AmmaRa rubrica Corpul nu minte niciodată

Ascultă-l!

Publicat la 15.09.2016 Comentarii

Elena Francisc - Țurcanu

Avem, toți, corpurile noastre blocate în obiceiuri.

Avem, toți, inimile noastre rigidizate în rutină predictibilă.

Avem, toți, mintea orbită de tot felul de presupuneri, judecăți și critici.

Avem, toți, mintea încărcată de credințe pe care ni le-am asumat ca fiind ale noastre și nici n-am îndrăznit vreodată să le interogăm.

Avem, toți, atitudini care nu ne permit să vedem dincolo de ceea ce credem că suntem sau ni s-a spus că trebuie să fim.

Am devenit, toți, insensibili, total amorțiți, anesteziați în legătură cu emoțiile și sentimentele noastre.

Suntem, toți, tributari personalității, identității pe care ne-am dezvoltat-o dar care nu are nici un ritm decât cel al unui robot programat să facă doar unele comportamente lipsite de spontaneitate și de curgere.

Când mă mișc, când mă scutur, când dansez, mă eliberez de toate acestea. Mă eliberez de obiceiuri, de rigiditate, de judecăți, de presupuneri, de credințe, de amorțeli. Mă eliberez și mă reconectez cu simțul ritmului care este viu în mine la fel cum este viu și în tine.

Prin dans, de fiecare dată, călătoresc prin corpul meu și mă adun în inima mea. Și, într-o ascultare atentă, simt nemișcarea din care dau naștere ritmului. Prin dans, de fiecare dată, călătoresc dincolo de minte, într-o dimensiune a existenței care-mi reamintește că sunt mult mai mult decât credeam că sunt. O dimensiune a existenței care-mi reamintește de comuniunea mea totală cu Spiritul Creator.

Te invit să simțim împreună această dimensiune a existenței care ne reamintește de legăturile profunde dintre mine și tine, care ne de comuniunea inimilor noastre.

Te invit, în fiecare miercuri dimineață, la Dansul Inimii – Energie în Mișcare!

Te invit în acel spațiu unde, împreună, ne creăm proprii pași - nu cei care am fost programați să-i facem.

Te invit să ne lăsăm ritmul natural să se trezească la viață și să ne încarce cu energie creatoare.

Te invit să ieșim din predictibilitate și condiționări, regăsindu-ne.

Am încredere că îți vei da voie să-ți pui realitatea, așa cum este ea acum, în mișcare. Căci, doar așa, poți simți Viața. Mișcarea înseamnă Viață!

Vino miercuri dimineața, la Centrul Călătoria Inimii, și lasă-te sedus/ă de mișcare – dacă alegi Viața!

Te aștept să îmbăiem în pasiune inerția inconștienței în care ne pierdem zi de zi!




"Numai un Maestru poate recunoaște un alt Maestru. Dacă nu Te trăiești, nu Mă poți vedea, căci suntem una. Pe cine cauți de fapt, căutând un Maestru? Privește înăuntru, cu Încredere."

HEFT

Programe și meditații online

Noutățile Călătoria Inimii
direct pe mail

Articole, workshopuri,
cărți și evenimente

Arhiva Newsletter

Tag cloud

Cărți relevante

HEAL HEAL

Îți poți imagina cum ar arăta întreaga lume dacă ar avea acces la informații care le pot dezvălui adevaratul lor potențial în procesul de vindecare și viața lor ar fi plină de energia ...

O scurtă istorie a tuturor lucrurilor O scurtă istorie a tuturor lucrurilor

Această carte ar putea fi, pentru orice căutător al Adevărului interior, începutul unei noi deschideri și unei noi perspective asupra lumii și a vieții. Ken Wilber plonjează în istoria căutărilor ...

Psihologia viitorului Psihologia viitorului

Psihologia viitorului reprezintă chintesenţa operei lui Stanislav Grof şi un punct de referinţă în psihologia secolului XX. Este o carte care sparge barierele şi spulberă viziunea mecanicistă asupra ...

Cercul Revelaţiei Cercul Revelaţiei

Cercul Revelaţiei este o carte uimitoare şi captivantă care povesteşte istoria extraordinară a unui drum spiritual foarte neobişnuit. Este o carte pe care nimeni dintre aceia care caută Adevărul nu o ...

Ne putem lua rămas-bun de mai multe ori Ne putem lua rămas-bun de mai multe ori

Ultima carte a lui David Servan-Schreiber. După 19 ani în care a reprezentat speranţa tuturor acelora care se confruntă cu cancerul, autorul celebrelor „Vindecă” şi „Anticancer”, ...

Workshopuri relevante

Maestrul Interior. Arta Respirației Conștiente Maestrul Interior. Arta Respirației Conștiente
Lucrul cu stările extinse ale Conștiinței este pentru viața de fiecare zi. A fi conștient este a percepe mai profund și mai rafinat realitatea vieții. Un nou grad de Conștiență permite o noi moduri de ...

Respirație Holotropică Respirație Holotropică
Respiraţia Holotropică este un instrument simplu şi puternic de  cunoaştere, prin experienţă directă, a adevăratei naturi a propriei noastre Fiinţe şi a Realităţii. Cuvântul ”holotropic” ...

Dansul Inimii

Sesiuni Individuale cu AmmaRa Sesiuni Individuale cu AmmaRa
În aceste sesiuni individuale online, intenția mea este de a te ajuta să-ți regăsești echilibrul, de a te însoți către curajul cu care să te implici, dincolo de orice frică și anxietate, într-un ...

Practica Puterii Feminine Practica Puterii Feminine
Dacă ai nevoie de susținere, de conținere, de un loc în care să te simți auzită și ascultată, un spațiu în care să-ți dai voie să devii femeia care ești menită să fii, te invit să aduci ...

Articole pe aceeași temă

Curge-ți peste tine darul vindecării Curge-ți peste tine darul vindecării
O scrisoare pentru tine, Femeie, pe care o poți citi și tu, Bărbate!

Ce vreau, de fapt, de la viața mea? Ce vreau să trăiesc, cu adevărat? Ce îmi doresc și după ce tânjesc? Aleg, în acest spațiu sacru pe care-l creez pentru mine, să rămân cu atenția ...

M-am născut pentru a mă mișca M-am născut pentru a mă mișca

Cred că m-am născut pentru a mă mișca, a curge, a-i motiva și inspira și pe alții să se miște, să curgă, să-și smulgă trupurile din inerție și din băltire, din rutină predictibilă și din înghețare. ...

Focus și Inspirație Focus și Inspirație

Septembrie deja. Pare că în următoarele câteva săptămâni, pentru noi toți, va fi despre alchimizarea energiilor - împrăștiate care încotro de-a lungul verii – într-o ...

Chemarea străbunilor, chemarea Inconștientului Chemarea străbunilor, chemarea Inconștientului

Vindecarea lanțurilor transgeneraționale prin schimbarea perspectivei asupra unor amprente traumatice. De la iertare la Compasiune. Cunoaștere și vindecare prin expansiunea Conștienței. Identitățile unei ...

Claritate. Autenticitate. Viață. Iubire Claritate. Autenticitate. Viață. Iubire
Noi începuturi

Un barometru care ne arată întotdeauna cu mare precizie starea sufletului este mișcarea. Iar ea, mișcarea, nu minte niciodată. Abia când începem să ne mișcăm ne dăm seama cât de mult ...

Să naștem BUCURIA VIEȚII! Să naștem BUCURIA VIEȚII!

Bucuria este vindecătoare! Când simțim bucurie percepem conexiunea noastră cu aspectul exuberant din noi și ne simțim autentici. Cea mai autentică parte din noi iese la suprafață, când suntem ...

Practica Recunoștinței Practica Recunoștinței

Un imens vârtej de schimbări și de emoții ne-a cutremurat pe toți în ultimele săptămâni dar alegerea de a fi încarnați în această Viață vine la pachet cu astfel de experiențe ...

Aur Aur
A crede vs a avea Încredere

Poți citi oricâte cărți despre natura profundă a propriei tale ființe și a existenței. Este doar o informație pe care o primești din exterior. Altcineva a trăit experiența. Tu doar afli despre ea. ...

Dansul Inimii – SFERA Dansul Inimii – SFERA
Arta Ascultării Atente

„E o formă de mișcare prin care mă conectez la mine însămi și la universul meu lăuntric. Mă conectez cu ceilalți și cu Viața însăși. Este un spațiu în care mă întorc la ...

O zi de liniște și tăcere O zi de liniște și tăcere

O zi de liniște, așezare și tăcere, cadou de ziua mea. Un dar prețios ce mi-a permis să mă așez, să mă simt și, în același timp, să continuu a simți profunzimile legăturilor dintre noi toți. ...