Shuffle rubrica Roata Arhetipală (1)

Publicat la 23.11.2017 Comentarii

Dacă ai ajuns să crezi și să simți că direcția vieții tale este ceva ce sufletul tău a trasat înainte ca tu să te naști, atunci poți începe a vedea cu alți ochi tot ce ți se părea arbitrar până acum sau chiar absurd, provocator. Toate acestea, condițiile vitrege, relațiile dificile, circumstanțele provocatoare, întâmplările absurde, fac parte din harta pe care ai agreat să o urmezi. Adică, fiecare eveniment semnificativ pe care-l trăiești și fiecare persoană importantă din viața ta au un anumit rol - agreat prin acel contract sacru pe care l-ai semnat înainte de a te naște. Un rol important pe care-l joacă în experiențele vieții tale prin care înveți, crești, evoluezi.  Uneori, aceste învățături îți vin la pachet cu lecții grele, dureroase, dificile, provocatoare și asta pentru că nu știi încă să te abandonezi, să lași controlul, să curgi cu viața, acceptând că permanenta schimbare face parte din fundația existenței. Am fost toți, mai degrabă, învățați să ne luptăm, să controlăm. Și, de multe ori, ne ia mult timp să ajungem să vedem, să înțelegem, „motivele” din spatele circumstanțelor sau a relațiilor.

Sigur că nu poți vedea, înțelege totul imediat (mai ales când ești în mijlocul durerii, a tensiunii dintr-o relație). Dar dacă ai avea o unealtă pe care să o poți folosi pentru a desluși înțelesul simbolic al experiențelor tale poate că te-ai simți mai pregătit/pregătită să accepți schimbările inevitabile ce viața ți le oferă. A te lupta cu schimbarea creează în tine răni emoționale ce lasă urme adânci. A te abandona în fața divinității și a curge cu viața, readucându-ți mereu aminte că ai semnat un contract sacru, înseamnă a onora procesul permanent al schimbării.

Da, ai semnat înainte de a te naște un contract sacru dar acela a fost un contract cadru. Căci felul în care tu, acum, alegi să răspunzi în fața provocărilor pe care viața ți le oferă și felul în care interacționezi cu oamenii cu care ai contracte, este deplina ta responsabilitate. Tu alegi! Cu cât alegi să fii conștient/conștientă de influențele pe care le au asupra ta cele 12 arhetipuri ce stau la temelia ființei tale și-ți influențează gândirea, comportamentul, alegerile, cu atât mai mult acțiunile tale vor fi mai pozitive, mai armonioase, mai curgătoare, mai în acord cu existența.

Dacă vrei să-ți descoperi cele 12 arhetipuri, aventurează-te în cartea Contracte Sacre. O aventură ce merită trăită. O adevărată Călătorie Transformatoare. În această aventură poți învăța să-ți creezi propria ta Roată Arhetipală, unică ție. O unealtă intuitivă care face ca informațiile simbolice să-ți devină accesibile. Iar cele 12 arhetipuri au o și mai mare semnificație când înveți să le observi lucrând, fiecare în felul său unic, pe casele ce reprezintă cele 12 aspecte ale vieții tale. Oferă-ți această bucurie de a te educa singur/singură în arta decodării dedesubturilor comportamentelor tale.

A învăța să-ți creezi și să-ți parcurgi Roata Arhetipală înseamnă a putea privi experiențele prin care treci ca fiind pline de oportunitatea transformării personale.

(va urma)




Altele din shuffle

Trezește-ți la viață energia vitală! Publicat la 30.04.2019

Trezește-ți la viață energia vitală!Dacă  am înțelege că – o bună parte din timpul nostru - suntem tributari rutinei și obiceiurilor, asta ne-ar putea ajuta să ne deschidem în fața permanentelor oportunități și noilor posibilități. Bineînțeles, deschiderea este posibilă doar dacă vrem, cu adevărat, o transformare autentică și nu doar ceva superficial. ...

Citește mai mult

Reflexia Exterioară a Transformărilor noastre Interioare! Publicat la 19.04.2019

Reflexia Exterioară a Transformărilor noastre Interioare!Traversăm o perioadă care cere imperativ Transformări Interioare, de alegem a ne întoarce privirea înlăuntrul nostru, măcar atunci sau cu atât mai mult atunci când evenimente exterioare ne impactează cu putere ființa. Ceea ce materializăm prin fapte și cuvinte după astfel de evenimente, cum este cel de la Notre-Dame, ne oglindește cu claritate cât de mult suntem cu atenția în exterior și cât preț punem, încă, pe imaginea exterioară, fără să ...

Citește mai mult

Autovindecare și Crearea stării de BUCURIE prin Shaking Publicat la 05.04.2019

Autovindecare și Crearea stării de BUCURIE prin ShakingCătre noi și, aparent, necunoscute mișcări ale corpului te poate conduce Meditația Activă – Shaking – dacă ai curajul să-ți dai voie. Dacă alegi să ai încredere în corpul tău. În fiecare luni dimineață, ne lăsăm mereu surprinși să descoperim o nouă Lume interioară, recunoscându-i însă vibrația străveche. O vibrație pe care doar am uitat-o, pierduți fiind în frica de a supraviețui și uitând să trăim total. ...

Citește mai mult

Câte nume poate avea Bucuria? Publicat la 15.03.2019

Câte nume poate avea Bucuria?Cărţile scrise de Katie Byron sunt printre cele mai dragi inimii mele. Întâlnirea cu cărţile sale m-a facut să-mi conştientizez propria rătăcire în gândirea compulsivă şi de aici întreg ansamblul de stări, emoţii, atitudini şi roluri asociate cu acestea. Cartea ,,Cele 1000 de nume ale bucuriei’’ îmi oferă tot atâtea prilejuri de A Fi Prezentă în viaţa mea şi de a fi dispusă să văd Frumuseţea şi Perfecţiunea în Realitate. Asta ...

Citește mai mult

Cântul din adâncuri Publicat la 27.02.2019

Cântul din adâncuriNu știu cum e la tine, mărturisesc că pentru mine mult timp a asculta muzică se rezuma la ce îmi ajungea la ureche prin radio sau TV. Mai filtram de acolo. De cântat îmi dădeam voie foarte rar, de Sărbători când ne mai întâlneam cu prietenii și mai tentam o colindă. Rar, dar de fiecare dată când cântam era ceva ce mă lăsa mai limpede, mai luminoasă, mai bucuroasă. Doar că treceam repede peste asta, fără a reflecta prea mult, oricum cu credința ...

Citește mai mult

Ce vrea de fapt să-mi comunice copilul meu? Publicat la 04.02.2019

Ce vrea de fapt să-mi comunice copilul meu?Să fii conectat cu copilul înseamnă să-l asculți, să-l simți dincolo de cuvinte, dincolo de gesturi, pentru a fi alături de el indiferent de stările prin care trece. Întotdeauna copiii au nevoie să fie susținuți, conținuți, acceptați fără judecată. De multe ori, cuvintele lor nu pot exprima propria stare interioară, de multe ori starea lor interioară este în fapt o oglindire a ceea ce trăiesc adulții importanți din jurul lor.  De exemplu, starea de anxietate. ...

Citește mai mult

Un educator care schimbă lumea Publicat la 14.01.2019

Un educator care schimbă lumeaToți copiii au un potențial enorm, pe care însă societatea, școala îl ignoră de multe ori. In loc să stimuleze capacitatea lor creativă, școala o limitează. Copiii sunt etichetați în funcție de anumite șabloane, sunt descurajați când încearcă să iasă din tipare, să exprime ceea ce simt, să creeze liber. ...

Citește mai mult

Sănătatea ta de fiecare zi Publicat la 03.01.2019

Sănătatea ta de fiecare ziFiecare gest pe care îl fac în această lume contează. Fiecare gând pe care îl emit schimbă ceva în arhitectura mea interioară, mă conduce către o trăire. Dacă este un gând proaspăt poate că simt entuziasm, poate că e bucuria unei revelații, poate că este căldura unei apropieri... sau poate că este ceva vechi, cunoscut, un peisaj interior constrâns de alte gânduri vechi, un fel de a gândi despre lume, oameni, existență. Și atunci trăiesc ...

Citește mai mult

Tu cum comunici cu copilul tău? Publicat la 21.12.2018

Tu cum comunici cu copilul tău?Modul cum comunicam noi adulții, între noi, în familie și modul cum comunicăm cu copiii influențează în mod direct stima de sine a copiilor noștri. Ne afirmam direct o nevoie către un destinatar clar? Sau facem o solicitare/ afirmație fără un destinatar exact? Sau poate emitem niște judecați care nu exprimă nimic despre nevoile noastre? ...

Citește mai mult

Bucuria, etalon și măsură a Vieții! Publicat la 19.12.2018

Bucuria,  etalon și măsură a  Vieții!Drag părinte, vin către tine și te întreb și mă întreb la rându-mi: câtă bucurie există în viața ta? ... și vorbesc aici de bucuria autentică pe care o simți în străfundurile tale, care-ți face corpul să vibreaze în fiecare celulă și fiecare atom. Câtă bucurie există în viața copilului tău? sau mai bine zis: există bucurie atunci când merge la școală? Pentru că este nevoie să recunoaștem că cea mai mare parte a vieții, ...

Citește mai mult

"Maestrul este acela care alege experiența încarnării, păstrează în adâncuri amintirea inefabilului, pentru ca în cele din urmă, după o lungă căutare, să se retrăiască pe Sine. De data aceasta în Corp. Maestrul Interior este starea de conștiință a Umanității iluminate."

HEFT

Programe și meditații online

Noutățile Călătoria Inimii
direct pe mail

Articole, workshopuri,
cărți și evenimente

Arhiva Newsletter

Tag cloud

Cărți relevante

Educație: Bebeluși Deștepți & Stima de Sine Educație: Bebeluși Deștepți & Stima de Sine

...

Spiritul Shamanic Spiritul Shamanic

SHAMANISMUL este cea mai veche formă de dezvoltare personală, precedând toate religiile şi filozofiile cunoscute. Recent, a revenit în atenţie, manifestând o adevărată renaştere. Conţine ...

Cele o mie de nume ale bucuriei Cele o mie de nume ale bucuriei

O carte de o superbă şi adâncă profunzime, de o înţelepciune iluminată, care nu are nimic teoretic. Este o înţelepciune intrinsecă, nestudiată, care irumpe din poveştile simple de viaţă. ...

CERCUL VIEŢII CERCUL VIEŢII

De cam treizeci de ani încoace se pune în mod regulat problema întoarcerii la şamanism, sursa primordială a umanităţii, a tuturor religiilor, filosofiilor şi ştiinţelor lumii. Omul ...

CĂLĂU ŞI VICTIMĂ CĂLĂU ŞI VICTIMĂ

Cine a cercetat mai adânc profunzimile sufletului ştie că nu ura ci teama este opusul iubirii. Teama, ca închidere în sine, ca zid ridicat în jurul unui eu mic, limitat, neputincios, ...

Workshopuri relevante

Astrologie Arhetipală Astrologie Arhetipală
Ştiinţă şi artă, cunoaştere raţională si simbolism deopotrivă, Astrologia poate fi de multe ori ascunsă raţionamentului logic, dar rămane mereu transparentă intuitiei şi percepţiilor survenite prin ...

Respirație Holotropică Respirație Holotropică
Respiraţia Holotropică este un instrument simplu şi puternic de  cunoaştere, prin experienţă directă, a adevăratei naturi a propriei noastre Fiinţe şi a Realităţii. Cuvântul ”holotropic” ...

Maestrul Interior. Arta Respirației Conștiente Maestrul Interior. Arta Respirației Conștiente
Lucrul cu stările extinse ale Conștiinței este pentru viața de fiecare zi. A fi conștient este a percepe mai profund și mai rafinat realitatea vieții. Un nou grad de Conștiență permite o noi moduri de ...

Meditație Activă și Shaking Meditație Activă și Shaking
Meditația Activă – Body-Shaking este o formă de energie care aprinde corpul, îl trezește la viață. Această „medicină” (cum o numesc unele culturi băștinașe) – body-shaking – ...

Dansul Inimii