Punct rubrica Un moment al adevărului - rafinează lumea în care trăim

Publicat la 02.12.2020 Comentarii

 Elena Francisc-Țurcanu

Să mă pot conecta acum cu tine, recunosc sincer, este un mare dar pentru mine. Îți mulțumesc că exiști și că suntem împreună în această aventură extraordinară numită Viață. Poate că vei rezona, poate că nu, cu ceea ce simt să împărtășesc acum. Mai puțin contează. Ceea ce are importanță, pentru mine acum, este faptul că ne putem conecta.

Aproape că nu îmi vine să cred că ne apropiem de mijlocul lui decembrie. Pe de-o parte, mi se pare că a trecut precum o clipă acest an, și pe de alta, am senzația că 2020 a fost atât de dens, precum o decadă. În viața mea personală, schimbări radicale, uriașe. În viața ta, la fel. Sunt convinsă. Schimbări, expansiuni – interioare și exterioare -, transformări, am tot trăit, de-a lungul anului, și trăim toți în aceste zile. La o intensitate maxim, unele dintre ele.

Bineînțeles, prezentă este și uriașa rezistența în fața schimbării. Expansiunea vine la pachet, întotdeauna, cu mari rezistențe emoționale. Și asta pentru că simțim cum suntem smulși din zona de confort. Oricât de mult ne-am antrenat - căci pe parcursul întregului an ne-am tot scos, fiecare în felul său, din ceea ce părea să fie zona noastră de confort – tot pare să fie foarte mare această rezistență la schimbare.

Dacă asta simți că se petrece acum cu tine, un fel de smulgere, de scuturare puternică, de expansiune, te încurajez să-ți dai voie să aduci blândețe și bunătate în gândurile și gesturile tale față de tine însuți, recunoscând că disconfortul pe care-l simți este doar o confirmare a procesului de vindecare, de creștere și evoluție în care te afli.

Care este dialogul interior pe care-l ai cu tine în aceste zile?

Dacă observi că ai încă tendința să te critici, să te judeci cu asprime, să pui presiune pe tine, oprește-te puțin, respiră amplu, și recunoaște că a venit momentul să renunți la aceste vechi tipare de auto-pedeapsă. Ele sunt cele care te țin pe loc. Ele sunt cele care se pun de-a curmezișul în calea vindecării și transformării tale.

Ne rafinăm lumea în care trăim, în fiece moment al adevărului lipsit de orice atașament.

Cu cea mai mare îngăduință, fie să avem curajul să ne uităm la intențiile și alegerile și deciziile pe care le-am făcut de-a lungul anului. Și doar să ne întrebăm: „Reflectă alegerile mele ceea ce sunt sau vreau să fiu acum?” „Cum vreau, de fapt, să fiu de acum înainte?” „Cum vreau să-mi trăiesc viața?”

Dacă vedem că acestea – intențiile, alegerile, deciziile – nu reflectă cu autenticitate ceea ce vrem să fim, ceea ce vrem să trăim, atunci e momentul să rafinăm, să le șlefuim, să le oferim acordăm cu adevărul nostru de acum.

Toate experiențele pe care le avem, fie că sunt plăcute sau provocatoare, ne oferă un feedback important, ajutându-ne să conștientizăm ce din toate acestea vrem să hrănim și la ce renunțăm. 

Când alegem să privim fiecare experiență precum o mare oportunitate pentru a ne șlefui, a ne rafina, propria realitate a vieții – luându-le precum un feedback care ne ajută să vedem ce ne constrânge și ce ne ajută să expansionăm – atunci provocările nu mai sunt cele ce ne țin pe loc. Ba dimpotrivă. Ele devin acea tușă a divinității care ne ajută să creăm realitatea pe care, cu adevărat, vrem să o trăim.

Când fiecare experiență o luăm precum o mare oportunitate, devine mai ușor să simțim dimensiunea creatorului din noi, în loc să fim în reacție care ne privează de putere creatoare.

Când devenim mai conștienți că noi ne creăm propria realitate, ne este mai ușor să ne eliberăm de poveștile pe care ni le-am tot spus, de atașamente, de tipare vechi de gândire, de credințe și convingeri ce nu ne mai servesc ci doar ne limitează.

Rezistența pe care o simțim în fața schimbării are de a face cu faptul că mintea se identifică cu a fi în siguranță, a fi în confort, a fi protejat – adică, a nu schimba ceea ce știm deja, a nu ieși din rutina predictibilă. 

Pe măsură ce ne dăm voie să privim toate experiențele noastre precum feedback prețios oferit din partea Existenței, vechile noastre tipare de a fi critici cu noi înșine și cu ceilalți, a ne judeca cu asprime pe noi înșine și a-i judeca pe ceilalți, a ne învinovăți și a-i învinovății pe ceilalți, a ne rușina și a ne limita, încep să se dizolve. Și asta pentru că nu mai operăm dintr-un spațiu al reacției, al apărării, al atacului, ci dintr-un spațiu al compasiunii și al puterii creatoare.

Știind că fiecare moment este o oportunitate pentru a ne rafina realitatea, ne permitem mai ușor să ne deschidem. Și doar o atitudine deschisă ne ajută să putem pătrunde în lumea noastră lăuntrică unde există adevăr, iubire, frumusețe, armonie, pace, vitalitate, creativitate.

Energia prezentă în aceste zile ne oferă tuturor oportunitatea de a dizolva densitatea, greutatea, cu care ne-am împovărat și pe care am tot cărat-o în ultima vreme. Aceea care ne ține pe loc, ne blochează vocea și exprimarea, ne otrăvește încrederea și bucuria, ne împiedică să simțim binecuvântările și darurile pe care viața are să ni le ofere zilnic. Doar faptul că suntem în viață este un mare dar de care uităm. La fel cum uităm că Viața este un Miracol ce merită a fi trăit.

Un moment al adevărului poate rafina lumea în care trăim

Efectele energetice pe care eclipsa totală de soare din 14 decembrie le are asupra noastră, ne vor influența în următoarele 6 luni. Poate că, știind asta, merită să fim mai atenți. Atenți, mai ales la ceea ce gândim, ce alegem, ce și cum facem ceea ce avem de făcut. Atenți la ce renunțăm cu recunoștință pentru ce ne-a adus. Vălul dintre lumi este foarte fin, atunci când avem o eclipsă. O mare oportunitate, fiecare eclipsă, ce ne permite să ne conectăm cu esența noastră, cu spiritul, cu menirea, cu consacrarea, cu contractul sacru al sufletului.

Prin meditație, prin Practica Prezenței, prin Ascultare Atentă, prin rugăciune, prin post, prin introspecție, prin ce simți că este cel mai în acord cu tine acum, creează pace și liniște în următoarele zile. Iar la eclipsa solară, conectează-te cu Soarele, marea sursa a galaxiei noastre, cu intenția de a te conecta cu soarele tău interior, cu centrul puterii tale personale.

În timpul eclipsei solare, la Lună Nouă, prin simpla intenție de a le dizolva, putem renunța la poveștile vechi, falsurile, butaforiile, ce ne țin în conștiința victimei. Alegând semințe noi, pe care să le hrănim cu încredere și atenție, cu iubire și răbdare, ne putem rescrie povestea. Una în acord cu noua vibrație, în rezonanță cu ceea ce suntem acum și cu ceea ce vrem să devenim.

Această eclipsă solară va pune lumina reflectoarelor pe Adevăr, cerându-ne să fim complet sinceri despre viața noastră, despre credințele și convingerile noastre, despre valorile esențiale pe care să ne clădim noua viață.

A fi total sinceri, este foarte provocator pentru mintea noastră pentru că e nevoie de vulnerabilitate. E nevoie de o atitudine deschisă. Cu această atitudine deschisă fie să întâmpinăm eclipsa solară și Luna Nouă din 14 decembrie. Cu siguranță, aceste evenimente cosmice, ne vor oferi un anumit scenariu ce vine să ne provoace orbirea, frica, limitările. Prea mult am fost în frică, în ultimul an. În orbire, în limitare, în închidere. Și exact acestea vor fi, din nou, provocate. Fie să avem parte de un scenariu la care nu ne putem gândi acum, unul care să ne surprindă total, dar care să ne arunce într-o perspectiva nouă, bazată pe încredere și adevăr. O perspectivă nouă ce ține, mai ales, de dimensiunea relațiilor, a comportamentelor, a obiceiurilor. Căci dacă nu aducem încredere și adevăr în aceste dimensiuni, nu putem face schimbarea pe care ne-o dorim.

Nu este niciodată prea ușor să ne asumăm responsabilitatea pentru ceea ce trăim, și să recunoaștem că felul în care ne prezentăm – acolo unde am ales să fim prezenți -, felul în care ne comportăm, felul în care ne privim și vedem lumea, este cel care creează realitatea ce trăim. Nu este deloc ușor să recunoaștem că, uneori, nu suntem în compasiune, în iubire, în adevăr, în încredere, în rezonanță cu ceea ce, de fapt, pretindem că vrem să trăim.

Această eclipsă ne va ajuta să ne lărgim modul de gândire, să avem o perspectivă mai amplă, mai largă, mai panoramică.

Iată două întrebări simple, blânde, pe care merită să ni le punem, pentru a ne ancora mai profund Adevărul în viețile noastre:

-       Ce contează cel mai mult în viața mea acum?

-       Cine și ce sunt, atunci când mă exprim liber, deplin, din adâncul inimii și cu autenticitate?

Onestitatea divină ne ajută să transcendem perspectivele înguste, credințele limitative și adevărul îngust al diferitelor roluri pe care le tot jucăm.

Dacă ne agățăm de ceva ca fiind singurul adevăr, nu vom putea recunoaște vibrația Adevărului Divin.

Adevărul este întotdeauna relativ. Când putem recunoaște asta, trăim un miracol pentru că permitem multiplelor realități să co-existe în același timp.

Rolul nostru acum, în ultimele săptămâni din acest fabulos an, este să fim în compasiune, să observăm multiplele adevăruri ce curg în contextul ce-l trăim toți, fără să alegem să fim în judecată față de unul sau altul. Fără să mai credem că: acesta este Adevărul. Ba nu, acesta este ADEVĂRUL!  Ba nu, stai așa, să-ți spun eu care este adevărul adevărat.

Diferite adevăruri vor rezona, în viețile noastre, la momente diferite, revelându-ne faptul că propria noastră experiență asupra adevărului se schimbă mereu. Evoluează. Aspectele diferitelor noastre roluri, au propriile lor adevăruri. Însă, Adevărul Universal are o vibrație inconfundabilă. Pe măsură ce ne dăm voie să ne ascultăm cu mai mare atenție, practicând prezență, învățăm să recunoaștem această vibrație și s-o ascultăm. Onorându-i însă, mereu și mereu, curgerea.

Singurul moment în care adevărul poate deveni un blocaj este atunci când ne agățăm de el și îl încremenim. Când nu mai curgem și nu mai evoluăm cu el. Când ne atașăm de „adevărul meu este mai bun decât al tău”. Când îi privim pe ceilalți și lumea prin lentilele adevărului meu.

Poate că, de multe ori, a fost provocator pentru tine să rămâi în deschidere și compasiune față de cei care nu s-au aliniat la adevărul cu care tu rezonezi acum. Mai ales acum în contextul global ce-l trăim toți. S-au vehiculat atât de multe... adevăruri în acest an încât, de multe ori, cu greu mai puteam auzi vibrația inconfundabilă a Adevărului. Dacă asta ai experimentat, lipsa compasiunii față de adevărurile altora, te încurajez să-ți dai voie să fii în următoarele zile și săptămâni până la sfârșitul anului, în compasiune, în blândețe și bunătate, în ascultare și îngăduință. Față de tine, în primul rând, dar și față de tot ceea ce trăim la nivel global.

Dacă ai văzut cât de atașați sunt unii oameni de adevărul lor este pentru că ți-au oglindit cât de atașat ești tu însuți de adevărul tău. Cuvântul cheie aici este atașament. Găsește în tine curajul de a renunța la atașamentul făță de „adevărul tău”. Acesta să fie cadoul tău de Crăciun oferit lumii.

Când renunțăm la atașamentul față de „bine-rău”, „corect-incorect”, ceea ce rămâne este atitudinea deschisă și dorința sinceră de a crește, de a evolua, de a ascensiona. Și asta se petrece când cultivăm încrederea în împreună, în conexiune, în compasiune, în iubire, în uniune, în îngăduință, în integralitate. Toate acestea devin, fundația solidă a realității pe care alegem să o creăm acum.

Uneori, dacă nu chiar de fiecare dată, adevărul doare și ne sperie, înainte de a-l putea recunoaște și onora. Iar acum, în vremurile ce trăim, avem nevoie de un discernământ sănătos și înțelep, pentru a putea separa frica toxică vărsată în lume de frica pe care o simțim când ne trezim față în față cu Adevărul. Atunci când ni se spune că suntem vulnerabili și total dependenți de ce este în afara noastră, de ceea ce se întâmplă în jurul nostru, este un adevăr al celor care vor să controleze, să manipuleze. Atunci când recunoaștem frica pe care o simțim în fața a ceea ce considerăm a fi necunoscut, când îmbrățișăm această frică și intrăm în ea gustând curajul, este un adevăr al maestrului interior, al creatorului ce-și naște puterea chiar din vulnerabilitate.

Că ne place sau nu, că vrem s-o onorăm sau ba, schimbarea continuă. Procesul macro de transformare în care se află întreaga umanitate, este în plină desfășurare. De întors înapoi la ceea ce a fost, nu se mai poate. Și ce bine că este așa. Putem doar să privim înainte, alegând nu doar să credem în miracole ci și să fim cei care le creează.

Fie să acceptăm schimbarea, cu încredere și discernământ, din adevăr și din iubire, cu compasiune și îngăduință.

Cu recunoștință că suntem împreună în această minunată aventură numită Viață,

AmmaRa




"În starea Maestrului Interior percepem întreaga Realitate ca pe propria Experiență. Singurul lucru care ne separă de această Experiență este frica."

HEFT

Programe și meditații online

Noutățile Călătoria Inimii
direct pe mail

Articole, workshopuri,
cărți și evenimente

Arhiva Newsletter

Tag cloud

Cărți relevante

Mandala Ființei Mandala Ființei

Doctorul Richard Moss este un om care a trăit Revelaţia. Este un om care a experimentat starea de conştiinţă supremă a fiinţei omeneşti în care aceasta trăieşte deplin. Este acea stare de conştiinţă ...

Minte Nemuritoare Minte Nemuritoare

Oare conștiința noastră – mintea, sufletul sau spiritul – ia sfârșit odată cu moartea corpului? Sau continuă să existe undeva, poate pe alte tărâmuri sau în alte dimensiuni ...

Psihologia Trezirii Psihologia Trezirii

Prin acastă carte, John Welwood, alături de Stanislav Grof sau Ken Wilber, extinde harta tărâmurilor interioare ale fiinţei omeneşti şi crează conexiuni care vor constitui adevărate revelaţii nu numai ...

Ceea ce nimeni nu îți spune Ceea ce nimeni nu îți spune

Sarcina este una dintre cele mai transformatoare experiențe prin care poate trece corpul uman, iar schimbările pe care le implică nu sunt niciodată doar fizice. Când ești însărcinată, corpul pe ...

Călătoria Inimii Călătoria Inimii

Un Maestru a spus: “Adevărul vă va face liberi”. Şi un altul: “Adevărul vine înaintea Iubirii”. Această carte este despre Adevăr, Libertate şi Iubire. Un triunghi magic şi ...

Workshopuri relevante

Luppia Mundi Luppia Mundi
În orice vremuri, cea mai mare putere este Conștiența Realitatea este o oglindă a lumilor noastre interioare, conjugate. A schimba realitatea pe care o trăiești, este a schimba lumea interioară.     A ...

Respirație Holotropică Respirație Holotropică
Respiraţia Holotropică este un instrument simplu şi puternic de  cunoaştere, prin experienţă directă, a adevăratei naturi a propriei noastre Fiinţe şi a Realităţii. Cuvântul ”holotropic” ...

Maestrul Interior. Arta Respirației Conștiente Maestrul Interior. Arta Respirației Conștiente
Lucrul cu stările extinse ale Conștiinței este pentru viața de fiecare zi. A fi conștient este a percepe mai profund și mai rafinat realitatea vieții. Un nou grad de Conștiență permite o noi moduri de ...

Practica Puterii Feminine Practica Puterii Feminine
Dacă ai nevoie de susținere, de conținere, de un loc în care să te simți auzită și ascultată, un spațiu în care să-ți dai voie să devii femeia care ești menită să fii, te invit să aduci ...

Practica Prezenței Practica Prezenței
Experiența Experiența Prezenței este fundamentul întregului parcurs în Școala Maestrului Interior și baza întregului lucru cu stările extinse ale Conștiinței în scopuri de cunoaștere, ...