Rembrandt van Rijn - The Jewish Bride

Acesta este un fragment din articolul lunar dedicat Cercului Călătoria Inimii, și reprezintă tema lunii februarie. Este o temă de introspecție și investigație interioară menită să ilumineze prin Conștiență mecanismele interioare care ne țin în prizonieratul unor vechi modele repetitive de comportament, care ne împiedică să trăim așa cum am vrea să trăim. Cercul este un program permanent de lucru cu Prezența în scopuri de auto-cunoaștere și transformare conștientă a întregii experiențe de viață. Instrumentele acestui proces interior sunt, înafară de tema lunară exprimată printr-un articol de fond, meditațiile ghidate și materialele video care adâncesc și extind tema, și în același timp susțin procesul individual al fiecăruia, de integrare în propria viață a acestei cunoașteri dobândite prin introspecție și contemplare interioară a arhitecturii propriului psihism. 

În mod sincronic, tema acestei luni care se referă la Roluri, Relații și Creație, se intersectează cu tema cuplului și a transformării relației de cuplu prin Conștiență. Februarie și Sf. Valentin este despre iubire. În zilele noastre iubirea, ca și alte nuanțe fundamentale ale existenței, este acoperită cu o peliculă de superficialitate și platitudine, care ascunde importanța capitală a temei pentru noi, la nivel personal și colectiv. În esență, capacitatea de a ne deschide, față de un om sau față de întreaga realitate, este un act profund de vindecare interioară, de împăcare cu noi înșine și cu trecutul nostru. Mai mult, este un act de eliberare din sentimentul de separare față de realitate și o ieșire din frica profundă ce caracterizează structura egotică. 

Lumea în care trăim este o expresie a închiderii , separării și a fricii proprii ego-ului. Iubirea este exact opusul, deschidere, unificare și întregire. Această transformare începe iubind un om, dar sfârșește prin a schimba lumea noastră interioară, relația cu tot ceea ce există și lumea în care trăim. Exteriorul reprezintă cu precizie ceea ce suntem în interiorul nostru. 

Am ales să așez în fruntea acestor cuvinte, unul dintre cele mai extraordinare reprezentări ale Iubirii, răsuflată de Rembrandt van Rijn pe pânză, ca o echilibrare prin frumusețe și profunzime,  a ușurătății superficiale a imageriei iubirii din timpurile noastre. 

 Horia Francisc Țurcanu

Nuanțele vindecării

Orice moment de deschidere în ciuda fricii, este un moment de vindecare. Nu există altă vindecare decât vindecarea de separare. Și este o vindecare de trecut, căci separarea vine la pachet cu experiența umană trăită deja, de noi înșine, de ai noștri părinți și străbuni și de umanitate.

Frica există în noi toți. Este un atribut al identității. Al lui eu. Nu există eu fără frică. Eu este chiar numele fricii și al separării.

Fiecare eu sau identitate are modul său de opera cu frica. Dar în esență nu există decât trei moduri de a opera cu ea atunci când suntem inconștienți și fiecare dintre ele reprezintă cu precizie faze ale Pulsației universale. Doar că se petrec la nivel personal. În esență, fie reprimăm frica, adică o ascundem de noi înșine, o îngropăm în interiorul conștiinței noastre și al corpului fizic, care este o sculptură dinamică a trecutului, fie o proiectăm în afara noastră, asupra oamenilor și realității în general. Frica proiectată are culorile furiei. Cea îngropată și reprimată, ale tristeții și frustrării. Aspectul introvert are legătură cu inspirația, iar cel extrovert cu expirația. Desigur, mai există și pauza dintre inspir și expir, care în cazul abordării fricii fundamentale ale aspectul înghețării. Ca un animal care îngheață pentru a nu fi observat de prădătorul său. Ne ascundem.

Nici unul dintre aceste trei moduri de a lucra inconștient cu frica fundamentală născută din separare, nu rezolvă problema, ci dimpotrivă, amplifică sentimentul singurătății și izolării. Frica este o coagulare de energii compozite de diferite densități, gândire, energie vitală înghețată în diferite grade, și energie fizică. Întregul spectru al emoțiilor corozive, de la furie și mânie, până la tristețe și depresie, este manifestare a acestui câmp de frică fundamentală. În esență, frica fundamentală este o atitudine inconștientă, automată, închisă. Separatoare. Cu cât frica este mai mare, cu atât suntem mai închiși și cu atât emoțiile corozive sunt mai puternice și separarea noastră de realitate este mai puternică.

Există nenumărate paliative pentru frică, dar în esență nici unul nu conduce la disoluția ei permanentă, pentru că repetând un mecanism de gândire, renaștem instantaneu identitatea veche și frica renaște. Singura cale este aceea care este întemeiată în meta-fizica existenței. Este nevoie să intrăm în interiorul fricii, în structura ei energetică, pentru a o dizolva. Odată cu frica dizolvăm o identitate. Identificarea noastră cu trecutul, cu aspectele noastre rănite, cu rolurile noastre, cu mecanismele noastre de supraviețuire pe care le-am creat în copilărie. Dizolvăm la un alt nivel frica ancestrală a umanității printr-un singur gest care, din perspectiva lui eu/ego, este o sinucidere.

Moarte a unui aspect, renaștere a unui alt aspect, mai larg. Aceasta este calea Conștienței, a alegerii conștiente.

Această cale a conștienței există numai în relație cu ceva ce am considerat în afara noastră, o dimensiuni interioare și exterioare. E același lucru. Nu putem să relativizăm structura cu care suntem identificați, decât prin oglindire. Se spune că iubirea vindecă totul. Conexiunea adică, abandonarea identității pentru una mai largă, împreună cu celălalt. Când cedăm iubirii, nevoii imperioase de reunificare a conștiinței din interiorul nostru, și ne deschidem, frica se prăbușește.

Această nevoie de unificare a Conștiinței care se manifestă în spatele structurii egotice și o împinge la sinucidere prin iubire este atât de masivă și universală, încât, în cele din urmă, nici o formă nu-i poate rezista. Desigur, aici se naște străvechea întrebare mistică, dacă noi înșine avem vreo putere să facem ceva în această privință. Răspunsul este, desigur, dual, paradoxal pentru mintea liniară.

Privind de jos în sus, dinspre dimensiunea umană spre cea divină, ne place să credem că este în puterile noastre să alegem, să ne deschidem, să ”înfrângem” frica. Și e corect, căci fără alegerea personală de a ne arunca în prăpastia întunecată a fricii căutând să trăim iubirea, transformarea nu s-ar petrece. Dar privind de sus în jos, dinspre dimensiunile noastre arhetipale și divine, alegerea noastră personală este mai degrabă o prăbușire a structurii egotice sub propria sa greutate și nefericire, și este mai degrabă un dar divin și un miracol.

Ambele perspective sunt la fel de valabile din perspectiva sferică a Conștiinței și se petrec simultan. Sunt un singur proces.

Din perspectiva umană, adică a Pământului care-și recuperează Conștiența universală – căci asta este un om, fiecare victorie asupra fricii care se manifestă în mii de nuanțe emoționale și în mii de feluri în mii de relații, este un pas transcendent către în sus, către spiritul nostru. Dar din perspectiva divină, fiecare astfel de pas este unul înapoi, de întoarcere acasă, o resorbție a punctului înapoi în Sfera de origine.

Nici vindecarea va să zică, nu mai e ce-a fost! ar zice ego, dezamăgit că i se ia meritul de a se fi vindecat singur de orbire.

În orice caz, ceea ce ne interesează cel mai mult este că doar intrarea în interiorul fricii este vindecătoare, nu reprimarea, și nici proiectarea ei în exterior. Dincolo de frică este iubirea și un nou grad de Conștiență.

Instrumentul nostru de alegere, dimensiunea noastră creatoare adică, este, simplu, Atitudinea

Creatorul în relații

Atitudinea este un portal care strânge în el componentele de energie ale lumii noastre interioare, prin care noi putem alege să modificăm starea acestor energii. În esență, modificarea constă în închidere sau deschidere în diferite grade. Modelăm energiile interioare necontenit, prin intermediul Atitudinii, în forme de câmp sau unde mai închise sau mai deschise, mai transparente sau mai opace, mai dense sau mai rafinate, mai luminoase sau mai întunecate..

În fapt, ceea ce se petrece închizând sau deschizând, este că noi modificăm natura energiei, în termeni de densitate.

Facem asta cu o atât de mare putere și talent, încât creăm în interiorul nostru adevărate miracole alchimice. Natura adâncă a unei ființe umane este una alchimică, în care noi literalmente transmutăm și transformăm caracteristicile energiei. Din energia rafinată și liberă a visului, putem modela labirinturi de gândire liniară tăioasă și distrugătoare. Din aceeași vibrație din care este făcută muzica, putem crea lănci de cuvinte care ucid. Putem pietrifica energia inimii noastre și o putem transforma într-un buncăr, conexiunea universală și rezonanța naturală a ființelor, o putem tensiona până când devine emoție arzătoare, putem îngheța energia ca o apă curgătoare a vitalității noastre transformând-o în boală...

Atitudinea este instrumentul cu care facem asta. Este bagheta magică interioară. Un timp o folosim inconștient și alimentăm astfel prin experiența noastră de viață, umbra identificare, suferința acestei lumi, contribuim la frică și separare și durere. În vreme ce o trăim chiar noi. Apoi începem să învățăm cum să folosim bagheta magică a Atitudinii, pentru a ne deschide, chiar și atunci când ne este frică. Când ajungem să facem acest lucru, putem spune că s-a născut în noi Conștiența Creatorului. Este momentul când numai suntem victime ale realității și nici doar creaturi.

Cu alte cuvinte, se naște conștiența faptului că expirația noastră care se exprimă în gesturi, mentale, emoționale, relaționale, creatoare etc, este un act de creație, de participare la energia acestei lumi și a universului însuși.

Această Conștiență a Atitudinii ca instrument lăuntric creator, modifică toate răspunsurile pe care le dăm vieții, în interiorul nostru și în afara noastră. Putem alege cum răspundem în orice situație, și putem alege cât anume simțim din realitate, în funcție de gradul nostru de Conștiență. Învățăm să lucrăm cu Pulsația naturală a ființei noastre.

Aici intervine Practica Prezenței care este o practică a Conștienței. Dacă nu suntem cu Atenția în centrul ființei, nu putem lucra conștient cu Atitudinea. Suntem prizonierii automatismelor. Răspunsurile noastre în fața realității interioare și exterioare sunt reacții mecanice. Expresii ale buclelor repetitive ale trecutului. Dacă nu suntem deschiși, nu putem percepe suficient din realitate, astfel încât să ne modelăm adecvat răspunsurile de orice fel. Doar Prezența oferă accesul Atitudinea conștientă.

Inconștiența Atitudinii ne face să reprimăm conținuturile de frică în interiorul nostru, sau să le proiectăm în exterior. Cu ajutorul Atitudinii modelăm gândire, emoție, vitalitate și corp fizic. Ne creăm realitatea vieții cu alte cuvinte. Iar când Atitudinea devine un instrument al Conștienței, bagheta magică intră în acțiune transformând complet viața noastră.

Atitudinea față de conținuturile noastre interioare, gânduri, emoții, senzații, dorințe, vise determină ceea ce va oglindi realitatea de situație din viețile noastre. Relația cu noi înșine depinde de conștiența Atitudinii noastre față de conținuturile propriei lumi interioare. Singura cale de vindecare interioară, a rănilor vechi, a aspectelor imature sau rănite, a rolurilor care ne articulează viețile în relație cu ceilalți, este Atitudinea deschisă, resorbirea conținuturilor. Cu alte cuvinte, este despre a iubi diferitele aspecte ale ființei noastre, despre a desființa granițe interioare, despre a reunifica. Nu este doar despre a nu ne judeca pe noi înșine și trecutul nostru, ci despre a ne iubi. Nu este doar despre a nu reprima aspecte și emoții, ci despre a le resorbi în ființa noastră fundamentală, în Inimă, unde au fost create cândva, prin atitudini inconștiente.

Relația cu noi înșine se vindecă prin iubire. Tot ceea ce am respins vreodată din noi, trebuie să se întoarcă acasă. Relația cu corpul nostru este ultima redută a reunificării prin iubire. Este o reparație interioară a separării, marea noastră rană ancestrală, din care s-a născut toată frica, toată orbirea, toată căutarea.

Pe măsură ce relația cu noi înșine conduce lumea interioară către reunificare, și adună la un loc nenumăratele aspecte, roluri și identități interioare, acest proces are o oglindire impecabilă în lumea exterioară corpului fizic. Acolo relațiile noastre cu ceilalți și cu realitatea încep să se vindece pe măsură ce Atitudinea noastră devine conștientă și noi începem să putem alege felul în care privim, gândim și răspundem realității și oamenilor.

În sfârșit, ca urmare a deschiderii interioare, simțim mai mult din realitate și asta ne permite să răspundem diferit. Răspunsurile noastre nu mai sunt reacții, și gesturi conștiente. Simțim în continuare impulsul vechilor răspunsuri mecanice, emoționale, dar suntem în stare să nu el dăm curs. Conexiunea, adică iubirea își face loc tot mai mult în viețile noastre, și asta schimbă totul.

Cel mai mult reflectă aceste schimbări, relația de cuplu, care este mediul cel mai provocator dar cel mai puternic pentru transformarea prin Conștiență. Nimic nu scoate mai mult la suprafață umbrele din noi, cele mai vechi și mai rezistente, cele mai ancestrale forme de frică și emoție, cele mai sensibile răni, decât relația de cuplu. Dar, în același timp, nici o relație nu este mai semnificativă pentru fiecare dintre noi, în ceea ce privește stadiul întoarcerii noastre acasă. Al Conștienței noastre, adică.

Marea piesă de teatru în care forțele arhetipale antagonice ale fricii și ale iubirii se luptă pentru inima omului, își are cea mai spectaculoasă scenă în relația de cuplu, tocmai din cauza mizelor arhetipale. , Crizele nu sunt între doi oameni, ci între toți oamenii care au trăit vreodată iubirea. De aceea sunt cosmice. Și tot cosmice sunt deschiderile, salturile de conștiință și transformarea vieții.

Când conștiența Creatorului apare în relația de cuplu, ea influențează și se manifestă în toate relațiile, de orice fel, pe toate nivelurile realității. Ea iradiază în Conștiința umanității și transformă prin inducție și rezonanță niveluri colective. Cuplul conștient este cea mai mică, dar și cea mai semnificativă conștiință colectivă, este marele salt de la eu, la noi, de la victimă la creator.

Cuplul conștient este un salt enorm de identitate, un pas uriaș al Conștiinței care cândva, a luat prima gură de aer într-un trup omenesc, și care a trecut prin mii de experiențe de viață și mii de cupluri inconștiente, pentru ca într-o bună zi să se întoarcă cu fața către interior, să vindece rana ancestrală a separării, și să găsească curajul uriaș de a abandona identitatea lui eu, pentru una a lui împreună.

Această transformare interioară are semnificație cosmică și universală, căci reprezintă unificarea contrariilor, a dualităților existenței, spiritul și materia, lumina și întunericul, cerul și pământul. Dar mai ales unificarea dualității primordiale, între punct și sferă, între interior și exterior.

Acesta este însă un alt subiect pe care-l poți desluși mai mult în Cartea Maestrului Interior și mai ales trăi în călătoriile noastre de Conștiință.

Agnis

Dacă ai citit pănă aici, atunci Cercul Călătoria Inimii, această replică online a Școlii Maestrului Interior, este potrivit pentru tine. Te invit să faci pasul de a intra în acest program permanent de transformare interioară, oriunde ai fi, și accesezi temele, meditațiile ghidate și materialele video structurate pentru a te conduce la transformări fundamentale în interiorul tău și în relația ta cu oamenii și cu Existența. Cercul este AICI. 

Și dacă ești unul dintre aceia care simt că relația de cuplu este o dimensiune crucială a vieții, atunci, împreună cu partenerul sau partenera ta, aruncă un ochi peste cea mai tranformatoare și profundă călătorie pentru cupluri, creată de noi, Horia & Elena Francisc Țurcanu.