Maestrul Interior rubrica O Călătorie a Inimii împreună cu Stanislav Grof

Publicat la 03.10.2014 Comentarii

Cronica subiectivă a unei explorări de Conștiință

Marea Călătorie a Inimii în care la centru, alături de noi, a fost Stanislav Grof, s-a terminat. E un fel de a spune, căci, așa cum știu bine aceia care practică stările de expansiune ale Conștiinței, în unele dimensiuni lucrurile nu se termină niciodată. A fost una dintre cele mai importante explorări pe care le-a ”operat” vreodată Călătoria Inimii, căci a marcat un moment de transformare, un salt fundamental în Conștiență, nu doar a noastră, a comuniunii de exploratori și experimentatori ai Sinelui. Stanislav Grof reprezintă, prin tot ceea ce este, o jumătate de secol de psihologie transpersonală, o tranziție spectaculoasă în cunoașterea umană, de la paradigma carteziană, liniară, la o paradigmă multidimensională asupra ființei umane și a Conștiinței. Faptul că el s-a aflat tocmai în România, într-o Călătorie a Inimii, nu este o coincidență, ci mai degrabă o sincronicitate a cărei semnificație vom încerca să o deslușim în rândurile de mai jos. În esență, este vorba despre încheierea unui ciclu, a unui cerc, a unei perioade extraordinare din istoria cunoașterii și a experienței umane. Și începutul unei alteia. Pentru a percepe mișcările din interiorul Conștiinței umane este nevoie de ieșirea din liniar, din evaluarea mentală, și explorarea din perspectiva mai largă, a ceea ce numim ”stări de Conștiință extinsă”.

stan grof calatoria inimii rh 2014 stanislav grof & calatoria inimii

Într-un fel sau altul, Stan Grof este acela care a introdus această sintagmă în lumea științei. Înainte de el și de micul grup care a pus acum 40 de ani bazele psihologiei transpersonale, stările de expansiune ale Conștiinței erau atributul misticilor. Știința privea cu dispreț la întreaga istorie spirituală a umanității, spre experiențele marilor maeștri și către afirmațiile diferitelor școli mistice ale lumii despre fundamentele acestei Creații. Cu o aroganță specifică ego-ului, știința, înarmată cu noțiunile fizicii newtoniene și cu noile instrumente de măsurare a lumii materiale, asuma faptul că ceea ce nu poate fi măsurat, nu există. Istoria mistică a lumii, întreaga cunoaștere ancestrală și Revelația ca instrument al cunoașterii, a fost privită ca o superstiție stupidă. În mod interesant, avântul uriaș al științei în secolul XX purta în sine germenii noii paradigme. Odată cu teoria relativității a lui Einstein, apoi cu dezvoltarea fizicii cuantelor și a descoperirilor despre natura adâncă a materiei, știința a început să descopere că aroganța newtoniană a măsurătorii este aceea care limitează perspectiva noastră asupra universului și a propriei noastre ființe. Pe parcursul secolului XX viziunea asupra realității s-a modificat fundamental. Lumea sub-atomică descoperită, caracterul dual al energiei luminoase, descoperirea ”științifică” a faptului că materia cea mai solidă nu este altceva decât o formă condensată a energiei fundamentale, au apropiat viziunea științifică de cea a misticilor din întreaga istorie a umanității. Cei mai avansați fizicieni ai acestei planete nu mai zâmbeau deloc în fața aserțiunilor acestora despre natura existenței, ba dimpotrivă, cei mai intuitivi dintre ei au găsit în scrierile străvechi direcții noi de cercetare.

Psihologia transpersonală a adus în explorarea psihicului omenesc ceea ce fizica cuantică a adus în explorarea materiei și a lumii subatomice. Stanislav Grof, în vremea studiilor sale de medicină psihiatrică de la Praga, în anii 50, a intrat în contact cu explorările psihicului cu ajutorul substanțelor psihedelice. Trăirile sale de atunci aveau să influențeze întreaga sa traiectorie în psihiatrie și psihologie. Pe scurt, el și-a dat seama că aceste experiențe de ieșire din liniaritatea minții oferă accesul către zonele întunecate ale inconștientului, a căror existență fusese deja descoperită de către Freud și lărgită apoi de către Jung. Grof a descoperit în esență că psihicul omenesc nu se rezumă nici pe departe la biografia post-natală, și că există componente masive ale acestuia care își au rădăcinile în perioada peri-natală, dar și în dimensiunile pe care le-a numit ”transpersonale”, adică dincolo de personalitatea liniară, egotică. Dacă personalitatea liniară este formată după naștere și este rezultatul experiențelor corporale, emoționale și mentale, ea are rădăcini adânci care se află dincolo de momentul nașterii în această lume și în starea densă a încarnării. Explorarea memoriei peri-natale ocupă o mare parte din lucrul lui Stanislav Grof. Nu este aici locul și timpul pentru a intra mai adânc în subiect, dar trebuie spus că simpla existență a acestei memorii a extins harta psihismului omenesc. În nenumărate experiențe de expansiune a Conștiinței, desfășurate cu ajutorul psihedelicelor și mai târziu cu ajutorul Respirației Holotropice, Stan Grof și alți câțiva pionieri, au deslușit încetul cu încetul câte ceva din vastele întinderi ale oceanului Conștiinței. Puse cap la cap, observațiile lor conduceau către o imagine a psihicului și despre natura realității asemănătoare cu descrierile marilor sisteme mistice ale umanității.

O nouă spiritualitate se năștea odată cu această imagine. O întreagă generație de psihologi, fizicieni, oameni de business, artiști, scriitori, filosofi au intrat în contact cu acest tip de cunoaștere milenară prin experiență directă a expansiunii. Ceea ce fizica cuantică a descoperit și ea în cele din urmă, faptul că observatorul, Conștiința umană, schimbă natura realității și a experienței, era un fapt cunoscut din cele mai vechi timpuri. Sfârșitul secolului XX a constituit cu adevărat o reunificare între știință și spiritualitate care pregătea marea transformare ce se petrece în zilele noastre. Paradigma oficială în școli și instituții academice nu s-a schimbat, căci inerția sistemelor cu substrat material este imensă, însă la nivel subtil, al gândirii și intuiției, o nouă perspectivă a început să-și facă loc pentru ca, în cele din urmă, această să genereze valul schimbării în realitatea liniară. 

stanislav grof, 2014 stanislav grof, 2014

Stanislav Grof reprezintă, în carne și oase, acest imens parcurs de Conștiință pe care umanitatea l-a făcut în acest timp liniar. Un parcurs care, însă, este non-liniar.

Un moment de revelație

O revelație este un moment în care, dintr-o dată, apare în Conștiință o viziune, o perspectivă, o înțelegere, o semnificație, un conținut masiv care nu a fost pregătit de nici o gândire despre respectivul subiect. Durează mult pentru a verbaliza o singură clipă de revelație. Revelația este un alt mod de a cunoaște decât cel mental. Revelația este o experiență și nu are legătură cu deslușirea logică a realității.

Era în prima zi a Călătoriei Inimii împreună cu Stanislav Grof. Și această primă zi avea în program o Respirație a Inimii, menită să fie premergătoare Respirației Holotropice de a doua zi. Stan Grof a vrut să fie acolo, să simtă transformările energiei care se petrec în timpul Respirației Inimii. Cu uimire, l-am văzut pe Stan Grof, la cei 84 de ani ai săi, ridicându-se de pe fotoliul său și făcând exercițiile de Respirație a Inimii odată cu întregul grup. Respirația Inimii se termină de-obicei cu o călătorie interioară care se face în poziția culcat. Cu uimire, l-am văzut pe marele om luându-și o salteluță și căutându-și un loc în sală, printre ceilalți exploratori ai conștiinței pentru a intra și el în această călătorie finală. S-a întins pe jos exact în mijlocul sălii, lângă lumânarea care marca centrul spațiului de lucru. Era semi-întuneric în acel moment, muzica se scurgea într-un ritm lent, hipnotic, în încăpere, el a închis ochii, și-a sprijinit mâinile pe piept și a intrat adânc în starea de expansiune. Acesta a fost momentul care a constituit, pentru noi, clipa de revelație.

Dintr-o dată, toate lucrurile păreau evidente, simple și clare, perfecte. Întreaga experiență, uriașă, de lucru cu stările extinse ale conștiinței, care se întindea pe jumătate de secol, era prezentă în sală prin Stanislav Grof, și se întâlnea cu experiența Căii Maestrului Interior. Am perceput, dintr-o dată și integral, într-un fel greu de pus în cuvinte, imensa căutare pe care a întreprins-o umanitatea de-a lungul istoriei sale, și felul în care obiectul căutării, acel ”ceva” inefabil, aflat aparent dincolo de porțile percepției, s-a apropiat. Timp de mii de ani umanitatea a căutat un dumnezeu ascuns în cer, de neatins, de neimaginat, căruia umanitatea i-a dat mii de forme, chipuri și atribute, în funcție de spațiile geografice și culturale în care se afla. L-a inventat pe dumnezeu, printr-un mecanism proiectiv, după chipul și asemănarea sa. Apoi, într-o bună zi, l-a negat complet, pe măsură ce deslușea prin măsurători lumea materială. L-a ucis și l-a negat, negând din nou o parte din sine. Apoi, tot măsurând, a descoperit că psihismul nu poate fi măsurat și că în aceleași condiții determinate oameni diferiți au experiențe diferite. Astfel a redescoperit acest parametru uluitor al ființei umane, de a crea realități și de a le experimenta ca atare. Unii spun că trăim într-o lume a iluziei, samsara, și chiar așa este. Dar experiența lumii materiale nu este o iluzie. Mii de înțelepți au negat lumea materiei ca fiind irelevantă și căutând lumea mai înaltă a spiritului, în vreme ce experiența umană era plină de durere. Părea imposibil ca spiritul și materia să aparțină unei singure monade. Și totuși, încetul cu încetul, obiectul căutării spirituale a umanității s-a apropiat de aici, acum. ”Cunoaște-te pe tine însuți.” Fără să vrea psihologia a dat curs acestui îndemn antic al exploratorilor conștiinței. 

Stanislav Grof călătorind î n spațiile interioare împreună cu exploratorii Călătoriei Inimii Stanislav Grof călătorind în spațiile interioare împreună cu exploratorii Călătoriei Inimii

Asta a făcut Stanislav Grof. Privindu-l lungit pe jos și respirând cot la cot cu cei aflați în Călătoria Inimii, am înțeles cum nu a făcut altceva decât să lărgească răspunsul la întrebarea fundamentală ”cine sunt eu?”, care traversează istoria căutării spirituale a umanității. Răspunsul său a fost cu mult mai cuprinzător decât cel dat de iluștrii săi înaintași Freud și Jung. El a cuprins în identitatea umană fundamentală trăiri care nu sunt accesibile minții, din spațiile de experiență perinatală și dinaintea nașterii în carne și oase. Cu alte cuvinte, ceva din ființa umană și din conștiința sa este preexistent nașterii. Nu s-a mulțumit cu atât, căci experiențele de expansiune a conștiinței l-au condus către teritorii pe care le-a numit ”transpersonale”, adică dincolo de personalitatea liniară, în care sunt posibile experiențe de identificare cu tot ceea ce există. A extins harta acestor experiențe până la dimensiunile arhetipale așa cum le-a formulat Platon și, în psihologia modernă, Jung. Aceste modele de experiență umană foarte largă deveneau accesibile experienței oricui pentru prima dată în istoria umanității, căci până la psihologia transpersonală a secolului XX, aceste trăiri păreau rezervate misticilor din diferitele sisteme. Stan Grof, acest om întins în mijlocul sălii de lucru de la Pârâul Rece, a făcut experiența acestor dimensiuni accesibilă lumii seculare, scoțând-o de sub imperiul religiei organizate și aducând-o mai degrabă sub umbrela explorării științifice.

Pe de-altă parte, în același moment, simțeam tot ceea ce reprezintă Călătoria Inimii și tot ceea ce aduce ea acelora care aleg experiența în locul teoriei. Cuvântul cheie în ceea ce facem noi este ”experiență” personală, directă, a acestor conținuturi ale propriei conștiinței. Aceasta unește psihologia transpersonală și Calea Maestrului Interior. Experiența.

Un singur pas a lipsit psihologiei transpersonale pentru a deveni spiritualitatea acestor timpuri: înțelegerea enormă că ființa umană este sursa realității, sau cel puțin a experienței acestei realități în fiecare moment, și că explorarea relației între ”personal”, ”transpersonal” și ”arhetipal”, conduce în mod inevitabil la intuiția adâncă a unității între ele. Desigur, faptul că o ființă umană poate experimenta toate aceste stări oricând a relativizat foarte mult răspunsul la întrebarea ”cine sunt eu”. Părea că toate aceste identități succesive, din ce în ce mai largi, accesibile în stările de expansiune ale conștiinței, sunt un fel de ”călătorii în lumea de dincolo”. Odată reveniți din ”călătorie”, ”aici” rămânea un spațiu diferit de ”acolo”. Dualitatea între lumi continua să existe. Mai era doar un pas până la această experiență fundamentală în care ”aici” și ”acolo” nu mai există, căci sunt paliere ale unui singur continuum. Un pas pe care psihologia transpersonală nu l-a făcut, în ciuda descoperirilor fizicii cuantice. Baza de operare a rămas percepția liniară a experienței umane.

Am înțeles dintr-o dată importanța uriașă a faptului că Stanislav Grof se află aici, cu noi, în Călătoria Inimii, într-un mediu de experiență care tinde să unifice, de foarte mult timp, aceste dimensiuni ale conștiinței umane într-un singur continuum.

O privire în adâncurile Călătoriei Inimii

În esență, Călătoria Inimii este o comunitate de exploratori ai Conștiinței. Explorare înseamnă experiență directă. Orice teorie este extrapolarea unei experiențe, însă reprezintă și înghețarea experienței într-un sistem și limitarea ei. De aceea Călătoria Inimii este o experiență deschisă. Dintr-o altă perspectivă, Călătoria Inimii are ca și consacrare fundamentală Conștiența. A fi conștient înseamnă în primul rând a percepe. Nu putem fi conștienți de ceea ce nu percepem. În stările de expansiune ale Conștiinței percepem mai mult decât în stările liniare ale acesteia. Totuși, practica acestor ”tehnologii ale sacrului” – precum Respirația Conștientă și starea de Prezență indiferent de momentul și locul în care ne aflăm, deschid porțile percepției și unifică starea liniară a Conștiinței cu dimensiunile sale adânci. Astfel, Călătoria Inimii tinde să unifice diferitele dimensiuni sau spații, sau straturi ale Conștiinței și să le facă accesibile experienței în orice moment. Pentru cei aflați în Călătoria Inimii, experiența dimensiunilor rarefiate ale Conștiinței nu se mai petrece doar interiorul unui workshop, ci este o practică menită să schimbe viața de fiecare zi. Această practică are consecințe imense în ceea ce privește modul în care privim viața. Conștiența, adică profunzimea cu care percepem realitatea, schimbă felul în care ne privim pe noi înșine, identitatea pe care ne-o asumăm, felul în care relaționăm cu mediul, cu ceilalți, cu tot ceea ce există. Realitatea experimentată nu mai pare adversă, străină, principiile separării de realitate nu mai sunt funcționale pe măsură ce avansăm în această practică, și o nouă identitate, mai largă, mai transparentă își face loc. 50 de ani de psihologie transpersonală exprimată prin tot ceea ce este Stanislav Grof,, în mijlocul Călătoriei Inimii 50 de ani de psihologie transpersonală exprimată prin tot ceea ce este Stanislav Grof,, în mijlocul Călătoriei Inimii

Stările de conștiință ”extinsă” nu-și mai merită numele, căci viața însăși se petrece într-o percepție mai largă ce tinde să se permanentizeze. Este un proces uriaș de transformare a identității, de integrare a unor dimensiuni care, înainte aparțineau inconștientului. În mod implicit, acest proces este unul de vindecare – căci orice vindecare se referă la urme ale unor împrejurări traumatice care au fost experimentate înainte, și la identificarea cu ele. Și deasemeni este un proces care implică o nouă cunoaștere. O cunoaștere prin experiență directă.

Pe scurt, Călătoria Inimii este un proces de lărgire a percepției, de transparentizare a identității și de refacere a conexiunilor profunde pe care le avem cu această Creație. În ultimă instanță, este redescoperirea faptului că suntem, în același timp, umani și divini. Asta ar putea părea o afirmație mistică, dacă n-ar ține de cea mai curată experiență accesibilă oricui alege s-o facă.

Ei bine, văzându-l pe Stan Grof lungit în mijlocul sălii, printre exploratorii conștiinței, în mijlocul unei Călătorii a Inimii, am avut sentimentul că nu putea fi altfel, că psihologia transpersonală nu ar fi putut găsi un spațiu de conștiință mai potrivit pentru expansiune – chiar dacă asta ar scoate-o din spațiul îngust numit ”psihologie”.

Și în același timp, am putut percepe profunzimea realității sferice și multidimensionale, avându-și centrul în adâncul inimii fiecărui om, care constituie paradigma Călătoriei Inimii. Nu este o metaforă, chiar dacă mintea este tentată să considere în felul acesta, ci o experiență care tinde să se articuleze într-un nou mod de a exista în această lume.

Un nou mod de a fi

Ce implică această nouă paradigmă întemeiată pe experiența stărilor extinse ale percepției? Probabil că cea mai importantă nuanță este aceea a asumării centrului propriei realități. În acest moment, sunt foarte puțini oameni care se consideră pe ei înșiși centre ale experienței lor de viață. Cea mai mare parte dintre oameni cred că realitatea este așa cum este, și ei nu pot face nimic ca să o schimbe. Nu par conștienți în nici un fel de faptul că experiența de viață este, întotdeauna, subiectivă și că perspectiva din care privim viața este de cele mai multe ori influențată profund de conținuturi inconștiente. De aceea, stările extinse de percepție sunt fundamentale în prima fază a transformării, căci aduc în Conștiență, în percepție, elemente despre care nu știam că ne influențează. De pildă, așa cum a dovedit Stanislav Grof, evenimente din timpul nașterii, trăiri din viața intrauterină și elemente trans-generaționale au o uriașă influență asupra vieții noastre ulterioare. Dacă nu sunt aduse în Conștiență și dizolvate în aceasta, continuă să creeze comportamente și mecanisme ce nu pot fi nici măcar explicate, ce să mai vorbim despre a fi vindecate. Psihanaliza, al cărei mod operare se aplică biografiei post-natale, nici măcar nu bănuiește că există experiențe păstrate în memoria ființei, uneori traumatice, ale căror urme le păstrăm fără să știm de unde vin.

Acest nou mod de a fi în această lume integrează trăirile și descoperirile din stările extinse ale conștiinței, în dimensiunea liniară a existenței. Adică, încetul cu încetul, începem să trăim conform unei viziuni mai largi despre noi înșine, în care nu ne mai identificăm exclusiv cu structurile personalității liniare. Acestea nu dispar niciodată definitiv, dar încep să devină mai permeabile, mai transparente, ceea ce duce la diminuarea agresivității, a frustrării, a fricii existențiale, a stresului, devenim mai puțin înfricoșați în relațiile noastre, mai relaxați și mai zâmbitori. Nivelul bucuriei crește semnificativ, intuiția, creativitatea și respectul de sine conduc la o cu totul altă așezare decât aceea clasică, pe principiile competiției. Asemeni luptătorilor din artele marțiale, acțiunile noastre în această lume devin calme, coerente, eficiente, claritatea asupra situațiilor se schimbă și, în ansamblu, calitatea vieții noastre se îmbunătățește substanțial. 

IMG_2193crop În mijlocul Respirației Holotropice

Asumarea centrului propriei realități se consolidează continuu, pe măsură ce încrederea în noi înșine crește. Faptul că putem descoperi și administra conținuturi ale conștiinței care înainte ne influențau viața din adâncuri, că le putem dizolva, este un act de auto-vindecare. Sunt pași către creația conștientă de realitate, sau, cu alte cuvinte, către o experiență de viață din ce în ce mai conștientă. Știm că lucrurile sunt în puterile noastre. Nu mai așteptăm salvarea din exterior, nici cunoașterea, nici vindecarea. Pe măsură ce avansăm în explorarea și integrarea diferitelor dimensiuni ale propriei noastre conștiințe, o nouă anvergură și calitate a ființei umane se revelează. De multe ori, pentru ceilalți, ceea ce se petrece în interiorul unui asemenea proces, pare un miracol, și asta, din nou, pune la încercare încrederea în sine și în propria experiență.

Respirație și Conștiență

După acest moment magnific pe care l-am descris cumva în rândurile de mai sus, în care Stanislav grof, pur și simplu s-a scufundat împreună cu ceilalți în călătoria inimii, în restul călătoriei, lucrurile s-au desfășurat după dichisurile unei Respirații Holotropice clasice. Stanislav Grof a pus la dispoziția tuturor instrumentele tradiționale deja ale acesteia. În diminețile care au urmat, am fost martorii expunerilor lui Stan despre matricele perinatale și despre dimensiunile arhetipale ale conștiinței, pentru ca după-amiezele să conțină Respirația Holotropică propriu-zisă. Au fost experiențe profunde și semnificative pentru aceia care au fost acolo, dar dincolo de dimensiunea personală a fiecărei experiențe au existat dimensiuni mai largi, colective, al căror subiect sunt rândurile de față.

Respirația accelerată – căci asta este în esență Respirația Holotropică, o respirație accelerată făcută în anumite condiții – a fost dintotdeauna un instrument cheie în expansiunea de conștiință. Există variante ale acesteia în toate tradiții mistice ale lumii, pe toate continentele și în toate tipurile, inclusiv în creștinism. Legătura dintre respirație și stările de Conștiență a fost explorată îndelung. Stanislav Grof a adus respirația accelerată printre instrumentele de investigație experiențială ale psihologiei transpersonale după ce studiile cu substanțe psihedelice au fost oprite în instituțiile academice americane.

Și pentru noi, în Călătoria Inimii, respirația accelerată a fost un instrument  fundamental de a forța barierele percepției și de a extinde frontierele experienței dincolo de simțurile stării liniare a conștiinței. Încă este un instrument fundamental, mai ales la nivelurile bazice ale explorărilor, foarte potrivit pentru aceia care abia intră pe teritoriile surprinzătoare ale descoperirii de sine prin experiență. Respirația accelerată are darul de a ne proiecta rapid dincolo de concept, în experiența directă a unor niveluri ale ființei inaccesibile în mod normal. 

HEFT & Stan Grof HEFT & Stan Grof

În anii de când lucrăm cu stările extinse ale conștienței, am descoperit că pe măsură ce practica Respirației Conștiente și a stării de Prezență avansează, pe măsură ce integrăm diferitele conținuturi și descoperiri despre adevărata noastră natură și despre natura conștiinței, acest mijloc abrupt care este respirația accelerată nu mai este necesar în formele sale dure. Conștiența poate fi extinsă printr-o respirație din ce în ce mai rafinată, ba, mai mult decât atât, am descoperit că se poate ”naviga” în spațiile largi ale conștiinței cu ajutorul modulării respirației. Respirația accelerată a rămas pentru noi un instrument fundamental atunci când lucrăm la nivelul ”experiment”, adică în primul rând cu aceia care fac primii pași în acest tip de explorare de sine.

Dar prezența lui Stanislav Grof la centrul Călătoriei alături de noi s-a constituit cumva în ocazia de a simți uriașa importanță pe care a avut-o acest instrument în aventura umanității de a se descoperi pe sine. A fost ca și cum în aceste zile nu ar fi respirat doar 40 de oameni, ci, ca intensitate și adâncime, ca și cum am fi accesat întreaga energie a tuturor celor care au respirat accelerat vreodată, ca și cum experiența noastră ar fi devenit un quantum al tuturor experiențelor. Noi am simțit acest lucru, Stan Grof a simțit acest lucru și, desigur, unii dintre cei care au fost de față: o dimensiune a temporală sau trans-temporală, o dimensiune colectivă a experienței.

Am rămas cu sentimentul că tot lucrul nostru cu Respirația Conștientă și cu starea de Prezență ca și porți ale expansiunii, intră într-o nouă etapă, într-o nouă secvență, că ceva se sfârșește și altceva începe, că toate descoperirile noastre capătă un nou sens și o nouă așezare. Sunt lucruri greu de pus în cuvinte, dar care s-au impregnat în conștiința noastră.

În finalul acestei mari Călătorii, a fost prezent în primul rând sentimentul de recunoștință pentru întreaga noastră experiență și pentru întreaga noastră creație, o profundă înțelegere față de fenomenele extraordinare la care avem privilegiul să fim parte, o bucurie față de toate lucrurile și împrejurările care ne-au condus în ultimii ani pe drumul nostru.

Nu mai era vorba doar despre Stanislav Grof, care ocupă un loc atât de important în drumul nostru și în inimile noastre, dar despre o percepție de o imensă sensibilitate și adâncime despre drumul și inima umanității în ansamblul său. O umanitate a cărei aventură extraordinară pe această planetă și în acest mediu dens, are un sens, o noimă: aceea de a descoperi, mereu și mereu, prin experiență umană, noi dimensiuni ale propriei noastre ființe.

Fiecare experiență umană, fiecare relație, fiecare întâmplare, deschide noi și noi dimensiuni ale realității. Inclusiv acelea pe care le numim ”negative”, nu fac altceva decât să se constituie într-un fel de școală a Ființei, în care învățăm, trăind, să administrăm lumile dense, să le facem parte din noi, din identitatea noastră, și, în același timp, să nu ne pierdem identitatea de ființe celeste. Din această perspectivă, povestea umanității și a căutării sale spirituale nu mai pare o dramă. Nu mai suntem niște ființe condamnate de o divinitate neîndurătoare la iadul terestru, în urma unui ”păcat” de neînțeles, ci parte a unei rase eroice și curajoase de ființe inefabile, care-și aleg experiența de a deveni umani, în carne și oase, știind de la bun început că această experiență ne va schimba pentru totdeauna, și, odată cu noi, se va schimba întreaga Creație. 

journey of the hearts journey of the hearts

Sigur, din perspectiva minții liniare care se crede buricul întregii Creații și baza întregii Conștiințe, toate acestea par un eres. Totuși, acest proces de explorare și de integrare în Conștiență a din ce în ce mai multor dimensiuni ale ființei, conduc către o perspectivă asupra Întregului complet diferită de ceea ce am crezut până acum.

Un fel de epilog

Anul acesta pragurile majore ale transformării s-au ținut lanț, la nivel personal și colectiv. Pentru noi, praguri majore s-au petrecut la Festivalul Călătoria Inimii, când s-a petrecut un salt cuantic de calitate și profunzime a experienței, astă vară, la Tabăra de deasupra Sarmizegetusei, și acum, când am avut bucuria și privilegiul de integra, alături de Stanislav Grof conținuturile unei imense experiențe de conștiință. Cel mai prezent este sentimentul că odată cu acest prag intrăm într-o nouă etapă, experiențe din ce în ce mai adânci devin accesibile pentru din ce în ce mai mulți oameni. Asta e o mare frumusețe a ceea ce facem, descoperirea permanentă a naturii Conștiinței, și unul dintre atributele sale este acela, hai să-l numim ”holografic”: orice experiență care se petrece sau s-a petrecut vreodată este accesibilă tuturor ființelor, în orice moment, cu condiția ca acestea să aleagă acest lucru.

horia & elena francisc turcanu heft horia & elena
francisc turcanu
heft

Orice experiență schimbă Conștiința în ansamblu, dar unele experiențe, care includ niveluri foarte largi, induc transformări fundamentale. Aceasta a fost una dintre ele. Școala Maestrului Interior intră într-un nou spațiu de experiență.

Mulțumim tuturor acelora care explorează împreună cu noi, căci fiecare dintre ei contribuie, cu propria sa energie și cu felul fiecăruia, unic, de a fi, la experiența universală.

(HEFT)




"Maestrul Interior se naște întotdeauna în timpul experienței umane încarnate. Nu există Maeștri care să nu fi trecut prin Umanitate. În Corp, ei pot fi recunoscuți mai ales după zâmbet. În afara Corpului, de asemeni."

HEFT

Programe și meditații online

Noutățile Călătoria Inimii
direct pe mail

Articole, workshopuri,
cărți și evenimente

Arhiva Newsletter

Tag cloud

Cărți relevante

Shaman – Spiritul plantelor Shaman – Spiritul plantelor

Shaman – Spiritul plantelor este o carte fabuloasă, în care autorii explorează tehnicile şamanilor din Amazonia, Haiti şi Europa. Vindecările, clarviziunea, ceea ce şamanii numesc „recuperarea ...

Şcoala Zeilor Şcoala Zeilor

Această carte este o hartă şi un plan de evadare. Scopul său este de a vă arăta parcursul urmat de un om oarecare pentru a evada din povestea hipnotică a lumii, din interpretarea jalnică a existenţei, pentru ...

Spirala vieții Spirala vieții

Psihologia şi psihoterapia secolului XXI nu mai pot ignora ideea reîncarnării şi a vieţilor anterioare, care şi-a făcut loc în ultimii 50 de ani în modelul extins pe care îl avem ...

CERCUL VIEŢII CERCUL VIEŢII

De cam treizeci de ani încoace se pune în mod regulat problema întoarcerii la şamanism, sursa primordială a umanităţii, a tuturor religiilor, filosofiilor şi ştiinţelor lumii. Omul ...

CÂND IMPOSIBILUL DEVINE POSIBIL CÂND IMPOSIBILUL DEVINE POSIBIL

Trecând peste teama de a fi ridiculizat de colegii de breaslă, peste teama inerentă oricărui cercetător care îndărzneşte să iasă din tiparele rigide ale paradigmei materialiste, cu o superbă ...

Workshopuri relevante

Respirație Holotropică Respirație Holotropică
Respiraţia Holotropică este un instrument simplu şi puternic de  cunoaştere, prin experienţă directă, a adevăratei naturi a propriei noastre Fiinţe şi a Realităţii. Cuvântul ”holotropic” ...

Articole pe aceeași temă

Marile succese uitate Marile succese uitate

Toamna declanșează un ceva nedefinibil înlăuntrul meu. Ca o muzică pe care o am încriptată în carne, oase și sânge, dar pe care mi-o pot reaminti doar la prima și cea mai fină suflare ...

Recunoștința redefinește Valoarea Vieții Tale! Recunoștința redefinește Valoarea Vieții Tale!

A Re-Cunoaște, a Cunoaște din nou, prin prisma conștienței orice experiență din viața ta, este primul pas în a-ți redefini viața. A practica Recunoștința pentru fiecare experiență a vieții tale ...

2016 – Timpul Maestrului Interior 2016 – Timpul Maestrului Interior

Conștientizează un moment realitatea sferică dimprejurul tău, obiectele, formele, oamenii, sunetele, și felul în care te afli în mijlocul realității tale, în mijlocul experienței tale de ...

Aur Aur
A crede vs a avea Încredere

Poți citi oricâte cărți despre natura profundă a propriei tale ființe și a existenței. Este doar o informație pe care o primești din exterior. Altcineva a trăit experiența. Tu doar afli despre ea. ...

Teatrul Interior și parcursul redobândirii Conștienței Teatrul Interior și parcursul redobândirii Conștienței

”Mă caut pe mine însumi”, asta spun aceia care au depășit faza primară a căutării divinității în exterior. ”Mă caut pe mine însumi”. Este expresia evidentă a dualității, ...

Naștem Noua Lume. Împreună Naștem Noua Lume. Împreună

Trăirile foarte intense din ultimele săptămâni ne-au lăsat pe mulți dintre noi cu senzații și dureri în corp de parcă am fi fost la război. Și, într-un fel sau altul, chiar am fost. Toți. ...

Sub imperiul dependențelor Sub imperiul dependențelor
Setea de Întregire și Eliberarea

Respir. Mă așez în centrul meu și inspir pe nas și expir pe gură. Îmi formez un centru de senzații în piept, ce îmi conectează atenția în corp. Îmi duc atenția în ...

Setea Setea

Un fel de tânjire interioară după ceva nedeslușit, un fel de dor arzător, de gol care se cere umplut, o memorie care-și caută amintirile și nu le găsește. Sentimentul că mai e ceva dincolo de platitudinea ...

Stările de conștiință extinsă Stările de conștiință extinsă

Stările extinse ale Conștiinței sunt stările în care devenim conștienți de natura noastră mai largă: suntem mult mai mult decât corpul nostru, decât dorințele noastre, decât emoțiile ...

Noi ne creăm Destinul Noi ne creăm Destinul

Tema centrală din ultima vreme - nevoia de a ieși din stagnare, din băltire, din roluri care încă ne împiedică să fim cei care suntem cu adevărat, nevoia de a ieși din complacerea în obiceiuri ...