Claudia Constantin

Cu ceva timp în urmă, a intrat la noi în librărie un băiețel de 7 ani împreună cu tânara lui mamă. Copilul abia și-a ridicat ochii din ecranul telefonului mobil, la îndemnul mamei de ne saluta. Mama, foarte interesată de cărți,  le răsfoia și citea cu curiozitate și entuziasm, punea cu încântare deoparte cărțile alese. Băiețelul, așezat pe un fololiu colorat și confortabil, continua să fie nedezlipit de telefonul mobil. Mama, dornică să afle cât mai multe despre activitatea noastră, a Călătoriei Inimii – despre cărți, evenimente, workshop-uri, conferințe, Retreat-uri – savura timpul petrecut cu noi și conversațiile pe temele care o interesau, în timp ce băiețelul era complet absorbit de ecranul telefonului mobil.

Curioasă, m-am apropiat și l-am întrebat ce face. Mi-a răspuns mecanic: Mă joc un joc. Și a adăugat apoi: Știi, ăsta este un joc cam violent...Și atunci de ce  îl joci?, l-am întrebat eu. Pentru că mie îmi place violența, mi-a răspuns fără ezitare. Să aud un copil de 7 ani spunând că îi place violența a fost cam înfricoșător, recunosc. Am citit articole, am văzut filme și documentare pe tema dependenței copiilor de device-uri electronice – telefoane, tablete, computere – și despre impactul periculos asupra copiilor al multor conținuturi – jocuri, filme, poze... dar niciunul nu a avut asupra mea un impact atât de mare, ca acest copil de 7 ani care stătea chiar în fața mea spunându-mi că lui îi place violența. Am rămas fără cuvinte, cu gura căscată. Mi-a picat fața, adică.

Și, mi-a venit repede o super idee, care cu siguranță – credeam eu – îi va capta toată atenția și îl va face să lase telefonul din mână, iar pe mine mă va scoate din starea perplexă în care picasem. L-am chemat în biroul meu, pentru a-i arăta puiul drăgălaș de pisică pe care îl găzduiam și pe care eu și noi toti de la Centrul Călătoria Inimii îl mângâiam și smotoceam cât de des puteam. Băietelul a venit ca teleghidat, cu telefonul în mână și cu ochii în ecran, a intrat în birou, și-a ridicat ochii pentru a fracțiune de secundă, a văzut puiul de pisică, o scânteie de încântare am citit pe fața lui, apoi...s-a reîntors rapid la telefonul mobil. Într-o mână ținea telefonul, continuând să se joace jocul cam violent, iar cu cealaltă mâna atingea puiul de pisică, fără ca asta să îi mai stârnească nici cea mai mică emoție.

S-a scris mult despre efectele tehnologiei utilizate în exces asupra psihicului, atât la adulți cât și la copii. Nu aceasta este însă tema principală a acestor rânduri, deși vă invit să vă creați timp pentru a urmări și filmul de mai jos pe acest subiect - o perspectivă realistă, dar încrezătoare în puterea noastră de a discerne între beneficiile și riscurile oferite de tehnologie.

Ceea ce îmi doresc eu să subliniez este că nicio relație – inclusiv relația părinte-copil - nu evoluează dacă transformarea se produce doar unilateral. Nu este suficient ca părinții să se informeze, să citească, să participe la workshopuri de dezvoltare personală, căci doar acestea singure nu au puterea de a transfera noua lor viziune și înțelegere a vieții asupra copiilor și nici de a modifica în vreun fel dinamica veche a relației părințe-copil. Cum nu este suficient nici ca părinții să își trimită copiii la tot felul de cursuri și ateliere științifice, artistice, de creativite, tabere în afara țării, în ideea că deschiderea lor și dobândirea de noi abilități, sunt suficiente pentru ca relația părinte-copil să devină armonioasă și plină de bucurie.

Mama băiețelul despre care v-am împărtășit nu era nicidecum o mamă iresponsabilă, neinteresată de copilul ei. Se confrunta însă cu frici, rușini, vinovății, credințe vechi care o împiedicau încă să facă schimbările pe care le simțea necesare...și nu găsise încă un mediu în care să fie susținută și călăuzită pentru a face aceste schimbări, în ritmul potrivit ei și copilului ei. Majoritatea părinților care participă la Tabăra de vară BRIZA citesc, se informează, lucrează cu ei înșiși, însă afirmă că întâmpină provocări în a implementa în relația cu ai lor copii noile înțelesuri dobândite și acțiunile concrete necesare pentru a conduce la schimbarea pe care și-o doresc în relația cu copii. Iar Tabăra BRIZA pentru copii și părinți, pe care o organizăm în fiecare an și la care vă invit cu drag în această vară, exact asta își propune ca miză: crearea unui mediu de susținere în care părinți și copii împreună, ghidați de Călăuze iscusite, să creeze relația pe care și-o doresc, o relație sănătoasă, armonioasă, sinceră, deschisă, plină de bucurie și iubire, în care și părinții și copiii își sunt învățători unii altora în splendida călătorie numită Viață.