Punct rubrica Durerea lumii

o extensie a lumii noastre lăuntrice

Publicat la 12.10.2020 Comentarii

 Elena Francisc Țurcanu

Pentru  mulți dintre cei cu care lucrăm în terapiile individuale, în workshopuri și Retreaturi, în Școala Maestrului Interior, a relaxa corpul, a lăsa burta moale, a intra în durere și a accepta trecutul, este ceva foarte dificil la început. De fapt, pentru noi toți este foarte greu, de multe ori, să deschidem straturile de armură din jurul inimii, să dăm drumul furiei sau jeluirii. Am fost învățați să ne închidem, mai degrabă. Însă acum nu mai este despre închidere, oricât de mult se insistă pe asta - pe închidere, pe separare, pe ruptură. Este despre a cultiva prezența, atitudinea deschisă, îmbrățișând emoțiile și sentimentele așa cum sunt ele, cu acceptare și îngăduință, cu bunătate și compasiune. În fața durerilor și confuziei, cu care foarte mulți vin atunci când aleg să lucreze cu noi, poate părea chiar bizară și fără de noimă, uneori, insistența noastră pe respirația conștientă, pe Ascultarea Atentă și pe Practica Prezenței. Însă avem încredere totală în beneficiile acestor instrumente atât de utile în procesul vindecării, al schimbării, al transformării și evoluției.

Van Gogh. Autoportretul unui om care a trăit durerea pănă la limitele ei

Atunci când ne împotrivim schimbării, ceva din lăuntrul nostru ne împinge, uneori, fie către boală, fie către accidente. Naștem durerea. Ca apoi să conștientizăm că acestea devin mari învățători. Boala, accidentele, rupturile de persoane dragi, durerea, ne stimulează posibilitatea de a accesa noi și din ce în ce mai profunde niveluri de vindecare și de iubire.

Am lucrat, de-a lungul anilor, cu foarte mulți oameni ale căror dureri erau indescriptibile. Dureri emoționale, mentale dar și fizice, imposibil de pus în cuvinte.

Cum pot, de exemplu, descrie durerea unei mame care și-a pierdut copilul? Când ne-a povestit cum i-a murit copilul în brațe și ceea ce a simțit ea privindu-l murind, am înghețat toți. O asemenea durere nu se poate pune în cuvinte dar am simțit-o toți cei prezenți în acel moment când ea a avut curajul să se deschidă și să lase durerea să iasă. Am putut să ne conectăm cu toate mamele din lume care și-au pierdut copii, simțind că este, poate, cea mai mare durere posibilă. Să îți pierzi copilul.

Nu pot descrie durerea și mai ales sentimentul de vinovăție al unui bărbat care, în tinerețe, a împrumutat motocicleta lui unui văr minor, iar acesta, o oră mai târziu, a murit într-un tragic accident. Pot spune însă că atunci când a împărtășit despre această durere, toți cei prezenți au retrăit momente de vinovăție sugrumantă. Rolul grupului, de catalizator dar și de conținător, a făcut ca intensitatea acelei trăiri să conducă la eliberare.

Nu pot descrie durerea unei tinere femei care ne-a împărtășit cum, la 14 ani, a fost violată brutal, de doi profesori, rămânând apoi însărcinată iar părinții forțând-o să avorteze să nu fie de rușinea satului. Dar pot împărtăși că multe femei, din cele prezente atunci, prin călătoria în care le-am ghidat, s-au putut elibera de sentimentul de rușine. Au conștientizat faptul că, de-a lungul anilor, prin sentimentul auto-culpabilizării și al rușinii, ele au continuat să se auto-violeze. Doar acceptând, au putut elibera. Atenție! A accepta nu înseamnă a fi de acord cu ce s-a petrecut.

Cum pot descrie cât de grea se simțea povara vinovăției unui bărbat care, copil fiind, și-a dorit ca sora lui mai mică să moară cât mai repede pentru că nu o mai putea suporta plângând de durere? Era grav bolnavă de ceva vreme. A murit, chiar când el țipa la ea „nu mai pot să te suport”. A purtat povara vinovăției mai bine de 50 de ani. Apoi, după atâția ani, când a putut lăsa moale, când a putut intra în durere, când a acceptat ceea ce a fost atunci în copilărie, s-a eliberat. Această acceptare s-a petrecut în prima lui călătorie ghidată chiar la începutul parcursului Școala Maestrului Interior.

Lucrând cu toate aceste dureri, și multe, multe altele ce nu pot fi puse în cuvinte, am descoperit că putem intra în orice fel de durere. Nu prin terapie verbală ci prin trăire, prin călătorii ghidate, prin ascultare atentă, prin respirație conștientă, prin a lăsa moale corpul, prin acceptarea a ceea ce a fost – așa cum a fost. Încă o dată, simt să subliniez că a accepta nu înseamnă a fi și de acord cu ce a fost. A accepta că am trăit un viol nu înseamnă a fi de acord cu violatorul. Nu înseamnă nici a continua să mă judec și să mă învinovățesc.

Putem intra în orice fel de durere, fie ea fizică, emoțională sau mentală, descoperind acolo, în jurul ei, tot felul de sentimente asociate cu acestea. Cele mai des întâlnite, vinovăția și rușinea. Eu am ajuns să le numesc „criminali în serie”. Rușinea și vinovăția merg mână în mână și ne ucid, încet dar sigur, scăzându-ne vibrația, slăbindu-ne sistemul imunitar și distrugându-ne încrederea în sine.

Merit asta. Cât de proastă am putut să fiu să las să mi se întâmple așa ceva? Cât de idiot sunt. Mai bine muream eu. ...

Atât de puțin spațiu mai este disponibil pentru noi înșine în propriile noastre inimi. Atât de mult din durerea fizică și mentală este astupată cu rezistențe și furie. Atât de puțină disponibilitate și îngăduință față de noi înșine pentru a ne putea vindeca. Atâta judecată și auto-critică. Proiectate, de cele mai multe ori, pe alții.

Propriile mele dureri și răni, și mai ales lucrul cu bătrâni și bolnavi în fază terminală (pe vremea când locuiam în Canada), m-au ajutat să pot rămâne acum în non-judecată  față de furia sau frica cu care oamenii își învăluie durerea. De când cu povestea COVID, recunosc sincer, am alunecat de câteva ori în judecată. Am putut însă, de fiecare dată, să văd ce este despre mine în tot ceea ce judec în afara mea. Lumea este așa pentru că eu sunt așa – zice Visătorul în cartea Școala Zeilor.

Fără judecată, da, în fața a ceea ce a produs durerea. Însă neinvestigată sursa durerii și băgată sub preș, sub nivelul de conștiință, ne ardem inimile și ne facem durerile inaccesibile. Atât de multă ură de sine este adunată în jurul durerilor. Însă, din ce în ce mai mulți oameni au curajul să-și asculte inimile și să audă chemarea acestora. Inima îi mână către a scoate de sub preș și de a privi în față ceea ce a fost. Indiferent cât de greu și dureros a fost. Admir mereu curajul oamenilor care, în ciuda durerilor, își dau voie să asculte chemarea lăuntrică. Vin la retreaturi, la terapii individuale sau la Școala Maestrului Interior, pentru că își dau seama că nu se pot scoate singuri din durere și confuzie. Explorând împreună cu ei, cu răbdare, compasiune și iubire, blocajele - ce inițial le împiedică procesul de vindecare - devin jaloane pe calea vindecării.

Până ne putem reîntâlni fizic, la următoarele Retreaturi pe care le pregătim pentru vara următoare, sau poate că simți să te aventurezi în cea de-a 7a ediție a parcursului Școala Maestrului Interior, te încurajez să te așezi acum cu Meditațiile pentru Dizolvarea Durerii. Fă-o pentru tine, pentru durerile tale dar și pentru durerile celor dragi din jurul tău. Ai curajul să dizolvi și din durerile lumii, cu fiecare din cele 3 meditații ghidate pe care-ți dai voie să le simți și să le trăiești. Împreună, putem dizolva din durerea lumii. Durere la care toți am contribuit, mai mult sau mai puțin, prin felul în care am gândit, prin felul în care (ne-)am judecat și criticat și învinovățit, prin felul în care am acționat sau nu am acționat când ar fi trebuit să o facem.

E multă durere în lume acum.

Fie ca Meditațiile pentru Dizolvarea Durerii să aducă alinare și reconectare la curajul de a intra în ceea ce ne-a paralizat.

Fie ca al tău gest - încrederea de a-ți oferi aceste meditații - să contribuie la diminuarea și dizolvarea durerilor prezente acum în lume.

Aceste meditații te ajută să-ți deschizi inima și să-ți reamintești că ...

... o inimă deschisă este o mai mare binecuvântare decât moartea este o tragedie.

 

Cu recunoștință în fața puterii noastre de a dizolva durerile, onorându-le pentru ce ne-au adus, îți mulțumesc că ai citit aceste rânduri.

AmmaRa

ps.  Școala Maestrului Interior, ediția a 7 a, va avea loc în august 2021. Scrie-ne, dacă te mână inima către un astfel de parcurs care a luat forma unei Călătorii Inițiatice. O Călătorie Mistică pe durata a 15 zile intense. Un parcurs, precum un proces alchimic, care dizolvă nu doar dureri ci și identități vechi, credințe și tipare de gândire ce nu mai sunt în rezonanță cu vremurile pe care le trăim acum.




"În starea Maestrului Interior percepem întreaga Realitate ca pe propria Experiență. Singurul lucru care ne separă de această Experiență este frica."

HEFT

Programe și meditații online

Noutățile Călătoria Inimii
direct pe mail

Articole, workshopuri,
cărți și evenimente

Arhiva Newsletter

Tag cloud

Cărți relevante

Dragoste şi trezire Dragoste şi trezire

Transformarea profundă de conştiinţă prin care trece omenirea ajunge la punctul său cel mai dureros. Crize de toate felurile izbucnesc la nivel planetar, dar toate sunt expresia crizei interioare de transformare ...

Stima de sine Stima de sine

Pentru copiii noştri suntem un fel de oglinzi. Felul în care noi reacţionăm influenţează imaginea pe care copii şi-o formează despre sine. Suntem reperele cu ajutorul cărora ei se construiesc pe ei ...

ANTICANCER ANTICANCER

Cu toţii putem folosi cât mai bine posibil această revoluţie a cunoştinţelor care s-au dobândit în materie de cancer, atât pentru a ne proteja de factorii externi, cât şi pentru ...

CÂND IMPOSIBILUL DEVINE POSIBIL CÂND IMPOSIBILUL DEVINE POSIBIL

Trecând peste teama de a fi ridiculizat de colegii de breaslă, peste teama inerentă oricărui cercetător care îndărzneşte să iasă din tiparele rigide ale paradigmei materialiste, cu o superbă ...

Spiritul Shamanic Spiritul Shamanic

SHAMANISMUL este cea mai veche formă de dezvoltare personală, precedând toate religiile şi filozofiile cunoscute. Recent, a revenit în atenţie, manifestând o adevărată renaştere. Conţine ...

Workshopuri relevante