Călăuza rubrica Cât putem de fapt?

Publicat la 04.10.2016 Comentarii

Bogdan Grigoraș

Credem despre noi că suntem neputincioși în prea multe aspecte ale vieții noastre. Credem că nu putem avea o slujbă care să ne placă la nebunie și să ne aducă suficienți bani pentru a ne împlini visele - pentru a câștiga bani e nevoie de efort mare, nu-i așa? - credem că relația de iubire mult dorită nu există în realitate, prea multe au fost eșecurile, prea mulți oameni pe care i-am iubit au dispărut din viața noastră, credem că nu putem avea mașina pe care ne-o dorim cu adevărat, casa, grădina, animalele dragi. Când am renunțat să mai credem în visele noastre din copilărie? Când am uitat acel entuziasm al copilului inocent din noi, entuziasm de o forță năucitoare – aveam senzația că ne poate ridica de la pământ, în zbor, că poate muta munții din loc, că poate spulbera orice baraj din calea apelor pe care navigam.

Credem despre noi că nu suntem în stare să pornim afaceri de succes, că ne lipsește inspirația, imaginația, că ideile extraordinare ne ocolesc. Credem că am avut ghinion să întâlnim persoane nepotrivite sau ne-am aflat în contexte nefavorabile. Credem că nu știm să dansăm, nu putem face sportul care ne-ar plăcea, credem că nu avem talent la scris sau pictură, credem că nu suntem potriviți pentru cutare sau cutare lucru...

De multe ori preferăm să stăm pe margine, să ne asumăm rolul pasiv de spectatori ai vieții. Pentru că nu putem mai mult. Nu putem demara proiecte curajoase sau nu le putem duce la bun sfârșit. Nu ne putem privi prietenii sau iubitele în ochi, nu putem plânge și nu putem râde, nu putem adormi atunci când suntem obosiți de grija ratelor scadente. Și mai ales... nu putem spune NU, de multe ori, de prea multe ori nu putem spune NU. Nu putem refuza pe nimeni, deși în adâncul nostru ne călcăm pe inimă. Și nu putem primi atunci când Universul are ceva de oferit, nu putem spune DA fără să ne judecăm, căci părerea noastră adâncă despre noi este că nu merităm. NU merit să primesc ceea ce îmi dăruiești, sigur nu am făcut nimic ca să merit o asemenea onoare.

Credem că nu ne putem depăși limitele. Credem că viața noastră are un hotar ferm, bine conturat, că se întinde de acolo până acolo. Ușor, ușor ajungem să nu mai vedem nimic dincolo de acel hotar, ștergem cu buretele orice perspectivă de a crește, de a spori bucuria în viața noastră, de a ne abandona dansului magic al vieții. Când am uitat să ne mișcăm corpurile înțepenite în nu pot, când am uitat să dansăm? Când am uitat că putem?

Au trecut aproape două săptămâni de la un salt în universul fabulos al lui a putea. A fost saltul în necunoscut, fertil, esențial. Gura de oxigen. O aventură în munții Orăștiei, un drum lung și ocolitor până sus pe Godeanu – muntele sacru al vechilor daci, un cerc complet în jurul Sarmizegetusei Regia, pornind din dragul nostru Luncani. Granița cu realitatea lui nu pot se destrăma cu fiecare pas conștient, cu fiecare atingere a pământului de sub tălpi. De acolo din tălpi pornea vibrația vindecătoare, atingerea Pământului, și se împrăștia în întreg corpul. Umerii mă dureau din ce în ce mai tare, greutatea pe care o purtam în spate era mult mai mult decât un rucsac încărcat cu obiecte, era greutatea trecutului pe care o duceam pe umeri. Un trecut dominat de nu pot. Mușchii se întindeau la maxim, fiecare pas însă era o certitudine: cumva știam că vom ajunge acolo unde ne-am propus. Ținta acestei călătorii nu era doar un vârf de munte, oricât de încărcat de semnificație este acest vârf, miza era una interioară: cât de puternică este inerția trecutului? Este mai tare decât mine? O întrebare nerostită plutea în fiecare respirație, căci fiecare moment din trecutul meu în care am abandonat drumul la jumătate a clădit o atitudine a neputinței.

Nu, nimic nu este mai tare decât mine, cel care aleg. Urcam pe firul apei în sus, printre măruntaiele pământului. Înaintam din ce în ce mai anevoios, mă scurgeam printre oasele pământului și simțeam că mă sufoc. Capul îmi pocnea, corpul tremura, iar șoaptele, șoaptele creșteau în intensitate. Umbre vechi ale trecutului își urlau neputința, disperarea, durerea și furia. Unele cereau iertare, altele căutau odihna. O expresie perfectă a nenumăratelor aspecte care s-au născut în mine. Exteriorul a părut amenințător doar atât cât am uitat pentru ce sunt acolo, sensul oricărei călătorii interioare: conștiența. Toate cele pe care le simțeam păreau la un moment dat că implodează, precum o fântână care se scurge în interior, către inimă. Respirație ușoară, eliberare, bucurie, încredere, toate au fost descătușate o dată cu această acceptare: ce a fost a fost, tot ceea ce contează acum este... ACUM.

În ultima zi a călătoriei în munți am întâlnit ultima barieră: mi-a cedat genunchiul drept. Cum poate cineva urca pe munte cu un genunchi stricat, m-am întrebat. Așa ceva este imposibil. Și totuși, să fie oare adevărat? Asta e vorba preferată a lui Katie Byron :-) Chiar așa, de ce ar fi adevărat că nu pot trece peste durere, peste credința că e imposibil? Iar miracolul nu a întârziat să apară. Ușor ușor durerea s-a scurs în pământul pe care călcam cu încredere, iar tensiunea din genunchi s-a topit cu fiecare pas hotărât. A fost cea mai importantă graniță pe care am depășit-o vreodată în viața mea. O graniță fizică, dar mai ales psihologică. Am intrat adânc în durere, am dizolvat scenariile mentale ale neputinței și am simțit granița atât de subțire, precum o peliculă a unui balon de săpun, care mă separa de realitatea lui „pot”. O graniță subțire, însă care cântărește enorm... atât timp cât cred în ea.

Cât putem de fapt? Nu există limită pe care să nu o putem depăși, oricât de nebunească pare. O boală poate fi învinsă, inclusiv cancerul. Mărturie stă împărtășirea lui David Servan-Schreiber. O relație de cuplu poate fi o relație plină de iubire și bucurie atunci când este una conștientă. Mărturie stau HEFT. O idee strălucită poate fi adusă în această lume atunci când ne ascultăm intuiția. Frica dispare atunci când iubim, durerea ne îmbogățește când nu mai fugim de ea, tristețea ne descrețește frunțile când ridicăm ochii și admirăm cerul înstelat, furia devine râs cosmic când o privim cu inocență. Îndârjirea, rezistența la schimbare, procastinarea, grija de mâine, frica de singurătate, delăsarea, lenea... toate sunt aspecte ale lui nu pot. Să fie oare adevărat că nu pot?

Să fie oare adevărat că nu pot să renunț la poziționările mele, la prețioasele mele idei? La preconcepții, la ideologia de masă, la frica de autenticitate? Să fie oare adevărat că nu pot să mă exprim pe deplin, așa cum vreau? Că societatea, prietenii, familia, colegii nu mă lasă să trăiesc precum îmi doresc? Să fie oare adevărat că sunt incapabil să trăiesc mai bine, să câștig mai mulți bani și că viața mea se reduce la opt ore petrecute la birou, plus încă alte câteva pierdute în trafic, plus încă altele în fața televizorului?

Sunt întrebări potrivite pentru toți. Cu toții ne bălăcim în mocirla „nu pot” din când în când, din aceleași motive, căci ne asemănăm mult mai mult decât ne deosebim. Cu toții ne putem ridica din mocirlă. O putem face chiar ACUM. Este singurul moment în care putem face acest lucru. Acum.

Cu recunoștință, Bogdan




"Ne trăim viața în mii de roluri și aspecte aparent contradictorii. Maestrul le recunoaște și le cuprinde în sine. Ele se liniștesc precum copiii în brațele mamei. Un nou mod de a crea devine posibil."

HEFT

Programe și meditații online

Noutățile Călătoria Inimii
direct pe mail

Articole, workshopuri,
cărți și evenimente

Arhiva Newsletter

Tag cloud

Cărți relevante

Deplina Conștiență Deplina Conștiență

Starea de Conștiență integrală ne este accesibilă în orice moment. Singurul lucru care ne desparte de această Conștiență deplină este neîncrederea profundă în noi înșine. Această ...

Tao Te Ching Tao Te Ching

Tao Te Ching, celebra scriere al lui Lao Tzu, face parte din patrimoniul umanităţii. Unii cred că este o scriere mistică, alţii o consideră o capodoperă ermetică, alţii expresia înţelepciunii ultime ...

Trupul meu, Pământul meu Trupul meu, Pământul meu

Mii de ani de spiritualitate descarnată, de căutare a Spiritului în afara Corpului au făcut umanitatea să ignore complet uriaşul potenţial terapeutic şi ontologic al corporalităţii. Ca şi cum ...

Iubește ceea ce este Iubește ceea ce este

De-a lungul crizei de transformare Byron Katie a căzut adânc în întunericul depresiei, străbătând calea amară a disperării, pentru ca Revelația să survină brusc, într-o dimineață ...

O scurtă istorie a tuturor lucrurilor O scurtă istorie a tuturor lucrurilor

Această carte ar putea fi, pentru orice căutător al Adevărului interior, începutul unei noi deschideri și unei noi perspective asupra lumii și a vieții. Ken Wilber plonjează în istoria căutărilor ...

Workshopuri relevante

Maestrul Interior. Arta Respirației Conștiente Maestrul Interior. Arta Respirației Conștiente
Lucrul cu stările extinse ale Conștiinței este pentru viața de fiecare zi. A fi conștient este a percepe mai profund și mai rafinat realitatea vieții. Un nou grad de Conștiență permite o noi moduri de ...

Articole pe aceeași temă

Împărăția lui Dumnezeu este pe Pământ Împărăția lui Dumnezeu este pe Pământ

Ce facem atunci când suntem puși față în față cu durerea provocată de actele inconștiente ale acelora care acționează din orbire, din prostie, din nebunie, din răutate?... Care este atitudinea ...

Criza de transformare psiho-spirituală. <br>Personală, Colectivă, Globală Criza de transformare psiho-spirituală.
Personală, Colectivă, Globală

Vineri 13 noiembrie seara, la exact două săptămâni de la tragedia din București, atentatele de la Paris emană un nou val de durere, furie și frică în conștiința Colectivă. Din nou, ne privește ...

Ridică-TE în picioare! Ridică-TE în picioare!

Ce s-ar întâmpla dacă oamenii s-ar trezi, dacă ar înțelege într-o bună zi că ei sunt creatorii acestei lumi și creația începe în interiorul lor. Ce s-ar întâmpla ...

O atingere O atingere
Curajul de a naviga printre infinituri de simțiri

Nu am crezut niciodată că am talentul de a povesti…cu talent. Şi i-am admirat - bine, bine, i-am şi invidiat puţin, acum pot să recunosc chestia asta făra a mi se mai părea că ar fi ceva „nespiritual” ...

Cine crezi că ești? Cine crezi că ești?
Depinde de cât de profund poți percepe realitatea

Măiestria este aceea de a trăi la anvergura și profunzimea propriei revelații despre realitate. Au existat dintotdeauna mijloace de tot felul pentru a extinde percepția asupra realității, de a ieși din ...

Miza cea mare Miza cea mare
Pacea cu mine însămi

Nu există un preț al păcii, pentru că singura pace posibilă este aceea cu Sine, și tot așa, nu există un preț al iubirii, pentru că singura Iubire posibilă este aceea cu Sine. De aceea, mă desemnez emisar ...

Dl. Ego și transcendența Dl. Ego și transcendența

Pentru a fi un bun cetățean, în rândul lumii, pentru a avea conexiune sub forma aprecierii, pentru a dezvolta relații, e nevoie să păstrăm măștile pe care le-am pus în copilărie. Le vom ...

Vâltoarea Vâltoarea

Pentru ce trăiești? Ce vrei? De ce crezi că ceea ce vrei să trăiești depinde de alții sau de context? Dacă ești la fel ca mine crezi asta pentru că asta ai fost învățat să crezi. Este fals. Totul ...

Creația stărilor interioare Creația stărilor interioare

Ceea ce trăim în interiorul nostru pare să depindă de evenimente exterioare. Și este, câtă vreme nu suntem conștienți. Vine un moment în procesul transcendent al identității noastre când ...

Naștem Noua Lume. Împreună Naștem Noua Lume. Împreună

Trăirile foarte intense din ultimele săptămâni ne-au lăsat pe mulți dintre noi cu senzații și dureri în corp de parcă am fi fost la război. Și, într-un fel sau altul, chiar am fost. Toți. ...