Călăuza rubrica Marile succese uitate

Publicat la 12.09.2017 Comentarii

Claudia Constantin

Toamna declanșează un ceva nedefinibil înlăuntrul meu. Ca o muzică pe care o am încriptată în carne, oase și sânge, dar pe care mi-o pot reaminti doar la prima și cea mai fină suflare a începutului de toamnă. Pare că îmi reamintește ceva ce am trăit de milioane de ori și, totodată, conține ceva netrăit încă, ceva nou, un început al cărui gust abia îl pot intui. În fiecare toamnă mă întorc într-un punct zero, pe care în acest an însă, l-am putut trăi la dimensiuni nebănuite și inaccesibile mie în trecut. Ca într-o profundă experiență de Respirație Holotropică.

Toamna văd altfel cerul, lumina dimineții, culorile. Toamna aud într-un fel altfel vântul, zgomotul orașului, foșnetul frunzelor. Toamna simt și mă simt altfel, ca într-un dans al tuturor emoțiilor pe care lumea le-a experimentat vreodată și care, toate, toate, dansează înlăuntrul inimii și plexului meu, în deplină  armonie și acceptare.  Toamnele mele au miros de experiență străveche și bogată, dar care se vrea trăită într-un fel nou și transformată într-un nou început. Ca o jale prea mult jelită și care se vrea acum însămănțată într-o nouă energie, pentru a se putea renaște și transforma în cântec de bucurie și viață.

Toamna este și începutul meu în această viață, căci am ales să mă nasc la început de toamnă. Poate acesta este motivul pentru care ea mă strigă într-un fel anume și mă găsește întotdeauna, ăn orice labirint aș fi pierdută. Și în fiecare an mă conectează și cu un alt început…acela al școlii. Îmi vorbește despre visele si dorințele sufletului meu, dar și despre dorințele pe care cei din jur le-au avut și le mai au, poate, pentru mine. Despre curajul de a visa și puterea mea de materializa tot ceea ce visez, dar și despre frică și neîncredere într-un nou început. Despre entuziasmul începutului, dar și despre frica de schimbare. Despre a continua, dar și despre a renunța. Despre succese și realizări, dar și despre ceea ce m-am obișnuit să numesc eșec.

Început de viață și de școală, curaj și frică, a merge înainte și a renunța, succes și eșec, toate la un loc atunci când toamna se așază.

După Călătoria Creează-ți Viața pe care ți-o dorești, măiestrit și vizionar ghidată de AmmaRa în weekend-ul ce a trecut, tema succesului este foarte prezentă acum în mine. Sau, mai exact, foarte vie în mine este conștientizarea faptului că până acum că am considerat realizări – cele care cu adevărat contează -  doar pe cele ce pot fi numărate cu premii, diplome, promovări.  Aceasta a fost până acum singura perspectivă din care m-am raportat la succes și pe care am tot hrănit-o și îngroșat-o, ignorând și trecând cu vederea faptul că în fiecare zi a vieții mele am avut realizări pe care nici măcar nu le-am băgat de seamă.

Acum îmi simt ochii spălați de privirea veche și sticloasă ca a unei păpuși de plastic. Și cu această privire nouă m-am întors spre tot trecutul meu și l-am putut vedea altfel. Și iată ce succese am descoperit aici uitate, arhivate la rubrica ”Diverse/ Neimportante/ Lipsite de strălucire/ Oricine poate face asta/ Recycle Bin”.

Pe la 4-5 ani când mă pierdeam de mamaie în piață, știam mereu să mă întorc singură acasă, deși drumul nu era tocmai scurt. Fără nicio frică ieșeam din piață, rugam un adult să mă traverseze strada, iar când mamaie se întorcea de la piață mă găsea jucându-mă în fața blocului.

Toate serbările la care am reușit să recit, să dansez sau să cânt cap-coadă, deși îmi simțeam inima pocnind și fața arzând din cauza emoțiilor.

Scrisoarea pe care i-am scris-o, abia ieșită din adolescență, celui care pentru mine a jucat rolul de tată - pe care îl prețuiam și îl prețuiesc enorm – și care nu era de acord cu o decizie a mea. În care i-am scris că îmi pare tare rău dacă alegerea mea îl supără, însă eu aleg să fac ceea ce simt că e mai bine pentru mine, căci nu pot renunța la ceea ce îmi doresc de dragul nimănui, nici chiar al lui. A fost, cred, prima dată în care am ales și am decis EU pentru mine, depășind frica de a răni și dezamăgi și în care am avut totală încredere în a-mi urma adevărul. Iar din acel moment, relația noastră s-a așezat pe un nou nivel de maturitate și profunzime.

Primul ”te iubesc” pe care l-am putut rosti, atunci când aceste cuvinte îmi erau cunoscute doar din cărți și filme. Dar și multe din următoarele, care mi-au arătat că există viață și după ”te iubesc” :--)

Acele dăți în care am putut rosti ”Hei, mă doare și am nevoie să mă ții în brațe și să mă mângâi”.  

Fiecare DA, POT, MERIT, AM ÎNCREDERE pe care mi le-am rostit în cele mai dificile momente ale vieții mele, atunci când simțeam cele mai puternice frici. Sunt cuvinte magice care m-au conectat cu forța mea lăuntrică și care m-au ajutat să mă ridic în picioare și să merg mai departe, așa cum nicio o diplomă sau premiu nu au putut-o face vreodată. Puterea lui DA, a lui POT, a lui MERIT, a lui AM ÎNCREDERE, rostite din spațiul dimensiunii mele largi, mă conectează mereu cu potențialurile mele cele mai înalte, nebănuite.

Acele momente în care m-am putut privi cu sinceritate și am putut recunoaște față de mine însămi că, de fapt, nu știu ceea ce, cu încăpățânare, credeam că știu.

Nici una dintre școlile obișnuite nu mi-a reamintit despre adevărata mea valoarea - cea cu care m-am născut și pe care nimeni nu mi-o poate da sau lua vreodată -, despre încrederea în mine și în realitate, despre curajul de a-mi rosti adevărul și de a trăi ghidată de propriul meu adevăr, fără a aștepta validări din partea celorlalți, despre puterea mea de a schimba, de a face altfel pentru a ajunge să trăiesc viața pe care o visez pentru mine. Mi-am reamintit toate acestea urmând o Școală total neobișnuită - Școala Maestrului Interior - ,care a creat contextul pentru ca eu să devin propriul meu discipol. Pentru a putea să las, rând pe rând, ceea ce nu îmi mai servește. Pentru a mă elibera din colivia propriilor credințe limitate și tocite. Pentru a descoperi că mă pot re-crea și re-naște de câte ori vreau. Pentru a-mi reaminti că, în ultimă instanță, ceea ce îmi doresc este să trăiesc cu bucurie și în relații armonioase și pline de iubire cu cei din jur. 

Momentul acesta de început de școală m-a reconectat și cu Tabăra BRIZA pentru părinți și copii, care a încheiat vara evenimentelor Călătoria Inimii de la Luncani. O Tabără - Școală de doar o săptămână în care, părinți și copii împreună, eliberați de presiunile și pretențiile mediului de viață obișnuit, au stat îmbrățișati, în mângăieri și atingeri vindecătoarea fără presiunea lui ”mă grăbesc, nu am timp”, și-au rostit ceea ce simțeau eliberați de teama lui ”ce vor zice ceilalți” și și-au găsit curajul de a se privi în ochi într-un mod nou. 

În Tabăra BRIZA am fost martora a nenumărate realizări și succese ale copiilor și părinților, neatestate de nici un fel de diplomă:

Copii și părinți care și-au spus pentru prima dată te iubesc.

Copii care au cântat din toți rărunchii, cu bucurie și zâmbet pe chip, eliberați  de eticheta ”tu nu ai voce!”.

Părinți  care, trecând peste teama de a vorbi în fața altor oameni, și-au găsit curajul de a rosti ceea ce îi doare, ceea ce îi provoacă cel mai tare și ceea ce vor cu adevărat să schimbe în relația cu ai lor copii.

Copii care și-au învins frica de întuneric sau de a  atinge animale, gâze sau fluturi și care au simțit frumusețea și prospețimea conexiunii cu natura.

Părinți care au conștientizat faptul că nu existe rețete de creat Părinți perfecți. Că o relație sănătoasă cu ai lor copii implică și lejeritate, dar și stabilirea unor limite ferme.

Copii și părinți care s-au deschis și s-au îmbrățișat într-un fel nou, fiind prezenți cu totul în acea îmbrățișare și simțind astfel puterea vindecătoare a Stării de Prezență și a conexiunii autentice.

A-mi da voie să trăiesc experiențe noi, a-mi rosti adevărul, a-mi depăși frici și limite, a face altfel decât în trecut -  toate sunt marile mele succese uitate. Sunt victoriile zilnice ale inimii mele care pășește cu încredere în a ei Călătorie.




"Ne trăim viața în mii de roluri și aspecte aparent contradictorii. Maestrul le recunoaște și le cuprinde în sine. Ele se liniștesc precum copiii în brațele mamei. Un nou mod de a crea devine posibil."

HEFT

Programe și meditații online

Noutățile Călătoria Inimii
direct pe mail

Articole, workshopuri,
cărți și evenimente

Arhiva Newsletter

Tag cloud

Cărți relevante

Mate Lemon Mate Lemon

Mate Lemon - Ceaiul Pur îți conferă o stare de bine, atât pentru corp, cât și pentru minte și spirit. Această infuzie de Yerba Maté din America de Sud, Myrtle australian și ceai ...

Inteligența Cosmosului Inteligența Cosmosului

Cine suntem și de ce suntem aici sunt întrebări care preocupă omenirea de mii de ani. Este oare întreg universul, incluzând micuța noastră planetă, un rezultat al întâmplării ...

Fără Granițe Fără Granițe

Este una dintre cele mai strălucite cărți apărute vreodată sub semnul Maestrului Interior. Ken Wilber este cel mai important gânditor și teoretician al conștiinței american, dar rădăcinile cunoașterii ...

Iubește ceea ce este Iubește ceea ce este

De-a lungul crizei de transformare Byron Katie a căzut adânc în întunericul depresiei, străbătând calea amară a disperării, pentru ca Revelația să survină brusc, într-o dimineață ...

FEMINITUDINE FEMINITUDINE

O carte-instrument, destinată plonjării în adâncurile Ființei feminine, în profunzimea din care se naște realitatea. O carte practică și jucăușă, o carte de divinație și explorare, o ...

Workshopuri relevante

Maestrul Interior. Arta Respirației Conștiente Maestrul Interior. Arta Respirației Conștiente
Lucrul cu stările extinse ale Conștiinței este pentru viața de fiecare zi. A fi conștient este a percepe mai profund și mai rafinat realitatea vieții. Un nou grad de Conștiență permite o noi moduri de ...

Practica Puterii Feminine Practica Puterii Feminine
Dacă ai nevoie de susținere, de conținere, de un loc în care să te simți auzită și ascultată, un spațiu în care să-ți dai voie să devii femeia care ești menită să fii, te invit să-ți ...

Programul educațional Briza Programul educațional Briza
  Este o abordare integrală a ceea ce numim educație, care are în vedere nu numai acumularea de informație și dezvoltarea structurilor mentale, ci Ființa umană în integrum. Vizează conștientizarea, ...

Meditație Activă și Shaking Meditație Activă și Shaking
Meditația Activă – Body-Shaking este o formă de energie care aprinde corpul, îl trezește la viață. Această „medicină” (cum o numesc unele culturi băștinașe) – body-shaking – ...

Practica Prezenței Practica Prezenței
Practica Prezenței Experiența Prezenței este fundamentul întregului parcurs în Școala Maestrului Interior și baza întregului lucru cu stările extinse ale Conștiinței în scopuri de ...

Articole pe aceeași temă

Dimensiunea Colectivă a Conștiinței. Invitație la Trezire Dimensiunea Colectivă a Conștiinței. Invitație la Trezire

Încearcă, în vreme ce citești aceste rânduri, să nu mai inspiri. Să nu mai primești aerul care te înconjoară din toate părțile, în corp. Nu poți. Vei ceda în cele din ...

Copilul și tehnologia Copilul și tehnologia
Înstrăinarea și aducerea acasă

Oceanul vast de informație digitală, care curge necontenit din toate direcțiile, este în permanență o provocare imensă pentru atenția copilului. De la o vârstă fragedă. Ecranul telefonului, ...

Viitorul educației... Acum Viitorul educației... Acum

Am vorbit de mai multe ori, inclusiv la Tabăra Briza, despre sistemul de învățământ românesc. Copiii reclamă abordările abrupte, învechite ale dascălilor. Orarul zilnic încărcat, ...

Noi ne creăm Destinul Noi ne creăm Destinul

Tema centrală din ultima vreme - nevoia de a ieși din stagnare, din băltire, din roluri care încă ne împiedică să fim cei care suntem cu adevărat, nevoia de a ieși din complacerea în obiceiuri ...

Sub imperiul dependențelor Sub imperiul dependențelor
Setea de Întregire și Eliberarea

Respir. Mă așez în centrul meu și inspir pe nas și expir pe gură. Îmi formez un centru de senzații în piept, ce îmi conectează atenția în corp. Îmi duc atenția în ...

Iubire necondiţionată pentru copilul tău Iubire necondiţionată pentru copilul tău

Când vine vorba despre iubirea faţă de copii, majoritatea părinţilor vor jura că îşi iubesc copiii cu o  iubire necondiţionată. Nu au nici cea mai mică îndoială asupra acestui sentiment ...

Ne grăbim mereu, vrem prea mult prea repede Ne grăbim mereu, vrem prea mult prea repede

Cu toţii suntem conştienţi că am ajuns să ne petrecem viaţa zi după zi într-un ritm extrem de alert. Acest fapt a devenit atât de normal că nici măcar nu mai realizezi că atitudinea ta interioară ...

 Sindromul copilulului docil Sindromul copilulului docil

Deseori aud în lucrul în cabinet, pe stradă, în sistemele de învățământ, în interacțiunile cu diverși părinți remarce de genul: “e un copil cuminte, nu îmi ...

Față în față cu tine Față în față cu tine

Înainte de orice te invit să te privești pentru câteva minute în oglindă, observă  chipul din oglindă. Uită-te în proprii tăi ochi și fă-o altfel decât o faci de obicei. ...

Stările de conștiință extinsă Stările de conștiință extinsă

Stările extinse ale Conștiinței sunt stările în care devenim conștienți de natura noastră mai largă: suntem mult mai mult decât corpul nostru, decât dorințele noastre, decât emoțiile ...