Călăuza rubrica Eliberează-ți copiii de poverile tale

Publicat la 12.11.2018 Comentarii

 Cele mai răscolitoare rostiri, cele mai frumoase și profunde explorări, le trăim și le conștientizăm în perioada retrogradării planetei Venus. Este ceva seducător în atracția adâncimilor noastre, în onestitatea crudă care țâșnește din forța nestăpânită a cuvintelor și comportamentului. Este ceva magic în profunzimea percepțiilor care se trezesc, în sensibilitatea și vulnerabilitatea care scot la lumină, de fapt, tot ce este mai sincer și nealterat, mai dezgolit și demistificat de credințe, în noi înșine. Această magnetică oglindire a relațiilor în apele misterioase ale Scorpionului aduce la suprafață tipare și tabu-uri, felul în care ne-am sabotat sau ne-am lăsat abuzați sau abuzate, trăiri și emoții reprimate.Denise Cornea Stefanescu - Un mesaj electrizant al inimii

Am investit mult timp și energie pe măsură, în a reține, (re)crea și menține amintiri dintr-o copilărie pe care am perceput-o ca fiind mai degrabă aridă, rigidă, plină  de restricții și  limitări. Personajele principale pe care le-am considerat responsabile fiind desigur, părinții. Pornind de aici, mai departe, educația, școala, situațiile de viață, au sculptat rolul central al victimei, reflectat în lumea emoțională primejdioasă și nesigură, într-o stimă de sine scăzută, în relațiile cu cei apropiați și cu lumea. Pe măsură ce cresc, experiența de viață se stratifică în amintiri care se așează în mod automat, în sisteme COEX, urmând pattern-urile neuronale ale memoriei afective deschise din fragedă pruncie. Este un proces bidirecțional : fiecare situație de viață activează memoria afectivă rămasă undeva în inconștient și odată cu ea tumultul emoțional care de multe ori surprinde, dă năvală în corp sub formă de senzații, tensiuni, dureri, împinse până la boală.

Viată își urmează cursul și în acest context devin la rândul meu  părinte. Tot ce poate am imaginat, citit și  visat referitor la a fi părinte se tulbură ușor, ușor, sfârșind  prin a se nărui sub vraja memoriei afective la fel de activă, atractivă că un magnet, care continuă să polarizeze inconștient realitatea în aceleași tipare.

Copilul mic până  la vârsta de 1 an se percepe ca fiind una cu mama, întreaga sa lume este strâns legată de mamă, din care se hrănește atât fizic cât și emoțional. După vârstă de 1 an, odată cu independența adusă de primii pași, copilul se desprinde ușor de mamă, pornind propria sa explorare, continuând să se scalde emoțional în atmosfera oferită de mama, de tata, de calitatea relației dintre cei doi. Hrană emoțională îi produce uneori disconfort tradus prin dureri de burta, dureri de  gât, de urechi, febră, nas înfundat și chiar boli grave care necesită nopți lungi de spitalizare, injecții și perfuzii sau alte tratamente aplicate fragilului trup.

Orice disconfort al copilului amplifică la cote de ordinul miilor propria frică și îngrijorare, naște autocritica, vinovăție și neputința de a-l ajuta, de a face mai mult, de a nu-l fi putut proteja îndeajuns.

Revăd cu ochiul lui ACUM, cum din străfunduri aceeași energie investită cândva demult, în tiparul victimei, atrage  situații de viață , trăiri, poziționări în rezonanță.

„Un aspect deosebit de interesant al stărilor holotropice este efectul lor asupra gândirii. Intelectul nu este afectat, dar funcționează într-un mod semnificativ diferit de modul său zilnic de operare. Este posibil să nu ne putem baza pe judecata noastră în probleme practice obișnuite, putem fi efectiv invadați  de informații exacte și remarcabile pe o varietate de teme. Putem ajunge la o înțelegere psihologică profundă a istoriei noastre de viață, a dinamicilor inconștiente, dificultăților emoționale și problemelor interpersonale. Putem avea, de asemenea, revelații extraordinare în legătură cu diferite aspecte ale naturii și Cosmosului care depășesc cu mult nivelul nostru educațional și intelectual. Totuși, cele mai interesante viziuni disponibile în stările holotropice sunt cele legate de probleme filozofice, metafizice și spirituale.” (Psihologia viitorului – Stanislav Grof)

Nici un eveniment nu poate fi șters cu buretele, nici o situație de viață oricât de dureroasă nu poate fi eradicată, ca și cum nu s-ar fi petrecut. Însă, orice situație de viață, aparținând oricărui trecut, poate fi reașezată, resemnificată și transcensă  prin retrăire în corp, în mod conștient și într-un mediu terapeutic „safe”. O  Stare de Conștiința Extinsă accesată într-o sesiune de Respirație Holotropica sau în orice altă Călătorie de explorare a Conștiinței, uneori survenită chiar spontan, în mijlocul cotidianului , poate aduce vindecare la nivel personal, cât  și familial, transgenerațional și colectiv, prin a recrea până la urmă un nou set de amintiri izvorât  din acceptare a ceea ce a fost, așa cum a fost, atât cât a fost, prin a recalibra memoria afectivă într-o adevărată relație de intimitate cu mine însămi, autentică și hrănitoare, prin curajul de a sonda conștient întunecimi  în care încă mai zac frici, tabu-uri, emoții autodistructive. Prin deschidere și transparență în față curgerii Vieții cu tot ce are ea.

Spațiul din care resemnific copilăria devine o  sferă de experiențe înfășurate în jurul Inimii. Amintirile  dureroase ale fetiței rănite  se topesc într-un înțeles fin care ține de o alegere făcută printr-un contract sacru al sufletului cu cei pe care i-am ales ca părinți. Hrănesc conexiunea cu un copil interior sănătos, curios și vesel. Recunoștință pentru viața văzută prin ochii inocenți ai copilului interior, acum văzut și conținut de femeia din mine, îmbrățișată și ghidată de al său suflet !

O singură respirație mare și conștientă poate schimba energia, poate face switch-ul în adâncul pieptului către lejeritate și curgere. Mă pot bucura de gesturile mici, de o plimbare în parc alături de fiul meu în atmosfera plină de culoare și păsări a toamnei târzii.

Resemnificarea propriei copilării aduce lejeritate, curgere și despovărează rolul  de părinte de frica de a greși. Eliberează copiii biologici de povara oglindirii unor tipare comportamentale și emoționale vechi, stătute, într-un fel redându-le șansa la o copilărie frumoasă și sănătoasă.

Adriana Laura Stogrea




"Maestrul Interior se naște întotdeauna în timpul experienței umane încarnate. Nu există Maeștri care să nu fi trecut prin Umanitate. În Corp, ei pot fi recunoscuți mai ales după zâmbet. În afara Corpului, de asemeni."

HEFT

Programe și meditații online

Noutățile Călătoria Inimii
direct pe mail

Articole, workshopuri,
cărți și evenimente

Arhiva Newsletter

Tag cloud

Cărți relevante

Călătoria Inimii Călătoria Inimii

Un Maestru a spus: “Adevărul vă va face liberi”. Şi un altul: “Adevărul vine înaintea Iubirii”. Această carte este despre Adevăr, Libertate şi Iubire. Un triunghi magic şi ...

Minte Nemuritoare Minte Nemuritoare

Oare conștiința noastră – mintea, sufletul sau spiritul – ia sfârșit odată cu moartea corpului? Sau continuă să existe undeva, poate pe alte tărâmuri sau în alte dimensiuni ...

Şcoala Zeilor Şcoala Zeilor

Această carte este o hartă şi un plan de evadare. Scopul său este de a vă arăta parcursul urmat de un om oarecare pentru a evada din povestea hipnotică a lumii, din interpretarea jalnică a existenţei, pentru ...

Iubirea la timpul prezent Iubirea la timpul prezent

O carte fundamentală pentru toţi aceia care sunt pe calea iubirii conştiente şi în acelaşi timp a explorării de sine. Este o carte despre Conştienţă în relaţie. A fi conştient înseamnă ...

Trupul meu, Pământul meu Trupul meu, Pământul meu

Mii de ani de spiritualitate descarnată, de căutare a Spiritului în afara Corpului au făcut umanitatea să ignore complet uriaşul potenţial terapeutic şi ontologic al corporalităţii. Ca şi cum ...

Workshopuri relevante

Maestrul Interior. Arta Respirației Conștiente Maestrul Interior. Arta Respirației Conștiente
Lucrul cu stările extinse ale Conștiinței este pentru viața de fiecare zi. A fi conștient este a percepe mai profund și mai rafinat realitatea vieții. Un nou grad de Conștiență permite o noi moduri de ...

Dansul Inimii

Programul educațional Briza Programul educațional Briza
  Este o abordare integrală a ceea ce numim educație, care are în vedere nu numai acumularea de informație și dezvoltarea structurilor mentale, ci Ființa umană în integrum. Vizează conștientizarea, ...

Astrologie Arhetipală Astrologie Arhetipală
Ştiinţă şi artă, cunoaştere raţională si simbolism deopotrivă, Astrologia poate fi de multe ori ascunsă raţionamentului logic, dar rămane mereu transparentă intuitiei şi percepţiilor survenite prin ...

Practica Puterii Feminine Practica Puterii Feminine
Dacă ai nevoie de susținere, de conținere, de un loc în care să te simți auzită și ascultată, un spațiu în care să-ți dai voie să devii femeia care ești menită să fii, te invit să-ți ...