Bogdan Grigoraș

Dacă ești părinte, ce îți dorești de la relația cu copilul tău? Care este dorința ta cea mai profundă? Cum ai vrea să-și amintească de tine când va crește și va fi adult copilul tău? Spre exemplu, eu vreau ca relația mea cu copiii mei să fie una deschisă, bazată pe sinceritate și respect reciproc, pe încredere și iubire. Și depinde în primul rând de mine să fac tot posibilul pentru ca această dorință să devină realitate.

Tendința noastră a adulților, mai ales atunci când sunt mici copiii, este să ne plasăm undeva deasupra lor, să-i considerăm neputincioși. Credem că știm mai bine cum decurg lucrurile și de multe ori desconsiderăm universul lor interior, uneori chiar afirmând cu voce tare astea sunt prostii. Pretindem de la copiii noștri să gândească și să se raporteze la diferite situații concrete în felul în care o facem noi. Ignorăm cu desăvârșire faptul că ei, copiii, sunt mult mai conectați la dimensiunea intuitivă a existenței, la imaginație, găsesc mai curând la soluții inedite, desprinse de rutină, decât răspunsuri ce pentru noi sunt evidente.

Dacă am privi cu atenție și am asculta mai mult la ceea ce exprimă copiii noștri am observa că ei trăiesc într-o lume vie, într-un univers plin de sevă, colorat, total diferit de universul nostru gri, limitat de gândirea noastră care a devenit mai degrabă un obstacol în calea fericirii decât un instrument. Pentru copii însă gândirea este instrumentul fanteziei, este sursă de bucurie permanentă. Copiii trăiesc în prezent, ei sunt mult mai racordați la ceea ce este acum, în acest moment, trec extrem de ușor peste o neplăcere. Pe măsură ce timpul trece și copiii cresc, ei încep să semene din ce în ce mai mult cu... noi, cu părinții lor.

Iar absența din viața noastră este cel mai împovărător aspect, faptul că suntem în permanență cufundați în problematizări, în temeri și regrete, suntem prinși în dorințe pe care nu le putem împlini, suntem decuplați de la esența noastră. Suntem plecați din prezent, fie cu gândul la viitor sau prinși în vinovăție, în trecut, sau poate ne gândim prea mult cum să-i facem pe ceilalți să se simtă bine sau poate ne criticăm excesiv. Această povară a absenței din viața noastră se transmite copiilor. Precum o greutate care cu timpul devine ceva confuz, ceva implicit, astfel că pare că întreaga realitate este copleșitoare. Orice ar face el, copilul, nu are cum să-i fie bine, căci realitatea este mult prea mare pentru a putea fi controlată.

Și chiar așa este, realitatea nu poate fi controlată, însă ei vor încerca să o controleze făcând eforturi colosale. Ei vor face exact ceea ce simt că facem noi, iar noi, părinții, cei care suntem repere absolute pentru copiii noștri, încercă să controlăm realitatea, ne zbatem pentru a face lucrurile să decurgă precum vrem noi. Aruncă o privire chiar acum în interior și vezi dacă această afirmație este valabilă și pentru tine. Vezi dacă corpul tău este relaxat, dacă atitudinea ta este mai degrabă lejeră sau simți agitație, vezi dacă te preocupă ceva, dacă ești încordat, dacă mintea ta aleargă de colo-colo, dacă ești într-o permanentă facere.

A fi în gardă în permanență este o formă de frică, care are la bază gândul că ceva este în neregulă cu această lume. Dacă ai tendința să arăți cu degetul în stânga și în dreapta, dacă simți nevoia să blamezi sistemul sau politicienii pentru contextul în care te găsești acum, dacă crezi că nu poți schimba nimic din realitatea ta și îți dorești ca măcar copiii tăi să aibă un alt destin, să aibă o viață mai liniștită, poate că acum este momentul să spui stop și să te raportezi altfel la realitate, poate nu vrei să transmiți copilului tău neputința ta. Acum îți poți da seama că toate gândurile tale, mai precis modul tău de a gândi, se transferă copilului tău.

De fapt întreaga noastră paradigmă de viață se transferă copiilor noștri. Dacă nimic din această lume nu ne mulțumește, dacă mai degrabă privim realitatea cu ochi critic decât cu ochi bun și limpede, dacă ne pregătim pentru ce e mai rău decât să întâmpinăm binele, dacă suntem încruntați și bănuitori decât luminoși și încrezători, trăim într-o paradigmă închisă, iar copiii noștri cresc îmbăiați în această energie.

Copiii, până la vârsta de șapte ani, sunt precum un burete care absorb realitatea din jurul lor și își construiesc modelul de viață, fundamentat în ceea ce emanăm noi, părinții lor. Le insuflăm izbânzile noastre, neputințele noastre, durerile, împlinirile și ezitările, curajul și încrederea. Le insuflăm bucuria și frica, lumina și întunericul din noi. Îi modelăm precum un aluat proaspăt. Tu cum vrei să-ți modelezi copilul?

Este nevoie să privim înăuntrul nostru, este nevoie să facem curățenie în spațiul nostru lăuntric, să ne privim fricile și să găsim curajul de a le transcende, să ne interogăm credințele care stau la baza paradigmei fundamentale care ne ghidează existența, este nevoie să ne scuturăm împreună de vechi, de ceea ce am preluat la rândul nostru de la părinți și de la societate și nu mai corespunde cu ceea ce suntem acum. Este nevoie să învățăm un mod nou de a ne conecta cu copiii noștri, căci prin conexiune sinceră putem vindeca orice urmă de inconștiență, care ne bântuie precum o fantomă din acele spații inconștiente ale ființei.

În tabăra de vară BRIZA creăm un astfel de cadru, în care ne putem conecta în moduri proaspete cu copiii noștri. Este o tabără cu totul și cu totul specială, este o inițiere în artele Prezenței, atât pentru părinți, cât și pentru copii. Dacă pentru copii Prezența este o stare naturală, care are nevoie de a fi șlefuită și transformată într-o joacă conștientă cu atenția și cu respirația, pentru părinți BRIZA este o călătorie de conștiință profundă, care implică în primul rând aprofundarea relației cu sine și reconsiderarea copilului interior.

Tabăra BRIZA are un impact extraordinar asupra relației cu copilul tău. În ultimii trei ani, de când sunt în Centrul acestei tabere, am văzut nenumărate momente de comuniune între părinți și copii, nenumărate clipe în care ne-am simțit dincolo de cuvinte, dincolo de măști și reguli convenționale de comportament. Au curs lacrimi de bucurie și lacrimi ale recunoștinței. Toți părinții au înțeles rolul esențial pe care ei îl au în formarea stimei de sine la copii și au ales să facă pași majori către a schimba felul în care se raportează la copii, felul în care își configurează așteptările. Dar cel mai important este că fiecare părinte a reușit cu adevărat să creeze conexiuni autentice cu copiii lor, din starea de prezență. Cu toții am înțeles că totul depinde de ceea ce facem cu atenția noastră, care este singurul instrument pe care avem la dispoziția pentru a crea orice stare ne dorim să trăim. Și desigur, dorim să ne deschidem și să trăim iubirea, mai ales în relație cu copiii noștri.

BRIZA 2019 se petrece în inima naturii, într-un cadru feeric, curat, neatins de poluare, în mijlocul unui mare parc natural, la o mie de metri altitudine, între vechile cetăți dacice din județul Hunedoara. Este un cadru natural care te îmbie să trăiești Prezența ca parte integrantă a ceea ce ești și îți reamintește adevărata ta natură. Ești mult mai mult decât rolul de părinte, dar tocmai din acest mai mult rezidă arta de a manifesta rolul de părinte și de a crea cea mai reușită relație cu copiii tăi.