Publicat la 28.10.2018 Comentarii
Dana Lar
Dintre toate minunile acestui pământ, cea mai frumoasă, cea mai minunată, cea mai împlinitoare este corpul uman, trupul de pământ în care divinitatea a ales să-și sădească scânteia creației.
Am putea vedea, oare, plânsul norilor în ploaie, razele soarelui în curcubee, ori iarba și florile născute din fertilitatea pământului fără vederea acestui trup?, am putea asculta sunetul oricărui cântec, sau măcar al vreunui cuvânt fără de auzul acestui trup?, am putea mirosi, gusta, pipăi, am putea umbla, dansa, mângâia, iubi, am putea Crea ceva oricât de mic, fără această formă densă de pământ, numită corp?
Și-atunci mă întreb și te întreb: când și de ce am uitat să-l ascult?, când și de ce ai uitat să-l asculți?. Poartă în el întreaga viață de acum și din toate viețile, toate întrebările și toate răspunsurile; conține în el vieți de părinți, de bunici și străbuni cărora le-am pierdut șirul în curgerea timpului; are în el, gata pregătit, tot ceea ce avem nevoie să fim în această lume. Astfel ni l-am creat, ... numai că în uitarea întrupării ne-am separat de el, l-am renegat și l-am făcut vinovat de păcatul acestei lumi, de durerea ei și suferința vieții.
Aceasta, separarea, avem nevoie s-o dizolvăm; ea nu ne desparte doar de propriile corpuri, ea ne desparte pe noi unii de ceilalți, ne desparte de lume și de viață. Cu toate că la niveluri subtile suntem permanent interconectați, nu putem simți acest lucru din cauza separării inconștiente în care ne-am adâncit în milenii de existență umană. Primul pas în a dizolva această separare, este conștiența, iar următorul este Prezența: prezența în corp.
Atingerea Terapeutică Integrală este instrumentul prin care am ales, să împărtășesc cu tine prezența în corp și potențialul infinit al corpului de autovindecare. Da, ai citit bine autovindecare, deoarece aici nu este vorba despre vindecător și vindecat, ci despre redescoperirea Vindecătorului Interior care există în noi toți, și vindecarea împreună. Este perfect validă sintagma: Vindecătorul se vindecă, vindecând.A fi prezent în corp ne deschide către toate dimensiunile ființei deopotrivă dense și rafinate, văzute și nevăzute, dar cu certitudine simțite; a fi prezent în corp ne deschide către recuperarea, reamintirea conexiunii naturale a ființei. Acest lucru vindecă cu adevărat separarea pe toate nivelurile ( fizic, energetic, emoțional, mental) și ne deschide către frumusețea ființării, către bucuria interconexiunii din Întregul după care tânjim toți și lasă loc divinității să-și facă simțită prezența în fiecare celulă și fiecarea atom al corpului nostru.
Atingerea Terapeutică Integrală își împlinește menirea cu cât te deschizi către a primi, cu cât însoțești procesul cu atenția ta și respirația conștientă, cu cât încrederea precede și urmează în același timp Atingerea.
Dacă ceva în tine s-a lăsat simțit citind aceste cuvinte, îndrăznește și ai încredere să explorezi Atingerea la Serile de experiență sau în Sesiunile individuale. Cu certitudine va fi o experiență pe care vei vrea să o repeți.
Dana Luna
"Credința este încrederea în ceva exterior. Încrederea se referă la profunzimea interioară a Ființei. Călătoria Inimii este transformarea care ne conduce de la Credință la Încredere."
Dezvoltare Personală Integrală Spiritualitate, experiență spirituală Psihologie Transpersonală Transformare interioară Stări de Conștiință extinsă Măiestrie interioară Practica Prezenței Respirația Inimii Respirație Holotropică Dansul Inimii Practica Puterii Feminine Atingerea Inimii Arta Respirației Conștiente Briza / Parenting Călătorii Inițiatice Astrologie arhetipală Șamanism, plante sacre Cuplu și spiritualitate Știință și spiritualitate Conștiință și cunoaștere Vindecare interioară Meditație, Zen Luppia Mundi Tehnologii ale sacrului Divinație Shaking Arta Ascultării Atente Cercul Călătoria Inimii
ShamaniA
Cum ar fi, dacă tot vorbim de Noul Pământ, să începem a crede, precum popoarele indigene, că oamenii aparțin pământului și nu invers. Acesta ar fi primul și, cu siguranță, cel mai important ...
Practica Puterii Feminine
Dacă ai nevoie de susținere, de conținere, de un loc în care să te simți auzită și ascultată, un spațiu în care să-ți dai voie să devii femeia care ești menită să fii, te invit să aduci ...
Meditație Activă și Shaking
Meditația Activă – Body-Shaking este o formă de energie care aprinde corpul, îl trezește la viață.
Această „medicină” (cum o numesc unele culturi băștinașe) – body-shaking – ...
Maestrul Interior. Arta Respirației Conștiente
Lucrul cu stările extinse ale Conștiinței este pentru viața de fiecare zi. A fi conștient este a percepe mai profund și mai rafinat realitatea vieții. Un nou grad de Conștiență permite o noi moduri de ...