ești însărcinată, corpul pe ...

Bebeluși Deștepți Bebeluși Deștepți

Felul cum sunt trataţi copiii în primii lor ani de existenţă are o influenţă decisivă şi de durată. Fiecare transformare personală prin Conștiență schimbă Conștiența întregii lumi. ...

Iubiri perfecte, relaţii imperfecte Iubiri perfecte, relaţii imperfecte

Totul în viaţa noastră este relaţie, iar calitatea relaţiilor pe care le avem dă în cele din urmă culoarea întregii noastre vieţi. Măsura în care relaţiile noastre sunt pline de ...

Workshopuri relevante

Articole pe aceeași temă

Dependența de emoții negative. Eliberează-te! Dependența de emoții negative. Eliberează-te!

Dacă reușești să te eliberezi de dependențele tale, de orice natură ar fi ele, poți face marele shift de paradigmă. Poți schimba tiparele de gândire, poți schimba vechea identitate, poți schimba ...

Trăiește cum vrei! Trăiește cum vrei!
Dar... cum vrei?

Sunt nu numai centrul unor explorări în care lărgim baza de percepție a realității, ci și martorul unor uluitoare procese de transformare a unor vieți. Particip cu minunare și susțin cu recunoștință ...

O invitație pentru tine, Femeie O invitație pentru tine, Femeie
Și o reamintire în prag de Lună Plină

Poate că te-ai neglijat destul, punându-i pe ceilalți pe primul loc și uitând complet de tine, neglijându-ți nevoile și asta a avut un impact asupra sănătății tale – fizice, emoționale ...

Aleg Viața! Tu? Aleg Viața! Tu?

Iată-ne ajunși deja la mijlocul lunii septembrie! Și dacă ne luăm doar după aceste prime două săptămâni, noi, HEFT, simțim că este cea mai puternică lună din acest an. Energia cu care se defășoară ...

Instrumentele transformării interioare: Criteriul Bucuriei Instrumentele transformării interioare: Criteriul Bucuriei

Transformarea interioară a conștiinței umanității capătă viteza și forța unei cascade care curge dinlăuntru înspre înafară. Căile de a funcționa în această lume se schimbă. Există ...

Ceea ce nimeni nu-ți spune Ceea ce nimeni nu-ți spune
Încercările secrete ale femeilor care devin mame, dezvăluite

Devenind mame, femeile înfruntă stări psihice și emoționale complexe și necunoscute, tensionate și care par să răstoarne întreaga ordine cunoscută a lucrurilor. În acest timp ele se simt ...

Magicianul în mijlocul Realității sale Magicianul în mijlocul Realității sale

Umanitatea căzută în iluzie a căutat mereu o scurtătură pentru a ieși din propria nefericire. Simțindu-se separată de realitate a visat la puterile magice, la bagheta fermecată, la o formulă secretă, ...

Scrisoare către tine, Femeie! Scrisoare către tine, Femeie!

Cu toate cele ce au fost anul trecut, și bune și mai puțin bune – căci toate vin să ne învețe ceva, creația care mi-a adus cele mai multe lacrimi, și de vindecare dar și de bucurie, a fost Călătoria ...

A wake up call A wake up call
Un mare cadou, Luna Plină cu această eclipsă

Este ea doar parțială, eclipsa, dar îi putem deja simți energia intensă. Energie ce ne amintește, dacă suntem deschiși să ascultăm, că asumarea responsabilității pentru propria noastră evoluție, ...

Ce hartă folosesc pe teritoriul necunoscut al relației de cuplu? Ce hartă folosesc pe teritoriul necunoscut al relației de cuplu?

A început cu multă tandrețe și atracție și dorință de a fi împreună, ca și alte relații în trecut. Cum de se face că, și această relație, pare că se termină tot cu gesturi agresive ...