Ritmurile Lunii rubrica Ce este Iubirea?

Publicat la 22.04.2016 Comentarii

 Elena Francisc-Țurcanu

 Ce este Iubirea?

Luna Plină de azi vine cu o energie care ne aduce aminte că iubirea este cea mai vindecătoare forță care ne stă la îndemână. Ne întrebăm, oare, câtă iubire este, cu adevărat, în viața noastră acum? Și cât de mult ne iubim pe noi înșine? Numai iubirea poate să pătrundă în acele zone întunecate dinăuntrul nostru de care chiar noi înșine ne-am protejat. Ne-am ascuns de propria noastră privire, știind că este critică și plină de judecată aspră. În lumina acestei Luni Pline suntem invitați să îmbrățișăm propria întunecime și s-o recunoaștem nu ca pe ceva de care să ne fie, în continuare, rușine ci ca pe o experiență colectivă în care fiecare își joacă propriul rol. În noi toți există frică, furie, vinovăție sau rușine care se trezesc în funcție de context, de situație, de relație. Toți cărăm în noi partea noastră de umbră, la fel cum toți purtăm iubirea care face ca lumea să renască mereu și mereu.

Ne invită pe toți această Lună Plină să ne reamintim că emoțiile reprezintă lumea noastră interioară care, mai devreme sau mai târziu, explodează la suprafață. Pentru a ne cunoaște tornadele și pentru a ști cum să le gestionăm, cum să le conținem, e nevoie de curaj și de sinceritate. E nevoie de deschidere și de compasiune. E nevoie de iubire și de acceptare a ceea ce suntem. Așa cum suntem. Cu cât vom putea conține mai blând propriile noastre cutremure interioare, cu atât le vom putea conține pe cele din exteriorul nostru.

Cei care în ultima perioadă s-au tot luptat, pentru fel și fel de cauze, sunt invitați de Luna Plină din această noapte să lase armura jos, să mai renunțe puțin la atitudinea de soldat și să aibă curajul să-și accepte vulnerabilitățile negate în trecut și ascunse de privirile celorlalți, dar și de propriile lor priviri. Nu este nicio rușine, chiar și pentru „soldați”, să ceară ajutorul și susținerea când există dureri emoționale.

Această Lună Plină ne îndeamnă să ne folosim puterea pentru a ne crea viața pe care, cu adevărat, ne-o dorim. Să fim magicienii propriei noastre vieți. Să folosim magia pentru a crea mai multă frumusețe în viața noastră. Mai multă armonie. Mai multă liniște și așezare. Și întotdeauna să ne reamintim de a crea din iubire și nu din frică.

E o Lună Plină care ne invită să ne îndreptăm atenția către propria noastră valoare, către resursele noastre, către darurile noastre. Către ceea ce prețuim cel mai mult în viața noastră. Și ne mai invită să trăim autentic. Prea ne-am tot păcălit în tot felul de moduri. Ce ar fi dacă chiar ne-am da voie să trăim în adevărul nostru?

Ni se mai arată acum, la această Lună Plină, ce avem nevoie să schimbăm și să transformăm pentru a ne trăi viața în autenticitate și adevăr. Și, de asemenea, să devenim conștienți că, având curajul să schimbăm, naștem o nouă paradigmă concepută, mai întâi, în inimile noastre.

E o energie care ne conduce către a ne simți inimile. Către a ne trăi viața cu iubirea născută adânc în inimile noastre. Câtă recunoștință avem pentru inima care bate, cu disciplină și consecvență, de peste 100 000 ori pe zi pentru ca noi să fim în viață?

Luna Plină ne mai invită să visăm măreț. Să avem încredere în visurile noastre. Să ne întrupăm puterea personală. Să fim propriii noștri prieteni. Cei mai buni prieteni pentru noi înșine și nu dușmani cum ne-am fost atâta vreme tot autocriticându-ne. Iubirea pentru noi înșine este cea mai mare putere a noastră. Este un adevăr atât de simplu și, cu toate astea, uităm. Cum te iubești pe tine așa îi iubești și pe ceilalți.

Această Lună Plină ne îndeamnă să avem încredere în noi înșine. Nu contează prea mult ce spun astrele…planete în retrogradare, cuadraturi etc….Fie că e ușor sau greu acum în viața noastră, să avem încredere ne șoptește Luna Plină. Putem, dacă avem încredere, să ne manifestăm viziunile. Putem, dacă avem încredere în instinctele noastre, în intuiția noastră, să ne îndeplinim misiunea pe această lume.

Și, prin lumina Lunii Pline din această noapte, ne vom reaminti că, dacă chiar credem că iubirea este cea care ne scoate din frică, din separare și din conflict, atunci trebuie să fim iubire nu doar să vorbim despre ea.

Dar ce este iubirea? Întrebare pusă de atâtea ori de-a lungul istoriei. Ce este, cu adevărat, iubirea? Habar nu am dacă o putem vreodată defini. Și de ce este atât de importantă – iubirea - pentru lumea noastră acum? Pare tâmpită întrebarea, dar vă invit să vă puneți această întrebare – De ce este importantă iubirea pentru lumea în care trăim? Bineînțeles că este vitală iubirea într-o lume plină de conflicte în care trăim acum. Dar îndrăzniți să simțiți și dincolo de acest prim, și logic, răspuns.

O fi Luna Plină care ne ridică la plasă întrebări precum această despre iubire, o fi o parte din noi care se trezește și îndrăznește să pună tot felul de întrebări. Nu contează. Contează că avem curajul să ne punem întrebări. Și la care însă e nevoie să răspundem nu ca și până acum. Nu să dăm răspunsuri, rapide, logice, convenționale. Ci să devenim conștienți de complexitatea vieților noastre. Și să recunoaștem că am fost învățați să trăim ca pe o muchie de cuțit în loc să ne simțim sfericitatea ființei. Să recunoaștem că trăim într-o  lume în care învățăturile religioase și spirituale au fost folosite ca și arme pentru a judeca, pentru a condamna, pentru a distruge (de multe ori în numele iubirii…în numele lui Dumnezeu). Și că asta ne-a influențat enorm. Și că putem schimba. Putem! Putem schimba lumea în care diferențele au devenit un motiv de a ne teme și de a respinge în loc de a explora și de a ne conecta. Putem alege să fim curioși și să ne punem întrebări fără a ne grăbi să răspundem. Putem alege să ne explorăm, să ne conectăm și să ne simțim. Și chiar să ne iubim!

În lumina acestei Luni Pline suntem îndemnați să reflectăm, cu totală sinceritate, asupra stării noastre emoționale. Iubirea începe acasă, în noi și cu sentimentele față de noi înșine. Dacă ne ferim de durerea noastră interioară devine și mai greu să recunoaștem și să îmbrățișăm durerea celorlalți. Poate că suntem printre cei care condamnă violența războaielor și ne dorim încetarea sărăciei în lume. Poate că suntem printre cei care luptă să-i apere pe emigranți. Dar dacă facem asta în timp ce ne comportăm violent cu noi înșine – judecându-ne și condamnându-ne emoțiile, durerile, negându-ne vulnerabilitățile sau, pur și simplu, refuzând să ne acceptăm tristețea, furia sau frica – suntem în dezacord cu ceea ce predicăm. Și asta ne va ajunge din urmă și va avea efecte tragice asupra noastră și asupra vieții noastre. Această violență interioară, ascunsă de lume dar foarte puternic distructivă, stă la baza a tot ceea ce are nevoie să fie vindecat în zilele noastre. În tot ceea ce se petrece în lume. Fără să avem curajul să ne privim propria violență lăuntrică și să învățăm s-o gestionăm nu vom putea face nimic, pe termen lung, în lumea din afara noastră.

Să privim, cu recunoștință Luna Plină, azi de ziua Mamei Pământ.

Cu iubire și încredere în puterea noastră de creatori din ce în ce mai conștienți,

 




"Conștiența, transparența și capacitatea de a crea realitate prin propria experiență, iată atributele Maestrului Interior. Tot ce-l înconjoară este o expresie a Inimii sale. Este acasă."

HEFT

Programe și meditații online

Noutățile Călătoria Inimii
direct pe mail

Articole, workshopuri,
cărți și evenimente

Arhiva Newsletter

Tag cloud

Cărți relevante

Fluturele Negru Fluturele Negru

Prin această carte, doctorul Richard Moss ne lansează, pentru fiecare dintre noi, o invitație către SCHIMBARE, consacrându-ne viața Vitalității Radicale prin Întregirea Ființei care suntem.Transformarea ...

Psihologia viitorului Psihologia viitorului

Psihologia viitorului reprezintă chintesenţa operei lui Stanislav Grof şi un punct de referinţă în psihologia secolului XX. Este o carte care sparge barierele şi spulberă viziunea mecanicistă asupra ...

Cartea 44 Cartea 44

În mod straniu dar magic, această primă carte purtând semnul Călătoriei Inimii este o carte de poezie. Dar mult mai mult decât atât. Este o poveste de dragoste între oameni care-și ...

Tao Te Ching Tao Te Ching

Tao Te Ching, celebra scriere al lui Lao Tzu, face parte din patrimoniul umanităţii. Unii cred că este o scriere mistică, alţii o consideră o capodoperă ermetică, alţii expresia înţelepciunii ultime ...

Călătoria Inimii Călătoria Inimii

Un Maestru a spus: “Adevărul vă va face liberi”. Şi un altul: “Adevărul vine înaintea Iubirii”. Această carte este despre Adevăr, Libertate şi Iubire. Un triunghi magic şi ...

Workshopuri relevante

Dansul Inimii

Practica Prezenței Practica Prezenței
Experiența Experiența Prezenței este fundamentul întregului parcurs în Școala Maestrului Interior și baza întregului lucru cu stările extinse ale Conștiinței în scopuri de cunoaștere, ...

Articole pe aceeași temă

Afară Afară

Densitate… Materie…Corpul mai mult decât carne și sânge. Aparenții atomi în mișcare mai vii decât oricând. Realitatea ne vorbește.Afară frig. Afară ceață. ...

A plonja în profunzimea propriei Ființe A plonja în profunzimea propriei Ființe

Prezența este cheia care deschide poarta labirintului mental în care ne-am zăvorât și cheia unei noi paradigme, adică a unui mod nou de a privi existența și pe noi înșine. Această poartă  ...

Curge-ți peste tine darul vindecării Curge-ți peste tine darul vindecării
O scrisoare pentru tine, Femeie, pe care o poți citi și tu, Bărbate!

Ce vreau, de fapt, de la viața mea? Ce vreau să trăiesc, cu adevărat? Ce îmi doresc și după ce tânjesc? Aleg, în acest spațiu sacru pe care-l creez pentru mine, să rămân cu atenția ...

Un nou mod de Viaţă Un nou mod de Viaţă

Ecourile acestei veri, petrecute în cea mai mare parte pe Colina Lunii şi Dealul Zmeului, răsună în adâncurile Simţirii mele şi lasă să iasă în lumina Conştienţei, Noi (şi totuşi ...

Ruah: Noaptea în care ciclonul a lovit Calcutta Ruah: Noaptea în care ciclonul a lovit Calcutta

Sunt curajoasa. Cu gandul acesta am plecat, fara sa imi imaginez macar ceea ce ar crea un astfel de gand. Sunt curajoasa. Sunt fericita. Sunt inteleapta. Sunt increzatoare. Eu sunt tot ceea ce sunt si inca ceea ...

Instrumentele transformării interioare: ALCHIMIA DURERII Instrumentele transformării interioare: ALCHIMIA DURERII

Experiența umană doare. A fi identificați cu o parte din noi înșine este echivalent cu a nu percepe Întregul care suntem. De-aici provine durerea, de orice fel, la fel ca și frica, însingurarea, ...

De nepătruns?... De nepătruns?...

Am simțit dintotdeauna că există ceva dincolo de realitatea liniară în care ne construim viețile. Ceva adânc, misterios, fascinant, cumva de pătruns... Cel puțin nu prin mijloacele obișnuite, ...

Darul Călătoriei Inimii Darul Călătoriei Inimii

Oprește-te un moment din alergarea gândirii chiar acum, în vreme ce citești aceste cuvinte, stai pe loc, adună-ți Atenția în piept și simte ce se petrece acolo, senzațiile, căldura, formele ...

Christos. Interior Christos. Interior

Am evitat mult timp să folosesc această sintagmă pentru că vreme îndelungată ea a suscitat enorme conflicte. Şi o mai face şi acum. Am evitat să intru pe domeniul disputei teologice şi teoretice, ...

De vrei să schimbi, Visează! De vrei să schimbi, Visează!
(Elio D’Anna - TEHNOLOGIA VISĂTORULUI)

Singura cale prin care poți schimba realitatea în care trăiești este de a Visa o lume nouă, de a proiecta o Viziune nouă. (...) A Visa este arta supremă a Zeilor. (...) A Visa este acea ...