AmmaRa rubrica Recunoștință profundă pentru Împreună

Publicat la 22.12.2020 Comentarii

 Elena Francisc Țurcanu

În aceste zile de sărbătoare, simt să exprim profundă recunoștință pentru participarea ta în programele și meditațiile noastre online, la întâlnirile live - atâtea câte au putut fi anul acesta -, pentru cărțile pe care le-ai cumpărat și pe care le-ai împărtășit mai departe cu cei dragi.

Recunoștință pentru că suntem împreună în acest mare proces de transformare prin care trece întreaga umanitate.

Pentru mulți dintre noi, acest an care se termină acum, a fost cel mai provocator și mai transformator din viața noastră. Un an în care ne-am revoluționat obiceiurile noastre vechi, ne-am schimbat rutina predictibilă, am făcut schimbări majore în relațiile și creațiile noastre, și am fost forțați să ne privim direct în față adevărul despre ce suntem noi cu adevărat. Ca și indivizi, ca și comunități, ca și ființe umane co-existând cu alte ființe pe această planetă numită Pământ. Am fost obligați să ne repoziționăm față de valorile noastre esențiale.

Oricum am da-o și oricum am întoarce-o, pentru noi, pare să fie o singură cale ce ne poate conduce către o viață și o lume mai bună: Calea Conștienței înrădăcinată în Prezență și în Iubire.

Pentru mine, Iubirea este și va rămâne cea mai potentă forță de vindecare. Iar starea de prezență ne permite, fiecăruia dintre noi, să integrăm mai ușor trecutul, așa cum a fost acesta, și să ne deschidă către viitor creându-l în magicul moment acum și nu bazat pe ce a fost.

Fie alegem să schimbăm modul în care relaționăm unii cu ceilalți, cu mediul înconjurător, cu animalele, cu natura, cu viața, acordându-ne cu legile firești ale naturii și existenței, fie continuăm să suferim și mai mult.

Simțim inimile cum se umplu cu bucurie, atunci când trăim iubirea și când emanăm recunoștință. Când onorăm conexiunea dintre noi, ieșind din izolare și separare.

Iubirea este ceea ce permite trupurilor noastre să experimenteze conexiunea cu ceilalți, cu natura, cu Existența. Iubirea este esența vieții. Iar când este înrădăcinată în Prezență, iubirea devine una conștientă.

În Călătoria Inimii, ceea ce stă la baza întregii noastre creații, tot ce creăm și exprimăm în lume, este fondat în Practica Prezenței. Pașii acesteia, extrem de simpli și ușor de integrat în viața de zi cu zi, îi găsești în Cartea Maestrului Interior. Și îi explorăm în profunzime în parcursul școlii ajunsă, iată, la a 7 a ediție .

Învățând acești pași simpli de a intra în starea de prezență, înveți de fapt să te ghidezi pe tine în propria ta călătorie de descoperire și dezvoltare, de maturizare a ego-ului și transformare, de evoluție și ascensiune. Îți readuci aminte de cine și ce ești cu adevărat.

Și eu și Horia suntem foarte recunoscători că ai ales să fii în această Călătorie a Inimii împreună cu noi și parte din procesul global de transformare, de ascensiune, de evoluție. Născând, împreună, o nouă lume.

Consacrarea noastră, o viață trăită în Conștiență, în Prezență ancorată în Iubire, ne-o urmăm în ciuda multor provocări ce trăim și noi. Suișuri și coborâșuri, abisuri și extazuri, lumină și întuneric.

Cu compasiune și smerenie, continuăm să împărtășim din propria noastră experiență, onorând procesul tău și al fiecărui om care vine către noi pentru susținere și călăuzire.

Fiecare ființă contează în marea țesătură numită umanitate.

Împreună, creăm un câmp de rezonanță mai potent și mai înrădăcinat în inimile noastre încărcate cu încredere și cu iubire.

Contribuția ta, la marele proces de transformare, este unică și ne permite și nouă să continuăm Co-Creația. Mulțumim. Profundă recunoștință.


Pandemia din acest an ce se apropie de sfârșit ne-a forțat să facem schimbări. Un shift major în felul în care lucrăm și relaționăm unii cu alții. Ne-a forțat să învățăm noi skilluri și să ne adaptăm la o nouă realitate. Cea a unei cyber-conexiuni.

Recunosc, cu cea mai mare sinceritate, că am încă o mare rezistență în fața tehnologiei. Prefer în continuare întâlnirile live. Și hrănesc încrederea că vom avea parte de acestea. Dar aleg și să mă deschid în fața acestei noi realități care îmi oferă o oportunitate neașteptată de a-mi depăși mai repede rezistența și limitările și de a conștientiza că ceea ce am și avem noi în Călătoria Inimii de oferit poate ajunge la cât mai mulți oameni aflați peste tot în lume.

Acum, încă ne turnăm o mare parte din atenție în/pe creația Retreaturilor verii pe care le ținem, vară de vară, aici pe Colina Lunii și Dealul Zmeului. Însă, am ales să creăm și întâlniri online care să îți ofere susținere în călătoria evoluției tale. Fii pe fază! Revenim curând cu detalii!

Fie ca aceste zile să le petreci în prezență și în iubire, împreună cu cei dragi ție, bucurându-te de binecuvântările acestor timpuri. Și fie ca noi toți să trăim aceste sărbători în pace și armonie, în recunoștință și bucurie, deschiși pentru a primi darurile Existenței pe care viața le-a pregătit pentru noi.

Cu iubire,

Elena Francisc-Țurcanu

PS. Cercul Sacru Anam Cara creat din femei minunate împreună cu care am transformat într-o tradiție această călătorie din Practica Puterii Feminine, este nucleul acestui Retreat și își rezervă locurile chiar înainte de a face posibile înscrierile. Deci, fii pe fază când lansăm pe calendar sau scrie-mi pe adresa personală dacă te interesează, în mod special, acest Retreat.




"Atenția este o formă sacră de energie care curge din Ființă pentru a crea Realitate și Experiență. Unde este Atenția, acolo este Prezența, acolo este Creația. Ce ai creat astăzi cu Atenția ta?"

HEFT

Programe și meditații online

Noutățile Călătoria Inimii
direct pe mail

Articole, workshopuri,
cărți și evenimente

Arhiva Newsletter

Tag cloud

Cărți relevante

CONTRACTE SACRE CONTRACTE SACRE

”Care este rostul meu în această lume, pentru ce sunt aici, care este menirea, vocația, consacrarea vieții mele?” Aceastea sunt întrebari fundamentale care apar în cursul transformării ...

Călătoria ultimă Călătoria ultimă

Nu există moarte, căci viaţa este un atribut a tot ceea ce există în Univers, nu există un sfârşit al Fiinţei, pentru că Fiinţa este eternă iar moartea nu este decât o Transformare ...

O scurtă istorie a tuturor lucrurilor O scurtă istorie a tuturor lucrurilor

Această carte ar putea fi, pentru orice căutător al Adevărului interior, începutul unei noi deschideri și unei noi perspective asupra lumii și a vieții. Ken Wilber plonjează în istoria căutărilor ...

Iubiri perfecte, relaţii imperfecte Iubiri perfecte, relaţii imperfecte

Totul în viaţa noastră este relaţie, iar calitatea relaţiilor pe care le avem dă în cele din urmă culoarea întregii noastre vieţi. Măsura în care relaţiile noastre sunt pline de ...

Tarotul Mitologic Tarotul Mitologic

Mai mult decât o carte și mai mult decât un set de cărți de joc, Tarotul Mitologic este un instrument de sondare a adâncurilor Conștiinței umane, este o cheie magică a marilor porți către ...

Workshopuri relevante