Publicat la 03.08.2016 Comentarii
Dragi părinți,
oricât de greu și de provocator este rolul de părinte, merită să îl jucați cu responsabilitate, simțind cum copiii născuți prin voi sunt cele mai mari binecuvântări pe care le puteți avea. Daruri magice, copiii. Însă acești copii nu sunt „copiii voștri”, nu sunt proprietatea noastră, ci sunt suflete ce au ales ca în această încarnare să se întrupeze prin voi. V-au ales ca și părinți pentru tot ceea ce veți trăi împreună. Ei învață din dansul împreună cu voi, însă și voi, la rândul vostru, aveți multe de învățat de la ei. Da, este responsabilitatea voastră să le oferiți susținere, conținere, ghidare, călăuzire. Însă faceți asta simțind că și ei vă învață enorm de multe.
Deși nu am în această viață copii biologici, călăuzindu-vă pe voi să vă trăiți viața în mod conștient, mă călăuzesc pe mine însămi și, astfel, mă bucur de rolul de „mamă” pe care-l joc cu fiecare dintre voi. Și sunteți mulți cei pentru care am jucat, și continuu a juca, acest rol. De mamă. De AmmaRa. Și pentru asta, vă mulțumesc. Așa cum copiii biologici vin în viețile noastre pentru a ne învăța ceva important, pentru a ne aduce daruri prețioase, tot așa simt că și voi, fiecare în parte, îmi oferiți o altă perspectivă asupra vieții și a iubirii. Și, astfel, îmi rafinez consacrarea – O Viață Conștientă.
Învățați-i pe ai voștri copii, la rândul vostru, Viața trăită în Conștiență și în Bucurie. În Iubire și Încredere în a lor Putere de Creatori ai propriei lor realități.
Pe voi cei care ați născut copii, vă invit să aveți încredere în ei respectându-le ritmul și unicitatea și să vă lăsa ghidați de BRIZA proaspătă ce o pot aduce, la rândul lor, în viața voastră. Voi i-ați născut pe ei. Eu am născut această BRIZA în care, împreună cu ai noștri copii, putem învăța să ne iubim conștient. Nu este nevoie să ne chinuim a fi părinți perfecți. Nu există perfecțiune. E un mit, perfecțiunea.
În BRIZA - Programul de dezvoltare personală integrală pentru părinți și copii - învățăm împreună să ne iubim altfel decât până acum, să comunicăm altfel decât până acum, să ne ascultăm altfel decât până acum. În încredere, în celebrare și în bucurie. În recunoașterea și respectarea ritmurilor diferite ale fiecăruia dintre noi.
Dacă sunteți pregătiți să învățați de la copiii voștri și, împreună cu ei, să vă reconectați la ritmurile Naturii, vă așteptăm pe Dealul Zmeului la a 3-a ediție a Taberei de vară – BRIZA.
Redescoperind joaca în Natură, vom trăi împreună: Iubirea, Vindecarea, Cântecul, Dansul, Creativitatea, Ascultarea, Conținerea, Conștiența, Joaca, Visarea Măreață, Curajul, Încrederea, Intuiția.
Cu o BRIZA proaspătă, vă îmbrățișez
"Practica Prezenței este baza oricărei experiențe de expansiune a Conștienței și punctul de plecare al oricărei experiențe spirituale. Revelația nu este a pleca, ci a rămâne, în deschidere și percepție a tuturor dimensiunilor Realității."
Dezvoltare Personală Integrală Spiritualitate, experiență spirituală Psihologie Transpersonală Transformare interioară Stări de Conștiință extinsă Măiestrie interioară Practica Prezenței Respirația Inimii Respirație Holotropică Dansul Inimii Practica Puterii Feminine Atingerea Inimii Arta Respirației Conștiente Briza / Parenting Călătorii Inițiatice Astrologie arhetipală Șamanism, plante sacre Cuplu și spiritualitate Știință și spiritualitate Conștiință și cunoaștere Vindecare interioară Meditație, Zen Luppia Mundi Tehnologii ale sacrului Divinație Shaking Arta Ascultării Atente Cercul Călătoria Inimii
Iubiri perfecte, relaţii imperfecte
Ce vrea de fapt să-mi comunice copilul meu?
Semne ale anxietății la copii
Relația părinte - copil: Furia
Aur
A crede vs a avea Încredere
Ce aleg să evidențiez ce este corect sau ce este greșit?
Instrucțiuni de folosire (XII)
Soare, Lună sau Ascendent în semnul Taurului