Călăuza rubrica Copilul Interior. O izbândă personală

Publicat la 23.01.2018 Comentarii

Bogdan Grigoraș

Eram pe o insulă din marea Andaman, un golf din Ocean Indian. Un colțișor retras și liniștit, departe de zarva stațiunilor invadate de occidentali. Un cadru potrivit pentru introspecție și ascultare. O călătoria inițiatică nu este deloc o călătorie în scop recreativ, ci are o importantă componentă de auto-investigație prin ascultare lăuntrică. Este un demers extrem de simplu, trebuie doar să las deoparte orice preocupare legată de ceea ce este înafara mea, de vreme, de shopping, de ceea ce am de făcut, dar mai ales să las deoparte grija... de ceilalți.

Nisip fin, apă limpede precum cristalul de vezi fundul mării și bancuri de pești înotând ca nebunii, în apa caldă și abundentă care mă duce cu gândul la începuturile vieții în marile oceane, la primele forme de viață conștiente de sine.

Mă las dus de apă, de valurile fine și curentul abia perceptibil. Apa mă poartă către un loc familiar, un spațiu pe care l-am întâlnit parcă într-un vis. Îl recunosc, în timp ce plutesc cu ochii închiși. Soarele se ascunde de zile bune după nori, nu este niciun pericol să mă ard... mintea dintr-odată tace. Observ momentul de stop cadru, moment pe care l-am creat conștient, pas cu pas, în ascultare deplină. Simt pământul acoperit de ape, undeva sub mine și o conexiune proaspătă cu apele subterane, cu seva care se scurge prin măruntaiele planetei. Conștientizez felul în care planeta se comportă precum un super-organism conștient de natura sa, dar și de rolul său în marele dans cosmic... soarele, sistemul solar, galaxia... apa, aerul și pământul, focul și praful stelelor... nimic nu îmi era străin. Savuram fiecare filă de poveste din istoria acestui univers precum ai sorbi slovele unei cărți iscusit scrise. Iar în centrul acestei povești sculptate în celulele corpului mei, în senzații stranii și necunoscute, era o părticică din... mine. Chiar în centrul acestei capodopere universale sclipea, precum o lumânare în întuneric, un crâmpei de conștiență infinitezimal, dar care percepea totul.

Am simțit apoi momentul nașterii... părea a fi propria mea naștere. Asistam însă la nașterea unei lumi, căci într-un fel nelămurit încă acel copil reprezenta însăși lumea, cu toate regnurile cunoscute nouă. Ochii săi erau limpezi, părea că înțelege cu precizie natura jocului. Părea că privirea sa poate pătrunde aer și piatră deopotrivă, iar respirația sa poate scufunda cerul sub ape, până în miezul fierbinte al planetei. Apoi închise ochi și se cufundă într-un somn adânc.

Când deschise ochii din nou era adult. Pornise într-o lungă călătorie, privea înapoi cu inima îndoită. Un moment de neatenție din partea mamei lăsase urme adânci, un cuvânt dojenitor din partea tatălui sculptase nesiguranță pe chipul său, un cuvânt aruncat la mânie... uitasem cât de mult pot să doară cuvintele. Copilul din mine nu a uitat niciodată, însă. Cu inima cât tot pământul am dat târcoale imaginii născute în mine. M-am rotit în cercuri în jurul centrului până când această durere a început să se scurgă în pământul ascuns sub mare, iar copilul și-a adus aminte că el este... lumea.

În acea clipă apele au părut că pot susține întreaga greutate a umanității, care se scurgea prin mine: teama, izolarea, frustrarea, separarea, suferința întregii lumi, născute dintr-o profundă neînțelegere a procesului etern al Creației. Corpul meu plutea, adâncit în marea de smarald, brăzdând cute fine pe luciul apei, un fel de ochi imens cu care Pământul privea Cerul. Iar eu eram exact în mijloc, pe acea suprafață fină de aer care se așeza între cer și pământ. Curcubeul ființei răsărea, iar norii începuseră să se retragă, ca printr-o magie...

Da, sunt aici! am urlat fără să-mi pese dacă mă aude cineva. Sunt aici pentru tine. Iartă-mă că atâta vreme nu te-am văzut, nu te-am iubit. Am crezut dintotdeauna că este ceva în neregulă cu a fi copil. Dacă ceva este imatur atunci este greșit, așa îmi spuneam... trebuie să mă comport precum un adult, să fiu tare și să rămân în picioare, uitând că o parte din mine va fi mereu... imatură. Durerea copilului rănit este reală, este parte din experiența sa în această lume.

Am înțeles mecanismul psihologic prin care copilul reușește să recreeze în permanență contextul în care se simte în siguranță. Orice copil are nevoie de repere, are nevoie să-și țină aproape părinții. Orice adult care nu a integrat copilul rănit va continua să-și caute părintele, ascuns sub chipul partenerului, al șefului, al prietenului, al confidentului. Va încerca să creeze relații care să satisfacă și nevoia copilului interior, nu doar pe cea a bărbatului sau a femeii. Nu este o întâmplare că la un moment dat conștientizăm cu toții, bărbați sau femei deopotrivă, că partenerul nostru de viață l-am ales după imaginea părintelui de sex opus, urmând ecourile unei dorințe inconștiente de a recrea conexiunea cu el.

Copilul interior este un arhetip pe care îl trăim chiar acum în viața noastră. Nu a dispărut o dată cu împlinirea vârstei de 18 ani, când dintr-o dată am devenit majori. Trăim într-o societate care s-a îndepărtat de natură și a pierdut semnificația riturilor de trecere, esențiale în procesul de devenire, de trecere de la copilărie la maturitate. Vârsta de 18 ani nu garantează majoratul psihologic, la fel cum părul alb nu este o garanție pentru înțelepciune.

Acest arhetip are mai multiple fațete, dimensiuni care izvorăsc din experiență pură. O copilărie tulbure sau marcată de sincope în conexiunea cu părinții sau persoanele din preajma sa a condus la trezirea Copilului rănit. Este aspectul din noi care stă mereu la pândă, într-o stare de neliniște permanentă, pentru a vâna acele situații în care se poate face remarcat, poate obține un strop de conexiune sau, altfel spus, acea parte din noi care cerșește în permanență iubirea înafara noastră. De cele mai multe ori nu ne dăm seama cum am ajuns, la maturitate, să perpetuăm o serie de modele de comportament îndreptate spre a obține atenție cu orice preț. Acestea sunt momentele în care Copilul rănit din noi se trezește la viață și își cere dreptul. El trăiește cu ideea că este evaluat în permanență, că trebuie să performeze la standarde înalte, că ceilalți așteaptă ca el să înfăptuiască lucruri mărețe, să schimbe lumea sau să o salveze de la pieire... fără să înțeleagă că el însuși creează în permanență această presiune. El este cel care își ridică propria ștacheta.

În zilele noastre nu am renunțat doar la ritualurile care marcau trecerea în diverse etape de dezvoltare fizică și psihică, am pierdut și semnificația reperelor majore cu care operează copilul interior: părinții, sau mai precis imaginea părinților biologici. Este o imagine subiectivă, o perspectivă asupra momentelor trăite alături sau departe de părinții biologici, care vine la pachet cu o colecție de strategii pe care le-am găsit cu mintea noastră de copii pentru a obține afecțiunea părintelui. Am cunoscut mulți bărbați care nu își acceptă latura infantilă și exclud însăși posibilitatea proiecției. Un bărbat se crede bărbat tot timpul, el nu va recunoaște niciun moment că în el trăiește și un băiețel...

Dizolvarea unei proiecții

Am privit din nou marea, de data aceasta de pe țărm. Apele se retrăgeau în larg, dezgolind în urma lor oasele Mamei Pământ. În mine se dezgoleau dimensiuni inimaginabile pentru gândire. Ecouri ale unor timpuri ce păreau de mult apuse își găseau răsunet în contextul cel nou al vieții mele. Nu mai simțeam nicio rezistență față de mecanismul vechi de a crea realitate, față de reacțiile infantile și nevoia compulsivă de a căuta zona de confort și siguranță. Proiecțiile se topeau una după alta, prin simpla atitudine de a nu le mai judeca, printr-un gest atât de simplu precum un Da plin de căldură.

Am privit în ochi creația mea de la început, cu inima deschisă. Și lacrimi de recunoaștere curgeau șiroaie. Iar fluturele albastru a poposit pentru minute bune pe pieptul meu, cu aripile desfăcute, marcând acel moment de tăcere atât de simplu. Un moment care conținea în sine totul, de o frumusețe pe care doar muzica o poate cuprinde.

Copilul este un arhetip major și are numeroase aspecte, inclusiv Rănitul sau Orfanul, cu care mulți oameni relaționează, sau Copilul Inocent și Copilul Magic. Identificarea cu acesta din urmă este rară, dar atunci când se produce este o pură încântare pentru cei din jur. (Caroline Myss - Contracte Sacre) Fie că ne place sau nu, arhetipul copilului face parte din experiența de a fi om. Cu toții trăim în copilărie momente care ne produc răni emoționale puternice, dar trăim și experiența bucuriei și a jocului, ne lăsăm purtați de imaginație și călătorim în lumi pline de magie, vedem strălucirea și luminozitatea acestei lumi mai curând decât o facem adulți fiind, suntem mai deschiși, mai empatici, percepem mai mult decât oricând în copilărie. Astfel că avem mult mai multe aspecte frumoase de recuperat de la copilul din noi decât durere și suferință de vindecat. Avem o comoară de sentimente înălțătoare care așteaptă să fie redeschisă, din cufărul unde am zăvorât-o. Minunarea în fața existenței și experiența magică a lumii în care trăim nu ar fi posibilă fără vocea Copilului. Și este posibilă, chiar acum!

Citește și prima parte: Un proces de moarte - renaștere




"Calea Maestrului Interior este calea regală a percepției integrale a Realității. Este calea Conștienței, care schimbă complet raportul cu noi înșine și cu întreaga experiență numită Realitate."

HEFT

Programe și meditații online

Noutățile Călătoria Inimii
direct pe mail

Articole, workshopuri,
cărți și evenimente

Arhiva Newsletter

Tag cloud

Cărți relevante

Mandala Ființei Mandala Ființei

Doctorul Richard Moss este un om care a trăit Revelaţia. Este un om care a experimentat starea de conştiinţă supremă a fiinţei omeneşti în care aceasta trăieşte deplin. Este acea stare de conştiinţă ...

Călătoria Inimii Călătoria Inimii

Un Maestru a spus: “Adevărul vă va face liberi”. Şi un altul: “Adevărul vine înaintea Iubirii”. Această carte este despre Adevăr, Libertate şi Iubire. Un triunghi magic şi ...

CÂND IMPOSIBILUL DEVINE POSIBIL CÂND IMPOSIBILUL DEVINE POSIBIL

Trecând peste teama de a fi ridiculizat de colegii de breaslă, peste teama inerentă oricărui cercetător care îndărzneşte să iasă din tiparele rigide ale paradigmei materialiste, cu o superbă ...

Iubește ceea ce este Iubește ceea ce este

De-a lungul crizei de transformare Byron Katie a căzut adânc în întunericul depresiei, străbătând calea amară a disperării, pentru ca Revelația să survină brusc, într-o dimineață ...

Tarotul Mitologic Tarotul Mitologic

Mai mult decât o carte și mai mult decât un set de cărți de joc, Tarotul Mitologic este un instrument de sondare a adâncurilor Conștiinței umane, este o cheie magică a marilor porți către ...

Workshopuri relevante

Practica Prezenței Practica Prezenței
Practica Prezenței Experiența Prezenței este fundamentul întregului parcurs în Școala Maestrului Interior și baza întregului lucru cu stările extinse ale Conștiinței în scopuri de ...

Maestrul Interior. Arta Respirației Conștiente Maestrul Interior. Arta Respirației Conștiente
Lucrul cu stările extinse ale Conștiinței este pentru viața de fiecare zi. A fi conștient este a percepe mai profund și mai rafinat realitatea vieții. Un nou grad de Conștiență permite o noi moduri de ...

Atingere Terapeutică Integrală Atingere Terapeutică Integrală
”Orice vindecare este o vindecare a trecutului, a închiderii, a separării, a singurătății dureroase pe care am trăit-o cândva. Corpul este trecut condensat. Dar Prezența este sfârșitul ...

Dansul Inimii

Meditație Activă și Shaking Meditație Activă și Shaking
Meditația Activă – Body-Shaking este o formă de energie care aprinde corpul, îl trezește la viață. Această „medicină” (cum o numesc unele culturi băștinașe) – body-shaking – ...