Punct rubrica Devorarea lui Christos

Publicat la 01.05.2016 Comentarii

  Horia Francisc-Țurcanu

Devorarea lui Christos

Dumnezeul vechiului testament e puțin terifiant. E răzbunător, sângeros, gelos, părtinitor, pretențios. Este, desigur, o proiecție a umanității acelor timpuri. Atributele sale sunt cele ale unei umanități înfricoșate care plasează propriile sale spaime, în cer. Templul care servește acestei imagini a lui Dumnezeu este pe măsură. Cărturarii și fariseii, unici administratori ai moștenirii, posesorii cheilor raiului, fac legea.

Christos este un om care trăiește direct experiența divinității și faptul că Dumnezeu și Omul sunt una. Pentru el nu este vorba despre a crede, ci despre a trăi acest lucru. Omul este expresia încarnată a divinului, iar Dumnezeu este cea mai cuprinzătoare expresie a Umanului. Ancorat în această trăire, are un curaj nebun. Vorbește împotriva templului, a bisericii oficiale, împotriva cărturarilor și fariseilor care au transformat divinul în literă moartă. De-a dreptul eretic, el îi învață pe oameni că singurul Templu este cel zidit de Dumnezeu, corpul, omul, că numai acolo în propria Inimă, Acesta poate fi trăit. Asta e intolerabil pentru oficiali, căci erodează tradiția, puterea bisericii și orânduirea, zguduie din temelii establishment-ul vremurilor. Cel mai grav este că acest instigator periculos numit Jeshua pretinde nici mai mult nici mai puțin, decât că Biserica sunt oamenii, nu zidurile, nici instituțiile, că e suficient ca doi se adune în numele Său, și El este acolo.

Imaginea lui Dumnezeu după Christos este complet diferită de cea a vechiului testament. El spune că adevăratul Dumnezeu este unul al iubirii și al compasiunii. Mulți rezonează cu adevărul lui Christos, dar nu e suficient. El predică non-violența, pacea și lumina, dar lumea oamenilor nu prea pare în pace. Săbiile se ridică cu ușurință, și vechea imagine a lui Dumnezeu pare mai potrivită. Christos pare un miel printre lupi. Nu e chiar așa. Mielul e foarte determinat, foarte curajos, foarte puternic pentru că trăirea lui e puternică. Are încredere în ceea ce simte, în viziunile sale și în Adevărul său. E greu de corupt, greu de clintit. Nu poate fi decât ucis. E prea periculos pentru un miel. Preoții templului îl conving pe Pilat să-l execute în rând cu hoții. 

Dar preoții și Pilat nu sunt decât expresia umanității acelor timpuri, ca și Christos însuși. Toată povestea se petrece în interiorul ființei mai largi, colective, numite Umanitate. În esență, o parte din această ființă colectivă, aspectele înfricoșate, violente, lacome, avide de putere, egotice hotărăsc să ucidă aspectul care se pretinde divin. Cum îndrăznește acest fiu de tâmplar să pretindă că este fiul lui Dumnezeu? Toată lumea știe că e doar fiul lui Iosif. Merită ucis. Umanitatea îl bate în cuie pe o cruce. Își ucide aspectul Divin și Conștient. Acest lucru este expresia perfectă a Conștiinței umanității acelui moment. O umanitate aflată atât de adânc în identificare încât, pur și simplu, nu poate crede că omul și Dumnezeu sunt una. Preferă să scape de aspectul recalcitrant.

Biserica ulterioară lui Christos este expresia aceluiași nivel de Conștiință. În ciuda trăirii lui Christos și a învățăturilor sale, biserica rămâne tot o clădire și nu omul. Noua biserică prinde rădăcini dar devine tot o structură de putere dogmatică, la fel ca vechiul templu. Cărturarii și fariseii sunt creștini, dar la fel de autoritari. Imaginea lui Dumnezeu este teoretic aceea a bunătății, a compasiunii, a adevărului, dar oricine poate constata că există o imensă discrepanță între imagine și viața de fiecare zi. În realitate, biserica îl transformă din nou pe Dumnezeu într-un personaj judecător, aspru, care condamnă, pretinde că existența umană în sine este expresia unei condamnări , că oamenii sunt a priori vinovați de un păcat inimaginabil de grav, acela al încercării de a ”cunoaște”. Un nou nume, o imagine veche. Pentru că Umanitatea nu s-a schimbat prea mult. Proiectează încă toate fricile sale în ceruri.

Învățătura lui Christos e periculoasă și pentru biserica…. creștină. Păi, dacă Dumnezeu e în Inima omului și poate fi trăit de către oricine, atunci biserica ce mai face? Ea trebuie să mijlocească accesul tuturor la divin, deci ceva e greșit. Biografia lui Christos e periată, aranjată, învățăturile nepotrivite cu timpurile și interesele instituției sunt cenzurate. Din revoluționarul extraordinar care este Christos, plin de curaj, vertical și puternic, neclintit, trăindu-și divinitatea în corp, rămâne Mielul. Chipul acestui Maestru al Umanității, a cărui forță lăuntrică a schimbat lumea, ajunge să fie zugrăvit în icoane asexuat, slăbănog, o victimă. Umanitatea și-a continuat opera inconștientă. Nu numai că și-a crucificat propria Divinitate, dar a transformat-o din leu în miel și a procedat la devorarea sistematică a acestuia. E mai ușor de devorat un miel, decât un leu.

Și apoi, e mai ușor să devenim ”una cu Christos” mâncându-l sub forma mielului. 

De ce oare confundăm iubirea și compasiunea, cu slăbiciunea? Deschiderea și a simți, cu a fi răniți? A iubi, a simți, e totuna cu compasiunea. Compasiunea nu e milă. Vulnerabilitatea nu e slăbiciune, ci forma ultimă a puterii. Nu e vorba despre puterea asupra altora, așa cum crede biserica, ci despre puterea de a ne deschide față în față cu propria umanitate.

Timpul a trecut. Aceleași litanii ipocrite, aceeași umilință contrafăcută, menită să ascundă adevărul, aceeași orbire, aceeași scufundare în dogmă și ritual gol, aceeași lipsă de trăire a dimensiunii divine din om. Omul cere mila lui Christos și a lui Dumnezeu pe care îl crede neîndurător. Așteaptă să fie salvat din propria neputință, deși Christos este Omul care se ridică în picioare devenind una cu divinul. De aceea Christos este mai degrabă Leul, continuă să fie privit ca un miel. Ca să poată fi devorat, la propriu și la figurat.

Crucificarea continuă în noi toți. Fiecare se crucifică pe sine, pe crucea dimensiunii orizontale, își ucide aspectul divin, pretinzând că îl ”slujește”. Divinul nu are nevoie să fie slujit, nici lăudat, nici periat. Doar recunoscut și trăit. Aici, acum.

Christos este cea mai splendidă, cea mai puternică expresie a Umanității trezindu-se din beznă, viața sa este cea mai curajoasă pildă de verticalitate, Christos este Umanitatea ridicându-se din genunchi, în picioare, în ciuda tuturor sistemelor de putere, politică, religioasă și de orice fel, este Umanitatea care își descoperă în interiorul său propria măreție și frumusețe, care se ridică din aburii uciderii și ai inconștienței pentru a descoperi că este una cu Divinitatea și că poate alege în orice moment. Cum ar fi fost dacă Christos ar fi abdicat, dacă ar fi spus sinedriului ”mă scuzați, n-am vrut să spun că templul este în Inima omului, retractez”? Christos este un erou, este Omul arhetipal, este Umanitatea care-și găsește verticala transcendentă și și-o asumă, care descoperă adevărul în el însuși și nu ezită să meargă până la capăt cu încrederea în propria sa trăire.

Ceea ce a spus, se împlinește acum. Sămânța pusă de el acum 2000 de ani dă frunze, flori și fructe. Christos este în noi toți. Îl putem alege pentru a-l trăi, pentru a-l aduce în viețile noastre. Noi, Umanitatea, ne-am răstignit pe noi înșine. Orbi, cu sabia în mână am exprimat prin ucidere propriile noastre războaie interioare, propria noastră neîncredere, propria noastră frică, am clădit instituții ale credinței pe măsura propriei noastre neputințe a trăi în mod direct divinitatea din noi înșine. Cu cât neputința a fost mai mare, cu atât mai înalte și mai reci au fost catedralele noastre, și cu atât mai neîndurătoare imaginea pe care am proiectat-o despre Dumnezeu.

Christos nu poate fi ucis. Este pretutindeni. Unii oameni îl recunosc în ei înșiși, alții preferă să-l devoreze încă sub forma mielului. E mai confortabil decât, asemenea lui Christos, să se ridice în picioare. Numai că astfel își refuză Învierea.

Învierea e despre noi toți. Nu e o metaforă, nu e un ritual. Este o alegere. Este ridicarea în picioare. Este a deveni Christos. A trăi deschiși, liberi, curajoși, a trăi în corp omenesc propria divinitate, a schimba totul, asemenea Lui.

Altfel, continuăm să-L devorăm.

Agnis

 

 




"A deveni conștient de natura Creației pleacă de la a deveni conștient de natura propriei creații. A arunca responsabilitatea disconfortului vieții asupra Divinității este o naivitate obtuză de care numai ego este capabil. Calea Maestrului Interior începe prin asumare."

HEFT

Programe și meditații online

Noutățile Călătoria Inimii
direct pe mail

Articole, workshopuri,
cărți și evenimente

Arhiva Newsletter

Tag cloud

Cărți relevante

Zâmbește fricii Zâmbește fricii

Nenumărate sunt formele fricii care stăpânesc existența umană în aceste timpuri. Frica de viitor, frica de schimbare, de asumare a propriei străluciri, frica de judecățile celorlalți, frica de ...

Tao Te Ching Tao Te Ching

Tao Te Ching, celebra scriere al lui Lao Tzu, face parte din patrimoniul umanităţii. Unii cred că este o scriere mistică, alţii o consideră o capodoperă ermetică, alţii expresia înţelepciunii ultime ...

Ne putem lua rămas-bun de mai multe ori Ne putem lua rămas-bun de mai multe ori

Ultima carte a lui David Servan-Schreiber. După 19 ani în care a reprezentat speranţa tuturor acelora care se confruntă cu cancerul, autorul celebrelor „Vindecă” şi „Anticancer”, ...

Cântările Vieţii Cântările Vieţii

Krishna Das povesteşte precum cântă. Cu graţie, cu subţirime. Istoriile adevărate ale vieţii sale dansează precum spuma valurilor în bătaia vântului, desenând fascinaţia anilor ...

Psihologia viitorului Psihologia viitorului

Psihologia viitorului reprezintă chintesenţa operei lui Stanislav Grof şi un punct de referinţă în psihologia secolului XX. Este o carte care sparge barierele şi spulberă viziunea mecanicistă asupra ...

Workshopuri relevante

Practica Prezenței Practica Prezenței
Experiența Experiența Prezenței este fundamentul întregului parcurs în Școala Maestrului Interior și baza întregului lucru cu stările extinse ale Conștiinței în scopuri de cunoaștere, ...

Articole pe aceeași temă

De nepătruns?... De nepătruns?...

Am simțit dintotdeauna că există ceva dincolo de realitatea liniară în care ne construim viețile. Ceva adânc, misterios, fascinant, cumva de pătruns... Cel puțin nu prin mijloacele obișnuite, ...

Oameni în cușcă Oameni în cușcă
Gratiile sunt făcute din gândire. Eliberarea

Gratiile sunt făcute din gândire. Iar gândirea e prețioasă, este investită cu valoare de identitate. ”Gândurile mele, părerile mele, perspectivele mele, informațiile mele”. Chiar ...

Adevăruri Simple despre Schimbări Mărețe Adevăruri Simple despre Schimbări Mărețe

Să ne aduce amine că energia este doar informație. Și misiunea noastră este să învățăm să interpretăm semnele pe care ni le oferă curgerea energiei în realitatea vieții pe care o trăim. ...

Acest dificil ”Împreună” Acest dificil ”Împreună”

Simt îndoiala. Începem. Planeta, imensă, sferică, atârnă de tălpile noastre, Nichita zicea că gravitația e o formă de iubire, avea dreptate, creăm curentul ascensional al energiei, deschidem ...

Oamenii nu se întâlnesc întâmplător Oamenii nu se întâlnesc întâmplător

Pe parcursul magicei călătorii care este viața, dăm peste tot soiul de oameni, din diferite culturi, medii de proveniență și de diverse tipologii. Toți oamenii pe care îi întâlnim are un ...

Instrumentele transformarii interioare. Respiratia Instrumentele transformarii interioare. Respiratia

Prima respiraţie. Parcursul interior al conştiinţei. Respiraţia conştientă. Respiraţia Inimii. Respiraţia şi starea de Prezenţă. Respiraţia Holotropică sau Respiraţia de Foc. Şi îngerii respiră. ...

SEVATI SEVATI

Am adus ceva proaspăt în această lume în care vorbim prea mult despre spiritualitate și trăim prea puțin din ea: EXPERIENȚA. A trăi dimensiunea spirituală a ființei noastre este, calitativ, ...

Amintește-ți, Amintește-ți,
când te vei rătăci din nou

Totul se petrece în propria ta Inimă, întreaga realitate, întreaga experiență a vieții. Este un adevăr care nu poate fi gândit, ci doar simțit, oricât de riscant pare acest lucru. ...

Christos. Interior Christos. Interior

Am evitat mult timp să folosesc această sintagmă pentru că vreme îndelungată ea a suscitat enorme conflicte. Şi o mai face şi acum. Am evitat să intru pe domeniul disputei teologice şi teoretice, ...

Filă din Jurnal Filă din Jurnal
azi la Lună Nouă, de ziua iubitului meu

Ceea ce vine către mine, am învățat de-a lungul anilor să onorez – indiferent cât de mult doare uneori. Să onorez ca fiind cel mai prețios și mai misterios dar pe care-l pot primi. Mă pot ...