Punct rubrica Vindecarea prin Conștiență

Trupul, mintea și sufletul sunt o permanentă creație

Publicat la 31.08.2019 Comentarii

 Horia Francisc Turcanu

2019 este un an al transformărilor profunde. Ele iau de multe ori aspectul unor crize și conflicte. Acestea sunt însă oportunități și reprezintă înfruntări între cei care am fost în trecut și cei care devenim. Orice criză este o transformare și aduce cu sine o vindecare a trecutului. Cu condiția să alegem altfel decât am făcut-o cândva. Trecutul nu poate fi schimbat, dar perspectiva asupra lui, da. A face acest lucru este nu numai o vindecare, dar și un act de transcendență și evoluție lăuntrică. Realitatea ne servește, întotdeauna. Practica Prezenței și vindecarea prin Conștiență.

 

Criză și transformare

În interiorul nostru Conștiința manifestă curente contradictorii. O parte din noi este atașată de trecut, de formă, de structură. Tindem să gândim mereu în același fel, să exprimăm aceleași perspective și să facem din ele adevăruri pe care ne întemeiem viața, să manifestăm aceleași atitudini, să avem aceleași modele emoționale și relaționale. Într-un cuvânt, să creăm realitatea propriei vieți în mod structurat și repetitiv. Nu ne dăm seama că structurile pe care le creăm – unii le numesc ego, sau personalitate liniară – devin labirint și închisoare.

O altă parte din noi, racordată cu natura noastră profundă, tânjește după transformare, după curgere, după conexiune, după schimbare. Fluviile vieții sunt în eternă curgere în noi înșine și înafara noastră.

Am creat în trecut lucruri, situații, relații, nenumărate configurații de realitate ce par stabile. Ne-am atașat de ele, făcându-le parte din noi înșine: acesta sunt eu. Un mod de a gândi, de a fi, de a reacționa, cu principii, norme, legi interioare care se manifestă în relațiile cu ceilalți și cu realitatea. Familii, firme, job-uri, identități. Structură.

Și în această vreme marile curgeri ale existenței continuă să existe. Un fel de dor, de tânjire generează căutarea, explorarea, mișcarea, transformarea. Conflict. Nu pot renunța la ceea ce am creat, deși tinde să se transforme în închisoare. Asta generează durere sub forma emoțiilor distructive, mecanismelor de gândire repetitivă, tensiunilor în relații, în corpul fizic. Criză.

Crizele se repetă și devin mai profunde până când începem să înțelegem felul în care le creăm. Asta vine la pachet cu înțelegerea adevăratei naturi a realității. Sursa profundă a realității, interioare și exterioare corpului fizic deopotrivă, este gândirea noastră, poziționările, atitudinile noastre. Acestea sunt acte de creație de realitate. Crizele de orice fel ne conduc către a descoperi un adevăr mai larg decât acela pe care am crezut că îl cunoaștem, ne conduc dincolo de frontierele pe care ni le-am pus noi înșine. Crizele nu sunt un ghinion, ci sunt oglinzi ale lumii noastre interioare. Ne provoacă să privim în noi înșine, să descoperim perspectivele care au generat conflictul, ne invită la sinceritate, și mai ales la a le schimba. 

Aceasta este oportunitatea pe care o oferă crizele din viețile noastre, și are legătură cu evoluția noastră. Este un proces care ne conduce către o nouă cunoaștere, un nou grad de conștiență, un nou fel de a trăi, de a iubi, de a ne deschide. 

Expansiunea, vindecarea, iubirea, adevărul, frumusețea sunt atributele universale ale existenței. Le percepem în măsura în care suntem conștienți, în care simțim mai mult din realitate. Crizele personale și colective, ne obligă – uneori prin durere – să reconsiderăm poziționările noastre față existență, să ne transformăm și astfel să transcendem diferitele niveluri ale propriei noastre ființe.


Angelo Transformazzione - ulei pe pânză, Gianfranco Caldarelli

Vindecarea privește întotdeauna trecutul

Iar trecutul este experiență de viață. Conține gândire, atitudini, emoții, poziționări față de realitate în diferite situații. Nu putem schimba trecutul. Dar putem schimba poziționările, atitudinile, gândirea, în același tip de situații. Ne putem schimba pe noi înșine adică. Și aceasta este vindecarea. Totuna cu transcendența, cu evoluția, cu transformarea. Vindecarea și transcendența sunt una.

O criză este întotdeauna legată de transformarea noastră interioară. Implică întotdeauna moduri de a gândi, atitudini, modele emoționale și relaționale și întotdeauna în cele din urmă coboară în corpul fizic sub forma durerii de orice fel. Crizele personale nu sunt diferite de crizele umanității în ansamblul ei. Durerea persistă, ba chiar crește pe un fel de spirală de situații, până când găsim în noi curajul de a schimba ceea ce credeam că este imuabil, de a percepe un nou grad de anvergură a adevărului despre noi înșine.

Și atunci, ceva se deschide. Căci un adevăr mai larg și mai profund despre noi înșine este însoțit de un nou grad de experiență a iubirii, frumuseții, și armoniei în viețile noastre. Relațiile noastre cu noi înșine și cu lumea capătă nuanțe și culori noi, situațiile de detensionează, ceea ce părea a fi o catastrofă ireparabilă se dovedește a fi fost modul existenței de a ne conduce către o nouă înțelegere. Existența ne servește. Întotdeauna. Chiar și atunci când pare că ne este adversar.

Vindecarea nu numai că este posibilă, dar este singura cale. Ființa noastră profundă, eternă, este curgere. Putem continua să ne agățăm de vechile noastre moduri de a fi, dar nu putem opri curgerea din profunzimile inimii noastre și nici a realității. Durerea se naște din lupta cu această curgere. A fi în flux, a curge, este totuna cu a schimba: gândire, atitudine, emoții, identitate.

Transformările dezvăluie că noi suntem mai mult decât gândirea, emoția și rolurile noastre, mai mult decât structura numită personalitate liniară. Acestea sunt creații ale noastre. Dar natura noastră profundă este Creatorul, sursa din care se naște orice structură.

Vindecarea vine la pachet cu Cunoașterea, Iubirea, Adevărul și Frumusețea de a trăi.

The shortcut

A cultiva aceste atribute universale ale Conștiinței în viețile noastre este shortcut-ul. A cultiva Iubirea, Adevărul, Frumusețea și Armonia, a cultiva Cunoașterea prin Conștiență. Cea mai mare carte de cunoaștere este chiar Viața noastră.

Dar cum să cultivăm bucuria de a trăi când simțim durere, cum să vedem frumusețea când viețile noastre par cotropite de violență și urâțenie? Unde este armonia universală despre care vorbesc maeștrii acestei lumi, conexiunea și luminozitatea, atunci când suntem în mijlocul crizei? Dacă ele există, ce ne împiedică să le percepem și să le trăim?

Ne este greu să acceptăm faptul că NOI CREĂM realitatea. Dar tocmai acesta este exercițiul. Pentru asta suntem aici, pentru a da explora propriile noastre creații și pentru a găsi calea de a crea, în cele din urmă, ceea ce vrem să creăm.

Majoritatea oamenilor trăiesc în viețile lor lucrurile de care se tem. Păstrează focusul pe ceea ce nu funcționează, pe ceea ce se tem că se va întâmpla, pe lucrurile pe care nu le vor. Încearcă mai degrabă să controleze realitatea, decât să o creeze, pentru că în adâncul lor, nu cred despre ei înșiși că sunt creatori. Cred că realitatea este exterioară și trebuie controlată.

Stările noastre lăuntrice creează realitate. Experiența vieții este o oglindă imensă, sferică, în care ne reflectăm pe noi înșine, gândurile noastre, atitudinile și tot ceea ce suntem pe dinlăuntrul nostru. 

Calea cea mare este Conștiența. A fi conștienți este a simți, a vedea, a percepe natura adâncă a propriei noastre ființe și astfel descoperirea extraordinară că realitatea este oglindirea acestei naturi profunde, personale și colective.

Este în puterile noastre

Acum 13 ani am trecut prin forma supremă a unei crize. Aproape că am murit. Un stop cardio-respirator pe o masă de operație. Am revenit cu o înțelegere diferită asupra naturii realității și a propriei ființe. Transformare a fost cuvântul cheie. Am înțeles că moartea este forma ultimă a transformării dar că nu este nevoie să murim cu adevărat niciodată. Sau, invers, putem muri la fiecare respirație, căci inspirația este o renaștere necontenită, iar expirația este o cedare a ceea ce am crezut că suntem. Asta permite creația necontenită, înnoirea eternă a gândirii și a tuturor spațiilor lăuntrice.

Am descoperit apoi că pot transforma totul în viața mea. Au fost nenumărate crize de transformare din care am învățat să aleg în mod diferit și la încetul cu încetul am înțeles că Alegerea este un instrument al marii Creații. Am cizelat moduri noi de a deveni conștient de diferitele niveluri ale Ființei, toate în legătură cu Atenția – care este o energie sacră, eternă, creatoare, în expresia ei umană. Și cu respirația. Atenție, Respirație Conștientă, Atitudine.

Așa am născut, împreună cu iubita mea eternă, Ammara, Practica Prezenței.

A trebuit să uităm tot ceea ce am crezut că știm și să experimentăm totul de la capăt, încă odată și încă odată, mai întâi fiecare pentru el, apoi împreună, apoi cu nenumărați oameni, de mii și mii de ori. Am redescoperit natura profundă a propriei noastre ființe și faptul că dincolo de aspectele liniare, personale, suntem parte dintr-un întreg care se manifestă în toți oamenii. Am șlefuit modurile de a percepe acest Adevăr, le-am simplificat, le-am curățat de orice preconcepție și de orice ideologie, până când a rămas un fel de tehnologie interioară, un instrument extraordinar de simplu și de eficient, pe care l-am încredința oricărui om a venit să lucreze cu noi.

Așa s-a născut Școala Maestrului Interior.

Este calea Conștienței, a percepției, a creației conștiente de realitate. Scopul acestei Căi regale este acela de a trăi aici, acum, în această lume și această viață, atributele fundamentale ale Conștiinței: Adevărul, Frumusețea, Iubirea, Armonia, Cunoașterea. Nu mâine, nu în altă viață, ci ACUM, în situațiile vieților noastre, în relațiile noastre cele mai importante, în job, printre oameni – creatori ca și noi.

Vindecarea vine la pachet cu toate acestea. Căci vindecare nu este altceva decât dez-identificare de ceea ce am crezut că suntem. Este eliberare de diferite aspecte ale identității. Este Conștiență.

Este în puterile noastre să o facem, pentru că reprezintă ceea ce suntem noi, în cele mai adânci și cele mai vaste straturi ale Ființei.

A împărtăși cu ceilalți această tehnologie interioară în scopuri de Cunoaștere și Vindecare, a trăi împreună cui ceilalți Bucuria, Iubirea, Adevărul și Frumusețea a devenit consacrarea noastră. Fiecare gest pe care îl fac și îl facem în experiența vieții noastre este subscris acestei consacrări. Pentru noi înșine și pentru noi toți.

Vindecarea prin Conștiență

2019 – anul unora dintre cele mai profunde transformări, a ta, a mea și a umanității. Provocator dar menit unor uriașe salturi de conștiență, unor uriașe vindecări, unor uriașe conștientizări. Am ales ca la sfârșitul acestui an să celebrăm transformarea, să o împărtășim încă odată, în felul nostru cu tine și cu voi, să punem încă odată la dispoziția tuturor instrumentele fundamentale ale unei vieți în care să se manifeste atributele fundamentale ale Conștiinței.

Practica Prezenței este o tehnologie interioară, simplă, puternică și rafinată, menită să crească gradul de conștiență al celui care o practică. A fi mai conștient este a simți mai mult, mai profund, mai clar, mai rafinat realitatea interioară, mecanismele psihologice, emoționale și relaționale, dar și dimensiunea metafizică a existenței și a ființei. Cu cât percepem mai mult din realitate, cu atât putem răspunde mai adecvat realității. Este un instrument pentru evoluție interioară și pentru vindecare, un instrument de claritate și de deschidere. Este coloana vertebrală a întregii Școli de dezvoltare personală și spirituală numită Maestrul Interior. Este subiectul Cărții Maestrului Interior și abordarea fundamentală în toate călătoriile noastre de conștiință. 

Desigur, eu și noi, nu putem fac e nimic în locul tău, nu putem face alegeri și nici transforma situațiile vieții tale. Doar tu poți. Noi însă putem pune la îndemână instrumentele simple și magice ale acestei tehnologii interioare, pe care am șlefuit-o un timp foarte, foarte îndelungat: lucrul cu Prezența, Atenția, Respirația Conștientă și Alegerea.

Astfel, la începutul lunii decembrie vom fi în mijlocul celei mai transformatoare, provocatoare și revelatoare Călătorii a Inimii din acest an. Tema sa fundamentală este Vindecarea prin Conștiență – a corpului, minții și sufletului. Este cultivarea Bucuriei de a trăi, a Iubirii, Frumuseții și Adevărului în viețile noastre, a Armoniei și conexiunii. Este eliberarea de gândire compulsivă, de emoții corozive, de atitudini închise și de durere. Este tema întregului sfârșit de an la Călătoria Inimii. Workshop-urile, programele on-line, meditațiile ghidate, articolele și webinarele noastre vor acoperi toate nuanțele acestei teme fundamentale care ne privește pe toți. 

Dacă citești aceste rânduri cu siguranță ceva din tine rezonează cu toate acestea. Consideră toate acestea ca pe o invitație, ca pe o oportunitate a unei mari transformări pe care o poți face în viața ta. Nu e nevoie să pleci nicăieri din această lume, nici să te retragi, nici să fugi, nici să disperi. E nevoie să devii conștient, să percepi mai mult, mai adânc din Adevărul tău. Și asta este în puterile tale.

Intră în Cercul acestei Călătorii a Inimii de sfârșit de 2019. Este chintesența tuturor explorărilor, vindecărilor, revelațiilor trăite de noi pe parcursul acestui an și o uriașă oportunitate de a înlătura vălul ce-ți acoperă ochii lăuntrici. Dacă există crize – de sănătate, în relațiile care contează pentru tine, crize emoționale sau de situație, amintește-ți ele sunt oportunități de transformare. Vino să , descoperi această tehnologie interioară cu ajutorul căreia să poți transforma totul. Vei simți că o cunoști dintotdeauna, că a fost acolo mereu – și acesta este Adevărul. Noi nu vom face decât să creăm spațiul de Conștiință în interiorul căreia tu însuți să o redescoperi.

Pășește în Cerc. Pregătește-te pentru evenimentele acestui sfârșit de an și fă un pas chiar acum. 

Ia-ți Cartea Mestrului Interior - care este mult mai mult decât o lectură, este o călătorie interioară ghidată către conștiență și către vindecare prin conștiență 

Fă programul online Inițiere în Practica Prezenței  care conține aproape 8 ore de meditație ghidată către vindecarea prin conștiență și care-ți oferă toate instrumentele pentru transformarea interioară, și pregătește-te astfel pentru evenimentele live ale Călătoriei Inimii din finalul acestui an fulminant. 

În loc de Epilog

În nenumăratele mele ore, zile și ani de lucru cu oamenii și cu stările extinse ale conștiinței am constatat un lucru simplu: aceștia știu întotdeauna ce au nevoie pentru a declanșa vindecarea prin conștiență a trupului, minții și a vieții lor în general. Dar nu au încredere în alegerile lor. Practica Prezenței și întregul demers ontologic și terapeutic al Călătoriei Inimii este despre crearea acestei Încrederi. Deasemeni am constatat că nimeni nu se întâlnește cu Școala Maestrului Interior din întâmplare. Toți cei care rezonează cu această abordare fundamentală ce necesită asumare, abandon, transformare interioară, maturitate, putere de alegere - toți o au deja în ei. Toți intuiesc puterea enormă al lucrului cu Atenția, respirația conștientă și atitudinea. Nu am altceva de făcut decât să creez un spațiu de conștiință în care ei să aibă experiența directă a cunoașterii și posibilitatea alegerii. Aceasta este frumusețea marii căi a Conștiinței. Suntem împreună, dar transformarea este personală. 

De aceea nu e nevoie să te gândești mult la toarte acestea. Știi deja dacă ceva se mișcă în tine citind toate acestea. Știi deja dacă aceasta este calea ta și dacă vidnecarea vieții tale, ieșirea din labirint, este prin propria ta inimă. Just do it! cum ar zice un prieten :) Fă un pas, intră în Cerc. Este timpul. 

Agnis

PS. Încă odată am ales să ilustrez un articol cu o pictură a extraordinarului pictor contemporan italian Gianfranco Caldarelli,. Casa noastră este plină cu picturile sale care sunt expresia desăvârșită a acestui moment al Conștiinței și acordate cu Călătoria Inimii. Am privilegiul de a-l număra pe Gianco printre cei mai apropiați și de suflet oameni. Puteți explora picturile sale aici http://www.gianfrancocaldarelli.eu 




"Umanitatea este o experiență. Divinitatea este o experiență. Călătoria Inimii este experiența trecerii de la identitatea Umanității la cea Divină, prin Conștiență. Și invers"

HEFT

Programe și meditații online

Noutățile Călătoria Inimii
direct pe mail

Articole, workshopuri,
cărți și evenimente

Arhiva Newsletter

Tag cloud

Cărți relevante

Cartea 44 Cartea 44

În mod straniu dar magic, această primă carte purtând semnul Călătoriei Inimii este o carte de poezie. Dar mult mai mult decât atât. Este o poveste de dragoste între oameni care-și ...

Călătoria Inimii Călătoria Inimii

Un Maestru a spus: “Adevărul vă va face liberi”. Şi un altul: “Adevărul vine înaintea Iubirii”. Această carte este despre Adevăr, Libertate şi Iubire. Un triunghi magic şi ...

Bebeluși Deștepți Bebeluși Deștepți

Felul cum sunt trataţi copiii în primii lor ani de existenţă are o influenţă decisivă şi de durată. Fiecare transformare personală prin Conștiență schimbă Conștiența întregii lumi. ...

VINDECĂ VINDECĂ

Cartea de faţă este o strălucită colecţie a înţelegerilor pe care propria experienţă le-a revelat doctorului Servan-Schreiber, reunind perspective şi informaţii de o importanţă vitală pentru bunăstarea ...

Setea de întregire Setea de întregire

Neliniştea pe care o simţim este acel imbold înnăscut, lăuntric care ne împinge în direcţia posibilităţilor noastre spirituale. Setea de întregire este tendinţa dinamică datorită ...

Workshopuri relevante

Maestrul Interior. Arta Respirației Conștiente Maestrul Interior. Arta Respirației Conștiente
Lucrul cu stările extinse ale Conștiinței este pentru viața de fiecare zi. A fi conștient este a percepe mai profund și mai rafinat realitatea vieții. Un nou grad de Conștiență permite o noi moduri de ...

Articole pe aceeași temă

Creația Conștientă de Realitate Creația Conștientă de Realitate

De unde fascinația iluminării? De unde fascinația maestrului, a vindecătorului, a shamanului, a celui cu puteri ”supranaturale”? Totul este despre creația de realitate. Am vrea să creăm propria ...

În tăcere rezidă energia puternică a vindecării În tăcere rezidă energia puternică a vindecării

Nu știu cum este la tine în această perioadă dar eu mă confrunt cu momente în care parcă aș fugi departe de toată această agitație, departe de agresivitatea pe care o simt în traficul ...

Împărăția lui Dumnezeu este pe Pământ Împărăția lui Dumnezeu este pe Pământ

Ce facem atunci când suntem puși față în față cu durerea provocată de actele inconștiente ale acelora care acționează din orbire, din prostie, din nebunie, din răutate?... Care este atitudinea ...

Maestrul din tine așteaptă să fie trăit Maestrul din tine așteaptă să fie trăit

Ascultă: Adevărul despre noi înșine și despre natura realității nu este ascuns și nu a fost niciodată. El este disponibil prin experiență directă, și așa a fost dintotdeauna. Este o chestiune ...

Despre granițe și Libertate Despre granițe și Libertate

De multe ori ai crezut că nu poți depăși o limită. De exemplu care este toleranța ta la durere? Cât de relaxat(ă) poți rămâne atunci când durerea fizică este prezentă în viața ...

Adevăruri Simple despre Schimbări Mărețe Adevăruri Simple despre Schimbări Mărețe

Să ne aduce amine că energia este doar informație. Și misiunea noastră este să învățăm să interpretăm semnele pe care ni le oferă curgerea energiei în realitatea vieții pe care o trăim. ...

Să fim mai buni și mai blânzi cu noi înșine Să fim mai buni și mai blânzi cu noi înșine

Un timp al fricii și al furiei într-o spirală a tensiunii. A alege în mod conștient un alt drum interior, o alegere cu consecințe enorme în plan personal și colectiv. A avea dreptate sau a ...

Meandrele schimbării Meandrele schimbării
Filă din jurnal - împărtășită cu tine

Cele mai provocatoare momente ale anului, pentru mine, au fost când mi-am dat seama că nu pot accepta, cu ușurință, „relele” lumii, agresivitatea și violența și mizeria, existente în ...

Dimensiunea Colectivă a Conștiinței. Invitație la Trezire Dimensiunea Colectivă a Conștiinței. Invitație la Trezire

Încearcă, în vreme ce citești aceste rânduri, să nu mai inspiri. Să nu mai primești aerul care te înconjoară din toate părțile, în corp. Nu poți. Vei ceda în cele din ...

Criza de transformare psiho-spirituală. <br>Personală, Colectivă, Globală Criza de transformare psiho-spirituală.
Personală, Colectivă, Globală

Vineri 13 noiembrie seara, la exact două săptămâni de la tragedia din București, atentatele de la Paris emană un nou val de durere, furie și frică în conștiința Colectivă. Din nou, ne privește ...