AmmaRa rubrica O altă filă din al meu jurnal

împărtășesc, acum, cu tine

Publicat la 01.07.2019 Comentarii

Elena Francisc - Țurcanu

A trecut o săptămână deja de când Anam Cara, Retreat pe Colina Lunii, s-a terminat. Încă mă simt plină de emoțiile trăirilor pe care le-am împărtășit cu cele 24 minunate femei care au fost prezente în această vară. De fapt, energia Anam Cara continuă să curgă între noi, prin împărtășiri și prin noile prietenii create și prin conținerea ce este prezentă în grup. La fel cum continuă să curgă-n lume și să impregneze - cât mai multă lume - cu frumusețe, bunătate, luminozitate, încredere, adevăr, putere feminină creatoare.

Greu de pus în cuvinte, profundele trăiri, înțelesurile, revelațiile, emoțiile și frumusețea ce-am împărtășit în acele zile acolo, sus – pe Colina Lunii.

A fost despre bucuria de umbla desculțe, zile întregi, în rouă, în noroi, prin apele reci și limpezi ale pârâului ce se bucura să ne curgă.

A fost despre energia spirituală și mistică a Lunii Pline, Solstițiu de vară și Sânziene.

A fost despre daruri unice, mistice. Și despre deschiderea inimilor noastre de femei în care ne-am recunoscut și am primit aceste daruri.

A fost despre resurecție.

A fost despre a lăsa să iasă din viețile noastre, ceea ce am identificat că ne împiedică să ne bucurăm de viață și să creăm din strălucirea noastră.

A fost despre alegerea de a primi și a crea relații noi, de a naște creații noi.

A fost despre conștientizarea că, uneori, confundăm frica, îndoiala, cu intuiția.

A fost despre a lăsa trecutul, integrându-l și onorâdu-l.

A fost despre a privi, cu încredere, în viitor. Despre filtru curat.

A fost despre blândețe, bunătate, îngăduință cu emoțiile și cu vulnerabilitățile noastre.

A fost despre deschidere către expansiune, către inițiere, către ceva nou. Însă și despre așezare, înrădăcinare, ascultare.

A fost despre adevăr și rostire și curaj.

A fost despre reconectarea cu profunzimile cele mai adânci și mai întunecate și mai fertile dinlăuntrul nostru.

A fost despre decapitarea demonilor ignoranței și ai fricii și ai îndoielii.

A fost despre renunțarea la atașamentele față de suferință.

A fost despre conștiența că putem folosi conflictele și crizele ca pe mari oportunități în care să practicăm prezența și calmul și centrarea.

A fost despre reconectarea cu Mama Pământ.

A fost despre a ne simți energia și puterea creatoare a principiului feminin.

A fost despre: împreună suntem mai puternice. Și mai frumoase!

A fost despre atingeri vindecătoare.

A fost despre hrană sănătoasă.

A fost despre a ne aduna bucățelele împrăștiate în credințe preluate.

A fost despre curgere în râurile intuiției și ale creativității.

A fost despre renunțarea la control și la competiție și la comparație.

A fost despre ieșirea din prizonieratul miturilor supreme care ne-au brăzdat adânc trupurile de femei.

A fost despre dans și cercuri terapeutice.

A fost despre ritual sacru în care am schimbat perspectiva asupra Principiului Masculin, făcând pace cu acesta și onorându-l.

A fost despre prietenie, bucurie, celebrare.

A fost despre echilibrarea abordărilor noastre personale în fața Existenței.

A fost despre a ne păstra atenția pe ceea ce ne dorim să trăim și nu pe ceea ce nu mai vrem.

A fost despre onorarea zguduielilor și bușelilor din viața noastră.

A fost despre liniște și profunzimi.

A fost despre împletirea florilor de fân cu Spiritul și materia trupurilor noastre.

A fost despre portaluri deschise în Calea Lactee și despre stele căzătore ce împlinesc visurile.

A fost despre onorarea ritmurilor.

A fost despre spirala vindecării.

A fost despre un set util de instrumente simple pentru o ecologie fizică și emoțională. Este „setul” ce stă la baza parcursului Școala Maestrului Interior. Este setul ce ne ajută să ne păstrăm echilibrul și să ne recentrăm în fața oricăror provocări.

A fost despre purificare în ape limpezi.

A fost despre ieșirea din prizonieratul miturilor pe care le-am luat drept adevăruri supreme și care ne-au brăzdat trupurile de femei lăsându-ne pustiite și tânjind.

A fost despre... multe altele și, în același timp, despre singurul lucru care contează cu adevărat - Momentul Acum. Magicul moment ACUM, trăit în conștiență și în bucuria de a fi. A FI în trup de femeie nu este o belea ci o mare binecuvântare. 

Da, despre binecuvântarea de a fi femeie, acum, în această viața, a fost acest Retreat. Mă simt binecuvântată să pot crea astfel de spații sacre în care să ne vindecăm, să ne recunoaștem, să ne onorăm, să ne bucurăm, să ne conținem, să ne rostim, să ne ascultăm, să ne iubim, să ne întrupăm puterea feminină creatoare.

Fie să renaștem, azi la Lună Nouă, întru încredere și adevăr, întru putere feminină întrupată și onorată, întru bucuria de a ne trăi viața în mai multă simplitate.

Profundă recunoștință, în primul rând vouă - celor 24 de femei minunate, zeițe, surori, suflete Anam Cara - care ați fost la acest Retreat ale căror ecouri reverberează încă în mine. Profundă recunoștință și vouă, femeilor de pretutindeni din întreaga lume. Împreună suntem mai puternice. Dar și mai frumoase.




"Expansiunea percepției și a Conștienței este instrumentul fundamental al Noii Paradigme. Percepția poate fi extinsă cu instrumente. Dar instrumentul ultim este capacitatea infinită de a percepe, a Ființei. Aceasta este Calea Maestrului Interior."

HEFT

Programe și meditații online

Noutățile Călătoria Inimii
direct pe mail

Articole, workshopuri,
cărți și evenimente

Arhiva Newsletter

Tag cloud

Cărți relevante

Fluturele Negru Fluturele Negru

Prin această carte, doctorul Richard Moss ne lansează, pentru fiecare dintre noi, o invitație către SCHIMBARE, consacrându-ne viața Vitalității Radicale prin Întregirea Ființei care suntem.Transformarea ...

Respirația Holotropică Respirația Holotropică

Această carte se constituie într-un omagiu adus lui Stanislav Grof și Christinei Grof și lucrului lor de peste 40 de ani pe tărâmurile explorării Conștiinței. Respirația Holotropică a contribuit ...

Şcoala Zeilor Şcoala Zeilor

Această carte este o hartă şi un plan de evadare. Scopul său este de a vă arăta parcursul urmat de un om oarecare pentru a evada din povestea hipnotică a lumii, din interpretarea jalnică a existenţei, pentru ...

Cele o mie de nume ale bucuriei Cele o mie de nume ale bucuriei

O carte de o superbă şi adâncă profunzime, de o înţelepciune iluminată, care nu are nimic teoretic. Este o înţelepciune intrinsecă, nestudiată, care irumpe din poveştile simple de viaţă. ...

Bebeluși Deștepți Bebeluși Deștepți

Felul cum sunt trataţi copiii în primii lor ani de existenţă are o influenţă decisivă şi de durată. Fiecare transformare personală prin Conștiență schimbă Conștiența întregii lumi. ...

Workshopuri relevante

Practica Puterii Feminine Practica Puterii Feminine
Dacă ai nevoie de susținere, de conținere, de un loc în care să te simți auzită și ascultată, un spațiu în care să-ți dai voie să devii femeia care ești menită să fii, te invit să-ți ...

Articole pe aceeași temă

Dimensiunea Colectivă a Conștiinței. Invitație la Trezire Dimensiunea Colectivă a Conștiinței. Invitație la Trezire

Încearcă, în vreme ce citești aceste rânduri, să nu mai inspiri. Să nu mai primești aerul care te înconjoară din toate părțile, în corp. Nu poți. Vei ceda în cele din ...

Întruparea Întruparea

Cea mai cutremurătoare semnificație a existenței lui Christos este aceea că Divinul devine Om. Se întrupează. În acest sens creștinismul dă un răspuns complet marii căutări dintotdeauna a Umanității. ...

Invitație la Bucurie: Numi Tea Invitație la Bucurie: Numi Tea

https://www.calatoriainimii.ro/ro/Cartile/Titluri/510-Ceaiul-NUMIVara se spune că dorul de aer proaspăt se simte cel mai acut. Mai ales în orașele mari, unde fiecare pas printre clădirile de ciment spune: ...

Depresia, un film cu final neașteptat Depresia, un film cu final neașteptat
Despre natura minții

De jumătate de an sau mai bine aud tot felul de povești despre depresie. Amici, prieteni sau cunoștințe, persoane care vin la Centrul Călătoria Inimii, toți mărturisesc că le este din ce în ce mai ...

Ghidul ce poartă energia schimbării Ghidul ce poartă energia schimbării

Dragă prieten al Călătoriei Inimii, Prin Arta Ascultării Atente, îmi dau voie, din nou, să te călăuzesc – de-mi vei permite – în a ta Călătorie de vindecare. De la Lună Nouă până ...

Ne-am smuls din anestezierea simțurilor, purificându-le prin atingere Ne-am smuls din anestezierea simțurilor, purificându-le prin atingere

Totul este neprețuit, când simțurile noastre ne sunt treze! ...

Oamenii nu se întâlnesc întâmplător Oamenii nu se întâlnesc întâmplător

Pe parcursul magicei călătorii care este viața, dăm peste tot soiul de oameni, din diferite culturi, medii de proveniență și de diverse tipologii. Toți oamenii pe care îi întâlnim are un ...

Devorarea lui Christos Devorarea lui Christos

Christos este cea mai splendidă, cea mai puternică expresie a Umanității trezindu-se din beznă, viața sa este cea mai curajoasă pildă de verticalitate, Christos este Umanitatea ridicându-se din genunchi, ...

Nimic nu rămâne pe loc Nimic nu rămâne pe loc
Nici măcar trecutul

„În spatele fațadei vieților noastre normale, destinul etern dă formă zilelor și căilor noastre.” 9.09.99 și acum 9.09.2019 – nimic nu se pierde și nici nu se uită, chiar dacă ...

Cine crezi că ești? Cine crezi că ești?
Depinde de cât de profund poți percepe realitatea

Măiestria este aceea de a trăi la anvergura și profunzimea propriei revelații despre realitate. Au existat dintotdeauna mijloace de tot felul pentru a extinde percepția asupra realității, de a ieși din ...