Publicat la 16.06.2016 Comentarii
Elena Francisc - Țurcanu
Emoții înșirate în vocea unei femei care, prin cântecul ei ne transmite povestiri ancestrale, transmite un profund respect, solemnitate și sensibilitate, cu o conștiință trează și mereu atentă.
Însoțită mereu de tamburul sacru și alte instrumente tradiționale, muzica ei va curge prin noi precum un vânt care suflă dintr-un loc imposibil de a fi descris.
Avem marele privilegiu și imensa bucurie de a o avea pe Beatriz Pichi Malen – strănepoata marelui luptător Ignacio Coliqueo din tribul Los Toldos – la București. Curând! Beatriz Pichi Malen cântă în Mapudungun, limba strămoșilor săi Mapuche. (Mapu = pământ, Che = oameni). Oamenii Mamei Pământ. Ea însăși este o adevărată Pacha Mama. Simțindu-se profund Mapuche, Beatriz Pichi Malen cântă dedicându-se total păstrării culturii poporului său.
Te invit să intri în lumea ei, atingând cu vârfurile degetelor un pic din această extraordinar de tulburătoare istorie, intrând în memoria ancestrală a acestei culturi Shamanice.
Te invit să respiri împreună cu ea, cu Maestrul Chacho Ruiz Guinazo, cu tamburul sacru și alte instrumente tradiționale, și cu noi toți care vom fi prezenți pe 28 și 29 iunie, înțelepciunea de la originea pământului.
Te invit să descoperi chiar în tine cunoașterea shamanică, în pământul tău – trupul tău, ascultând emoțiile acestei culturi străvechi.
"Ceea ce cânt – spune Beatriz – nu este folclor ci El CANTO Mapuche "
Muzica ei este o descriere curgândă.
Muzica ei este o permanentă căutare.
Muzica ei este un ritual sacru.
Muzica ei ne invită să ne explorăm și să aflăm cine și, mai ales, ce suntem cu adevărat.
Muzica ei ne readuce aminte de ceea ce ne unește pe noi toți oamenii.
Muzica ei ne aduce aminte de conexiunea noastră cu natura, cu pământul, cu elementele naturii, cu animalele, cu tot ceea ce ne înconjoară.
Muzica ei, prin urmare, ne readuce aminte de aventura umană.
"Din fericire, am fost în stare să-mi dau voie să fiu cine sunt cu adevărat", mi-a împărtășit Beatriz. I-am descoperit vocea blândă și puternică în același timp, cu vreo 2 ani în urmă. De atunci, muzica ei mă umple ori de câte ori o ascult. Și o ascult zilnic. Muzica ei este o rugăciune pentru mine și al meu Dans al Inimii. Muzica ei ne-a însoțit în multe călătorii în stări de conștiință extinsă.
Prezența ei aici la București este darul meu pentru tine și pentru voi toți cei care citiți acum. Prezența ei aici, pe meleagurile noastre, este o formă de a ne vindeca și integra durerile unui trecut ancestral care încă ne mai bântuie.
Muzica ei ne va umple spațiul lăuntric, reamintindu-ne să respectăm sentimentele și emoțiile popoarelor indigene.
Beatriz Pichi Malen are o profundă energie de Pacha Mama ce merită să fie trăită. Prin prezența scenică impunătoare și puternica personalitate care radiază încredere, vom putea simți pe viu forța Culturii Mapuche.
În prima seară, pe 28iunie, Beatriz ne va împărtăși despre Cultura Mapuche – o Cultură Shamanică. Seminarul va avea loc la Centrul Călătoria Inimii.
Vă așteptăm cu drag. Atenție însă, locurile sunt limitate!
Iar a doua zi, pe 29 iunie, la Teatrul de Artă București – Beatriz, împreună cu Maestrul percuționist tradițional Mapuche, Chacho Ruiz Guinazo, ne va oferi Concertul în limba Mapudungun Lemuria – Sunete Ancestrale. Ne vom reaminti sunetele acestei lumi străvechi ce zace încă în fiecare din noi.
Am terminat emisiunea de la Radio Gaia, în seara aceasta, oferindu-le celor ce au ascultat, una dintre cele mai frumoase melodii ce pot exista în această lume. Eu așa o consider. Este un cântec de leagăn, de o simplitate absolută. Mecedez Sosa, care i-a fost foarte apropiată lui Beatriz, îi spunea des „cel mai simplu lucru, fiica mea, este și cel mai dificil”. Mercedez Sosa a avut mare dreptate. Lucrurile simple vin mereu către noi, numai că noi ne încăpățânăm să le tot complicăm. Ne mai și trezim încercând să înțelegem, să ne explicăm de unde și de ce apare această revelație a frumuseții găsită în simplitatea lucrurilor mărunte. Vrem să știm!
Cum ar fi dacă am învăța să renunțăm, măcar din când în când, la a mai înțelege cu mintea și doar a ne da voie să simțim prezența unei capodopere în simplitatea unui cântec de leagăn.
Elena Francisc-Țurcanu
"Maestrul Interior se naște întotdeauna în timpul experienței umane încarnate. Nu există Maeștri care să nu fi trecut prin Umanitate. În Corp, ei pot fi recunoscuți mai ales după zâmbet. În afara Corpului, de asemeni."
Dezvoltare Personală Integrală Spiritualitate, experiență spirituală Psihologie Transpersonală Transformare interioară Stări de Conștiință extinsă Măiestrie interioară Practica Prezenței Respirația Inimii Respirație Holotropică Dansul Inimii Practica Puterii Feminine Atingerea Inimii Arta Respirației Conștiente Briza / Parenting Călătorii Inițiatice Astrologie arhetipală Șamanism, plante sacre Cuplu și spiritualitate Știință și spiritualitate Conștiință și cunoaștere Vindecare interioară Meditație, Zen Luppia Mundi Tehnologii ale sacrului Divinație Shaking Arta Ascultării Atente Cercul Călătoria Inimii
ShamaniA
Cum ar fi, dacă tot vorbim de Noul Pământ, să începem a crede, precum popoarele indigene, că oamenii aparțin pământului și nu invers. Acesta ar fi primul și, cu siguranță, cel mai important ...
Experiența shamanică și transformarea interioară
Încă mai ai timp să te alături...
ShamaniA – este despre mine și despre tine, și despre tine, și despre tine
Eclipse.
Pe cerul interior și exterior deopotrivă