Tabăra de iarnă BRIZA
Pentru copii și parinti

Tabăra de iarnă BRIZA<br>Pentru copii și parinti

Tabăra BRIZA DE IARNĂ o călătorie a Inimii pentru părinți și copii. Se va desfășura în peisajul splendid dintre Bucegi și Piatra Craiului, timp de 4 zile.
Miza acestei Călătorii este una fundamentală: conștientizarea și transformarea modului în care relaționăm cu noi înșine și cu copii noștri. Din această perspectivă, BRIZA DE IARNĂ poate deveni cu adevărat începutul unui nou timp, a unei noi comunicări cu copiii noștri, dar mai mult decât atât, o înnoire a felului în care ne raportăm la noi înșine și la viața noastră.
Apoi, în serile adânci ale Brizei de Iarnă, ne vom întâlni copiii și vom exersa o nouă relaționare, un nou mod de a ne scrie poveștile împreună, de a ne privi, de a ne asculta și de a ne simți împreună. Ne vom face unii altora darurile neprețuite ale Prezenței pentru celălalt și vom redescoperi profunzimea actului simplu de A FI ÎMPREUNĂ. Ne vom bucura unii de alții, ne vom redescoperi unii pe alții și vom călători în lumi necunoscute, astfel încât, atunci când ne vom întoarce acasă, să fim cu adevărat ACASĂ în noi înșine, în propria noastră Inimă, împreună cu cei pe care îi iubim. Citeste mai multe aici.

Conditii de participare: copii intre 7 si 11 ani.

Costul taberei:
700lei = pentru adult
500lei = pentru copil

1200lei = 1 parinte + 1 copil
1500lei = 1 parinte + 2 copii
1500lei = 2 parinti + 1 copil
2000 lei = 2 parinti + 2 copii

Costul afisat nu include masa si cazarea.



Călătorie experiență
Cu: Raluca Ardelean & Elena Francisc - Țurcanu 
03 - 06.Feb.2015

 

Prezentare generală

Înscriere

La acest eveniment nu mai sunt locuri disponibile

"Ne trăim viața în mii de roluri și aspecte aparent contradictorii. Maestrul le recunoaște și le cuprinde în sine. Ele se liniștesc precum copiii în brațele mamei. Un nou mod de a crea devine posibil."

HEFT

Programe și meditații online

Noutățile Călătoria Inimii
direct pe mail

Articole, workshopuri,
cărți și evenimente

Arhiva Newsletter

Mărturii

Articole relevante

Sacra Responsabilitate Sacra Responsabilitate

Înapoi, la ritmul străvechi, onorându-ne sufletul și nevoia sa de armonie, și în acord cu natura, în vara aceasta ne-am condus trupul la întâlnirea celor patru temeiuri ale ...

Femei și bărbați Femei și bărbați

http://www.calatoriainimii.ro/ro/Scoala-Maestrului-Interior/Calendar/1075Mărturisesc că sunt un admirator al femeii, un admirator al nenumăratelor sale fațete și al minunatelor sale daruri. Iubita mea, fiicele ...

Relația Conștientă Relația Conștientă

Cele mai mari provocări ale transformării interioare se manifestă în relații. Durerea apare tocmai acolo unde iubim, acolo unde ne pasă. Relațiile ne obligă să ne auto-definim în raport cu celălalt, ...

Dependența de negativitate Dependența de negativitate

În unele cazuri negativismul este moștenit de la părinți, bunici, străbuni. O amprentă puternică această tendință de a vedea, mai degrabă, ceea ce nu funcționează în viața noastră decât ...

Iubirea de sine în relația părinte-copil Iubirea de sine în relația părinte-copil

Am descoperit, prin intermediul Respirației, un instrument foarte puternic care ar putea să facă parte din viața de zi cu zi a fiecărui părinte. Este vorba despre autocompasiune, Iubire de Sine. Iubirea ...

Instrumentele transformării interioare: Criteriul Bucuriei Instrumentele transformării interioare: Criteriul Bucuriei

Transformarea interioară a conștiinței umanității capătă viteza și forța unei cascade care curge dinlăuntru înspre înafară. Căile de a funcționa în această lume se schimbă. Există ...

Horia Francisc-Țurcanu: 47. Iubirea și Deșertul Horia Francisc-Țurcanu: 47. Iubirea și Deșertul

Sunt la etajul 36 al unui zgârie-nori. Vântul fierbinte al deșertului îmi arde fața. De jur-împrejur aerul e orbitor. De la soare, de la nisip și de la sticla cu oglindă aurie a clădirilor. ...

Cuplul - Poartă spre Întregire Cuplul - Poartă spre Întregire

Relația de cuplu are un uriaș potențial de revelație. Cu cât o relație este mai profundă între două ființe, cu atât mai mari sunt șansele ca acea relație să reziste durerii inerente ...

Oameni în cușcă Oameni în cușcă

Gratiile sunt făcute din gândire. Iar gândirea e prețioasă, este investită cu valoare de identitate. ”Gândurile mele, părerile mele, perspectivele mele, informațiile mele”. Chiar ...

Revoluţia Omega-3: acizii graşi hrănesc creierul emotional Revoluţia Omega-3: acizii graşi hrănesc creierul emotional

Fiecare dintre noi are sau a avut împrejurul său un om drag care se confruntă cu cancerul sau depresia. Fiecare dintre noi putem face ceva, pentru noi înșine și pentru cei din jurul nostru, menit ...

Cărțile

Psihologia Trezirii Psihologia Trezirii

Prin acastă carte, John Welwood, alături de Stanislav Grof sau Ken Wilber, extinde harta tărâmurilor interioare ale fiinţei omeneşti şi crează conexiuni care vor constitui adevărate revelaţii nu numai ...

Ne putem lua rămas-bun de mai multe ori Ne putem lua rămas-bun de mai multe ori

Ultima carte a lui David Servan-Schreiber. După 19 ani în care a reprezentat speranţa tuturor acelora care se confruntă cu cancerul, autorul celebrelor „Vindecă” şi „Anticancer”, ...

CONTRACTE SACRE CONTRACTE SACRE

”Care este rostul meu în această lume, pentru ce sunt aici, care este menirea, vocația, consacrarea vieții mele?” Aceastea sunt întrebari fundamentale care apar în cursul transformării ...

Setea de întregire Setea de întregire

Neliniştea pe care o simţim este acel imbold înnăscut, lăuntric care ne împinge în direcţia posibilităţilor noastre spirituale. Setea de întregire este tendinţa dinamică datorită ...

Anam Cara Anam Cara

Frazele acestei cărți nu aparțin lui John O’Donohue, el este doar un aspect, scribul încarnat al acestei curgeri, ci Sufletului său, cel conștient de conexiunea profundă cu tot ceea ce există, ...