Elena Francisc - Țurcanu

Cu cât îmbătrânesc (și devin mai înțeleaptă, zic eu), și cu cât lucrez cu mai mulți oameni, cu atât mai mult conștientizez - cu tristețe - că unii oameni se simt mai bine când sunt nefericiți. Da, pare un oximoron, dar ăsta este adevărul!

În Călătoria Inimii și în Școala Maestrului Interior am marea oportunitate și privilegiul să lucrez cu mulți oameni. Unii chiar decid să facă schimbări majore în viețile lor. Aleg să onoreze procesul transformării. Curg cu viața, deschizându-se în fața Existenței. Alții însă preferă să aibă dreptate în locul schimbării. Preferă să dea vina pe ceilalți, pe lume, pe existență, pe lipsa banilor, pe sistemul politic, educațional, economic, în loc să își asume responsabilitatea propriei realități pe care și-au creat-o.

Drogul de care mulți sunt dependenți este speranțium. Oamenii speră, tot speră, și iar speră, că lucrurile se vor schimba, se vor îmbunătății, dar nu sunt gata să facă nimic pentru a se ajuta pe ei înșiși în procesul schimbării. Nu vor să acționeze în direcția transformării. Nu decid să aibă încredere în puterea lor de creatori și preferă să sufere de scenarite, de justificatite, de scuzarite...

Succesul, în procesul transformării, este despre a învăța să renunți la scuze, justificări, învinovățiri. Este despre a învăța să accepți trecutul, cu tot ce a fost. De a-l integra și de a avea încredere în puterea creatorului care ești. Succesul este despre a învăța cum să faci, din ceea ce ești. Fac din ceea ce sunt. Și sunt în ceea ce fac. Aceasta este mantra noastră în Călătoria Inimii. Adică, practica prezenței.

Uneori, fără să conștientizăm, rămânem dependenți de suferință. Hrănim dependența. Rămânem încapsulați în propria noastră nemulțumire, în propria noastră veche poveste care, de fapt, nici nu ne mai reprezintă. Povestea în care ne tot spunem că nu avem, că nu merităm, că nu avem cu cine, că este degeaba, că lumea e rea... murdară... Sau rămânem prinși învârtindu-ne, precum șoricelul pe rotița sa, în aceleași obiceiuri, aceleași acțiuni sau non-acțiuni, aceleași tipare de gândire, dar așteptând rezultate diferite. Nu ne dăm seama că, de fapt, e momentul să facem o schimbare radicală în felul în care abordăm totul. În felul în care ne deschidem în fața existenței.

Dacă și tu ai fost până acum dependent de speranțium sau dacă simți că ai nevoie de mai multă inspirație, prezență, claritate în a-ți manifesta Visul, ACUM este momentul să renunță la scuzarite, justificatite, speranțium. Acum este momentul să te arunci, cu încredere, determinare, consecvență, în acțiunile care te conduc mai aproape de a-ți manifesta al tău Vis.

Dacă și tu ești obosit (ca și ființa draga cu care eu am împărtășit despre acest subiect – justificări/speranțe), dacă simți furie, frustrare că încă nu îți trăiești viața pe care o visezi, nu este un motiv să renunți. Ba dimpotrivă!

Chiar dacă nu sunt ușori acești pași, de cele mai multe ori, ei sunt foarte simpli:

• Găsește claritatea asupra a ceea ce vrei și îți dorești și, mai ales, asupra a cum vrei să te simți când vei obține ceea ce vrei să obții
• Angajează-te, față de tine însuți, ca zi de zi să creezi aceste emoții, aceste stări ale Visului împlinit
• Fă zilnic mai mult din ceea ce știi deja că te apropie de Vis și fă zilnic din ce în ce mai puțin din ce știi deja că te împiedică să-ți împlinești acest vis
• Îndrăznește și cere sprijin comunității din care aparții
• Investește-ți timpul, energia, banii, intențiile și mai ales atenția în al tău Vis

Merită! Nimeni nu o poate face în locul tău. Căci... dacă nu tu, cine? Dacă nu acum, când? Dacă nu aici, unde?

Cu încredere,