Școala Maestrului Interior

Dansul Inimii - Chemarea Străbunilor.

Dansul Inimii - Chemarea Străbunilor.

Corpurile noastre fizice sunt, pur și simplu, trecut condensat, materializat. Ele poartă încrustată în atomii și genele noastre, întreaga experiență a noastră, a părinților și străbunilor noștri, cu tot ceea ce a fost trăit vreodată.Corpul fizic se transformă cu fiecare gând, emoție și gest, chiar acum, în această clipă, în vreme ce tu citești aceste cuvinte.

Iar Dansul este Prezență în Mișcare, Adică o poartă care permite accesul în cele mai profunde și mai străvechi conținuturi ale conștiinței noastre, mai ales atunci când devine o meditație dinamică, dedicată vindecării, eliberării și transformării.

Ritmuri de profunzime, accesarea cunoașterii ancestrale încrustate în corpurile noastre, eliberarea prin dans a umbrei străvechi, trans-generaționale și regăsirea înțelepciunii naturale a corpului în momentul prezent, aceasta este Chemarea Străbunilor la Dansul Inimii ghidat de Ammara. Eliberat de umbră prin mișcare conștientă, prin ritm și intenție, acesta devine un templu al vindecării și al cunoașterii. Această călătorie este o mântuire a trecutului prin bucurie, zâmbet și gest, în momentul ACUM. O sărbătoare de onorare a străbunilor care sunt parte din noi înșine.

Dansul eliberează energia uriașă a trecutului și o transformă în energie liberă și curată, disponibilă pentru a fi investită în împlinirea viselor noastre. Vino să ne dansăm străbunii și să spălăm durerile vechi neexprimate poate niciodată, nu prin cuvinte, ci prin mișcare, ritm și gest. Ceea ce este Viață, doar prin Viață poate fi vindecat. 


Seară de experiență
Cu: Elena AmmaRa
28.Mar.2020, ora 18.30 - 21.30
Timișoara

Contribuție: 250 Lei

 

Mai multe detalii

ignatiu https://www.calatoriainimii.ro/ro/Scoala-Maestrului-Interior/Directii/14-Dansul-Inimii 1195


Înscriere

Pentru a putea participa la acest eveniment trebuie să te autentifici în contul tău.

Am uitat parola!

Dacă nu ai cont pe acest site îți poți crea unul aici

"Expansiunea percepției și a Conștienței este instrumentul fundamental al Noii Paradigme. Percepția poate fi extinsă cu instrumente. Dar instrumentul ultim este capacitatea infinită de a percepe, a Ființei. Aceasta este Calea Maestrului Interior."

HEFT

Programe și meditații online

Noutățile Călătoria Inimii
direct pe mail

Articole, workshopuri,
cărți și evenimente

Arhiva Newsletter

Mărturii

Articole relevante

Luna neagră Luna neagră

Suntem, în aceste zile, îmbăiați într-o energie care ne atrage atenția că dorințele – mai ales cele ale unui ego imatur - ne vor fi amplificate. Și tot ce vine odată cu ele: competiție, ...

Nunta, la mijloc de călătorie Nunta, la mijloc de călătorie

Luna martie ne aduce sfârșitul iernii și ne promite primăvara. Acest început de martie, la mine este cu mare bucurie și cu multă recunoștință pentru tot ceea ce trăiesc în aceste zile. ...

ÎNCREDERE la Lună Plină ÎNCREDERE la Lună Plină

Dacă am tot căutat siguranța, fie ea fizică, mentală, emoțională, a cam venit momentul să recunoaștem că adevărata siguranță este atunci când îmbrățișăm tot ceea ce pare a fi nesigur ...

Acasă, o experiența a Centrului Acasă, o experiența a Centrului

Aștrii încep să pășească treptat în semnul Racului. Impulsionează în diferite domenii din viața noastră un arhetip și o casă fundamentală, ambele guvernate de către Lună, o lume a ...

Strălucește-ți Adevărul Strălucește-ți Adevărul

Cum mă subestimez? În ce fel, în ce contexte, în ce relații și situații, mă subestimez?De ce mă mulțumesc cu puțin? De ce mă complac într-o situație sau relație care nu mă (mai) ...

Împreună în Rugăciune Împreună în Rugăciune

Fie să conștientizăm, cât mai mulți dintre noi, că există o conexiune foarte puternică între experiența lăuntrică și ceea ce numim acum o criză a climei. Fie să conștientizăm dimensiunea ...

Renaște-te, Femeie! Renaște-te, Femeie!

Bucurie și Recunoștință simt că pot împărtăși cu tine din experiența mea personală.  Am spus de multe ori că „nu m-am născut femeie ci am devenit Femeie”. Însă, în ...

Cu privire proaspătă, acum Cu privire proaspătă, acum

După săptămâni de combustie transformatoare, zeița iubirii – Venus - poate fi acum văzută ca și Luceafăr de dimineață, aducând lumina. Multe cele ce țin de a noastră inimă ajung, în ...

Uși închise, uși deschise... și chei, multe chei Uși închise, uși deschise... și chei, multe chei

Câți dintre noi nu avem vise ale căror înțelesuri nu le putem explica, vise care se repetă de-a lungul timpului, pline de imagini și de stări care ne afectează profund? Vise pe care le ținem ...

Accept că nu știu când nu știu Accept că nu știu când nu știu

Luna Nouă în Berbec de data asta. O Lună Nouă care vine cu o energie transformatoare, fiind în conjuncție cu Uranus – cel care aduce tot ce ține de imprevizibil – și, de asemenea, fiind ...

Cărțile

Iubește ceea ce este Iubește ceea ce este

De-a lungul crizei de transformare Byron Katie a căzut adânc în întunericul depresiei, străbătând calea amară a disperării, pentru ca Revelația să survină brusc, într-o dimineață ...

Şcoala Zeilor Şcoala Zeilor

Această carte este o hartă şi un plan de evadare. Scopul său este de a vă arăta parcursul urmat de un om oarecare pentru a evada din povestea hipnotică a lumii, din interpretarea jalnică a existenţei, pentru ...

Fără Granițe Fără Granițe

Este una dintre cele mai strălucite cărți apărute vreodată sub semnul Maestrului Interior. Ken Wilber este cel mai important gânditor și teoretician al conștiinței american, dar rădăcinile cunoașterii ...

Grație și Forță Grație și Forță

Grație și forță este una dintre cele mai tulburătoare cărți pe care le-am citit vreodată, povestea adevărată a unei iubiri care transcende viața și moartea, lumina și întunericul, binele și răul, ...

Tarotul Mitologic Tarotul Mitologic

Mai mult decât o carte și mai mult decât un set de cărți de joc, Tarotul Mitologic este un instrument de sondare a adâncurilor Conștiinței umane, este o cheie magică a marilor porți către ...