2012. Punctul culminant al marii transformări de conștiință se apropie. De aceea Călătoria Inițiatică a acestui an am făcut-o în Mexic. Yucatan. 32 de exploratori ai conștiinței plus noi, Horia Țurcanu și Elena Francisc, am plonjat adânc în spațiul sacru în civilizației Maya. Ce știau sacerdoții Maya și noi am uitat? Nu există decât o singură cale de a afla: scufundarea în acele niveluri ale conștiinței care conțin străvechea cunoaștere. Experiența ...
Am evitat mult timp să folosesc această sintagmă pentru că vreme îndelungată ea a suscitat enorme conflicte. Şi o mai face şi acum. Am evitat să intru pe domeniul disputei teologice şi teoretice, preferând să pun alte nume acestei stări de conştiinţă colectivă care se numeşte Christos. Sunt perfect conştient de tensiunile, pasiunile doctrinare şi furia cu care unii apără poziţionările rigide ale instituţiilor care administrează credinţa în dumnezeu, dar am hotărât ...
Stăteam faţă în faţă. "Până la urmă, ce vrei?" îl întreb. "Vreau să mă iluminez, orice ar însemna asta" răspunde el hotărât. Discuţia a mai continuat un timp, dar, în realitatea din spatele cuvintelor mele nu mai rămăsese decât tăcerea, căci recunoscusem paradoxul celei mai rafinate capcane pe care o întâlnesc aspiranţii la trăirea Integralităţii. Din adâncuri se naşte dorinţa enormă de a trăi starea lui Unu, ea creşte ...
”Ce se petrece cu mine în ultimul timp? În ultimele luni, în ultimii ani? Ce se petrece cu viața mea? Ce este această tulburare stranie pe care o simt în interior, din ce în ce mai puternică, din ce în ce mai ciudată, ce este această tremurare a inimii mele, acest plâns care stă să izbucnească în fiece moment, această sensibilitate extremă, ca și cum tot ceea ce se petrece împrejurul meu ar trece prin mine însumi?
Ce este această ...
"Atenția este o formă sacră de energie care curge din Ființă pentru a crea Realitate și Experiență. Unde este Atenția, acolo este Prezența, acolo este Creația. Ce ai creat astăzi cu Atenția ta?"
Dezvoltare Personală Integrală Spiritualitate, experiență spirituală Psihologie Transpersonală Transformare interioară Stări de Conștiință extinsă Măiestrie interioară Practica Prezenței Respirația Inimii Respirație Holotropică Dansul Inimii Practica Puterii Feminine Atingerea Inimii Arta Respirației Conștiente Briza / Parenting Călătorii Inițiatice Astrologie arhetipală Șamanism, plante sacre Cuplu și spiritualitate Știință și spiritualitate Conștiință și cunoaștere Vindecare interioară Meditație, Zen Luppia Mundi Tehnologii ale sacrului Divinație Shaking Arta Ascultării Atente Cercul Călătoria Inimii
CELE ŞAPTE PENE ALE VULTURULUI
Respirație Holotropică
Respiraţia Holotropică este un instrument simplu şi puternic de cunoaştere, prin experienţă directă, a adevăratei naturi a propriei noastre Fiinţe şi a Realităţii.
Cuvântul ”holotropic” ...
Sesiuni Individuale cu AmmaRa
În aceste sesiuni individuale online, intenția mea este de a te ajuta să-ți regăsești echilibrul, de a te însoți către curajul cu care să te implici, dincolo de orice frică și anxietate, într-un ...
Maestrul Interior. Arta Respirației Conștiente
Lucrul cu stările extinse ale Conștiinței este pentru viața de fiecare zi. A fi conștient este a percepe mai profund și mai rafinat realitatea vieții. Un nou grad de Conștiență permite o noi moduri de ...
Meditație Activă și Shaking
Meditația Activă – Body-Shaking este o formă de energie care aprinde corpul, îl trezește la viață.
Această „medicină” (cum o numesc unele culturi băștinașe) – body-shaking – ...