Punct rubrica Il donno della Indulgenza

Darul iertării

Publicat la 29.03.2020 Comentarii

Il donno dell' Indulgenza
Darul Iertării

Elena Francisc Țurcanu

Privesc, intrată pentru a doua oară în micuța biserică, la pictura de deasupra Altarului. Îi pot vedea frumusețea, de data asta fără să simt că sunt îmbâcsită de praful trecutului. Trecutul lasă straturi grele de praf în privirile noastre. O trăiesc acum, pe măsură ce mă apropii de ea.

Prima oară, n-o trăisem, doar o văzusem dar conștiința îmi atinsese văzul și am putut vedea ceva ce, pe moment, nu am putut înțelege. Părea o recunoaștere, o reamintire dintr-un trecut foarte îndepărtat. Nu mi-am dat seama de asta, pe moment. Mi-am continuat pașii, cu intenția să înconjor bisericuța, însă tremurul lăuntric, pe care l-am confundat a fi doar curiozitatea să aflu mai multe despre pictură, m-a condus apoi către Călugărul ce părea a fi străjerul la intrarea în Porziucola.

L-am întrebat despre pictură. A zâmbit mai întâi, auzindu-mi întrebarea, de parcă pentru asta era pus acolo și chiar această întrebare aștepta. Apoi s-a pus să-mi povestească, mai degrabă, și nicidecum să îmi explice sau să îmi răspundă sec la întrebare, cum eu mă așteptam. Iar vorbele lui, izvorâte din inimă și curse în afară prin fereastra sufletului său, au crăpat în mine ceva ce nici nu eram conștientă că zăcea închis. Ferecat poate de sute de ani. Tremurul, început cu puțin înainte, s-a accentuat și pe măsură ce el continua să îmi vorbească, privindu-mă cu ochi senini și calzi, ceea ce inițial doar se crăpase înlăuntrul meu acum părea că explodează.

Corpul a început să-mi tremure și mai tare și lacrimi din străfunduri nebănuite s-au pornit. Zidurile catedralei dispăreau. Puteam vedea doar mica bisericuță. Porziuncola, în mijlocul văii, ca în urmă cu 800 de ani. Îmi venea să strig să se audă în toată valea dar nodul din gât mă sugruma.
Sorella me devo andare, mi-a spus Călugărul. Vorbele lui m-au readus în acel moment prezent. Zidurile catedralei s-au recompus rapid forțându-mi privirea să se readune de peste dealuri, unde se întinsese. Me devo andare, sorella. Și a plecat, cu pași mai iuți decât credeam că sunt permiși în catedrală, nebănuind că am putut vedea și lacrimile lui și c-am simțit că nu mie mi-a vorbit ci inimii mele.

Deschiderea ce o simțeam continua să aducă la suprafață lacrimi și un tremurat care aproape că-mi secera picioarele.

Acum - că am intrat din nou în sacra bisericuță aflată în inima celei mari, Santa Maria degli Angeli, care o conține - nu mai pot gândi nimic despre pictură. Culori. Simboluri. Ce înseamnă? Cine este în susul picturii și cine este în josul ei. De ce ea are veșmântul negru și nu altă culoare? Ce reprezintă aia sau ailaltă? Gândire pură. De data asta nu mai pot gândi nimic, așa cum făcusem prima oară.

Când gândesc nu este iubire și nici încredere. Și nici simțire. Nimic din toate acestea acum. Fără gânduri - intrată pentru a doua oară în locul sacru unde a început totul pentru Sfântul Francisc – doar inimă deschisă. Pictura... acum doar o trăiam precum un portal către un trecut cu care puteam, în sfârșit, face pace. PACE. Conștientizez abia acum ce înseamnă pentru mine Il dono della indulgenza. A ierta schimbă îmi schimbă întreaga poveste. Iertând, creez o oază de pace în deșertul poveștii mele de durere pe care, în mod evident doar am îngropat-o mai adânc. Oricât de mult am crezut că „am lucrat” și „am vindecat”.


În Porziuncola am trăit inima, și iubirea, și iertarea, și reconcilierea, și frumusețea, și pacea, pășind afară din închisoarea minții și simțind libertatea din mijlocul văii în care se afla acest loc sacru și mistic. Am trăit sentimentul că am puterea de a urca muntele meu interior, acceptând darul iertării.

La Porziuncola am putut simți și trăi necuprinderea din mine însămi. Acea trăire, abia acum îmi dau seama, avea să fie o pregătire pentru acum. Pentru ce trăiesc acum. Dumnezeu nu este nicăieri decât înlăuntrul meu. EL este centrul vieții și al conștiinței. Și dacă este în mine atunci cum să nu îmi fac corpul cel mai frumos Templu? Și cum inima ne este Altarul fie s-o păstrăm deschisă așa cum poarta sfântă este mereu deschisă la Porziuncola.

Iar în aceste vremuri fără precedent (în această viață), altarul nostru lăuntric ne este virusat prin corona virusul ce a cuprins și inima colectivă a umanității.


Nessuno si salva da solo, nessuno si salva da solo. a spus Papa Francisc, în seara aceasta, în a sa sfântă Urbi et Orbi, Binecuvântări. Piazza San Pietro, goală. Și nu din cauza ploii...

Suntem toți în aceeași barcă, a mai spus Papa Francisco, în marea furtună care ne expune vulnerabilitățile și false certitudini pe care ne-am construit programele zilnice în tentativa de a ne anestezia. Ceea ce este cel mai important acum este să ne aducem aminte de umanitatea noastră și de ... a fi împreună.


Mulțumesc, Papa Francisc. Am înțeles și în seara asta, prin vorbele tale simple și născute din inima-ți mereu generoasă, că Dumnezeu nu ne pedepsește, cu această pandemie. Că nu este nevoie să urlăm la el că ne-a uitat. Suntem, de fapt, față în față cu propria noastră judecată de sine. Și mai precis, suntem puși în fața unei uriașe alegeri: ce păstrăm și ce lăsăm?

Ce schimbăm, cu adevărat înlăuntrul nostru?

Ce este necesar în viața noastră și ce este doar umplutură, butaforie, falsitate?

Da, Papa Francisc, puterea lui Dumnezeu rezidă în bunătatea lui chiar și atunci când ne oferă ceea ce noi percepem a fi o „pedeapsă” din partea sa.


DA, fie să ne păstrăm inimile deschise și să creăm spațiu pentru creativitate împreună. Și chiar în mijlocul acestei izolări, când ne este dor de tandrețe și de îmbrățișări, să ne amintim că nu suntem niciodată singuri.

AmmaRa




"Totul se petrece în Inima Mea. Acesta este cântecul Creatorului conștient de Realitate."

HEFT

Programe și meditații online

Noutățile Călătoria Inimii
direct pe mail

Articole, workshopuri,
cărți și evenimente

Arhiva Newsletter

Tag cloud

Cărți relevante

Stima de sine Stima de sine

Pentru copiii noştri suntem un fel de oglinzi. Felul în care noi reacţionăm influenţează imaginea pe care copii şi-o formează despre sine. Suntem reperele cu ajutorul cărora ei se construiesc pe ei ...

Setea de întregire Setea de întregire

Neliniştea pe care o simţim este acel imbold înnăscut, lăuntric care ne împinge în direcţia posibilităţilor noastre spirituale. Setea de întregire este tendinţa dinamică datorită ...

Şcoala Zeilor Şcoala Zeilor

Această carte este o hartă şi un plan de evadare. Scopul său este de a vă arăta parcursul urmat de un om oarecare pentru a evada din povestea hipnotică a lumii, din interpretarea jalnică a existenţei, pentru ...

Călătoria Inimii Călătoria Inimii

Un Maestru a spus: “Adevărul vă va face liberi”. Şi un altul: “Adevărul vine înaintea Iubirii”. Această carte este despre Adevăr, Libertate şi Iubire. Un triunghi magic şi ...

VINDECĂ VINDECĂ

Cartea de faţă este o strălucită colecţie a înţelegerilor pe care propria experienţă le-a revelat doctorului Servan-Schreiber, reunind perspective şi informaţii de o importanţă vitală pentru bunăstarea ...

Workshopuri relevante

Articole pe aceeași temă

Asta schimbă totul Asta schimbă totul

Vreme de câteva clipe, în timp ce citești aceste cuvinte, adu-ți Atenția în piept și fii atent(ă) la senzații. Imaginează-ți acest spațiu de senzații ca pe o sursă a vieții tale, un ...

Despre Iubire și Frică Despre Iubire și Frică
Un cuplu conștient, schimbă lumea

Marea piesă de teatru în care forțele arhetipale antagonice ale fricii și ale iubirii se luptă pentru inima omului, își are cea mai spectaculoasă scenă în relația de cuplu, tocmai din cauza ...

Creația stărilor interioare Creația stărilor interioare

Ceea ce trăim în interiorul nostru pare să depindă de evenimente exterioare. Și este, câtă vreme nu suntem conștienți. Vine un moment în procesul transcendent al identității noastre când ...

Perspectiva Veveriței Perspectiva Veveriței
O nouă lume se naște din haos

Suntem față în față cu propriile noastre limitări, cu propria noastră identitate, iar existența ne obligă să o transcendem. Primejdia de a dispărea este în același timp oportunitatea de a ...

O revoluție a felului în care trăim O revoluție a felului în care trăim

A simți mai mult, mai adânc, mai rafinat, permite răspunsuri noi pe care le dăm vieții. Cum ar fi să putem percepe dimensiunea cuantică a existenței, în care fotonii urmează în mod magic ...

Disciplina Prezenței Disciplina Prezenței

Nu este vorba despre a ne descoperi pe noi înșine. Suntem deja ceea ce suntem. O imensă experiență umană trăiește în interiorul nostru, și din această experiență am creat diferite identități ...

Energia deziluziei Energia deziluziei
sufocă nevoia de conexiune

Trecerea de la starea de „urgență” la cea de alertă, și uriașa avalanșă de informații cu care suntem bombardați, pentru mulți amplifică nesiguranța, confuzia despre ce acțiuni sunt mai potrivite ...

Care este, de fapt, adevărul? Care este, de fapt, adevărul?
nobody knows but...

Habar nu am care este Adevărul. Pot doar să-mi dau voie să simt și să împărtășesc cu tine ceea ce simt. Iar când îi simt vibrația – adevărul are o inconfundabilă vibrație - atunci ...

Curățenie. Curățenie.Curățenie Curățenie. Curățenie.Curățenie
În corp, gândire, viziune

Visuri noi, experiențe noi, relații noi, nu au cum intra în viețile noastre dacă tot spațiul este ocupat cu vechi, cu lucruri de care doar credem că „poate mai avem nevoie de ele cândva”. ...

Echilibrul în vremea virusului Echilibrul în vremea virusului

Gândirea, emoția și atitudinile, adică lumea noastră interioară,sunt sursa întregii realități.   Instrumentele echilibrului sunt ...