AmmaRa rubrica La început de vară

Publicat la 02.06.2017 Comentarii

Elena Francisc - Țurcanu

E deja iunie! Nu știu cum au trecut primele 5 luni ale acestui an pentru tine, draga mea, dar la mine au trecut cu o viteză uluitoare. Și pline fură aceste luni. Cu de toate, la mine. Emoții. Dureri. Închidere. Curgere. Deschidere. Entuziasm. Îndoieli. Tristețe. Bucurii. Liniște. Creație.

Am trecut de la dorința profundă de a mă rupe de tot și toate - spunându-mi „e degeaba tot ceea ce fac. nu voi apuca eu marea schimbare la nivel macro” la elan creator și dorință de expansiune - simțind că „aceasta este misiunea mea: să susțin, să însoțesc, să ghidez, să țin de mână, să țin în brațe, să conțin... cât mai multe persoane care își doresc transformarea”

În martie, pentru câteva săptămâni, mi-am oferit un timp de introspecție, tăcere, ascultare lăuntrică. M-am rupt „de tot și toate” și am plecat în cel mai vestic punct pe al nostru bătrân continent.

Acolo, în liniște, în tăcere și-n ascultare, m-am coborât adânc în mine pentru a mă renaște, pentru a mai lăsa ceva din vechi să moară. Și, de asemenea, pentru a hrăni cu ÎNCREDERE Viziunea macro a Creației Colective numită Călătoria Inimii.

Această nevoie puternică de a fi doar cu mine - oricât de mult îmi place energia comunității - este o nevoie pe care, onorând-o, pot apoi contribui altfel la dansul lui „împreună”. Și simt că momentele mele de retragere sunt cele care mă îmbogățesc și mă ajută să revin, apoi, în comunitate cu o energie mai curgătoare, cu idei și viziuni noi.

Acum, la început de iunie, ascult – precum făceau străbunele mele – și simt vara cum se naște în mine. Vara este expansiune, este înflorire, este exprimare, este coacere, este... în afară. Și mai este, pentru mine, strălucire în simplitatea măreției. Asta voi împărtăși în următoarele luni cu tine, draga mea, și cu multe alte femei - o nouă energie, o nouă viziune, o nouă expresie în ceea ce am numit Practica Puterii Feminine. 

În primul rând, în Călătoria Anam Cara - Retreat (ce va avea loc, foarte curând, pe Colina Lunii) și, apoi, în Călătoriile, pe diferite teme, din Practica Puterii Feminine pe care le voi ține la Centrul Călătoria Inimii din București. Vor fi doar două astfel de Călătorii pe durata verii. Ambele arzătoare și profund transformatoare. Sâmbătă, 1 iulie, Călătoria: Crează-ți Viața pe care ți-o dorești! și Sâmbătă, 5 august, Călătoria: Roata Ritmurilor Lunare Feminine - Creativitate, Sexualitate, Conștiență, Spiritualitate.

A da naștere este puterea supremă a fiecărei femei. Tu, draga mea, la ce alegi să dai naștere? Crează timp și spațiu sacru pentru tine, pentru a te așeza în ascultare. Întreabă-te: „Ce las acum, la început de vară să se nască, să înflorească din mine?”

Fondator Practica Puterii Feminine




"În starea Maestrului Interior percepem întreaga Realitate ca pe propria Experiență. Singurul lucru care ne separă de această Experiență este frica."

HEFT

Programe și meditații online

Noutățile Călătoria Inimii
direct pe mail

Articole, workshopuri,
cărți și evenimente

Arhiva Newsletter

Tag cloud

Cărți relevante

Iubește ceea ce este Iubește ceea ce este

De-a lungul crizei de transformare Byron Katie a căzut adânc în întunericul depresiei, străbătând calea amară a disperării, pentru ca Revelația să survină brusc, într-o dimineață ...

Stima de sine Stima de sine

Pentru copiii noştri suntem un fel de oglinzi. Felul în care noi reacţionăm influenţează imaginea pe care copii şi-o formează despre sine. Suntem reperele cu ajutorul cărora ei se construiesc pe ei ...

Cele o mie de nume ale bucuriei Cele o mie de nume ale bucuriei

O carte de o superbă şi adâncă profunzime, de o înţelepciune iluminată, care nu are nimic teoretic. Este o înţelepciune intrinsecă, nestudiată, care irumpe din poveştile simple de viaţă. ...

Iubiri perfecte, relaţii imperfecte Iubiri perfecte, relaţii imperfecte

Totul în viaţa noastră este relaţie, iar calitatea relaţiilor pe care le avem dă în cele din urmă culoarea întregii noastre vieţi. Măsura în care relaţiile noastre sunt pline de ...

Workshopuri relevante

Dansul Inimii

Practica Puterii Feminine Practica Puterii Feminine
Dacă ai nevoie de susținere, de conținere, de un loc în care să te simți auzită și ascultată, un spațiu în care să-ți dai voie să devii femeia care ești menită să fii, te invit să aduci ...

Articole pe aceeași temă

Împărăția lui Dumnezeu este pe Pământ Împărăția lui Dumnezeu este pe Pământ

Ce facem atunci când suntem puși față în față cu durerea provocată de actele inconștiente ale acelora care acționează din orbire, din prostie, din nebunie, din răutate?... Care este atitudinea ...

A wake up call A wake up call
Un mare cadou, Luna Plină cu această eclipsă

Este ea doar parțială, eclipsa, dar îi putem deja simți energia intensă. Energie ce ne amintește, dacă suntem deschiși să ascultăm, că asumarea responsabilității pentru propria noastră evoluție, ...

Filă din Jurnal Filă din Jurnal

Este o noapte adâncă și întunecată, fără Lună, aici, pe această faleză înaltă unde mă aflu. Închid ochii, ascult vântul și valurile Oceanului. Mă cobor în mine pentru ...

Curățenie. Curățenie.Curățenie Curățenie. Curățenie.Curățenie
În corp, gândire, viziune

Visuri noi, experiențe noi, relații noi, nu au cum intra în viețile noastre dacă tot spațiul este ocupat cu vechi, cu lucruri de care doar credem că „poate mai avem nevoie de ele cândva”. ...

30 de zile de Vindecare și Transformare 30 de zile de Vindecare și Transformare

Dacă simți în tine acum nevoia de a deschide mai larg porțile percepției și ale creației conștiente de realitate... Dacă simți în tine acum nevoia de a-ți re-crea viața aducând în ...

Timpurile Eroinei Timpurile Eroinei
Există o singură cale care poate îndepărta vălul iluziilor şi al separării de noi înşine. Calea Conştienţei!

Călătoria Eroinei este povestea mea, a ta, a tuturor femeilor de astăzi şi din toate timpurile. Este despre trecutul şi prezentul meu şi al nostru Împreună. Puterea unei Eroine nu stă în faptele ...

Conștiență la sfârșit de an Conștiență la sfârșit de an

Accelerarea timpului, catastrofe, deconstrucții, reconstrucții, războaie, bombe, incendii, accidente. Cum putem integra toate acestea în viața noastră de zi cu zi rămânând centrați, calmi ...

Renaște-TE Femeie! Renaște-TE Femeie!
Călătorind 9 luni sub amprenta astrală a Lunii Noi

Suntem gata să inițiem, nu numai un fabulos parcurs de renaștere, ci și o minunată călătorie susținută, în fiecare dintre cele 9 luni, de momentele astrale pe care Luna Nouă le însuflețește ...

Încetinește ritmul și găsește-ți centrul Încetinește ritmul și găsește-ți centrul

Inspiră adânc, de câteva ori, înainte de a începe să citești aceste rânduri, și adu-ți aminte să expiri la fel de profund. Găsește-ți, în interiorul tău, centrul liniștii ...

Cunoașterea ta lăuntrică este vie. Cunoașterea ta lăuntrică este vie.
Urmează-o cu încredere.

Numai conectându-te cu profunzimile tale, poți (re)naște înțelepciunea cu care să te călăuzești în a-ți manifesta Visul și a-ți crea mai multă liniște și bucurie și iubire în ...