Claudia Constantin

Ar putea suna pompos să afirm că, aducând în realitatea mea de fiecare zi toate înțelesurile și revelațiile trăite pe durata acestui Parcurs, mi-am schimbat radical viața. Și totuși, pentru că exact asta am dorit și am lăsat să mi se întâmple – schimbarea radicală - exact asta afirm și vreau să împărtășesc cu voi. O schimbare care, poate, nu este atât de evidentă privită doar cu ochii fizici, căci, firește, nu mă refer la o schimbare radicală... de look – cu toate că și la acest capitol am adus modificări, simplificându-mi mult viața.

Școala Maestrului Interior chiar a fost pentru mine o Școală de Magie. Doar aici setea după conexiune autentică și după împreună a intrat în pălăria magicianului, transformându-se în curajul de a-mi dărâma avanposturile și zidurile interioare de apărare, redându-mă astfel propriei mele libertăți. Libertatea de a-mi trăi viața exact așa cum îmi doresc, în acord cu propriul meu adevăr, conștientizând că doar eu am puterea să fac asta și că acesta este singurul mod în care merită, cu adevărat, să îmi trăiesc viața.

Ce am schimbat?

Am învățat să privesc oamenii în ochi și să mă las privită la rândul meu. Uneori minute în șir și fără un cuvânt. Fără a-mi feri privirea. Și știți prea bine că ăsta nu e deloc un lucru ușor, mai ales atunci când lași să cadă toate măștile pe care le-ai purtat vreodată și te lași dezgolit de privirea altcuiva. Căci o astfel de privire îți lasă inima la vedere: iată, aceasta este inima mea și poți vedea tot ce este în ea! Iar atunci  când am făcut asta împreună cu altcineva, când două inimi s-au arătat una alteia în toată splendoarea aparentei lor goliciuni, am putut simți că ceea ce am căutat toată viața există cu adevărat. Am putut simți Conexiunea. Am putut simți tot ceea ce ne unește. Și că, de fapt, TOTUL ne unește. Iar când măștile au căzut cu totul și inimile a peste 20 de oameni s-au deschis în același timp – așa cum s-a întâmplat în foarte multe momente în Cercul Generației a patra a Școlii Maestrului Interior – rostirea a deznodat frici iraționale, dar mai reale decât orice altă realitate, lacrimile au spălat cele mai vechi dureri, Cerul și Pământul s-au deschis și au creat spațiu pentru curaj. Curajul de a mă arunca în gol, cu totală încredere că Cercul mă va prinde. Și m-a prins!

Am mai descoperit în acest an și că atunci când îmi pun sub semnul întrebării credințele pot să privesc aceeași situație dintr-o perspectivă nouă, nebănuită. Spre exemplu, acum pot privi fosta mea relație de cuplu – care în ani măsoară jumătate din vârsta mea de acum – dincolo de vinovății proiectate în interior sau în afară. Nu ca pe un eșec al meu (doar pentru că nu a fost pentru totdeauna), ci ca pe una dintre cele mai mari creații ale mele. O creație cât jumătate din viața mea. O creație plină. Și cu durată exactă, fix ca ora exactă. Care m-a purtat către frumoasa relație de acum, cea care mă provoacă să mă trezesc în fiecare zi cu ochi noi, curați, proaspeți, spălați de vechile credințe, experimentând astfel cum se simte iubirea trăită conștient, dincolo de rolurile infantile, nematurizate.

Da, m-am schimbat. O simt, simțind simultan bucuria schimbării. Nici urmă de dezamăgire sau tristețe, ca cea pe care am simțit-o în vorbele unui vechi prieten care mi-a scris zilele trecute: Te-ai schimbat mult...Hei, da, chiar m-am schimbat! Și mă schimb în fiecare zi, iar asta mă face să mă simt VIE, din ce în ce mai VIE. Și vreau să îți spun, vechiul meu prieten, că dacă nu ne mai vedem și nu ne mai auzim atât de des ca înainte și în contextele de demult, conexiunea dintre noi nu piere. Iar faptul că m-am schimbat – și mai ales felul în care am ales să o fac -, îmi dă voie să te simt și să te ascult într-un mod nou. Asta doar dacă și tu îmi dai voie, lăsând deoparte regretul și reproșul că nu mai suntem cum am fost. Schimbarea mă face să păstrez vie conexiunea dintre noi, chiar dacă fizic acum ne întâlnim din ce în ce mai rar.  Și îmi vine să îți strig tare, tare: Bucură-te pentru mine și pentru noi! Și ai încredere că dacă mă strigi, te voi auzi și voi fi acolo oricând vei avea nevoie de mine. Chiar dacă nu voi fi așa cum crezi tu că ar trebui să fiu, ci într-un fel nou. Căci azi un simplu gând pe care îl trimit către tine este mai puternic și mai mângâietor decât orice întâlnire a noastră din trecut.

Da, credeam că EU cred multe. Și am descoperit că cele mai multe dintre credințele pe care le credeam ale mele– surpriză! – NU sunt ale mele. Folosind și Lucrarea atât de simplă propusă de Katie Byron în cartea Iubește ceea ce este – o lectură obigatorie pentru toți studenții Școlii Maestrului Interior, care vorbește despre practica interogării permanente a credințelor noastre -, am descoperit că experiența mea de viață poate justifica cel mult 10% din ale mele credințe. Pe restul doar le-am îngurgitat inconștient, enigmatic și cuminte, din exterior, uitând să mă întreb: Sunt oare ele adevărate pentru mine? Așa că, aceste 90% ducă-se chiar acum! Iar pentru celelalte 10% care reprezintă propriile mele concluzii despre viață, bazate exlusiv pe experiențe trecute, practica mea este să relansez mereu și mereu întrebarea: Mai sunt oare ele valabile pentru mine, cea care sunt acum?

Multe minuni mi se întâmplară pe parcursul Școlii Maestrului Interior! Cum ar fi că mi-am descoperit puteri...nu, nu magice, vrăjitorești sau supranaturale. Ci puteri cât se poate de naturale! Spre exemplu, acum presimt curcubeele. Până nu demult eu nu vedeam curcubee decât în pozele altora, pur și simplu curcubeele apăreau doar altora, nu și mie. Acum însă le pot presimți, ies afară, privesc, ascult, simt, iar în maximum 3-4 minute curcubeul apare. Sau pot să disting vocea minții, de cea a corpului și a inimii. Adică pot să simt diferența dintre a gândi și a simți. Sau, una și mai tare, am explorat în profunzime și am văzut că pot să gândesc doar ceea ce vreau și doar atunci când vreau. Și, poate cea mai semnificativă pentru mine, este că am învățat puterea și frumusețea lui ÎMPREUNĂ. Să fie asta magie? Vrăjitorie? Intuiție? Supraputere? În Călătoria Inimii noi numim astfel de trăiri Stări Extinse de Conștiință, pe care oricare dintre noi poate învăța să le accesese simplu și oricând își dorește.

Dana Cristian Lar

Șapte Magic, Șapte Module ale Școlii Maestrului Interior, în care am deschis larg bagajul; am adus în lumina conștienței ani și vieți de reguli și constrângeri, de emoții îngropate în uitare, de energii blocate în necurgere, de dorințe și vise neîmplinite.

Șapte Module, în care am privit cu totală Sinceritate și Încredere harta, pentru a o putea cartografia din nou, în acord cu nivelul de conștiență al momentului prezent. Pe măsură ce exploram harta cu Atenție, descopeream zone întregi ascunse în ceața uitării; pătrund în ceață și descopăr uneori hăuri de frici care-mi îngustează viața, alteori munți de gânduri care mă întorc din drumul meu și mă aliniază celorlalți, alteori lacuri făurite de lacrimile neplânse ale Inimii. La fel ca oriunde și oricând, Viața făurește punți peste hăuri, scări peste munți și bărci pentru ape, pentru a putea răzbate spre Soare, în locuri unde credeam că n-are a mai răsări vreodată. Peste tot, dar tot mai Clar răsună Vocea Inimii: „Alege!, Poți Alege Altfel Acum!, Ce Alegi?, Tu Alegi!, Cheia e la Tine!”. Este uneori o voce blândă și fermă, caldă și conținătoare, feminină căreia AmmaRa îi dă glas; alteori este o voce clară și puternică, încurajatoare, masculină întrupată de Agnis.

Ceea ce Aleg acum este bază pentru Ce Vreau să clădesc; orice cărămidă de alegere veche (fie că este un gând, un gest, un cuvânt, o faptă sau un pas) tinde să potrivească cărămizi de același fel, vechi; orice cărămidă de alegere nouă cere, de-a dreptul imperativ, cărămizi de același fel, noi. Cu cine Aleg, Acum să plec la drum? Care este Acel Împreună în care sufletul meu își regăsește părți dornice de uniune și întregire?

Aleg Conștient Comunitatea Călătoria Inimii, o Comunitate de Inimi deschise către a deschide drumuri, pentru ele însele și pentru cei curajoși în a păși cu lumina conștienței pe treptele Vieții.

Ioan Manole

A MERITAT? AȘ LUA-O CONȘTIENT DE LA CAPĂT?

Școala Maestrului Interior – prima mea Universitate fără diplomă

De multe ori am fost copleșit de durata Școlii, de modulele lungi imprevizibile, la care mergeam încovoiat de îndărătnicia mea, hotărât să îmi evidențiez talentele intelectuale, avid după apreciere, validare și, paradoxal, mereu îmbăiat de recunoștință la întoarcere.

Sentimentele pe care le-am trăit alături de Agnis@AmmaRa, în Cercul Școala Maestrului Interior 4, erau inimaginabile în primii 44 ani de viață.
Am evocat culmile extazului alternate cu abisurile decepției, am atribuit statut de zei maeștrilor mei și am plătit prin frustrarea și furia cu care le dărâmam soclul construit de mintea mea, fără solicitarea sau acordul lor.
Am trecut prin negura acuzelor aduse fermității maeștrilor și m-am lăsat legănat în blândețea cu care mi-au atenuat căderile.
Am înțeles târziu împletirea laturii umane cu cea divină, iar înțelegerea exterioară m-a condus cu mai multă blândețe și claritate în acceptarea propriei Ființe, redându-mi o parte a laturii umane din care arboram superior dumnezeirea.

Nicio carte, workshop și nicio experientă sau meditație nu au avut alt rol decât să prepare solul în care Ammara și Agnis au sădit cărbunele cu destin de diamant, care doar trebuia să-și recunoască strălucirea.
Și am devenit conștient că e prima școală fără diplomă și singura care a contat cu adevărat în această viață, singura care m-a extras din matricea unei percepții înguste.

Daca m-aș întoarce în timp la debutul școlii cu înțelegerea infinit mai profundă a vieții pe care o am acum - oare aș repeta această experiență testând limita toleranței la durere și suferință? În multe clipe aș afirma că e suficient, că a fost maximul adâncimii. Are vreo importanță distincția că durerea e naturală și suferința e nenecesară?

Poate ca am încă mari sincope în a manifesta maestrul interior în viața concretă, mundană. Uneori furia imensă cultivată din voința Ego-ului erupe amintindu-mi că nu există pauză, alta decât apneea între inspir și expir. Că ”diploma” de absolvire a Școlii Maestrului Interior 4 înseamnă doar că mi-am asumat mai multă responsabilitate pentru ceea ce creez cu gândurile, privirea, gesturile, vorbele, cuvintele scrise ori emoțiile mele, îmblânzite sau dezlănțuite. Că anvergura conștienței nu-mi mai permite să spun că nu știu. Pentru că acum ȘTIU, oricât de mult vrea câteodată aspectul-copil să se alinte.

Însă... echilibrul întregului s-a schimbat ireversibil. L-aș numi  un pas gigantic către maturizare. Indiferent că traseul nu are capăt.
Dacă aceasta ar fi singura schimbare petrecuta în anul ce poarta numele Școala Maestrului Interior 4, atunci a meritat!
Și dacă ar fi să o iau de la capăt, conștient acum de durerea afundării în subteranele labirinturilor personale și transpersonale care mi-au guvernat totalitare viața, aleg să mă școlarizez în continuare la singura facultate care nu îmi oferă mult-râvnita diplomă de hârtie. Oricâte volute implică.

Manuela Simona

Responsabilitate Autenticitate Claritate Putere Creatoare Anvergură

Acest Parcurs înseamnă pentru mine vindecare și reconectare cu esența ființei care sunt. Vindecare în multiple forme, a psihicului, a rănilor trecutului, emoțională, a relațiilor, prin desfășarea din straturile uitării, inconștienței, absenței și pasivității în care m-am ascuns.
Asumarea responsabilității de a-mi trăi viața deplin, cu autenticitate și la nivelul de anvergură redescoperit în procesul cunoașterii de sine.
Redobândirea echilibrului și armonia interioară prin claritatea asupra identificărilor ce mă țineau captivă în suferință, nemulțumire și judecată de sine.
Recunoașterea și acceptarea în integrum a realității de viață trăită exact așa cum este, având acum conștiența că sunt creatorul acesteia.
M-am deschis auzind îndemnul: Toate acestea sunt posibile și accesibile oricui, acest potential există în fiecare om. Creația, evoluția, conștiența și instrumentele realizării sunt la îndemâna tuturor oamenilor, nefiind apanajul doar al unora.
Pentru mine, acesta e un adevăr în mijlocul unei lumi structurate pe categorii, criterii și credințe tabu neinvestigate, care ne-a împărțit și despărțit tenace în buni/răi, bogați/săraci, deștepți/mediocrii/proști, frumoși/urâți, albi/negrii/galbeni/roșii.
Când am ales a parcurge programul de dezvoltare integrală Școala Maestrului Interior mă simțeam prizonieră în propria viață. Trăisem bucurii, împliniri pe diferite planuri ale vieții, drame personale puternice, însă durerea sufletească ce o simțeam nu mai putea fi compensată prin activitățile, plăcerile, diplomele și tot ce constituia contextul meu de viață.
Deschizându-mi Inima, m-am deschis simțirii Întregului. Doar așa am putut porni în Călătoria descoperirii interioare și a mă cunoaște cu adevărat. Având perspectiva Întregului, la nivelul la care îl pot percepe până acum, aventura umană dobândește un sens profund.
 Parcurgând nivel cu nivel, împreună,  în Școala Maestrului Interior, mi-am rafinat vasul. O conștientizare esențială s-a deschis pentru mine, odată cu parcursul Școlii  Maestrului Interior: recunoașterea și onorarea sacralității propriei feminități. Acum co-creez împreună cu Echipa Călătoria Inimii, într- un mediu creativ, deschis, susținător, cald, autentic  în care limbajul și valorile sunt comune și anvergura creației foarte largă.

Eva Olivia

Ce mi-a adus Școala Maestrului Interior

Am aplicat pentru a face parte din Cercul celei de-a patra serii a Școlii Maestrului Interior fără prea multă analiză, am simțit că a urma această Școală ca pe un pas firesc în explorarea de sine pe care o începusem, am simțit chemarea undeva din interior şi i-am dat curs cu încredere.
Am ieşit dintr-o zonă de aparent confort guvernată însă de multă anxietate, păşind cu încredere pe o cale ce s-a trasat pas cu pas: m-am mutat într-un oraş nou, într-un job nou, am creat multe prietenii noi pe nivele mult mai profunde, am rupt un tipar de nevoie de backup în relaţiile de cuplu, lăsând spațiu astfel încât relaţia începută de curând să pornească de la rezonanţă în locul vechii temeri de solitudine.
Mi-am privit roluri dure prin care mi-am creat suferință: Salvatorul, Judecătorul, Controlorul, Anxiosul ... acum e mult mai uşor să le conştientizez şi să le dizolv înainte de a-mi acapara gândurile şi acțiunile.
Am început să primesc daruri sub diverse forme, cu recunoştinţă şi deschidere, înainte nu puteam să primesc ceva fără a mă gândi cum să reîntorc darul sub o formă sau alta, mi-era greu să concep a primi fără a face ceva pentru acest lucru sau a returna în vreun fel.
Extraordinar pentru mine a fost a-mi conştientiza şi a-mi accepta oscilaţiile: încredere – îndoială, deschidere – închidere, conexiune – separare,  curaj – frică, centru - identificare  ... ceea ce în trecut ar fi declanşat procese dure de judecată de sine a devenit prilej de blândeţe față de mine însămi.
Am realizat că mult din ceea ce a fost frustrare până la suferință în viaţa mea a venit din proiecții : credeam ca alții sunt închişi, indisponibili afectiv, agresivi, manipulatori, obsedați de control, lipsiţi de onestitate sau de autenticitate ... şi lista poate continua. Prin lucrul experienţial de pe parcursul Școlii s-au născut întrebările legate de propriile mele atitudini, deschizându-mi perspective noi şi demarând procesul de auto-observare. Asumarea că propria mea atitudine faţă de viaţă determină calitatea experiențelor mele mi-a adus o schimbare majoră în calitatea relațiilor. Mi-am despovărat părinții şi alte persoane din viața mea de responsabilitatea trăirilor mele.
De asemenea am înțeles şi importanţa imensă a alegerii în ce direcție îmi investesc energia: aceeaşi energie investită când sunt centrată poate deveni vocație, iar în lipsa centrului poate deveni umbră.
Respiraţie, Prezență, Centru, Sferă, Inimă, Minte, Corp, Uman, Divin, Cerc , Iubire, Recunoştinţă, Compasiune, Conexiune, Dans .. acestea şi multe altele au primit altă profunzime pentru mine pe parcursul Școlii.

 Recunoștință, Eva.