Meditație activă și Shaking

Meditație activă și Shaking

Practica Body-Shaking ne trezește corpul forțându-l să scoată la suprafață înțelepciunea sa, sănătatea radiantă și pofta de viață. Bucuria existentă în viețile noastre are la bază energie. Cu cât mai multă energie curgătoare în viața noastră, cu atât mai multă bucurie. La fel și cu sănătatea. Cu cât mai multă energie ce curge în noi, prin noi, din noi, cu atât mai multă sănătate. Iar practica meditației în mișcare ne ajută să ne deschidem și să primim energia existentă.

Cea mai puternică formă de vindecare se produce când ambele sunt prezente: mișcarea și relaxarea, scuturarea și meditația în liniște, în tăcere. Când acestea sunt împletite, când ne scuturăm și apoi intrăm în cea mai profundă stare de așezare și ascultare, setăm scena pentru o evoluție a întregului nostru corp. Acesta este, de altfel, tiparul pe care se bazează medicina holistică.

Ce conține o astfel de întâlnire?

  • Exerciții de Practica Prezenței
  • Exerciții de Ascultare Atentă și de Respirație Conștientă
  • Shaking (body shaking) – abordare practică străveche, având importante valențe terapeutice și de deschidere a spațiului corp-minte, provenind din tradițiile spirituale ale Pacificului, care combină mișcarea ritmică a corpului, muzică ritmată tradițională și respirația conștientă
  • Călătorie ghidată de conștiință, respirație, introspecție, viziune interioară

 De ce să vii la diminețile de Meditație Activă- Shaking?

  • Pentru a te reconecta cu corpul tău, pentru a-i simți vitalitatea și pentru a primi energie;
  • Pentru a scutura blocaje din corp, rigidități, dureri fizice și blocaje emoționale;
  • Pentru a scutura stresul din minte și din corp și a-ți recăpăta încrederea în corpul tău, în tine însuți;
  • Pentru a simți bucuria de a trăi și a începe ziua cu maximă deschidere, bucurie și vitalitate;
  • Pentru a-ți recăpăta și menține sănătatea corpului și sufletului.

Începe săptămâna cu 90 de minute de mișcare, de prezență, de creație, de bucurie la Centrul Călătoria Inimii!


Dimineață de experiență
Cu: Bogdan Grigoraș
24.Iun.2019, ora 7.00 - 8.30
București : Casa Călătoria Inimii
Strada Constantin Sandu Aldea nr.75A

Participare pe bază de donație* - toate fondurile strânse sunt direcționate
către lucrările la Centrul de la Luncani
Donație minimă sugerată 50 lei

 

Prezentare generală

Înscriere

La acest eveniment nu mai sunt locuri disponibile

"Credința este încrederea în ceva exterior. Încrederea se referă la profunzimea interioară a Ființei. Călătoria Inimii este transformarea care ne conduce de la Credință la Încredere."

HEFT

Programe și meditații online

Noutățile Călătoria Inimii
direct pe mail

Articole, workshopuri,
cărți și evenimente

Arhiva Newsletter

Mărturii

Articole relevante

2013 - nașterea unei lumi 2013 - nașterea unei lumi

La finalul anului trecut, toată lumea vorbea despre momentul 21 decembrie și despre implicațiile acestuia. Pe cei mulți îi interesa mai curând dacă va veni sfârșitul lumii fizice și dacă ...

2017 – Creație Conștientă de Realitate 2017 – Creație Conștientă de Realitate

Este momentul unui uriaș salt de calitate a Conștienței și vieții. Criza se sfârșește în momentul alegerii unei perspective noi și, mai ales a întrupării acesteia. Noile alegeri devin ...

Mărturii: Maria Lupu - despre o luptă interioară Mărturii: Maria Lupu - despre o luptă interioară

În mijlocul acestei experiențe era mereu prezent observatorul interior, acea instanță care urmărea felul în care ego-ul meu își modula și juca diferitele roluri și identificări. Știam ...

Roata Medicinei Shamanice Roata Medicinei Shamanice

Shamanismul, această străveche practică spirituală, nu are nici scripturi și nici vreo dogmă de urmat ci doar o cale simplă și naturală prin care ne conectăm cu marea Creație. O practică spirituală ...

Urzeala aştrilor… magie interioară! Urzeala aştrilor… magie interioară!

”Aşează-te şi mergi!”, aşa am început povestea anului 2016. Fie că am conştientizat sau nu, ne-am aşternut cu toţi calea de foc a Phoenix-ului, undeva într-un domeniu viu şi arzător ...

11:11:11 11:11:11

Invitându-te să recitești acest articol „2018. Construim. Restructurăm. Manifestăm”, îți aduc acum aminte de vibrația cifrei 11 încriptată în 2018. Știința antică a ...

Dimensiunea Colectivă a Conștiinței: recunoașterea Dimensiunea Colectivă a Conștiinței: recunoașterea

Lumea fenomenală, densă, subiect al investigației științifice, se dovedește a fi în cele din urmă imaterială. Materia nu există. Ea este energie în mișcare și este influențabilă de conștiința ...

Ghidul ce poartă energia schimbării Ghidul ce poartă energia schimbării

Dragă prieten al Călătoriei Inimii, Prin Arta Ascultării Atente, îmi dau voie, din nou, să te călăuzesc – de-mi vei permite – în a ta Călătorie de vindecare. De la Lună Nouă până ...

Luna Plină: Cine aș fi fără acest gând? Luna Plină: Cine aș fi fără acest gând?

O hartă continuă să se reconfigureze. Lumea interioară se rescrie amestecând direcții: în sus și în jos, față, spate, stânga și dreapta.  Conexiunile se realiniază în ...

Curgi Femeie, curgi! Curgi Femeie, curgi!

Mulți oameni încă trăiesc și, cu siguranță, vor muri agățându-se disperați de ceea ce cred ei că sunt sau vor alții ca ei să fie, neîndrăznind să exploreze mai mult din adevărata ...

Cărțile

Dragoste şi trezire Dragoste şi trezire

Transformarea profundă de conştiinţă prin care trece omenirea ajunge la punctul său cel mai dureros. Crize de toate felurile izbucnesc la nivel planetar, dar toate sunt expresia crizei interioare de transformare ...

Spirala vieții Spirala vieții

Psihologia şi psihoterapia secolului XXI nu mai pot ignora ideea reîncarnării şi a vieţilor anterioare, care şi-a făcut loc în ultimii 50 de ani în modelul extins pe care îl avem ...

Anam Cara Anam Cara

Frazele acestei cărți nu aparțin lui John O’Donohue, el este doar un aspect, scribul încarnat al acestei curgeri, ci Sufletului său, cel conștient de conexiunea profundă cu tot ceea ce există, ...

Minte Nemuritoare Minte Nemuritoare

Oare conștiința noastră – mintea, sufletul sau spiritul – ia sfârșit odată cu moartea corpului? Sau continuă să existe undeva, poate pe alte tărâmuri sau în alte dimensiuni ...

Călătoria Eroinei Călătoria Eroinei

Călătoria Inimii este un spațiu de experiență, de transformare a percepției și a modului în care trăim. În acest punct, Călătoria Inimii se intersectează cu cartea autoarei Maureen Murdock– ...