Călăuza rubrica Să privim Cerul

Publicat la 13.09.2018 Comentarii

Daniela Avram

Fiecare nouă zi vine cu alegeri noi, provocări noi, dar pentru mine, principala provocare a ultimei perioade a fost - cât sunt în A FI si cât în A FACE? Poate părea ciudată întrebarea. Cum adică “în a fi”? Doar ești, trăiești în fiecare clipă, în fiecare zi, mă întreba nedumerită o prietenă. Oare așa e?

Tentația lui a face este foarte mare, cel puțin pentru mine reapare mereu și mereu această provocare. Am atâtea de făcut, o listă lungă– telefoane de dat, email-uri de trimis, drumuri de făcut, lucruri de rezolvat acasă, planuri de stabilit pentru week-end... Uneori tot acest iureș mă energizează, mă bucur să fiu în mijlocul acțiunii, alteori... mă obosește, mai ales când simt că nu mai am destul timp pentru mine. Timp să privesc cerul, să respir, să mă plimb în natură, să strâng în brațe o persoană dragă. Am realizat la un moment dat că trecuseră multe zile de când nu mai privisem cu adevărat cerul, nu doar așa dimineața în fugă, dacă e soare sau stă să plouă și trebuie să îmi iau umbrela.

SUNT atunci când îmi simt corpul (cu tot ce are să-mi zică, cu vitalitate sau oboseala, cu durere sau senzualitate). Corpul meu are întotdeauna dreptate, doar să mă opresc și să-l ascult. SUNT atunci când îmi ascult emoțiile și gândurile, acceptând-le, integrându-le ca fiind parte din mine. SUNT atunci când sunt recunoscătoare pentru tot ce trăiesc și da, sunt zeci de motive pentru care pot fi recunoscătoare zilnic, iar recunoștința naște în mine bucurie.

Pendulez între aceste provocări – a fi sau a face… până când? Până când aleg să fac/ să fiu altfel. Azi am ales sa-mi întorc atenția în interior, să întrerup șirul de gânduri dezordonate, să inspir profund și să expir profund. Și am realizat ca nimeni din exterior nu îmi întinde capcane, ține doar de mine să găsesc echilibrul între A FI și A FACE.

“Echilibrul dintre control și acceptare, rezistență și deschidere, luptă și capitulare“, după cum spune Treya Wilber, personajul unei cărți foarte dragi mie. Echilibrul între existență și acțiune:
“Existența înseamnă: să te eliberezi de constrângerile interioare și să te lași în mâinile lui Dumnezeu, să accepți, să ai încredere, să ierți.
Acțiunea înseamnă: să-ți asumi responsabilitatea pentru acele lucruri și numai pentru acele lucruri care pot fi schimbate, apoi să depui toate eforturile de care ești în stare pentru a le schimba”.

Am simțit acest echilibru, l-am gustat din centrul ființei mele și totuși… periodic revine provocarea, balanța se înclină din nou vertiginos către a face și apare judecătorul interior. Uneori judecătorul țintește către exterior, către ceilalți – ei sunt de vină pentru că nu mai ai timp pentru tine! De cele mai multe ori însă la mine, judecătorul este orientat chiar către mine însămi: Iar ai pierdut echilibrul! Iar nu ai fost în stare să le faci pe toate!

Da, nu pot controla viața, oamenii, situațiile cum vreau eu, da, nu pot să le fac pe toate – cât de greu mi-a fost să accept asta și cât de bine este atunci când, practicând starea de prezență, reușesc să las controlul. “Dacă viața mea arată așa, atunci asta e, și o voi trai bine. Mă deschid către viață în toate aspectele ei”, spune Treya Wilber.

Da, mă deschid și accept că uneori am mai multe de făcut, alteori am mai mult timp să fiu în liniște, doar eu cu mine însămi sau eu cu oameni dragi. Dar în orice moment, în orice context, ține doar de mine să trăiesc conștient, în prezență, iubire, acceptare și compasiune. Și când SUNT prezentă cu adevărat, în corp, în centru, atunci FAC altfel, totul curge mai ușor, cu mai multă bucurie.

Ține doar de mine să-mi ofer cât mai multe momente în care să privesc cerul și să eman recunoștință pentru ceea ce sunt și ceea ce fac. Recunoștință Treya Wilber pentru a ta poveste, sursă de inspirație pentru mine, pentru viața mea!




"Conștiența, transparența și capacitatea de a crea realitate prin propria experiență, iată atributele Maestrului Interior. Tot ce-l înconjoară este o expresie a Inimii sale. Este acasă."

HEFT

Programe și meditații online

Noutățile Călătoria Inimii
direct pe mail

Articole, workshopuri,
cărți și evenimente

Arhiva Newsletter

Tag cloud

Cărți relevante

Pășunile Minunăției Pășunile Minunăției

Marile teme ale lui John O’ Donohue sunt miracolul, imaginația și ceea ce este posibil, teme pe care le-a ars în jerbe literare orbitoare. Cuvintele sale sunt portaluri către dimensiunile vaste ale ...

Psihologia Trezirii Psihologia Trezirii

Prin acastă carte, John Welwood, alături de Stanislav Grof sau Ken Wilber, extinde harta tărâmurilor interioare ale fiinţei omeneşti şi crează conexiuni care vor constitui adevărate revelaţii nu numai ...

Cartea 44 Cartea 44

În mod straniu dar magic, această primă carte purtând semnul Călătoriei Inimii este o carte de poezie. Dar mult mai mult decât atât. Este o poveste de dragoste între oameni care-și ...

Spiritul Shamanic Spiritul Shamanic

SHAMANISMUL este cea mai veche formă de dezvoltare personală, precedând toate religiile şi filozofiile cunoscute. Recent, a revenit în atenţie, manifestând o adevărată renaştere. Conţine ...

Cercul Revelaţiei Cercul Revelaţiei

Cercul Revelaţiei este o carte uimitoare şi captivantă care povesteşte istoria extraordinară a unui drum spiritual foarte neobişnuit. Este o carte pe care nimeni dintre aceia care caută Adevărul nu o ...

Workshopuri relevante

Respirație Holotropică Respirație Holotropică
Respiraţia Holotropică este un instrument simplu şi puternic de  cunoaştere, prin experienţă directă, a adevăratei naturi a propriei noastre Fiinţe şi a Realităţii. Cuvântul ”holotropic” ...

Respirația Inimii Respirația Inimii
Respirația Inimii este o aplicație dinamică a lucrului cu starea de Prezență, o meditație în mișcare care conduce foarte rapid la expansiunea conștienței și permite conectarea voluntară cu orice ...

Astrologie Arhetipală Astrologie Arhetipală
Ştiinţă şi artă, cunoaştere raţională si simbolism deopotrivă, Astrologia poate fi de multe ori ascunsă raţionamentului logic, dar rămane mereu transparentă intuitiei şi percepţiilor survenite prin ...

Dansul Inimii

Atingere Terapeutică Integrală Atingere Terapeutică Integrală
”Orice vindecare este o vindecare a trecutului, a închiderii, a separării, a singurătății dureroase pe care am trăit-o cândva. Corpul este trecut condensat. Dar Prezența este sfârșitul ...