AmmaRa rubrica Practica Puterii Feminine pe Colina Lunii

Vindecare prin Iubire.

Publicat la 06.01.2022 Comentarii

 AmmaRa


Lumea în care trăim este mai mult decât casa noastră, este Creația noastră, și aceasta nu este o metaforă. Schimbăm lumea cu fiecare gând, fiecare emoție, fiecare gest, fiecare cuvânt. La fel este cu viețile noastre, cu relațiile noastre și cu corpul nostru. La fel este cu lumea noastră interioară, Catedrala lăuntrică, sursa întregii noastre realități.


Noi suntem sursele, cu adevărat, izvoarele sacre ale Realității noastre, pe toate nivelele.

Numai că nu ne dăm seama de acest lucru. Proiectăm în afara noastră cauzele realității și asta ne scutește de responsabilitate, dar și de Puterea pe care am primit-o născându-ne oameni. Asemenea unor copii, ne privim pe noi înșine neputincioși, fără să ne dăm seama că noi modelăm întreaga noastră experiență de viață.

Felul în care gândim și ne poziționăm ne modelează starea de sănătate, felul în care relaționăm între noi, modelează ceea ce creăm în viețile noastre și în ultimă instanță modelează toate sistemele acestei lumi. Și ea este așa cum este pentru că noi suntem așa cum suntem.


Poate că acum, mai mult decât oricând, ai nevoie de susținere, de conținere, de sprijin, femeie dragă. Ai nevoie de un loc în care să te simți auzită și ascultată, de un spațiu în care să-ți dai voie să fii așa cum ești acum, cu emoțiile tale, cu durerile tale, cu oscilațiile tale, cu fricile și întrebările tale. Un loc în care să te simți recunoscută și validată cu toate cele ce trăiești acum în realitatea vieții tale și, mai ales, în lumea ta lăuntrică.

Traversăm, la nivel global, ceva uriaș, ceva la care nu ne-am fi putut gândi niciodată că vom trăi în această viață, în aceste vremuri. Și acest proces de transformare ne influențează enorm, pe fiecare în parte, la nivel personal.

Sufletul tău îți vorbește acum, dacă îți dai voie să te oprești, să te asculți cu cea mai mare deschidere și sinceritate, cu adevărat să te oprești și să privești înlăuntrul tău. Pare că nu ne mai putem bucura acum de nimic, ținând cont de ceea ce trăim la nivel global. Într-un fel, așa și este. Însă, acum, doar prin renașterea frumuseții, a puterii creatoare feminine și, mai ales, prin reîntoarcerea la iubire, ne putem vindeca și putem trăi momente de bucurie.

În Călătoria Inimii am declarat, ca și temă de lucru în tot ce vom face – terapii, însoțire individuală și de cuplu, călătorii, meditații ghidate, retreaturi – și, mai ales, în tot ce vom fi în acest an 2022, VINDECAREA PRIN IUBIRE

La întâlnirile lunare de Practica Puterii Feminine pe Colina Lunii, îmi doresc să lăsăm deoparte judecățile, comparațiile și așteptările. Să trăim în magia momentului prezent, acordându-ne cu intuiția și cu puterea feminină creatoare. Putere feminină născătoare a unei lumi noi. Să ne acordăm cu Mama Pământ, cu Natura, cu Pădurea, cu spiritele plantelor medicinale. Să respirăm aer curat oxigenându-ne celulele și întărindu-ne sistemul imunitar.

Poate că și tu, anul acesta nu ți-ai mai făcut „rezoluții pentru noul an” ci te-ai conectat cu ceva mai profund din tine însăți. Cu vocea Sufletului tău de femeie. La mine așa a fost. Și la multe femei din Cercul Sacru Anam Cara.

Traversăm, da, ceva uriaș la nivel de transformare al umanității. Este mai mult decât un moment cheie din viețile noastre. Dacă acum nu ne oprim să ne punem, cu sinceritate, întrebări precum „Pentru ce sunt eu, acum, în această viață, atunci când să ni le mai punem? S-ar putea ca peste câteva luni să fie deja prea târziu.

Acum, la început de 2022, este momentul cel mai potrivit să ne întrebăm „în contextul ce-l trăim la nivel global, cum ne putem manifesta, cu adevărat, esența cea mai profundă – sufletul nostru”.

Poți alege să continui a-ți spune: „mai am mult de lucru cu mine însămi până ajung să fiu femeia conștientă și creativă” sau „nu sunt suficient de bună” sau „ce pot face eu în fața nebuniei ce trăim la nivel global...” sau ... completează tu mai departe. Așa cum ți-am mai spus și în trecut, o spun din nou acum: NU, nu mai ai deloc „mult de lucru” cu tine, femeie dragă! Ai nevoie doar să-ți reamintești, să-ți dai voie să simți, că totul este deja în tine. Că ai deja toate resursele necesare pentru a te conecta cu esența ta - IUBIREA. Atributele Divinității, adevărul, iubirea, frumusețea, pacea, vitalitate, creația, bucuria, abundența, curg necontenit prin tine. Doar că uiți, de multe ori, să te oprești și să le simți. Și este omenesc să fie așa. Mai ales acum, când trăim ce trăim!

Întâlnirile lunare de Practica Puterii Feminine pe Colina Lunii- Vindecare prin Iubire, au ca și intenție, din partea mea, pe lângă toate cele ce am scris mai sus, și reconectarea cu energia feminină. Doar așa, reconectându-ne cu energia pur feminină putem simți, putem redescoperi, lumea interioară în care să naștem ceea ce vrem să trăim în afara noastră, în lumea exterioară. Asta să ne fie contribuția la procesul macro de transformare prin care trece umanitatea acum. O energie feminină matură, cu iubire pentru viață, cu bunătate și compasiune, cu îngăduință și ascultare.

Durerea ce-o trăim acum în lume ne face, de multe ori, să opunem o mare rezistență în fața acestei energii feminine. Pare că tot ce trăim, mai degrabă sufocă, ucide, această energie feminină. Și, totuși, ea renaște. În ciuda a tot ceea ce se petrece acum în lume. Ține însă de noi, de mine, de tine, de noi toate, și de încrederea pe care avem curajul s-o manifestăm, de curajul nebun pe care ne dăm voie să-l trăim, în ciuda fricii, să renaștem, prin practică, această energie feminină matură.

Iar împreună, femei între femei, este mai ușor. Avem aceleași frici, aceleași dureri, aceleași întrebări, aceleași oscilații și aceeași tânjire. Și, dacă citești acum aceste rânduri, cu siguranță, și în tine este dorința arzătoare de a crea o autentică conexiune cu ceilalți.

Cu siguranță că și tu simți un gol și o tânjire. Le putem vindeca doar prin iubire. Iubire față de tine însăți, mai întâi de toate. Recunoștință pentru viață, pentru mama pământ, pentru natură, pentru oameni și umanitate.

Da, ceea ce trăim acum, la nivel global, ne revelează unde încă mai suntem prinse, agățate, blocate, în vechi tipare de gândire, de comportament, de condiționări. Frica, confuzia, prejudecata, ce le trăim acum, dacă le hrănim, ne vor împiedica, în mod sigur, să fim Moașe ale unei lumi noi. Nu este nimic de criticat sau de judecat, dacă alunecăm în astfel de vârtejuri emoționale – frică, îngrijorare, confuzi, tristețe. Multe vârtejuri, uragane chiar, vor fi în acest an. Dar curajul nebun, ne aparține. Puterea de a renunța la vechile tipare, este în noi. Nu ne-o poate lua nimeni. La fel cum, nimeni nu ne poate lua încrederea în VINDECARE PRIN IUBIRE, încrederea în înțelepciunea trupurilor noastre de femei.

Practica Puterii Feminine la care te invit pe Colina Lunii poate fi acel loc unde te poți regăsi, unde îți poți revărsa oful și curge lacrimile, unde te poți scutura de tot ce se depune în corpul tău, unde îți poți redeschide inima conținând, la rândul tău, cu compasiune, durerile altor femei. Și unde, în același timp, ne putem bucura, ne putem dansa, ne putem celebra puterea feminină creatoare, acceptându-ne așa cum suntem.

Dacă ai mai participat la întâlniri Practica Puterii Feminine, de-a lungul anilor, în Călătoria Inimii, pentru tot ce ai adus, prin a ta prezență și energie, îți mulțumesc.

Dacă acum citești, pentru prima oară, despre Practica Puterii Feminine și simți o rezonanță, dă-i voie inimii tale să-ți șoptească la care întâlnire să vii. Asta dacă nu poți, din varii motive, să vii la toate. Vor fi întâlniri lunare, în grupuri mici, începând chiar de acum, din ianuarie. Iar la vară, din nou, Anam Cara Retreat Magic de Sânziene.

Indiferent cât de mari sunt provocările pe care le trăiești acum, și le trăim toți, te încurajez să-ți dai voie să simți recunoștință pentru tot ce ai făcut și creat până în acest moment al vieții tale. Multe. Chiar mai multe și mai frumoase decât ți-ai dat vreodată voie să recunoști. Și chiar dacă acum lucrurile nu sunt exact așa cum ai visat tu ca ele să fie, cu siguranță, poți găsi multe pentru care să emani recunoștință. De exemplu, faptul că ești în viață, acum, și că poți, în felul tău unic, să contribui la procesul macro de transformare prin care trece umanitate, este ceva ce merită recunoștința ta.

Poate că acum este momentul în care ai curajul nebun să îndrăznești să-ți simți adevăratul tău potențial. Potențial pe care, din varii motive - chiar nu mai contează acum - nu l-ai lăsat a se manifesta.

Poate că acum a venit momentul să-ți recunoști și să-ți onorezi darurile tale pe care, la fel, din nenumărate motive, nu ți le-ai exprimat în viața ta până în acest moment, dar acum o poți face. Și poate că exact aceste daruri sunt cele cu care poți contribui la schimbarea la care visăm.

Adu-ți aminte că mai întâi de toate este nevoie de o schimbare în lumea ta lăuntrică. Felul în care tu alegi acum să-ți trăiești relația cu tine însăți, cu cei dragi ție, cu viața însăși, este adevărata contribuție pe care o aduci lumii.

Emanând sentimentul de recunoștință naștem bucuria, în ciuda oricărei provocări și dureri prin care trecem în acest moment. Bucuria, ne vindecă. Frumusețea, ne vindecă. IUBIREA, ne vindecă.

Da, în Practica Puterii Feminine, sunt onorată și privilegiată să te însoțesc și să te ghidez către a-ți crea o relație mai sinceră, mai autentică, mai conștientă cu tine însăți. Relația cu tine însăți fiind, de fapt, cea mai importantă relație din viața ta care merită acum cea mai mare atenție. Asta dacă, cu adevărat, îți dorești o schimbare. Și am încredere că, dacă citești acum aceste rânduri, DA, îți dorești această schimbare.

Ea se petrece, oricum. Schimbarea. Nimic din ce am știut și trăit până acum doi ani, nu va mai fi la fel. Nu mai există nicio „întoarcere la normalitate”. Există doar oportunitatea de a ne transforma. Înlăuntru, mai întâi. În lumea noastră interioară. În Catedrala lăuntrică ce ne este sursa întregii realități pe care o trăim. Noi suntem sursele, cu adevărat, izvoarele sacre ale Realității noastre, pe toate nivelurile. DA! Și fiecare gând al nostru, acum, contează. Fiecare gest, contează. Fiecare privire, contează.

Poți alege să crezi că ești singură, în toată această nebunie ce trăim, sau poți alege a te deschide și a păși în cercul sacru al feminității întrupându-ți puterea feminină creatoare. Multe femei, cu care am avut onoarea și privilegiul de a lucra, au trecut prin această etapă în care te afli tu acum. Au crezut că sunt singure. Ba chiar s-au încăpățânat să-și dovedească că este așa. Până când și-au dat seama că împreună, femei între femei, putem renaște energia feminină de care are nevoie acum umanitatea. Sunt multe cercuri de femei, acum, peste tot în lume. În conexiune și comuniune, renăscând energia feminină. Și multe dintre femeile cu are am lucrat, de-a lungul anilor, au integrat, în dimensiunea realității lor zilnice, această Practică a întrupării Puterii Feminine creative și așteaptă, cu mare drag, să împărtășească cu tine din propria lor experiență. Cu adevărat, nu ești niciodată singură. 

Ceea ce ne mână pe toate, este dorința lăuntrică de a face o mare schimbare. Ne mână dorința de conexiune, de iubire și compasiune, de bunătate și blândețe. Cu noi însene, cu relațiile noastre de cuplu, de prietenie. Multe relații se destramă acum, din cauza a ceea ce trăim la nivel global.

Femeie dragă, dacă citești aceste rânduri, cu siguranță, și tu simți că, în ciuda perspectivelor diferite, nu este despre dezbinare, suspiciune, violență, luptă - dacă vrem, cu adevărat, o nouă lume. Ci este despre conexiune, despre ÎMPREUNĂ, în ciuda diferențelor. Este despre: VINDECARE PRIN IUBIRE.

Orice ne putem imagina este, fie bazat pe experiențele trecutului nostru, fie pe frica ridicată la cote inimaginabile peste tot în lume. De aceea, acum, pare că ne este foarte greu să ne putem imagina un viitor ... frumos. Însă, poate că acum a venit momentul să ne dăm voie să recunoaștem că suntem mult mai mult decât ne-am putut vreodată imagina. Adică, să ne recunoaștem statutul de Creatori ai realității pe care o trăim.

Ești, cu adevărat, mult mai mult decât crezi, sau ai crezut vreodată, că ești, Femeie!

Dacă alegi să vii la întâlnirile lunare de Practica Puterii Feminine pe Colina Lunii, cu tema: Vindecare prin Iubire, pentru mine, AmmaRa, ceea ce contează cel mai mult este dorința ta arzătoare de a spune DA și de a te deschide în fața propriei tale puteri Feminine creatoare. Și mai contează pentru mine alegerea ta, angajamentul tău, de a practica, în viața ta, această putere feminină creatoare. Nu doar aici, pe Colina Lunii unde, da, este mai ușor. Ducând în viața ta, în relațiile tale, în mediul în care trăiești și lucrezi, această putere feminină, poate fi  contribuția ta la marele proces de transformare prin care trece acum umanitatea.

Practica Puterii Feminine, din Călătoria Inimii, îți pune la dispoziție un cadru în care te poți simți conținută, susținută, ghidată la nevoie, ascultată, respectată și iubită. Creăm un cadru în care tu să te poți exprima cu sinceritate, din adevărul tău, să-ți manifești potențialul maxim care a zăcut, atâta vreme, adormit în tine.

Adevărul este că manifestarea acestui potențial, draga mea, nu se poate rezuma doar la a participa la Călătoriile sub marca Practica Puterii Feminine ci este un proces care va dura întreaga ta viață. Iar acum, prin tot ce trăim, avem responsabilitatea de a ne manifesta puterea de creatori conștienți.

La orice alegi să participi, aici la noi, la Centrul Călătorie Inimii, pe Colina Lunii și Dealul Zmeului, în Natură, conectată cu Mama Pământ, reprezintă deja un imens pas în procesul tău de transformare. Și în oricare Călătorie alegi să investești atenția și energia ta, dă-ți voie să simți că este cea mai benefică investiție pe care o poți face pentru tine însăți în acest moment al vieții tale și, deopotrivă, cea mai mare contribuție pe care o poți aduce în relațiile tale și în lume.

Puterea Feminină este deja în tine. Eu, AmmaRa, și femeile din Cercul Sacru Anam Care ce-mi vor fi alături, doar te ajutăm să-ți readuci aminte și s-o scoți la suprafață manifestând-o apoi în viața ta. Și, astfel, să-ți aduci propria, unica, ta contribuție la schimbarea lumii. Umanitatea are nevoie de tine, Femeie!

În ciuda a tot ceea ce trăim acum, la nivel global, sau, poate, datorită contextului, aleg să am o și mai mare încredere în alegerile tale și îndrăznesc să te încurajez să introduci în viața ta Practica Puterii Feminine. Și, ÎMPREUNĂ, vindecându-ne prin iubire, să avem curajul să naștem o nouă lume. Te primesc, cu drag, pe Colina Lunii la întâlnirile lunare de Practica Puterii Feminine – Vindecare prin Iubire.

Cu încredere în puterea noastră feminină,

AmmaRa

CALENDARUL CĂLĂTORIILOR ESTE AICI

 




"A deveni conștient de natura Creației pleacă de la a deveni conștient de natura propriei creații. A arunca responsabilitatea disconfortului vieții asupra Divinității este o naivitate obtuză de care numai ego este capabil. Calea Maestrului Interior începe prin asumare."

HEFT

Programe și meditații online

Noutățile Călătoria Inimii
direct pe mail

Articole, workshopuri,
cărți și evenimente

Arhiva Newsletter

Tag cloud

Cărți relevante

Tarotul Mitologic Tarotul Mitologic

Mai mult decât o carte și mai mult decât un set de cărți de joc, Tarotul Mitologic este un instrument de sondare a adâncurilor Conștiinței umane, este o cheie magică a marilor porți către ...

Spiritul Shamanic Spiritul Shamanic

SHAMANISMUL este cea mai veche formă de dezvoltare personală, precedând toate religiile şi filozofiile cunoscute. Recent, a revenit în atenţie, manifestând o adevărată renaştere. Conţine ...

Învățăturile toltece, volumul I: Învățăturile toltece, volumul I:

Logoul de pe copertă semnifică faptul că această lucrare se referă la Calea toltecă a libertăţii, aşa cum este ea exprimată de Theun Mares şi serveşte pentru a diferenţia aceste învăţături ...

CERCUL VIEŢII CERCUL VIEŢII

De cam treizeci de ani încoace se pune în mod regulat problema întoarcerii la şamanism, sursa primordială a umanităţii, a tuturor religiilor, filosofiilor şi ştiinţelor lumii. Omul ...

Iubește ceea ce este Iubește ceea ce este

De-a lungul crizei de transformare Byron Katie a căzut adânc în întunericul depresiei, străbătând calea amară a disperării, pentru ca Revelația să survină brusc, într-o dimineață ...

Workshopuri relevante

Dansul Inimii

Meditație Activă și Shaking Meditație Activă și Shaking
Meditația Activă – Body-Shaking este o formă de energie care aprinde corpul, îl trezește la viață. Această „medicină” (cum o numesc unele culturi băștinașe) – body-shaking – ...

Sesiuni Individuale cu AmmaRa Sesiuni Individuale cu AmmaRa
În aceste sesiuni individuale online, intenția mea este de a te ajuta să-ți regăsești echilibrul, de a te însoți către curajul cu care să te implici, dincolo de orice frică și anxietate, într-un ...

ShamaniA ShamaniA
Cum ar fi, dacă tot vorbim de Noul Pământ, să începem a crede, precum popoarele indigene, că oamenii aparțin pământului și nu invers. Acesta ar fi primul și, cu siguranță, cel mai important ...

Practica Puterii Feminine Practica Puterii Feminine
Dacă ai nevoie de susținere, de conținere, de un loc în care să te simți auzită și ascultată, un spațiu în care să-ți dai voie să devii femeia care ești menită să fii, te invit să aduci ...