rubrica Acasă

Publicat la 12.12.2016 Comentarii

Laura Stogrea

Inspir şi expir profund, simt aerul cum îmi intră pe nas, coboară în cutia toracică, nu reuşesc să-mi dau seama dacă mai întâi cuprinde plămânii şi apoi inima sau invers, trec de plexul solar, cobor prin pântec, simt cum fluxul de aer îşi face loc prin osul sacru până în chakra rădăcina. La următorul inspir simt cum aerul urcă din Pământ prin rădăcina, îmi umflă uşor şi blând apele din pântec, suflă prin plex, împinge cutia toracică şi printr-o mişcare uşoară de extensie a coloanei vertebrale desface sternul de coaste deschizând amplu spaţiul sacru al inimii. Totul se petrece în câteva secunde, n-am timp să mă gândesc la fluxul care coboară prin creştet. De fapt, nu am (mai) avut timp să mă gândesc la nimic. Toţi neuronii s-au lipit de vibraţia muzicii şi o urmează la fiecare respiraţie, permiţându-mi astfel să străpung spaţiul mental şi a sa ascuţime într-un mod firesc. Îmi dau voie doar să mă simt, fără să mai şi gândesc despre sau la ceea ce simt. Corpul meu e o cutie de rezonanţă care se strânge şi se dilată în ritmul muzicii cu ajutorul respiraţiei conştiente. Nu mai caut înţelesuri, nu mai pun întrebări, nu mă mai mir, nu mai cer răspunsuri, doar simt...în inima, spaţiul din care creez. Rotocoale de senzaţii mă străbat spiralat în afara timpului şi a spaţiului, trezindu-mi amintiri dintr-o memorie ancenstrala. Spiralele se fac şi se desfac în succesiuni de experienţe umane ale mele, ale noastre.

La un moment dat parcă nu mai am răbdare ca aerul să-mi străbată profunzimile şi apare un gând ... şi apoi alt gând ...şi alt gând legat sau nu de cel vechi .. sau de următorul ...urmez un conglomerate de gânduri. Aroma lor e diferită: uneori îmi place, e “bună”, alteori are iz de tristeţe, nostalgie, durere.

Nu sunt sigură dacă aud, văd sau citesc, dar, la un moment dat îmi dau seama că urmez un cuvânt: Responsabilitate.

Sunt conştientă de faptul că eu sunt singura responsabilă pentru ce trăiesc şi pentru tot ce este în viaţa mea acum şi vreodată. Dar, asta nu mă împiedică să mă complac în inertie. Uneori, la suprafaţă, apele-mi par curgătoare, alteori agitate sau furtunoase. Dincolo însă, e o băltire, ascunsă-mi vederii, pe care realitatea doar mi-o oglindeşte tăcut, fidel.

Inspir şi expir, doar mă simt şi-mi dau voie să nu ştiu. Îmi urmez cu atenţie fiecare respiratie până la capăt, fără jumătăţi de măsură, până la capăt, cu răbdare, blândeţe, încredere.

Aud mormane de gânduri mai mult sau mai puţin organizate, mai mult sau mai puţin coerente, vreau să fac aia, şi aia şi cealaltă, mă proiectez în viitor, văd deja rezultatul unei acţiuni neintamplate şi totul iese foarte bine. Bravo mie ! De multe ori realitatea curge diferit faţă de proiectele şi proiecţiile mentale şi nu finalizez, nu-mi iese. Simt arsura auto-criticii, gustul coclit al eşecului, mai bine mă fac mică şi stau în pătrăţica mea şi-mi dau cu părerea cât pot de mult, fără să mai fac mare lucru, că oricum nu (se) merită. Văd cum din această competiţie dintre mine şi mine se naşte dinamica unui mecanism mental şi emoţional aducător de energie, care, alimentează un aspect al rolului central, de victima.

Lacrimi calde-mi curg pe obraji, corpul îmi zvâcneşte, simt căldură. Pentru prima oară văd cu ochiul conştienţei mecanismul băltirii. E ca un fel de mâzgă lipită de celule, care impregnează energia rolurilor pe care le-am jucat şi le joc, înăbuşă focul sănătos al emoţiilor, poluează sinapsele neuronale, blochează exprimarea autentică, şi accesul la viziune şi la dimensiunea divină a fiinţei care sunt.

Lumina conştienţei pătrunde şi topeşte această mâzgă zdruncinandu-mi întrega fiinţă. O parte din ea e ca un orb care vede pentru prima dată lumina. Celulele convulsionează, apoi vibrează la unison fiind străbătute de o energie nouă, proaspătă. Simt vibraţia Mamei Pământ în picioare, în oase, în carne cum se transformă într-un fir de apă care-mi gâdilă pântecul, curge prin artere şi vene, cum da naştere focului care arde, transformând rezidurile emoţionale şi fizice . Un amestec de senzaţii inundă Spaţiul Sacru al Inimii. Nu opun nici o rezistenţă , ba mai mult, cu din fiecare inspir se naşte o nouă perspectivă de a privi în jur, pe mine însămi şi pe ceilalţi. E ca şi curiozitatea unui copil: fără aşteptări, fără (pre) judecaţi. Mă simt. Acasă !

Deodată, percep la început vag, apoi din ce în ce mai clar o tânguire cu aromă de singurătate şi aburii fricii încep a se condensa de jur împrejurul inimii. Da ! E închiderea ! O (re)cunosc atât de bine... ce mă fac ? cum o să mă descurc ? o să fac faţă ? ce vor spune ceilalţi ? Într-un veac sau într-o secundă, nu ştiu exact, îmi dau seama că e Ego, care vrea să acapareze experienţa, să o explice, să o catalogheze că să aibă controlul. Îl recunosc. E propria construcţie pe care am creat-o puternică, competitivă, să nu cumva să fiu luată prin surprindere. Am avut nevoie de ea pentru a răzbate, pentru a-mi croi un drum în viaţă, aşa cum familia, şcoală şi societatea în general m-au învăţat.

De atâtea ori am picat în capcană asta, a uitării, a închiderii în structuri egotice îndelung exersate... ce mă fac ? Întrebarea răsună în întreagă fiinţă, ca pendulul unui ceas care bate ora exactă. Inspirul urmează regulat fiecărui expir, amplu şi firesc dezvăluind din ce în ce mai clar o nouă direcţie, scoţând la suprafaţă o altă energie, Încrederea. Fără explicaţii, fără dovezi, fără argumente. Încrederea ancestrală, colectivă şi personală în eXperienţa umană!

Respir Încredere. Îmi dau seama că nu mai am nevoie de un ego care să mă protejeze, ci de unul care să mă servească. Asta nu-l face mai puţin puternic, ci mai docil, mai maleabil. Îi comunic în felul meu că îl păstrez, că am nevoie de el. Nu-l mai urăsc, îl văd mai degrabă ca pe un instrument preţios pentru a comunica, a mă exprima, a crea!

Tensiunea propriei competiţii interioare se topeşte, făcând loc, mult loc în corp. Mă simt scăldată în valuri de căldură. Inima bate cu putere însoţind fidel respiraţia într-un nou ritm, calm, relaxat, deschis.

Nu am nimic altceva de făcut decât să-i mulţumesc acestui vechi mecanism că m-a adus până aici şi să-l las a se scurgă în pământ spre transformare. Eu aleg să rămân Acasă!

Şi să (mă) împărtăşesc simţindu-mă sferic şi curgător, cu blândeţe şi iubire, cu cântec şi joc, cu responsabilitate şi vulnerabilitate.

 

 




"Calea Maestrului Interior este calea regală a percepției integrale a Realității. Este calea Conștienței, care schimbă complet raportul cu noi înșine și cu întreaga experiență numită Realitate."

HEFT

Programe și meditații online

Noutățile Călătoria Inimii
direct pe mail

Articole, workshopuri,
cărți și evenimente

Arhiva Newsletter

Tag cloud

Cărți relevante

VINDECĂ VINDECĂ

Cartea de faţă este o strălucită colecţie a înţelegerilor pe care propria experienţă le-a revelat doctorului Servan-Schreiber, reunind perspective şi informaţii de o importanţă vitală pentru bunăstarea ...

Tao Te Ching Tao Te Ching

Tao Te Ching, celebra scriere al lui Lao Tzu, face parte din patrimoniul umanităţii. Unii cred că este o scriere mistică, alţii o consideră o capodoperă ermetică, alţii expresia înţelepciunii ultime ...

Iubiri perfecte, relaţii imperfecte Iubiri perfecte, relaţii imperfecte

Totul în viaţa noastră este relaţie, iar calitatea relaţiilor pe care le avem dă în cele din urmă culoarea întregii noastre vieţi. Măsura în care relaţiile noastre sunt pline de ...

Anam Cara Anam Cara

Frazele acestei cărți nu aparțin lui John O’Donohue, el este doar un aspect, scribul încarnat al acestei curgeri, ci Sufletului său, cel conștient de conexiunea profundă cu tot ceea ce există, ...

Tarotul Mitologic Tarotul Mitologic

Mai mult decât o carte și mai mult decât un set de cărți de joc, Tarotul Mitologic este un instrument de sondare a adâncurilor Conștiinței umane, este o cheie magică a marilor porți către ...

Workshopuri relevante

Maestrul Interior. Arta Respirației Conștiente Maestrul Interior. Arta Respirației Conștiente
Lucrul cu stările extinse ale Conștiinței este pentru viața de fiecare zi. A fi conștient este a percepe mai profund și mai rafinat realitatea vieții. Un nou grad de Conștiență permite o noi moduri de ...

Practica Prezenței Practica Prezenței
Experiența Experiența Prezenței este fundamentul întregului parcurs în Școala Maestrului Interior și baza întregului lucru cu stările extinse ale Conștiinței în scopuri de cunoaștere, ...

Luppia Mundi Luppia Mundi
În orice vremuri, cea mai mare putere este Conștiența Realitatea este o oglindă a lumilor noastre interioare, conjugate. A schimba realitatea pe care o trăiești, este a schimba lumea interioară.     A ...

Dansul Inimii

Practica Puterii Feminine Practica Puterii Feminine
Dacă ai nevoie de susținere, de conținere, de un loc în care să te simți auzită și ascultată, un spațiu în care să-ți dai voie să devii femeia care ești menită să fii, te invit să aduci ...