AmmaRa rubrica Ne putem deschide inimile, emanând lumină

în spațiul numit umanitate

Publicat la 12.12.2020 Comentarii

  Elena Francisc Țurcanu

   Vremea este blândă, moale și caldă, aici în vârf de deal, chiar dacă, uneori, mai vin și rafale puternice de vânt, hotărâte să spulbere totul în calea lor. Am învățat să fiu transparentă în fața vântului, fără a mă mai teme de el. Curăță, de fiecare dată, exact ceea ce e nevoie să fie curățat. Mă minunează însă blândețea vremii. Nu mă așteptam să trăim astfel de zile calde și blânde și moi, în mijloc de decembrie.

La fel cum moliciunea și căldura vremii se împletesc, în unele momente, aici, în același spațiu, cu vântul rece și pus pe mare curățenie, tot așa în lume, în același spațiu numit umanitate, adevăruri usturătoare se împletesc, în unele momente, cu stări profunde și înalte și rafinate de conștiință.

Existența ne cheamă pe toți la apel. Cum răspundem însă, ține de fiecare în parte. Putem să ne prefacem că nu auzim chemarea și că nu vedem semnele ce le primim, ignorând precum am tot făcut de-a lungul vieții și continuând a ne bălăcii într-o mocirlă creată de ego-uri imature.

Putem să închidem ochii în fața adevărurilor ce ustură, considerându-le irelevante, ignorând puterea lor de a ne purifica privirea, puterea lor de a ne curăța filtrele îmbibate de convingeri și credințe vechi.

Putem să continuăm a susține, până în pânzele albe, un biet adevăr al ego-ului imatur, ignorând eliberarea ce-o simțim atunci când ne lărgim percepția și vedem dincolo de „al meu” vs „al tău”.

Putem continua să ne umflăm în pene considerând propria perspectivă ca fiind singurul adevăr posibil, ignorând gustul aroganței și al superiorității ce se află într-o astfel de atitudine.

SAU putem alege a ne deschide către ceva nou. Ne putem deschide inimile către împletirea, în același spațiu numit umanitate, diferitelor adevăruri și perspective.

Cu mai multă atenție și determinare, odată ce îmbrățișăm adevărul că noi suntem responsabili de ceea ce trăim, putem dizolva îndoiala, ura, suspiciunea, lipsa de respect, agresivitatea, judecata și comparația.

Cu mai multă atenție și determinare, odată ce recunoaștem că puterea de creatori se află chiar în miezul vulnerabilității noastre, putem începe să ne creăm realitatea pe care, cu adevărat, vrem să o trăim.

Chiar dacă... autonomia, reziliența și starea de bine, nu ne sunt nicicum insuflate de sistemul medical. Ba dimpotrivă, întregul sistem medical cultivă frica și lipsa de încredere în puterea trupurilor noastre de a se reface.

Chiar dacă... politica nu mai este ceva ce protejează societatea ci, dimpotrivă, un instrument al puterii manipulatoare, al controlului și al separării.

Chiar dacă... religia, nu mai este un balsam tămăduitor pentru suflet ci, mai peste tot în lume, a devenit o armă cu care sunt pedepsiți cei ce îndrăznesc să fie diferiți.

Chiar dacă toate acestea sunt prezente, noi putem alege să visăm și să creăm precum visăm. Doar visând și creând înlăuntrul nostru, mai întâi, lumea în care vrem să trăim, începem apoi să o manifestăm în realitatea vieții de zi cu zi.

Ne aflăm într-un punct în care putem transcende sau putem evita, ca de atâtea ori în trecut, asumarea curajului de a face altfel. E clar că nu trăim vremuri ușoare și în mod sigur tensiunea va continua. Mulți oameni se simt deja la capătul puterilor, goliți, epuizați, înfricoșați, vlăguiți de tirania fricii. A fost un an dificil în care, toți, am pierdut multe. Fiecare dintre noi a pierdut ceva. Poate că ai pierdut un job de care te-ai atașat și care-ți aducea confort. Poate că ai pierdut o persoană dragă, sau un loc în care te simțeai bine. Poate că ai pierdut bani și siguranță financiară. Poate că ai pierdut un rol cu care te-ai obișnuit să te manifești în lume. Poate că ai pierdut încrederea în visurile tale. Toți am pierdut ceva, în acest an.

Toate dimensiunile vieților noastre au fost atinse, într-un fel sau altul, de... pandemie. Iar acum, navigăm pe valuri învolburate, fiecare cum putem fără să băgăm de seamă că dacă continuăm a hrăni frica și separarea și izolarea și suspiciunea nu facem altceva decât să îngroșăm ceața confuziei care nu ne mai permite să ținem cârma dreaptă. Busola poate ni s-a spart, compasul l-am pierdut în valuri, dar ne rămâne încredere și determinarea.

Încrederea de a fi aici și acum în acest moment magistral de mare transformare. Încrederea în a ne deschide unii față de ceilalți și de a emana luminozitatea ființei. Ea este, adânc înlăuntrul nostru, oricâte măști ne-am pune. A fi total prezenți, în aici și acum, în magia momentului prezent, cu toate cele ce Existența ne oferă, este cea mai puternică practică spirituală pe care o putem avea. Fără a ne mai atașa de vreun anumit rezultat. Fără a ne mai tot compara. Fără a mai arunca cu judecăți și critici otrăvitoare. Fără a mai blestema ceea ce ni se întâmplă. Chiar și când adevărul ce-l primim ustură sau doare cumplit de tare sau ne zdruncină de tot, putem găsi în noi puterea de a recunoaște că totul, absolut totul, vine să ne servească și ne ajută să creștem și să evoluăm.

A-mi întrupa autenticitatea, născută din cele mai adânci rădăcini înfipte în miezul ființei mele, este ceea ce învăț, zi de zi, aici în spațiul unde norii curg cu vântul ce dansează printre ei, unde bufnițele strigă și Calea Lactee brăzdează ceru-n plină noapte, unde pădurea îmi reamintește să-mi onorez rădăcinile dar să privesc în sus visând. Și ... oricât de înrădăcinată mă simt a fi, oricât de binecuvântată și plină de recunoștință, asumarea responsabilității pare dificilă uneori.

Tuturor ne este greu, de multe ori, să ne asumăm responsabilitatea. Pare că ne este mai ușor să ne împotrivim curgerii vieții, să ne tot întrebăm „de ce mi se întâmplă tocmai mie asta?” în loc să ne asumăm responsabilitatea gândurilor ce gândim, a gesturilor și acțiunilor. Și, totuși, fără această asumare nu putem onora, în mod conștient, transformarea.

Am putea trăi viața cu privire proaspătă în fiecare zi, recunoscând că o nouă zi este un mare dar. Cel mai prețios pe care-l putem primi.

Am putea trăi viața cu inimile deschise, recunoscând că stă în puterile noastre să schimbăm ceea ce ni se întâmplă.

Am putea privi direct în față adevărurile care ustură și care dor, recunoscând că este mult mai sănătos așa, și mai eliberator, decât să ne încotoșmănim în negare și separare.

Am putea vedea întreaga lume cu alți ochi, mai buni, mai blânzi, mai îngăduitori, recunoscând că fiecare are propria sa experiență din care învață.

Am putea recunoaște că nimic nu este chiar așa cum pare să fie* și că nici noi nu suntem doar atât și cum credem să suntem.

Am putea recunoaște că întreaga noastră ființă vibrează acum în rezonanță cu marele shift pe care-l trăim.

Am putea zâmbi, emanând recunoștință că suntem aici, acum, în viață, participând la transformarea umanității prin propria noastră transformare.

Da, am putea...  Însă, cât ne dăm voie să facem din toate acestea? Mai ales când ne confruntăm cu cele mai întunecate părți din noi sau când pare să nu mai putem face față nebuniei din jurul nostru.

Da, am putea... însă cât ne dăm voie să facem din toate acestea mai ales când adevărul ne doare atât de tare? Cât de nemișcați și transparenți putem rămâne în mijlocul vântului ce aduce acum schimbarea?

Dacă tot nu ne-am îmbrățișat, fizic, atât de mult pe cât ne-am fi dorit, am putea alege acum, la finalul acestui an magistral, să îmbrățișăm – cu bunătate și recunoștință, cu iubire și compasiune – tot ce am trăit de-a lungul anului. Dureri, pierderi, frici, adevăruri cutremurătoare, minciuni, suspiciuni, manipulări.

Vântul puternic, ce uneori se pornește aici în vârf de deal, este cel ce mă învață că pot îmbrățișa toate acestea suflând peste durerea colectivă, și inspirând profund din posibilitățile infinite ce ne stau mereu la dispoziție. Recalibrându-mă, mereu și mereu, recentrându-mă, continuu a emana în lume, atât cât pot și așa cum pot, vibrația inimii mele.

Oricât de dificilă este asumarea responsabilității, nu ne putem permite să renunțăm la înțelepciunea revelațiilor pe care le-am avut de-a lungul anului. Asta, bineînțeles, dacă chiar credem în acest moment de mare transformare în miezul căruia ne aflăm. Nu ne mai putem preface, odată ce am trăit anumite revelații. A ignora adevărul din ele este precum a ne semna singuri condamnarea la suferință. Revelațiile și conștientizările vin la pachet cu asumarea responsabilității. Ne cer să rămânem devotați adevărului, indiferent cât de dureros poate să fie uneori. Nimeni și nimic, nu ne poate priva de puterea noastră de creatori dacă nu le permitem.

Încredere totală în procesul schimbării și în a ta putere de a-ți rescrie propria poveste personală, asta îți doresc, dorindu-mi și mie acum în finalul acestui an.

Încredere totală în procesul schimbării și în a ta putere de a-ți dizolva emoțiile distructive, asta îți doresc, dorindu-mi și mie acum în finalul acestui an.

Tot ce ne-a durut de-a lungul anului, să fie luat de vântul schimbării și purificat de focul transformării, cu recunoștință pentru ce ne-a adus.

Fie să recunoaștem că a trăi în adevăr, iubire, frumusețe, pace, armonie, vitalitate, recunoștință, bucurie și abundență nu este un vis de neatins ci un vis ce prinde viață în inimile noastre. Iar inimile noastre ni le putem deschide, îmbrățișând în spațiul sacru al lor, tot ceea ce descoperim despre noi și tot ceea ce trăim acum în lume.

Pentru a putea face asta avem nevoie să cultivăm, zi de zi, o atitudine deschisă. Avem nevoie să ne înrădăcinăm adânc în aici și acum, în magia momentului prezent. Este cea mai prețioasă practică spirituală. Practica Prezenței. Durere și plăcere, oscilații, emoții, pierderi și câștiguri, minunare și orbire, recunoștință și bucurie, toate le putem îmbrățișa atunci când alegem să trăim în prezență. Binecuvântarea și blestemul, împreună.

Dacă alegem să hrănim această încredere totală în procesul schimbării, avem nevoie să cultivăm atenția și determinarea.

De multe ori am vrut să renunț, spunându-mi că nu mai pot și nu mai vreau. De multe ori am luat-o la fugă, iluzionându-mă că scap. De multe ori am trântit și am spart, crezând că n-o să mai simt durerea. De multe ori, mi-am pus un filtru roz prin care să văd realitatea, rostind doar afirmații pozitive și prefăcându-mă că nu văd ce bag sub preș sau ce umbre cresc acolo în adâncuri. Dar... din toate astea am avut doar de învățat. Căci am ales mereu să învăț și să merg mai departe. Și cea mai mare învățătură a fost când am conștientizat că în loc să renunț, să fug, să sparg, să mă fac că nu văd, mai bine mă opresc o clipă. Îmi ofer un moment de respiro. Un STOP,  înainte de a privi din nou. O respirație atentă și conștientă. O plonjare în vântul care curăță și mă inspiră să mă eliberez de emoții distructive*. O atitudine deschisă și transparentă în fața acestui vânt ce vine, uneori, să curețe și să mă oblige să dau drumul la ce nu-mi mai servește. Și să-mi arate că, întotdeauna, dincolo de emoție este transformarea.

Toți avem nevoie de un moment de respiro. De acest STOP, înainte de privi cu alți ochi și de a merge mai departe. Ceea ce este acum „mai departe” în al nostru viitor, ne strigă pe fiecare. Doar să ne dăm voie să auzim chemarea, ascultându-ne inimile. Nu putem forța nimic, oricât de mult ne-am străduit sau, mai degrabă, ne-am chinuit. Toate se petrec la timpul lor. Și oricât de mult ne împotrivim a crede, toate sunt acum la locul lor.

Jos, în oraș fiind, privind în sus la cerul înnorat și apăsător, îmi imaginam cât de frig poate să fie... acolo sus în vârf de deal. Neputând să-mi imaginez că dincolo de nori*, în miezul lui decembrie este soare și cald și vreme blândă și claritate. Iar misterul întunecat din mijlocul pădurii este ofranda cea mai puternică din care-mi extrag forța de a merge mai departe și însăși sursa care șoptește

să fie lumină

Existența ne cheamă pe toți la apel. Cum răspundem chemării, ține de fiecare în parte. 

Eu aleg să răspund acestei chemări fiind atentă la ceea ce eman în lume. Și atât cât pot și așa cum pot, promit să continuu a emana

Adevăr, Iubire, Frumusețe, Pace, Vitalitate, Armonie, Recunoștință, Bucurie, Abundență.

AmmaRa

 

PS. Am încredere că toate acestea, ce împărtășesc cu tine, te ajută să rămâi în Adevăr și să-ți onorezi chemarea. Recunoscând, la rândul tău că... 

dincolo de emoție, întotdeauna, este transformarea.

 




"A deveni conștient de natura Creației pleacă de la a deveni conștient de natura propriei creații. A arunca responsabilitatea disconfortului vieții asupra Divinității este o naivitate obtuză de care numai ego este capabil. Calea Maestrului Interior începe prin asumare."

HEFT

Programe și meditații online

Noutățile Călătoria Inimii
direct pe mail

Articole, workshopuri,
cărți și evenimente

Arhiva Newsletter

Tag cloud

Cărți relevante

Psihologia Trezirii Psihologia Trezirii

Prin acastă carte, John Welwood, alături de Stanislav Grof sau Ken Wilber, extinde harta tărâmurilor interioare ale fiinţei omeneşti şi crează conexiuni care vor constitui adevărate revelaţii nu numai ...

Respirația Holotropică Respirația Holotropică

Această carte se constituie într-un omagiu adus lui Stanislav Grof și Christinei Grof și lucrului lor de peste 40 de ani pe tărâmurile explorării Conștiinței. Respirația Holotropică a contribuit ...

Iubește ceea ce este Iubește ceea ce este

De-a lungul crizei de transformare Byron Katie a căzut adânc în întunericul depresiei, străbătând calea amară a disperării, pentru ca Revelația să survină brusc, într-o dimineață ...

ELIBERAREA DIN FRICĂ ELIBERAREA DIN FRICĂ

  Cine a cercetat mai adânc profunzimile sufletului ştie că nu ura ci frica este opusul iubirii. Frica, ca închidere în sine, ca zid ridicat în jurul unui eu mic, limitat, neputincios, ...

Zâmbește fricii Zâmbește fricii

Nenumărate sunt formele fricii care stăpânesc existența umană în aceste timpuri. Frica de viitor, frica de schimbare, de asumare a propriei străluciri, frica de judecățile celorlalți, frica de ...

Workshopuri relevante

Luppia Mundi Luppia Mundi
În orice vremuri, cea mai mare putere este Conștiența Realitatea este o oglindă a lumilor noastre interioare, conjugate. A schimba realitatea pe care o trăiești, este a schimba lumea interioară.     A ...

Dansul Inimii

Meditație Activă și Shaking Meditație Activă și Shaking
Meditația Activă – Body-Shaking este o formă de energie care aprinde corpul, îl trezește la viață. Această „medicină” (cum o numesc unele culturi băștinașe) – body-shaking – ...

Maestrul Interior. Arta Respirației Conștiente Maestrul Interior. Arta Respirației Conștiente
Lucrul cu stările extinse ale Conștiinței este pentru viața de fiecare zi. A fi conștient este a percepe mai profund și mai rafinat realitatea vieții. Un nou grad de Conștiență permite o noi moduri de ...

Sesiuni Individuale cu AmmaRa Sesiuni Individuale cu AmmaRa
În aceste sesiuni individuale online, intenția mea este de a te ajuta să-ți regăsești echilibrul, de a te însoți către curajul cu care să te implici, dincolo de orice frică și anxietate, într-un ...