Shuffle rubrica Trăindu-mi Visul, te las să-ți trăiești Visul!

Publicat la 26.07.2017 Comentarii

Care este Visul tău cel mai măreț? Tu, cel care citești acum, care este Visul tău cel mai măreț? Îl știi? Eu nu-l știam până de curând, mai precis mi s-a conturat tot mai clar în ultimul an, an în care am parcurs și absolvit Școala Maestrului Interior. Vorbesc aici de Visul din adâncul Inimii, acela care mă bucură în orice gând și gest despre el, acela care mă mână în a-mi transcende limitele, acela care dizolvă barierele înțepenite în uitarea lui POT. Este Visul acela care nu-mi dă astâmpăr și-n același timp mă învață răbdarea, este Visul de care „mi-e foame” mereu și-n același timp mă împlinește și mă hrănește, este Visul pe care-l Visez și-l Trăiesc în același timp.

Drumul în a-mi clarifica acest Vis a fost unul obișnuit și unic, neobișnuit și comun deopotrivă. Obișnuit în geografia lui cu urcușuri și coborâșuri, și unic prin răscrucile lui în momentul și locul potrivite mie; neobișnuit privit din exterior și comun privit din interior.

Însă odată conturat Visul, odată simțit cum îmi freamătă atomii celulelor, în trupul trezit din amorțeala uitării, acesta, Visul, își face loc în realitatea mea prin întâmplări, mijloace, relații, din cele mai neașteptate; se cuibărește tot mai bine în trupul meu de pământ, își face loc uneori cu blândețe, alteori cu fermitate, alteori cu fermitate și blândețe deodată, lăsând să iasă în lumina conștienței frici, judecăți, tipare mentale, credințe învechite care nu-și mai au locul în mine și care stau în calea manifestării lui. Tot ce am eu de făcut este să-l însoțesc clipă de clipă cu Atenția mea și cu Încredere, în orice moment, oricât ar părea de provocator; iar uneori provocarea îmi ridică semne de întrebare, de îndoială, de neliniște, însă dacă mă opresc și mă ascult, dacă-mi ascult corpul, preț de câteva respirații adânci, simt dincolo de toate astea, undeva adânc înlăuntrul meu, ceva nedefinit, nedeslușit care mă susține; ceva atât de puternic și de condensat încât poate fi redus la un punct de materie, și-n același timp atât de rafinat și dispersat încât cuprinde un întreg univers, al meu.

Câteodată așezarea lui în mine se face prin visele nopții, din timpul somnului, atunci când sufletul cutreieră în părțile cele mai ascunse de mine însămi și uitate în cotloanele întunericului interior în care lumina conștienței mele n-a ajuns încă. Atunci mă trezesc cu visul clar în minte, conștientă că îmi spune ceva despre mine, despre ce s-a copt și pot să primesc acum fără urme de judecată, furie, resentimente, ură; visul este însoțit de emoții care vor să fie acceptate și validate de mine, ca fiind despre mine însămi și de fapte care se vor recunoscute ca fiind ale mele, pentru mine.

Un astfel de vis, împreună cu toată creația acestei veri, începută cu Modulul 7, al Integrării, al Școlii Maestrului Interior, urmată de  Retreat-ul Anam Cara, și conectată fiind cu Tabăra de Vară Briza ce urmează a se petrece în august, mi-a adus o revelație majoră a felului în care putem destructura amprenta pusă, inconștient,  copiilor noștri, aceeași în mare parte cu amprenta transmisă nouă, la fel de inconștient, de ai noștri părinți.

Visul m-a purtat într-un moment decisiv al vieții mele, pe când aveam doar un an și șapte luni, moment în care m-am luptat pentru viața mea și în care am învățat, la nivel inconștient, că pentru a rămâne în viață este nevoie de luptă, că viața în sine este o luptă. În vis eram de față eu, cea care mă luptam cu viața și EU, Cea care mă însoțeam în această luptă , parcă impasibilă și inflexibilă în fața luptei mele, dar încrezătoare, de o Încredere dezarmantă. A fost mesajul inutilității luptei în viață și cu viața; lupta cu viața îmi distrage atenția de la Vis și mă plasează în a re-crea trecut de viață, ori atenția la Vis  și înspre Vis tocmai asta transcende, re-crearea trecutului.

În continuare visul mă transpune într-un alt peisaj unde, înainte de a coborî dintr-un elicopter, e nevoie să-mi tai frânghiile cu care îmi erau legate picioarele de acel elicopter; sunt mai multe frânghii înfășurate în jurul picioarelor mele, și, în timp ce le tai, sunt împresurată de câini lătrând amenințător, dar care nu-și puteau depăși limita pentru a se apropia de mine.

Pe măsură ce povestesc visul soțului meu, fac legătura între momentele din trecut și cele de acuma, decodate prin intermediul visului; când ajung la momentul tăierii frânghiilor, simt libertate în corp, simt că sunt liberă să merg pe drumul meu, nimic nu mă mai ține legată de credințe vechi, învățături primite și moștenite, de la părinți, școală, societate, altfel spus tipare formale de viață. Mă opresc puțin din a povesti și respir, ... brusc îmi dau seama de legătura între libertatea mea și libertatea băiatului căruia îi sunt mamă, în această viață. Înțeleg dintr-o dată, cum înțepenită fiind în toate aceste credințe și învățături trecute, n-am cum să pornesc liberă spre și prin Visul meu; înțeleg cum în înțepenirea mea, inconștient l-am înțepenit și pe el prin simplul fapt că amprentarea părinte-copil, și mai ales mamă-copil se păstrează aceeași generații întregi, fără posibilitatea de a fi destructurată altfel decât prin conștiență.

Conștientizând ce mi-a transmis visul despre mine și Visul meu, am putut să extind aria de conștiență către băiatul căruia îi sunt mamă și către Visul lui. Redându-mi mie propria libertate, îl eliberez și pe el din închistarea  în acele tipare formale de viață. Câtă vreme eu m-am ținut legată în aceste tipare bazate pe frică, judecată, neîncredere, ură, furie, luptă, chiar dacă am făcut-o inconștient, l-am ținut într-un fel și pe el legat în aceleași tipare. Odată conștientizate și destructurate, dezlegate prin lumina conștienței, o fac atât pentru mine cât și pentru el, deoarece conștiența mea pătrunde în inconșientul personal și colectiv care generat aceste tipare și le destructurează în spațiul manifestării Mele, iar acest spațiu cuprinde într-un prim cerc în jurul punctului meu de conștiență, familia mea: părinți, soț, copil; însă se extinde prin alte cercuri concentrice în spațiul manifestării Mele ( de exemplu un cerc mai mare este reprezentat de cei care citesc acest articol, un altul, mai mare de cei care sunt în contact cu cei care rezonează  cu acest articol). Este vorba de caracterul ondulatoriu al energiei, de propagarea ei în spațiul manifestării mele, sau altfel spus sunt cercurile lăsate în apă de piatra pe care eu însămi am aruncat-o.

Trăindu-mi Visul, te las să-ți Trăiești Visul copile! Împlinindu-mi Visul și Împlinindu-ți Visul  suntem printre Visătorii care lasă urme și altora în a-și Trăi și Împlini Visul lor; acel Vis care există în adâncurile Inimii oricărei Ființe și care așteaptă să fie descoperit și dăruit lumii, pentru a o schimba și a ne schimba odată cu ea.

„Visează!, ... Visul este cel mai adevărat lucru din căte există!”, spune Visătorul în „Școala Zeilor”. 

Cu Recunoștință pentru creația individuală și colectivă, cu Încredere pentru Visele Inimilor noastre, am scris,

Dana




Altele din shuffle

Demisia Publicat la 19.06.2019

DemisiaUneori, obosiți de vârtejurile dintre luni dimineața și vineri seara, ajungem să scriem AMR x zile până la vacanța ce ia forma unei excursii la mare sau la munte, mai pe-aproape sau mai peste ocean, cu o bere sau un cocktail la ceas de seară. Și nu e nimic rău în asta, doar împărtășesc că în Școala de Vară MAESTRUL INTERIOR nu e despre o astfel de vacanță. ...

Citește mai mult

Trezește-ți la viață energia vitală! Publicat la 30.04.2019

Trezește-ți la viață energia vitală!Dacă  am înțelege că – o bună parte din timpul nostru - suntem tributari rutinei și obiceiurilor, asta ne-ar putea ajuta să ne deschidem în fața permanentelor oportunități și noilor posibilități. Bineînțeles, deschiderea este posibilă doar dacă vrem, cu adevărat, o transformare autentică și nu doar ceva superficial. ...

Citește mai mult

Reflexia Exterioară a Transformărilor noastre Interioare! Publicat la 19.04.2019

Reflexia Exterioară a Transformărilor noastre Interioare!Traversăm o perioadă care cere imperativ Transformări Interioare, de alegem a ne întoarce privirea înlăuntrul nostru, măcar atunci sau cu atât mai mult atunci când evenimente exterioare ne impactează cu putere ființa. Ceea ce materializăm prin fapte și cuvinte după astfel de evenimente, cum este cel de la Notre-Dame, ne oglindește cu claritate cât de mult suntem cu atenția în exterior și cât preț punem, încă, pe imaginea exterioară, fără să ...

Citește mai mult

Autovindecare și Crearea stării de BUCURIE prin Shaking Publicat la 05.04.2019

Autovindecare și Crearea stării de BUCURIE prin ShakingCătre noi și, aparent, necunoscute mișcări ale corpului te poate conduce Meditația Activă – Shaking – dacă ai curajul să-ți dai voie. Dacă alegi să ai încredere în corpul tău. În fiecare luni dimineață, ne lăsăm mereu surprinși să descoperim o nouă Lume interioară, recunoscându-i însă vibrația străveche. O vibrație pe care doar am uitat-o, pierduți fiind în frica de a supraviețui și uitând să trăim total. ...

Citește mai mult

Câte nume poate avea Bucuria? Publicat la 15.03.2019

Câte nume poate avea Bucuria?Cărţile scrise de Katie Byron sunt printre cele mai dragi inimii mele. Întâlnirea cu cărţile sale m-a facut să-mi conştientizez propria rătăcire în gândirea compulsivă şi de aici întreg ansamblul de stări, emoţii, atitudini şi roluri asociate cu acestea. Cartea ,,Cele 1000 de nume ale bucuriei’’ îmi oferă tot atâtea prilejuri de A Fi Prezentă în viaţa mea şi de a fi dispusă să văd Frumuseţea şi Perfecţiunea în Realitate. Asta ...

Citește mai mult

Cântul din adâncuri Publicat la 27.02.2019

Cântul din adâncuriNu știu cum e la tine, mărturisesc că pentru mine mult timp a asculta muzică se rezuma la ce îmi ajungea la ureche prin radio sau TV. Mai filtram de acolo. De cântat îmi dădeam voie foarte rar, de Sărbători când ne mai întâlneam cu prietenii și mai tentam o colindă. Rar, dar de fiecare dată când cântam era ceva ce mă lăsa mai limpede, mai luminoasă, mai bucuroasă. Doar că treceam repede peste asta, fără a reflecta prea mult, oricum cu credința ...

Citește mai mult

Ce vrea de fapt să-mi comunice copilul meu? Publicat la 04.02.2019

Ce vrea de fapt să-mi comunice copilul meu?Să fii conectat cu copilul înseamnă să-l asculți, să-l simți dincolo de cuvinte, dincolo de gesturi, pentru a fi alături de el indiferent de stările prin care trece. Întotdeauna copiii au nevoie să fie susținuți, conținuți, acceptați fără judecată. De multe ori, cuvintele lor nu pot exprima propria stare interioară, de multe ori starea lor interioară este în fapt o oglindire a ceea ce trăiesc adulții importanți din jurul lor.  De exemplu, starea de anxietate. ...

Citește mai mult

Un educator care schimbă lumea Publicat la 14.01.2019

Un educator care schimbă lumeaToți copiii au un potențial enorm, pe care însă societatea, școala îl ignoră de multe ori. In loc să stimuleze capacitatea lor creativă, școala o limitează. Copiii sunt etichetați în funcție de anumite șabloane, sunt descurajați când încearcă să iasă din tipare, să exprime ceea ce simt, să creeze liber. ...

Citește mai mult

Sănătatea ta de fiecare zi Publicat la 03.01.2019

Sănătatea ta de fiecare ziFiecare gest pe care îl fac în această lume contează. Fiecare gând pe care îl emit schimbă ceva în arhitectura mea interioară, mă conduce către o trăire. Dacă este un gând proaspăt poate că simt entuziasm, poate că e bucuria unei revelații, poate că este căldura unei apropieri... sau poate că este ceva vechi, cunoscut, un peisaj interior constrâns de alte gânduri vechi, un fel de a gândi despre lume, oameni, existență. Și atunci trăiesc ...

Citește mai mult

Tu cum comunici cu copilul tău? Publicat la 21.12.2018

Tu cum comunici cu copilul tău?Modul cum comunicam noi adulții, între noi, în familie și modul cum comunicăm cu copiii influențează în mod direct stima de sine a copiilor noștri. Ne afirmam direct o nevoie către un destinatar clar? Sau facem o solicitare/ afirmație fără un destinatar exact? Sau poate emitem niște judecați care nu exprimă nimic despre nevoile noastre? ...

Citește mai mult

"Expansiunea percepției și a Conștienței este instrumentul fundamental al Noii Paradigme. Percepția poate fi extinsă cu instrumente. Dar instrumentul ultim este capacitatea infinită de a percepe, a Ființei. Aceasta este Calea Maestrului Interior."

HEFT

Programe și meditații online

Noutățile Călătoria Inimii
direct pe mail

Articole, workshopuri,
cărți și evenimente

Arhiva Newsletter

Tag cloud

Cărți relevante

Inteligența Cosmosului Inteligența Cosmosului

Cine suntem și de ce suntem aici sunt întrebări care preocupă omenirea de mii de ani. Este oare întreg universul, incluzând micuța noastră planetă, un rezultat al întâmplării ...

Ne putem lua rămas-bun de mai multe ori Ne putem lua rămas-bun de mai multe ori

Ultima carte a lui David Servan-Schreiber. După 19 ani în care a reprezentat speranţa tuturor acelora care se confruntă cu cancerul, autorul celebrelor „Vindecă” şi „Anticancer”, ...

CONTRACTE SACRE CONTRACTE SACRE

”Care este rostul meu în această lume, pentru ce sunt aici, care este menirea, vocația, consacrarea vieții mele?” Aceastea sunt întrebari fundamentale care apar în cursul transformării ...

Mandala Ființei Mandala Ființei

Doctorul Richard Moss este un om care a trăit Revelaţia. Este un om care a experimentat starea de conştiinţă supremă a fiinţei omeneşti în care aceasta trăieşte deplin. Este acea stare de conştiinţă ...

Saltul de conştiinţă Saltul de conştiinţă

Ce te împiedică pe tine, exploratorule al conștiinței, căutătorule al Adevărului, să devii Acela care ești la cele mai elevate niveluri ale Ființei tale? Te poți simți pe Tine, cel adevărat, ...

Workshopuri relevante

Respirația Inimii Respirația Inimii
Respirația Inimii este o aplicație dinamică a lucrului cu starea de Prezență, o meditație în mișcare care conduce foarte rapid la expansiunea conștienței și permite conectarea voluntară cu orice ...

Dansul Inimii

Astrologie Arhetipală Astrologie Arhetipală
Ştiinţă şi artă, cunoaştere raţională si simbolism deopotrivă, Astrologia poate fi de multe ori ascunsă raţionamentului logic, dar rămane mereu transparentă intuitiei şi percepţiilor survenite prin ...

Programul educațional Briza Programul educațional Briza
  Este o abordare integrală a ceea ce numim educație, care are în vedere nu numai acumularea de informație și dezvoltarea structurilor mentale, ci Ființa umană în integrum. Vizează conștientizarea, ...

Meditație Activă și Shaking Meditație Activă și Shaking
Meditația Activă – Body-Shaking este o formă de energie care aprinde corpul, îl trezește la viață. Această „medicină” (cum o numesc unele culturi băștinașe) – body-shaking – ...