Horia Francisc Țurcanu                                                                                 

Chemarea Maestrului Interior

În fiecare din noi trăiește Maestrul. Doarme. Așteaptă să fie trezit și mai ales trăit. Măiestria este despre două lucruri. Unul este Percepția sau Conștiența, adică profunzimea realității pe care suntem capabili să o simțim. Al doilea este Integrarea, adică măsura în care reușim să trăim în acord cu ceea ce percepem, cu Adevărul nostru cel mai cuprinzător. Ambele dimensiuni ale Măiestriei Interioare sunt fundamentale și condiționează calitatea experienței noastre de viață. Dacă Percepția noastră este limitată la dimensiunea vizibilă a existenței, Identitatea pe care ne-o asumăm este limitată la lumea formelor, îngustă, restrictivă, plină de condiționări. Este felul în care trăiesc cea mai mare parte a oamenilor. Devine un mod de viață atât de dureros la un moment dat încât anclanșează ”căutarea spirituală” sau ”căutarea de sine”. 

Din adâncurile tulburi ale crizei psiho-spirituale, se naște luminozitatea spectaculoasă a Maestrului Interior.

Fiecare, mai devreme sau mai târziu ajunge să găsească mijloacele fundamentale ale explorării spirituale. Fac parte din natura noastră profundă. Nu au fost ascunse niciodată, deși au fost considerate ”oculte”. Sunt instrumentele Vieții. Odată descoperite experiența expansiunii Percepției devine accesibilă. Trăim adevăruri mai largi decât cele obișnuite, descoperim că putem fi conștienți de dimensiuni mai adânci și mai înalte ale Realității decât în experiența liniară a vieții. Asta se petrece în anumite locuri, în prezența anumitor oameni și în cercuri destinate explorării. Împreună este întotdeauna mai ușor. Dar rămâne dificultatea majoră a integrării, unde se împotmolesc majoritatea. Cum facem să trăim în această lume la înălțimea și profunzimea experiențelor noastre spirituale? Cum facem să devenim ceea ce, în adâncul nostru, simțim că suntem? Întreaga lume pare că se opune acestei transformări, chiar și oamenii pe care îi iubim cel mai mult. Aceasta este cea de-a doua provocare.

Și totuși, chemarea Maestrului Interior devine din ce în ce mai puternică. Se transformă într-o dorință sfâșietoare de anvergură, de adevăr, de libertate lăuntrică. Odată gustată splendoarea interioară a Ființei, amintirea ei nu dispare niciodată. Vom tânji după eliberare, vom tânji după ceea ce suntem cu adevărat. Mai devreme sau mai târziu, în viața aceasta sau în alta, vom avea în cele din urmă curajul să trăim pe măsura măreției și frumuseții ființei care suntem în adâncurile noastre. E o chestiune de asumare.

Aceasta este Călătoria Inimii prin care trecem toți, mai devreme sau mai târziu. Călătoria de la platitudinea percepției, la anvergura sferică a percepției Sufletului nostru, de la ego, la ființa trezită, de la omul mic, mărunt, auto-cenzurat de frică, la frumusețea existenței eliberate a Maestrului.

Călătoria Inimii sau a Conștienței

Nu ne dăm seama, dar singura căutare din viața unui om este cea a Completitudinii. Fiecare act, fiecare gest, fiecare relație pe care o construim, fiecare emoție pe care o trăim și fiecare gând pe care îl emitem face parte din această căutare a Întregirii. Cu alte cuvinte, sentimentul profund că ceva lipsește din existența noastră, ne însoțește permanent, de când suntem copii până la transformarea numită moarte. Când suntem copii căutăm Completitudinea în brațele părinților noștri, mai târziu o căutăm în cuplu, în iubire, în sexualitate, în relații, în prietenii. Și mai târziu o căutăm în cunoaștere, în filozofie, în științe, în sisteme, în poezie și arte, în rolurile noastre sociale de salvatori ai lumii, pentru ca în cele din urmă, inevitabil, să ne întoarcem la noi înșine și la ceea ce suntem în adâncul nostru. Descoperim că întreaga noastră viață, și vieți întregi am fost în căutare, în încercarea de a umple golul interior cu ceva. Ne-am făcut misiune din o mie de lucruri despre care am crezut că ne vor aduce pacea, dar pacea nu a venit și fiecare lucru sau relație cu care am încercat să umplem golul de Semnificație s-a dovedit a fi prea puțin. Aveam nevoie de noi înșine.

Călătoria Inimii, prin care trecem fiecare din noi este această căutare. Ceea ce se schimbă în cele din urmă pe parcursul acestei căutări este Conștiența. Adică adâncimea percepției realității, a experienței de viață.

Poarta lăuntrică a Percepției a fost întotdeauna aici. Acum o putem vedea, simți. Nu a existat niciodată o altă Poartă. A venit momentul. 

Mijloacele expansiunii percepției au fost dintotdeauna la îndemână. Doar că nu le-am văzut. Mintea noastră a crezut întotdeauna, în naivitatea ei liniară, că poate cuprinde realitatea. Nu a fost așa niciodată. O linie nu poate cuprinde, nici imagina Sfera existenței, nici nenumăratele dimensiuni ale acesteia. Neputința percepției integrale a Realității a umplut Umanitatea aflată în identificare cu gândirea ei, de frică. Tot ceea ce este ”ascuns”, tot ceea ce nu putem percepe, ne sperie. Singurul lucru care dizolvă frica existențială este expansiunea Percepției sau a Conștienței.

           Mijloacele Călătoriei de Conștiință  

Un timp foarte îndelungat, fractura între dimensiunea densă, liniară și cea transcendentă a existenței a fost atât de mare, încât a fost nevoie de condiții speciale pentru ca expansiunea să poată fi trăită. A fost nevoie de locuri speciale și mai ales de oameni speciali, apți să deschidă axa verticală pentru umanitate, să deschidă punți de percepție, să facă conexiuni. Sunt sacerdoții din toate timpurile, oamenii Templului universal al umanității care s-a exprimat în toate timpurile și toate sistemele mistice. Apoi, cei care simțeau că această chemare a Întregirii este cel mai puternic lucru din viața lor, se retrăgeau în peșteri, în deșerturi, în chiliile lor pentru a-și dedica viața trăirii directe a acestor dimensiuni. Nu era posibil altfel. Era nevoie de izolare pentru distanța lăuntrică între diferitele straturi ale Ființei era imensă.

Dar mijloacele trăirii erau mereu aceleași. Turnate în nenumărate forme culturale și rituale, în nenumărate Școli și orientări și practici, în centrul oricărei trăiri a fost, dintotdeauna Starea de Prezență, marea poartă a percepției. Umanitatea i-a dat nenumărate nume și a găsit nenumărate căi de a o trăi. În esență Prezența are legătură cu retragerea Atenției în interior, cu menținerea acestei energii sacre a Ființei în Centru.

Al doilea element care definește Starea de Prezență este conștiența Respirației care unifică dimensiunile Ființei. Respirația Conștientă este un instrument uluitor, care aduce în percepție oricare dintre dimensiunile lăuntrice, profunde sau înalte ale Ființei.

Al treilea element este Atitudinea. Întotdeauna putem alege dacă suntem închiși sau deschiși față de ceea ce percepem. Straniu, dar lucrurile, energiile, situațiile, oamenii, conținuturile conștiinței față de care suntem închiși, dispar din percepție. Așa s-a petrecut în istoria umanității întunecarea. Ne-am închis față de orice altă realitate înafara celei orizontale, liniare.

Mijloacele percepției sau ale Conștienței au fost dintotdeauna la îndemâna umanității, mai mult sau mai puțin uitate. Nu au fost niciodată ascunse, dar cei care practicau trăirea sferică a realității au fost mereu prigoniți pentru că sistemele de putere și de credință nu au suportat niciodată experiența directă, independentă. Era nevoie pentru a păstra puterea asupra umanității, ca cineva să dețină ”cunoașterea”, ”cheile” experienței integrale.

În vremurile din urmă vălul care a acoperit această cunoaștere se risipește. Mijloacele simple ale experienței spirituale sunt disponibile tuturor. Limitarea constă doar curajul fiecăruia dintre noi de a valida experiența și de a o integra în viețile noastre. Maestrul Interior este pe cale de a se trezi în mulți. Dar puțini încă au îndrăzneala de a-l trăi în fiecare aspect al vieții lor.

Trezirea Maestrului Interior este un proces personal, colectiv și Umanității in integrum. O nouă Lume se naște în noi.

Procesul trezirii este însă inevitabil și de neoprit. Face parte din mișcarea Conștiinței în ansamblul său, oricât opoziție ar întâmpina din partea sistemelor deja create. Suntem aici pentru această trăire, pentru această experiență, pentru această transformare lăuntrică. Mijloacele ei sunt disponibile tuturor acum. Criza interioară se prelungește în măsura în care ne opunem sau ne temem de schimbare. Din fericire însă, pretutindeni pe această planetă se nasc puncte, centre de Conștiență în care oamenii descoperă rapid că împreună e mai ușor. ”Unde sunt doi în numele Meu”, zicea Christos, ”acolo sunt și Eu”. Este vorba despre puterea dimensiunilor colective ale Conștiinței de a cataliza transformarea lăuntrică și de a susține procesul.

Asta reprezintă Călătoria Inimii. Un spațiu de experiență, în care punem la dispoziția tuturor mijloacele experienței directe a propriei Ființe, astfel încât fiecare să poată auzi vocea Maestrului lăuntric și să-i poată da curs în propria sa viață.

Măiestria de a trăi

Părea că marea provocare este aceea de a trăi expansiunea de Conștiință, expansiunea simțurilor, a percepției. Nu mai este valabil. Foarte mulți oameni pot percepe acum profunzimea existenței, au momente, ca niște flashuri de percepție, în care porțile se deschid. Există percepții spontane ale adâncimii Realității pe care oamenii nu știu cum să le administreze, care provoacă de cele mai multe ori spaimă. În nenumărate cazuri aceste deschideri sunt întâmpinate cu medicamente, cu supresive, anihilate, deschizând porțile larg pentru depresie și psihoză. Foarte puțini înțeleg ce se petrece, foarte puțini sunt pregătiți pentru această schimbare de percepție și de paradigmă. Felul în care e definită ”normalitatea” este îngust și ia drept bază dunga rațională, în vreme ce Ființa noastră și percepțiile noastre aduc în experiență conținuturi iraționale, multidimensionale.

Acum, provocare nu mai este a simți aceste dimensiuni, ci a le integra într-un nou mod de a trăi, de a fi pe această lume, de crea realitate. Cuvântul cheie al acestor vremuri este integrare. Maestrul Interior este o dimensiune a propriei Conștiințe căreia nu îi ajunge să fie trăită într-un workshop sau într-o ceremonie sacră.

Calea Maestrului Interior este o cale a Vieții de fiecare zi, o cale a bucuriei de a trăi, a creativității și a anvergurii eliberate de condiționări, este o cale a recunoașterii de sine, a trăirii măreției propriei ființe, a asumării propriei realități de viață și a statutului de Creator. Este o Cale a transformării felului în care gândim, în care ne raportăm la această lume, a transformării atitudinilor noastre și a relațiilor noastre.

Desigur, atunci când explorăm măreția propriei noastre Ființe într-o sesiune de lucru cu Starea de Prezență, ne este foarte greu apoi să ne întoarcem la micimea și meschinăria vieții liniare. Se naște un conflict între imaginea noastră de sine pe care am creat-o și pe care am turnat-o în relații și creații de viață, și frumusețea Ființei pe care o trăim în expansiune. Suntem puți în situația de a alege mereu, la fiecare gest, cine suntem. Marea încercare este deci de a integra percepția despre noi înșine pe care o avem în experiența spirituală, cu existența noastră în spațiile liniare ale existenței, în viața de fiecare zi.

În mod obișnuit, cei din preajma noastră, care ne cunosc în rolurile noastre de fiecare zi, vor fi la început uimiți, apoi vor fi indignați, apoi e posibil să agresivi atunci când ieșim din rolurile noastre obișnuite. Ne vor spune că am înnebunit, că am luat-o razna, vor argumenta cu vechile texte ale fricii: lumea e așa cum e, nu depinde de noi, noi suntem ființe mărunte și supuse destinului, trebuie să ne facem datoria și să fim supuși mecanismelor acestei lumi. Nimic nu e mai departe decât sentimentul de anvergură, forță și frumusețe al Maestrului pe cale de a se trezi, simte că realitatea este și a fost dintotdeauna propria noastră creație, că totul este în puterile noastre.

Acest conflict ne obligă să alegem între identitățile pe care ni le asumăm. Putem alege căile vechi, bătute și sigure ale existenței, dar care ne fac să ne simțim strâmtorați, nefericiți și lipsiți de sens, ca niște sclavi care se rotesc în cercuri predefinite, sau putem să alegem să trăim conform celei mai înalte viziuni despre noi înșine, să schimbăm modul în care ne raportăm la noi înșine și la întreaga Creație.

Prinși în plasa propriei noastre creații inconștiente, e nevoie nu doar de Revelație, ci de aducerea ei în Viața de fiecare zi.

Nu e ușor de ales, căci presiunea dimensiunii orizontale este imensă. Trecutul, propria noastră creație veche, vrea să fie conservată. Dar miza transformării este o nouă viață, o nouă bucurie de a trăi care vine din exprimarea liberă, din creația liberă de realitate.

Nu există altă măsură mai bună a Măiestriei interioare, decât gradul de bucurie al experienței noastre de viață.

 Obstacole

Vechi sisteme de gândire. Foarte puțini oameni gândesc liber și creativ, chiar dacă tuturor ne place să credem acest lucru despre noi înșine. Aruncați o privire lejeră către caierul gândurilor dintr-o zi. Cât din gândirea unei zile este nouă, proaspătă, originală, vie? Punem mare preț pe ”gândirea mea, ideile mele, credințele mele, valorile mele”, dar cât din ele sunt cu adevărat ”ale mele”? Marea majoritate sunt idei preluate, împrumutate, sisteme de valori adoptate de la alții, din cărți, din filme, lucruri comune, ”de bun simț”, care nu au nimic original în ele, care plutesc în conștiința culturii din care facem parte și cu care ne identificăm. Astfel, gândirea noastră rătăcește între critica trecutului și frica de viitor, între speculație și repetiție. Adevărata valoare a gândirii rezidă în focusarea pe lucrurile pe care le dorim pentru noi înșine și pentru această lume, ea este un instrument de încarnare a viziunilor noastre, a intuițiilor. Primul pas este disciplinarea gândirii. A fi conștient implică a gândi atunci când dorim să o facem. Majoritatea oamenilor nu se pot opri din gândirea compulsivă, sunt prizonieri ai unui labirint mental pe care îl hrănesc la nesfârșit și care provoacă frică existențială. Realitatea nu este problematică, ci modurile în care gândim despre ea creează problemele.

Frica de schimbare, frica de necunoscut. Este una cu frica de dimensiunile pe care nu le putem percepe și frica de propria noastră măreție. Frica de dimensiunile macro ale propriei noastre ființe. Este anihilată doar de experiența directă a acestor dimensiuni. Această experiență, integrată în viața de fiecare zi, descătușează forțele creative adormite în noi. Aduce Maestrul în manifestare liniară.

Indolența. Este un fel de lene existențială, de complacere în modurile vechi ale existenței, în obișnuință, în care ne bălăcim ca într-o mlaștină. Există un anumit confort în mlaștină, după cum schimbarea necesită un efort de atenție, alegeri și acțiuni.

Presiunea sistemelor și a mediului. Vezi-ți de treaba ta, stai în banca ta, mergi în rând, disciplinat, servitor al mecanismelor acestei lumi, fii de bun simț, în rând cu oamenii, cu turma, nu ai nimic deosebit, ești un nimeni, o cantitate neglijabilă, un fir de praf în economia acestei lumi! Aceasta este presiunea sistemelor și a mediului în care trăim. Este în totală opoziție cu vocea Maestrului Interior care spune găsește-ți vocația, trăiește splendid, ești un creator de realitate și o ființă măreață și liberă, totul este în puterile tale, fii autentic și curajos, liber și zâmbitor, creează lumea pe care ți-o dorești, totul este posibil.

Reziliența rolurilor. Tindem să conservăm realitățile pe care le-am creat deja și să ne agățăm de ele ca de ceva sigur. Uităm că sunt doar povești despre noi înșine. Ajungem să credem că este adevărul care ne reprezintă. Toate rolurile pot fi schimbate oricând, toate atitudinile, toate sistemele de gândire, toate emoțiile pot fi administrate așa cum dorim, toate relațiile pot fi transformate. Aceasta este Calea Maestrului Interior. Aceasta este creația conștientă de realitate.

Nevoia de conexiune

Când suntem în ego, în identificare, natura noastră profundă, universală, se manifestă prin nevoia de conexiune care ia nenumărate forme. Toate relațiile noastre, cu părinții și copiii noștri, cu iubitele și soții, cu prietenii și colegii, toate sunt expresii ale nevoii de conexiune. Căutarea adevărului și căutarea lui dumnezeu, căutarea de sine și nevoia de a înțelege, sunt expresii ale nevoii de conexiune. Cuvântul conexiune poate fi înlocuit cu ”iubire”. Natura noastră profundă nu este personală, ci colectivă, transpersonală și arhetipală. Dar astea sunt doar cuvinte. Nevoia în sine de conexiune este o experiență pe care o trăim toți și o împlinim cum putem. Când ajungem să o înțelegem, viața noastră și sistemele noastre de referință se schimbă. Lipsa de conexiune – ego care are granițe și identități rigide, conduce la frică, furie, violență, depresie. Calea Maestrului Interior este calea deschiderii, a conexiunii profunde cu ceea ce există. Identitățile devin mai degrabă un dans pe care îl dansăm cu lumea și cu noi înșine. Nu dispar, dar devin fluide, elegante, nu mai sunt pușcării interioare, ci acte de creație.

Redobândirea exei transcendente a Ființei permite reconectarea cu profunzimea și înălțimea Ființei. Viața devine un dans al Creației.

Călătoria Inimii vine să împlinească nevoia profundă de conexiune cu noi înșine, cu ceilalți și cu Întregul. Este un Cerc, în care explorăm anvergura ființei noastre și adulmecăm dimensiunile colective ale ființei. Asta aduce odihnă și bucurie, dizolvă frica, furia și frustrarea, vinovăția și rușinea, vindecă traumele vechi ale existenței și spală coagulările de energie numite boală. Împreună nu înseamnă anihilarea individualității, ci dimpotrivă, o nouă amplitudine a acesteia, o lărgime, o eliberare și o vindecare, o deschidere. Măiestria Interioară este un fel de a naviga printre diferitele identități și roluri pe care le jucăm, fără a ne atașa de unul anume, este conștiența Actorului, a Sufletului care-și toarnă energia în orice rol și orice mască. Asta permite un nou fel de Conexiune cu existența, mai largă, și sentimentul că facem parte din ceva mai mare decât egoul nostru, sentimentul că suntem conținuți de existență, că suntem în mijlocul ei, în siguranță, că existența ne ține și ne susține. Este starea de bine s copilului ținut în brațe de mama sa. Suntem acasă, în mijlocul realității, suntem în siguranță, Conexiune.

Cercul sacru al Călătoriei Inimii, adică al acelora Conștienți de adevărata natură a existenței, aduce acest sentiment de non-singurătate, de adevăr împărtășit cu ceilalți, asemenea mie, care trăiesc aceleași transformări, aceleași emoții, aceleași provocări, cu care pot împărtăși și cu care mă simt în siguranță. Vocea Maestrului Interior există în fiecare din noi. În ultimă instanță descoperim că nu există decât un singur Maestru care se manifestă în noi toți. Are de-a face cu dimensiunile colective, cu conștiința Christică a apartenenței la Întreg, cu conștiența faptului că o singură Conștiință se manifestă prin noi toți. Toate acestea coexistă cu dimensiunea personală a experienței umane, dar schimbă complet raportarea la noi înșine și la Întreg.

 În loc de Epilog

Am știut dintotdeauna că există ceva special în noi înșine, o dimensiune, o putere, a claritate, un adevăr mai mare decât am putut împărtăși cu ceilalți, chiar și cu cei mai apropiați. Ne-am pomenit jucând roluri și am ajuns prizonieri ai acestor roluri. Vocea Maestrului Interior pe care o auzeam clar când eram copii și adolescenți, aproape dispăruse. A apărut din nou, de curând, sau mai degrabă am devenit din nou conștienți de ea în ultimii ani, ultimele luni sau săptămâni. Am încercat să o ignorăm sau să o îngropăm. Nu merge. Devine mai mare și creează disconfort pe măsura reprimării sale. Avenit timpul să-i dăm spațiu de manifestare. Este o voce a măreției noastre, a adevărului interior, a autenticității noastre. Ne vom ridica în picioare, în ciuda firelor lipicioase ale trecutului și ale mediului, care ne spun aceleași vechi texte: nu poți, nu meriți, nu ești în stare, nu valorezi nimic. Vom asculta vocea verticalității noastre lăuntrice și vom avea curajul să devenim ceea ce simțeam de mult timp că suntem cu adevărat. Mult mai mult decât am îndrăznit să fim până acum. Ne vom ridica deasupra condiționărilor și neputinței, deasupra fricii și a indolenței, deasupra fricii de necunoscut și a închiderii, deasupra singurătății și a agresivității pentru a ne trăi adevărata măsură. Vom crea realitățile pe care le dorim pentru noi înșine, vom crea bucurie și eliberare, ne vom ridica deasupra sistemelor vechi și ne vom re-crea pe noi înșine. Vom ieși din tăcere și vom împărtăși cu ceilalți ceea ce suntem, fără frică de exprimare, fără pretenții, și fără așteptări. Ne vom împlini nevoia de conexiune cu ceilalți și cu Întregul fără frica de a fi răniți sau trădați, pentru că ceea ce suntem cu adevărat nu poate fi rănit și nu are nevoie de nimic altceva pentru a trăi împlinirea și Semnificația.

Maestrul este puntea între Lumină și Întuneric, Feminin și Masculin, Cer Și Pământ, cel care unește dualitățile într-o singură experiență Umană.

Ne vom găsi vocația acestei vieți și ne vom împlini contractul sacru pentru care am venit aici, în această splendidă lume. Vom transforma realitatea prin noi înșine, prin alegerile și prin acțiunile noastre. Ne vom împlini visele și vom trăi iubirea. Ne vom apleca mai degrabă asupra a ceea ce ne unește decât asupra a ceea ce ne separă și îi vom privi pe ceilalți ca pe aspecte și oglinzi ale propriei noastre ființe.

Vom deveni conștienți de sacralitatea profundă a fiecărei clipe a vieții noastre pe această planetă și de faptul că Umanitatea este expresia manifestată în carne și oase a Divinului. Vom fi recunoscători pentru unicitatea fără seamăn a fiecărui moment, a fiecărui om, fiecărui animal sau plante, și ne vom lăsa cuprinși de minunare în frumuseții vieții și a existenței. Ne vom lăsa pătrunși de miracolul de a fi și de magia de a respira realitatea acestei lumi.

Vom explora împreună cu ceilalți, asemenea nouă, meandrele Conștiinței și vom împărtăși cunoașterea sacră a existenței cu oricine va putea auzi. Vom împărtăși trăirile noastre și înțelegerile noastre, experiențele noastre și cunoașterea noastră, cărțile noastre și muzica noastră, vom deschide mereu și mereu porțile Cerului și ale Pământului pentru experiența sacră a Întregirii, așa cum am făcut-o de mii de ori în lunga noastră istorie în această dimensiune a existenței, pentru a împlini încă odată Semnificația cea mai profundă a experienței a fi Om. 

Tot ceea ce am căutat dintotdeauna se află aici, acum, accesibil, deschis, disponibil pentru a fi trăit. Să trăim toate acestea, Împreună.

Aceasta este chemarea Maestrului Interior.

m.agnis

PS. Dacă simți în adâncul tău vocea Maestrului, acționează. Participă, deschide-te, contribuie, împărtășește cu ceilalți, explorează și integrează în viața ta revelațiile la care ai acces. Călătoria Inimii este un spațiu deschis de experiență și de susținere a proceselor de transformare interioară. Singura menire a Călătoriei Inimii este transformarea interioară, personală, colectivă și globală, prin Conștiență.

Consultă apoi Programul Călătoriilor acestei veri dedicată Revelației și Integrării acesteia în Viață.

Ieși din platitudine, din indolență, alege ceva nou, o nouă profunzime, o nouă experiență, un nou mod de a fi în această lume. Dacă citești aceste rânduri, atunci, pur și simplu, faci parte din Călătoria Inimii. Adică dintre acei puțini meniți să și trăiască Adevărul în această viață, nu numai să-l caute. Amen!

pentru conformitate,

hft