AmmaRa rubrica Nunta, la mijloc de călătorie

Publicat la 01.03.2019 Comentarii

Luna martie ne aduce sfârșitul iernii și ne promite primăvara. Acest început de martie, la mine este cu mare bucurie și cu multă recunoștință pentru tot ceea ce trăiesc în aceste zile. Mă aflu într-un loc minunat, împreună cu Agnis. A devenit deja o tradiție pentru mine ca în fiecare an, la început de martie să-mi ofer în dar o Călătorie. Este cadoul meu pentru mine, de ziua mea.
Curând împlinesc 49 de ani. 7 cicluri de 7. Aproape că nici nu-mi vine să cred că am această vârstă. Mă simt mai tânără și mai plină de vitalitate decât la 20 de ani. 
Despre aceste locuri, în care mă aflu acum, am să împărtășesc curând.

Acum însă te invit pe tine să-ți creezi o călătorie cum, poate, n-ai mai avut niciodată. Transformă-ți perioada Echinocțiului într-o Călătorie de 33 de zile. Așa cum făceau Mayașii. La ei, această Călătorie, a Echinocțiului, începea pe 5 martie și se termina pe 6 aprilie! Iar Echinocțiul pică chiar la mijloc. Pornindu-te în această călătoriei, de alegi să faci asta, poți celebra momentul Echinocțiului ca ceea ce este cu adevărat. O nuntă între energia sacră a femininului și energia sacră a masculinului. 
Echinocțiul de Primăvară, dacă parcurgi în conștiență și prezență  această Călătorie de 33 de zile, nu mai trece neobservat pentru tine. Nu mai este doar o singură zi, atunci când trecem de la un sezon la celălalt, ci o adevărată călătorie de conștiență. O călătorie de vindecare și de transformare.


În prima parte a călătoriei, din 5 martie, și până la Echinocțiu, simte-ți dimensiunea feminină a ființei tale.  Și tu, bărbate, da! Simte-ți profunzimile. Întunericul fertil. Simte somnul iernii, adânc în tine. Dă-ți voie să simți mai mult, să asculți mai mult, să taci mai mult, în aceste zile până la Echinocțiu. Uită-te mai mult înlăuntrul tău. În aceste zile ești ghidat/ă de energia Sacră a Feminității. Este o perioadă, între 5 și 20 martie, care ne invită la introspecție, la meditație, la apreciere. Ne invită la a ne deschide pentru a primi și a practica toate darurile Principiului Feminin aflat în fiecare dintre noi. Femeie sau Bărbat. Este, de asemenea, perioada în care, precum un șarpe, dăm jos pielea de care nu mai avem nevoie și care nu ne mai servește. Facem curat în șifoniere, dulapuri, sertare, magazii. Curățăm. Facem curat și în relațiile noastre. Lăsăm. Dăm drumul. Renunțăm la ce nu ne mai servește.  
Iar această renunțare, chiar și la lucrurile pe care nu le mai vrem, nu este deloc ușoară. Este chiar împotriva a ceea ce am fost învățați în această lume materială care ne-a tot spus ”cu cât mai mult, cu atât mai bine”. A strânge, a avea, a acumula poate că a devenit chiar un scop în viața ta. Vezi la ce poți renunța în aceste zile de dinaintea Echinocțiului de Primăvară, când energia Sacră Feminină ne invită pe toți să lăsăm, să curățăm, să curgem, să iertăm, să vindecăm, să transformăm.

La ce alegi să renunți?

Onorând Energia Sacră Feminină, și având încredere în felul ei de a ne ghida - cu iubire și înțelepciune, renunțarea devine din ce în ce mai ușoară. Chiar naturală!
Așadar, prima parte în a ta Călătorie de 33 de zile, te invit s-o dedici dimensiunii tale feminine cu toate atributele sale: bunătate, răbdare, ascultare, vindecare, iertare, iubire, hrană, conținere, curgere, curățenie.

Apoi, mijlocul călătoriei, Echinocțiul de Primăvară.
Acest moment este ca o posibilă nuntă între Principiul Sacru Feminin și Principiul Sacru Masculin. Împreuna într-un echilibru perfect și în armonie. 
Sau poate fi ca o aniversare specială, dacă tot vine odată pe an!

Ce alegi să celebrezi, în ziua Echinocțiului? 
Ce alegi să vezi ca fiind special în viața ta?

Eu aleg să celebrez, la Echinocțiu, relația mea de iubire cu Horia (Agnis). Ne vom fi întors din aceste locuri unde suntem acum și, pe 21 martie, la Echinocțiu, celebrăm împreună cu cei care sunt acum în Școala Maestrului Interior, generația a cincea. Vom fi în Modulul 5 al parcursului. Modulul Viziunii, al Creației, al Exprimării, al Bucuriei, al Autenticității, al Adevărului.

Oricum alegem fiecare dintre noi să privim acest eveniment, Echinocțiul este, în mod cert, o celebrare. O celebrare a uniunii celor două forțe cosmice, feminin și masculin, într-una singură. Cheia este să ne aducem aminte că aceste două forțe sunt egale. Forța Sacrului Masculin și Forța Sacrului Feminin, împreună, ne-au adus în punctul în care suntem fiecare acum.
Dacă nu-i permitem Principiului Feminin să ne ghideze, nu vom atinge această celebrare a egalității, nu vom atinge pragul echilibrului și al armoniei. Valabil și dacă nu-i permitem Principiului Masculin să susțină întregul proces.

Feminin și Masculin. Masculin și Feminin. Împreună, într-un dans al Conștienței și al Prezenței, al încrederii și al iubirii, al respectului și al comunicării fără judecăți și resentimente, al adevărului și autenticității. 
Pentru a o trăi apoi în relațiile noastre, această uniune avem nevoie s-o trăim mai întâi înlăuntrul nostru. Doar așa o putem reflecta în realitatea vieții noastre. În lumea pe care o creăm.

Despre asta este ultima parte în a ta Călătorie de 33 de zile. Despre Creație în exterior, în viața ta.
Ultimele 16 zile ale acestei călătorii, adică după 21 martie, după Echinocțiu, sunt acele zile în care decizi forma, felul, modul în care duci această UNIUNE lăuntrică și în afară, în lumea în care trăiești. Creându-ți realitatea pe care o vrei. În zilele de după Echinocțiu, îți poți vedea cu mai mare claritate misiunea pe care o ai în această viață, îți poți seta cu mai mare ușurință scopuri, obiective. Sunt zile cu multă energie care te ajută să acționezi în direcția manifestării acestor țeluri. 
Este perioada în care toți acționăm, cu mai multă încredere și putere creatoare. Acesta este momentul pentru acțiune și pentru a pune lucrurile în mișcare.

Ce acțiuni decizi să faci? 
Cum alegi să-ți manifești puterea creatoare?

La sfârșitul lunii martie începem să ne vedem visele transformându-se în realitate. 
Așadar, Echinocțiul este, cu adevărat, o Călătorie de 33 de zile care ne poate schimba viața. Dacă alegem s-o parcurgem în prezență și conștiență.

De ceva ani buni deja, eu îmi ofer această Călătorie de 33 de zile. Mi-o ofer mie și celebrării uniunii celor două polarități cosmice aflate înlăuntrul meu. Feminin și Masculin. Și, da, o suprapun și cu o călătorie undeva în lume. Cadou de ziua mea. O frumoasă tradiție pe care mi-o respect. Iar acum mă bucur din plin de ea. Dar, despre locurile unde sunt acum, revin curând.

Creează-ți propria ta Călătorie de 33 de zile, în care să-ți celebrezi uniunea femininului cu masculinul, 
și vezi unde te conduce. Apoi, împărtășește și cu mine. Mă bucur de fiecare dată când îmi scrii.


Aleg acum să-ți celebrez propriul tău dans cosmic și nunta sacră dinlăuntrul tău,
făcându-ți un DAR de ziua mea. Îmi place să fac daruri de ziua mea. Primești?


Primește acest CADOU – o mega ofertă specială!
În perioada 1 - 8 martie ai 49% reducere la aceste două călătorii profund transformatoare:

Călătoria Eroinei + Inițiere în Practica Prezenței = Viață Conștientă

trăită în mai multă Bucurie, Încredere, Iubire și Putere Creatoare
Bucură-te de acest CADOU și fă-i cunoscută prezența și prietenelor tale, prietenilor tăi.


Și, la cererea multora - popular by demand, deci - am decis ca Retreat-ul 
Călătoria Eroinei 
să aibă, din luna martie, un format de „grup închis”. Astfel, Călătoria o parcurgem ÎMPREUNĂ în același Cerc Sacru al Feminității. Și o începem chiar de ziua noastră, 8 martie - ziua Femeilor. 
Poți păși în Cerc chiar de 
acum.

Cu încredere că putem crea, împreună și fiecare în felul său unic, mai multă pace și armonie între Feminin și Masculin, îți mulțumesc.



La mulți ani, mie și ție și nouă tuturor,

 

PS. Dacă simți să te aventurezi în ambele aceste transformatoare retreat-uri, 

Călătoria Eroinei și Inițiere în Practica Prezenței,

beneficiind de darul acestei oferte speciale, și vrei să creezi spațiu pentru a-l integra pe fiecare, 
înscrie-te la ambele în perioada 1 - 8 martie și scrie un mail pe adresa office@calatoriainimii.ro
cu data când alegi să începi retreat-ul 
Inițiere în Practica Prezenței.




"În fiecare ființă umană doarme Conștiența Maestrului, chiar dacă el nu știe acest lucru. Un adevărat Maestru poate recunoște măreția chiar nemanifestată a oricui."

HEFT

Programe și meditații online

Noutățile Călătoria Inimii
direct pe mail

Articole, workshopuri,
cărți și evenimente

Arhiva Newsletter

Tag cloud

Cărți relevante

Bebeluși Deștepți Bebeluși Deștepți

Felul cum sunt trataţi copiii în primii lor ani de existenţă are o influenţă decisivă şi de durată. Fiecare transformare personală prin Conștiență schimbă Conștiența întregii lumi. ...

Dragoste şi trezire Dragoste şi trezire

Transformarea profundă de conştiinţă prin care trece omenirea ajunge la punctul său cel mai dureros. Crize de toate felurile izbucnesc la nivel planetar, dar toate sunt expresia crizei interioare de transformare ...

Iubiri perfecte, relaţii imperfecte Iubiri perfecte, relaţii imperfecte

Totul în viaţa noastră este relaţie, iar calitatea relaţiilor pe care le avem dă în cele din urmă culoarea întregii noastre vieţi. Măsura în care relaţiile noastre sunt pline de ...

ELIBERAREA DIN FRICĂ ELIBERAREA DIN FRICĂ

  Cine a cercetat mai adânc profunzimile sufletului ştie că nu ura ci frica este opusul iubirii. Frica, ca închidere în sine, ca zid ridicat în jurul unui eu mic, limitat, neputincios, ...

Anam Cara Anam Cara

Frazele acestei cărți nu aparțin lui John O’Donohue, el este doar un aspect, scribul încarnat al acestei curgeri, ci Sufletului său, cel conștient de conexiunea profundă cu tot ceea ce există, ...

Workshopuri relevante

Practica Puterii Feminine Practica Puterii Feminine
Dacă ai nevoie de susținere, de conținere, de un loc în care să te simți auzită și ascultată, un spațiu în care să-ți dai voie să devii femeia care ești menită să fii, te invit să aduci ...

Dansul Inimii

Articole pe aceeași temă

Magia Ultimă, Iubirea Magia Ultimă, Iubirea
Mereu de la capăt, ne naștem din nou și din nou

Am dovedit ceea ce aveam de dovedit, până când am înțeles că a dovedi este neîncredere în sine. Am dovedit părinților mei, oamenilor din preajma mea, lumii și universului, iubitei ...

Vâltoarea Vâltoarea

Pentru ce trăiești? Ce vrei? De ce crezi că ceea ce vrei să trăiești depinde de alții sau de context? Dacă ești la fel ca mine crezi asta pentru că asta ai fost învățat să crezi. Este fals. Totul ...

Cheile Maturității – Angajamentul și Responsabilitatea Cheile Maturității – Angajamentul și Responsabilitatea

Ținând cont de tot ce trăim în aceste vremuri, habar nu am la ce vârsta anume ar trebui să facem, cu adevărat, tranziția către etapa maturității. Unele cărți de psihologie spun că în ...

Curge-ți peste tine darul vindecării Curge-ți peste tine darul vindecării
O scrisoare pentru tine, Femeie, pe care o poți citi și tu, Bărbate!

Ce vreau, de fapt, de la viața mea? Ce vreau să trăiesc, cu adevărat? Ce îmi doresc și după ce tânjesc? Aleg, în acest spațiu sacru pe care-l creez pentru mine, să rămân cu atenția ...

Întruparea Întruparea

Cea mai cutremurătoare semnificație a existenței lui Christos este aceea că Divinul devine Om. Se întrupează. În acest sens creștinismul dă un răspuns complet marii căutări dintotdeauna a Umanității. ...

Puterea transformatoare a energiei sexuale Puterea transformatoare a energiei sexuale

La intalnirile guvernate de energia Lunii Noi, cand toate potentialurile noastre ne sunt disponibile, cea mai mare bucurie a mea este sa vad si sa simt cum femeile prezente se reintorc la corpul lor alegand sa-l ...

Ascultă Ascultă
Puterea Creatoare a propriei Inimi

Dă-ți voie să simți chiar în aceste zile vortexul uriaș care ne-a smuls pe toți – pe fiecare în felul său – din percepții învechite, din obiceiuri prăfuite, din gândire ...

Permanenta Devenire - Femeie, Bărbat Permanenta Devenire - Femeie, Bărbat

La Lună Nouă, Călătoria Inimii naște Cercul Sacru al Feminității - Anam Cara, în al nostru Sanctuar și Haita Lupilor pe Dealul Zmeului. Reflecție. Intenție. Blândețe. Frumusețe. Magie. Și, ...

ARC 2017: Ochi de gheață (I) ARC 2017: Ochi de gheață (I)
Comunicare. Armonie. Alegeri. Vindecare. Un Nou Început.

Mă privește direct în ochi, cu sufletu-i deschis în fața mea. Privirea sa e generoasă, blândă, curioasă. Am de ales: îl privesc la fel, cu inima deschisă, lăsând să vadă toate ...

Instrumentele transformării interioare: Criteriul Bucuriei Instrumentele transformării interioare: Criteriul Bucuriei

Transformarea interioară a conștiinței umanității capătă viteza și forța unei cascade care curge dinlăuntru înspre înafară. Căile de a funcționa în această lume se schimbă. Există ...