horia francisc turcanu

Când Christos vorbea despre Biserică se referea la oameni. Oameni vii, care respirau, simțeau, trăiau. Aceasta era Biserica sa. Umanitatea. Spunea că într-o bună zise va întoarce pentru a renaște în inimile oamenilor, în fiecare din noi. Acest lucru se petrece, chiar acum, în aceste vremuri, aceasta este Marea Transformare interioară a Umanității. Christos este o stare de Conștiență largă, în care Omul își transcende identitatea îngustă numită ego, își transcende povestea personală și devine conștient de o identitate mai largă, Colectivă. (vezi articolul Dimensiunea Colectivă a Conștiinței ) Este acel celebru ”all one” despre care mulți vorbesc, puțini îl trăiesc, dar care a devenit acum accesibil ca experiență directă pentru oricine simte că ”mai este ceva dincolo de platitudinea vieții”.

O Umanitate aflată în descoperirea unei noi identități, mai largi.

Există multe dimensiuni ale identității pe care le-am trăit cu toți. Personală, familială, tribală. Identitatea națională este o formă extinsă a unei identități colective întemeiată pe sentimentul apartenenței la limbă, cultură și o poveste comună. O formă de ego colectiv. Nu e nimic greșit în asta, face parte din parcursul conștiinței noastre. Identitățile pe care ni le-am asumat au răspuns mereu la întrebarea ”cine sunt eu?” Am crezut că suntem trupul nostru, rolurile noastre, emoțiile noastre și în vremurile din urmă mintea noastră, cu toate construcțiile sale, sistemele de gândire, de valori, morala, politica, filosofia și toate celelalte. Și suntem toate acestea în multe feluri. Acum descoperim însă cu suntem mai mult decât atât. Fără să negăm nimic din ceea ce am trăit, din toate identitățile noastre, începem să intuim că suntem Creatorii acestor identități.

În străfundurile Umanității, în profunzimile Inimii sale se naște o nouă Conștiență, mai largă, mai generoasă, mai încăpătoare. Și o nouă identitate, Colectivă, care tinde să nu se mai limiteze la granițele vechi, nici măcar naționale. Tehnologia, care este o expresie a Conștiinței umane, unifică planeta. O conștiință globală se naște din dărâmăturile crizelor care zguduie întregul. Omul devine mai degrabă un cetățean al Planetei. O enormă luptă interioară se manifestă în evenimentele dimprejurul nostru, și este mereu o luptă între identificările cu trecutul, cu sistemele de referință expirate ale acestuia. La nivel personal și Colectiv, trecutul încearcă să reziste, uneori violent, în fața acestei enorme transformări. Sistemele de Putere, clădite pe Identificare – un alt mod de a exprima prizonieratul interior în ideologii, se agață de mecanismele trecutului, politice, militare, religioase, economice, în vreme ce Umanitatea se îndreaptă cu greu către altceva.

O Umanitate care se eliberează din constrângerea tuturor sistemelor de 
întemeiate pe dualitate, pe identificare. 

La Paris, chiar în aceste zile, liderii lumii încearcă să limiteze distrugerea Planetei prin poluare. Găsirea căilor comune este o expresie a acestei noi Conștiințe planetare, care transcende granițele statale, apartenențele la o cultură, la o biserică, la un sistem economic sau altul. În fața perspectivei finale a extincției rasei, de care ne mai despart doar două grade Celsius, Umanitatea tinde să uite să este pulverizată în grupări care se ucid între ele, care se sabotează și se manipulează necontenit. ”All one” se naște în sânge și fum la nivel de sisteme planetare.

Acesta nu este un concept ”new age”, nici satanic, nici rezultatul unei conspirații mondiale sau a extratereștrilor însetați de sânge de om, ci o expresie a evoluției interioare a Umanității care-și descoperă adevărata natură, descoperă mai degrabă ceea ce ne unește decât ceea ce ne separă. Noua Conștiință este una a unificării și are legătură cu renașterea Conștiinței Christice (vezi articolul Christos Interior , și Conștiința Christică ) în Inima colectivă a Umanității. Conștiența îngerului care trăiește experiența umană, a Sufletului creator în experiența trupului, tinde să rupă vălurile amneziei spirituale. Această rupere interioară numită Criză (vezi articolul Criza Psiho-spirituală de transformare ) nu este altceva decât procesul de transformare, de trecere de la o identitate la alta. Uneori dureros.

O Umanitate care renaște din profunzimea propriei Inimi, descoperindu-și
propria Divinitate, acum, în timpul experienței de a fi în Trup. 

În vremea aceasta, aici, la noi, o mare discuție se naște despre oportunitatea ca statul – adică expresia organizațională a entității colective numită România, să mai finanțeze biserica ortodoxă. Dacă mai este nevoie de încă o construcție imensă menită mântuirii neamului. Financiar, este un subiect minor, pentru că vorbim de un procent mic din bugetul țării – 0,1%. Întrebarea care se naște cu adevărat este cum au ajuns manifestațiile de stradă succesive tragediei din Colectiv să pună în discuție finanțarea bisericii naționale. Aparent neașteptată, această revendicare a mulțimii reprezintă de fapt sentimentul adânc al confuziei bisericii ortodoxe. Aceasta și toate bisericile instituționale au încetat de mult timp să reprezinte trăirea spirituală, au încetat să fie spații în care oamenii să poată trăi în mod direct experiența spirituală. Religia creștină a devenit o religie despre Christos, și mai puțin una a trăirii lui Christos. A devenit o religie moralistă, mentală, goală de semnificație. Mulțimea simte goliciunea, fariseismul formelor religioase și absența conținutului mistic, al trăirii.

Strada a exprima nemulțumirea față de sistemele de putere, politică, economică și religioasă, a subliniat corupția acestor sisteme și faptul că ele nu mai reprezintă dorințele, valorile acesteia. A marcat faptul că noi suntem altcineva decât cred aceste instituții încremenite în trecut. A trecut biserica printre sistemele de putere care trebuie schimbate, transformate. 

O Umanitate a cărei Catedrală este propria Inimă, propria Lume.

Toate sistemele puterii sunt expresii ale Conștiinței unui anumit moment. Noi ne schimbăm, identitatea noastră se schimbă, și asta, inevitabil schimbă totul, politica, economia, biserica, relațiile dintre noi și felul în care privim lumea. O nouă Conștiență, colectivă își face loc în realitatea liniară. Realitățile despre care vorbea Christos se întâmplă, chiar acum, doar că nu în modul în care se așteptau instituțiile încremenite ale ministerelor credinței. Christos nu apare din înalturi să ofere mântuirea ”păcătoșilor”, ci se naște în Inima fiecăruia dintre noi. În mod straniu poate pentru biserică, aceasta nu a fost o metaforă când a fost rostită, ci o experiența directă a unei trăiri a Umanității.

Adevărata Biserică pentru Christos erau oamenii, iar locul renașterii sale era Inima. Singura Catedrală posibilă menită mântuirii de iluzie, de amnezia adevăratei noastre identități. O Catedrală a Umanității.

O Renaștere. ACUM.

Transcenderea diferitelor noastre identități deasemeni nu este o metaforă. Este o experiență. Accesibilă acum tuturor acelora care găsesc curajul de a se deschide, de a merge pe căi noi, de a renaște. Crăciunul este o celebrare a nașterii divinului într-un trup omenesc. Crăciunul este ACUM. (hft)